Conflict of interest for local elected officials: interpretation of personal interest and application of the three-year administrative liability statute of limitations to pre-2019 integrity evaluation reports

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x/2017 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x/22.11.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 41/2018 pronunţaţă la data de 06 martie 2018, Curtea de Apel Braşov a respins cererea formulată ca fiind neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

3.1. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul A., criticile formulate vizând aplicarea şi interpretrarea în mod eronat a dispoziţiilor de lege care reglementează regimul juridic al conflictelor de interese în contextul stării de fapt reale.

Sub un prim aspect se arată de către recurent împrejurarea că cele două contracte de asistenţă juridică încheiate cu apărătorul B. sunt total diferite, respectiv cel din data de 28.11.2013 a fost încheiat între recurent în calitate de persoană fizică (suspect într-un dosar penal), iar cel din data de 01.03.2014 a fost încheiat în calitate de primar al UAT Belin.

În condiţiile în care cele două contracte de asistenţă juridică sunt diferite, în raport şi de dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, susţine recurentul că nu există niciun interes de natură patrimonială, şi de asemenea că nu s-a dovedit neîndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor ce îi revin în calitate de primar.

Susţine recurentul că chiar şi în situaţia în care s-ar fi dovedit existenţa unor interese de natură patrimonială tot nu ar fi incidente în cauză dispoziţiile legii privind conflictul de interese în raport de dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 161/2003. A face o examinare a conflictului de interese în afara analizei textului art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 este un lucru netemeinic şi nelegal.

Arată recurentul că analiza interesului personal prevăzut de art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali trebuie efectuată prin raportare la prevederile art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 care stabileşte situaţiile când funcţionarul public este în conflict de interese.

În atare situaţie, susţine recurentul că prin participarea la încheierea celor două contracte de asistenţă juridică nu se află în conflict de interese.

3.2. La data de 07.04.2021, în temeiul dispoziţiilor art. 489 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul invocă un nou motiv de recurs, respectiv lipsa interesului actual al ANI în confirmarea definitivă a Raportului de evaluare, înlăturarea de drept a răspunderii administrative a recurentului pentru pretinsul conflict de interese în raport de prevederile actuale art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 precum şi prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 449/2015, susţinând că este un motiv de ordine publică, ca atare putând fi invocat în orice stare a pricinii.

Se susţine că art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 introduce un caz legal de înlăturare a răspunderii administrative pentru faptele considerate ca formând conţinutul constitutiv al conflictului de interese, în condiţiile împlinirii unui termen de 3 ani de la data săvârşirii lor.

Drept urmare, consideră recurentul că instanţa urmează să constate incidenţa deplină a înlăturării răspunderii recurentului-reclamant prin prisma noii reglementări, termenul de 3 ani de la pretinsului conflict de interese fiind împlinit. În acest context, interesul ANI în a obţine confirmarea valabilităţii raportului de evaluare nu mai are caracter actual.

4. Apărările intimatei

4.1. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, susţine în esenţă, că în mod corect a reţinut instanţa de fond nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese prin încălcarea dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 corobortae cu dispoziţiile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Arată intimata că regimul juridic al conflictului de interese al aleşilor locali este reglementat diferit de cel al funcţionarilor publici, iar în cauză aplicabilitatea dispoziţiilor art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 este indiscutabilă în condiţiile în care recurentul deţine o funcţie de autoritate publică iar categoria aleşilor locali este expres vizată de dispoziţiile Legii nr. 393/2004.

Respectarea dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 presupune abţinerea de la luarea oricărei decizii de natură să confere un anumit avantaj sau dezavantaj unei persoane cu care are o relaţie de angajament, iar în cauză s-a făcut dovada existenţei unei relaţii de angajament, respectiv contractul de asistenţă juridică încheiat cu Cabinetul de avocat, în calitate de primar.

De asemenea, susţine intimata că în cauză s-a dovedit şi existenţa unui interes personal sub aspectul faptului că a creat un beneficiu patrimonial către o persoană juridică cu care avea o relaţie de angajament repsectiv către Cabinet de avocat "B.".

Normele juridice nu incriminează nicio situaţie specifică, ci vorbesc despre interdicţia ca un primar să nu creeze, pe parcursul exercitării funcţiei, un interes personal din care o persoană cu care are o relaţie de angajament să obţină un avantaj sau beneficiu.

4.2. Prin notele scrise depuse faţă de noul motiv de recurs, intimata-pârâtă a invocat excepţia tardivităţii formulării acestora, susţinând că aceste motive nu pot fi considerate a fi de ordine publică, iar în subsidiar, a solicitat înlăturarea acestora motivate de faptul că nu au fost invocate şi în faţa instanţei de fond nefiind deci supuse cenzurii acesteia, iar în situaţia în care se va trece peste aceste apărări a solicitat respingerea lor, ca nefondate.

În ceea ce priveşte prescripţia extinctivă a răspunderii administrative, intimata-pârâtă arată că această chestiune excede cadrului procesual al contestaţiei împotriva raportului de evaluare a conflictului de interese.

Susţine intimata-pârâtă că prescriptia răspunderii administrative nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, astfel că nefiind supuse analizei şi cenzurii instanţei de fond, acest motiv de recurs trebuie înlăturat, fiind inadmisibil analizarea acestuia în faza procesuală a recursului.

Concret, motivul nou invocat vizează consecinţele rămânerii definitive a raportului de evaluare contestat, care însă excede analizei prezentei cauze, atâta timp cât prin actul administrativ contestat s-a reţinut doar existenţa unei situaţii de conflict de interese fără a se stabili răspunderea administrativă faţă de persoana evaluată A..

Pe fondul acestui motiv, arată că prescripţia a fost întreruptă prin declanşarea evaluării de către Agenţia Naţională de Integritate şi nu s-ar putea reţine împlinirea termenului de 3 ani.

II. Considerentele asupra cererii de seizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

2.1 La termenul de judecată din data de 10 iunie 2021 recurentul A. a depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

"1. Dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, alineat introdus în anul 2019 prin Legea nr. 54/2019 ce privesc prescripţia răspunderii pentru eventuale fapte de incompatibilitate şi/sau conflicte de interese sunt aplicabile şi situaţiilor de conflicte de interese şi/sau incompatibilităţi reţinute de către Agenţia Naţională de Integritate printr-un raport de evaluare întocmit anterior apariţiei Legii nr. 54/2019, dar nedefinitivat continuând să formeze obiectul unor procese pe rolul instanţelor de judecată.

2. Dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 alineat introdus în anul 2019 prin Legea nr. 54/2019 ce privesc prescriţia răspunderii pentru eventuale fapte de incompatibilitate şi/sau conflicte de interese sunt aplicabile şi situaţiilor de conflicte de interese şi/sau incompatibilităţi săvârşite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019".

În motivare, susţine recurentul că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 C. proc. civ. pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Arată în acest sens că problema de drept a fost invocată în cadrul unui litigiu pendinte în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie avînd ca obiect recurs, hotărârea ce se va pronunţa urmând a fi definitivă, iar competenţa de a soluţiona prezentul recurs aparţinând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, arată recurentul că este îndeplinită şi condiţia ce vizează ca sesizarea să aibă ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, susţinând că în prezenta cauză soluţia ce va fi pronunţată de către instanţa de recurs are influenţă directă asupra dezlegării ce va fi dată întrebării adresate instanţei supreme.

Este îndeplinită şi condiţia ca problema de drept invocată nu a mai făcut obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, precum şi cea ce vizează dificultatea interpretării, sens în care susţine că problema de drept prezintă un grad ridicat de dificultate, ca atare implică o soluţie de principiu, deoarece ridică în discuţie aplicabilitatea unei norme, ceea ce depăşeşte simplul demers de interpretare al normelor juridice, aflate la confluenţa unor norme aparent contradictorii, care necesită abordări interdisciplinare.

În ceea ce priveşte condiţia noutăţii chestiunii de drept a cărui lămurire se solicită, arată recurentul că această condiţie nu trebuie înţeleasă în sensul că ar fi necesar ca problema respectivă să nu se mai fi ridicat vreodată în faţa instanţelor de judecată sau să vizeze în mod indisolubil o normă dintr-un act normativ recent intrat în vigoare.

Se susţine că în prezenta cauză această condiţie este îndeplinită, noutatea reiese neîndoielnic din inexistenţa unui recurs în interesul legii ori a unei hotărâri prealabile prin care să fie interpretate dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 care reglementează prescripţia răspunderii, respectiv întinderea efectelor acestui text legal asupra evaluării judiciare a legalităţii rapoartelor nedefinitive întocmite de Agenţia Naţională de Integritate anterior apariţiei Legii nr. 54/2019 şi care formează obiectul unor cauze pendinte pe rolul instanţelor de judecată.

În cuprinsul prezentei cereri de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este prezentat şi punctul de vedere al recurentul A., punct de vedere prin care se susţine că legiuitorul nu a clarificat prin norme tranzitorii dacă noile prevederi introduse se aplică şi situaţiilor de conflict de interese reţinute de ANI anterior anului 2019 pentru care nu au fost definitivate rapoartele de evaluare.

Susţine că în situaţia în care noile dispoziţii introduse prin Legea nr. 54/2019 se consideră că nu ar fi aplicabile şi situaţiilor de conflict de interese reţinute de ANI anterior intrării în vigoare, efectul ar fi expunerea sa directă la posibilitatea pierderii mandatului de primar precum şi a interdicţiei de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică timp de 3 ani de la data definitivării raportului de evaluare.

În atare situaţie, arată că interdicţia de a exercita o funcţie sau o demnitate publică poate fi asimilată unei "sancţiuni penale" potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii Constituţionale a României şi drept urmare dispoziţiile legii noi, respectiv a Legii nr. 54/2019, fiind aplicabile şi situaţiilor de conflict de interese reţinute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019.

Totodată, se susţine că interdicţia de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică reprezintă o decădere dintr-un drept civil întrucât afectează capacitatea civilă a unei persoane fizice de a avea drepturi, sens în care arată că situaţia de conflict de interese se definitivează în momentul finalizării procedurii judiciare de contestare a raportului de evaluare şi, deci, aflându-se în cazul descris de doctrină "facta pendentia" noile dispoziţii sunt lipsite de claritate, predictibilitate juridică, putând genera interpretări discriminatorii, iar pentru evitarea lipsei de predictibilitate, dar şi pentru evitarea unor situaţii discriminatorii în raport cu alţi primari aflaţi în situaţii similare, este oportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se interpreteze dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 în sensul aplicării acestora şi rapoartelor de evaluare privind situaţiile de conflict de interese întocmite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019 care nu s-au definitivat precum şi în cazul faptelor de incompatibilitate şi/sau conflicte de interese săvârşite anterior intrării în vigoare a acestei legi.

2.2 Analizând cerere de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aspectele de drept astfel cum au fost formulate de recurent, Înalta Curte urmează să o respingă.

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ.:

"Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Procedura reglementată de textul de lege anterior citat reclamă verificarea, de către completul de judecată învestit cu această chestiune incidentală, a condiţiilor de admisibilitate a sesizării formulate într-o cauză pendinte.

Condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decelate din cuprinsul art. 519 C. proc. civ. sunt următoarele:

- existenţa unei chestiuni de drept;

- chestiunea de drept să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

- chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că, de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; noţiunea de "soluţionare pe fond" trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei (în aceste sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 1/2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013);

- chestiunea de drept să fie nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.

Cu privire la îndeplinirea acestor condiţii, se constată din actele dosarului că, în prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a recursului.

Acţiunea introductivă este un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ, care se află în competenţa de primă instanţă a secţiei de contencios administrativ a curţii de apel şi se soluţionează prin hotărâre supusă numai recursului.

Şi condiţia de admisibilitate a sesizării, respectiv cea referitoare la noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării de pronunţare a unei hotărâri prealabile apare a fi îndeplinită, având în vedere că, din verificarea evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se constată că aceasta nu a statuat anterior asupra prezentei chestiuni de drept, nefiind pronunţată o decizie în interesul legii sau o altă hotărâre prealabilă având acest obiect.

Înalta Curte constată însă că cerinţa ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, nu este îndeplinită.

Prin cererea de sesizare formulată de recurent se solicită a se lămuri dacă dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 introduse prin Legea nr. 54/2019 se aplică şi situaţiilor de conflicte de interese şi/sau incompatibilităţilor săvârşite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019 şi reţinute de către ANI printr-un raport de evaluare emis anterior apariţiei aceluiaşi act normativ dar nedefinitivat continuând să formeze obiectul unor procese pe rolul instanţelor de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată cu prioritate că problema prescripţiei răspunderii nu se impune a fi analizată pe fond, motivul de recurs referitor la prescripţie fiind formulat de către recurentul-reclamant după împlinirea termenului de declarare şi motivare a căii de atac. Pe cale de consecinţă, chestiunea de drept invocată nu are legătură cu judecarea recursului, câtă vreme motivul de recurs nu va fi analizat pe fond, prin interpretarea şi aplicarea art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, ci va fi înlăturat pe criteriul formal al neinvocării în termen.

Pe de altă parte, cu privire la chestiunea de drept invocată, Înalta Curte constată că cererea formulată de recurent nu vizează o dezlegare de principiu, ci urmăreşte soluţionarea cauzei pe fond.

Mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din C. proc. civ. pentru a nu fi deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, Înalta Curte a arătat constant că în sesizare trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul soluţionării în principiu a chestiunii de drept.

În speţă, recurentul solicită lămuriri privind aplicarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală dificultate, o aplicare corectă a prevederilor incidente în vederea soluţionării cauzei presupunând doar realizarea de către instanţa de judecată a unei analize corelate a prevederilor legale incidente circumstanţelor factuale reţinute.

Nu este vorba, aşadar, de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă, rămânând atributul exclusiv al completului de judecată să soluţioneze cauza cu judecarea căreia a fost învestit, aplicând, în acest scop, regulile de interpretare a actelor normative.

Prin urmare, Înalta Curte reţine faptul că cererea formulată de către recurent nu este o veritabilă cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni, acesta urmărind, prin modul de formulare a întrebărilor şi argumentarea acestora, soluţionarea pe fond a cauzei (dezlegarea fondului cauzei), astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ., Înalta Curtea va respinge cererea formulată de recurentul-reclamant A..

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Analizând motivul de recurs formulat după împlinirea termenului de motivare a recursului şi invocat a fi de ordine publică, Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de recurs invocat a fi de ordine publică este cel privitor la înlăturarea de drept a răspunderii administrative a recurentului-reclamant pentru fapte considerate ca formând conţinutul constitutiv al conflictului de interese pe temeiul prescripţiei răspunderii prevăzute de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

Deşi recurentul se referă la lipsa interesului actual al Agenţiei Naţionale de Integritate în confirmarea definitivă a raportului de evaluare, Înalta Curte constată că nu poate fi valorificată o excepţie a lipsei de interes a apărării (intimatei-pârâte Agenţia Naţională de Integritate), lipsa interesului vizând (potrivit art. 32 şi 33 C. proc. civ.) exclusiv exercitarea dreptului la acţiune, nu şi a dreptului la apărare.

Cu această clarificare de ordin formal, Înalta Curte reţine că ceea ce invocă recurentul-reclamant cu titlu de motiv de ordine publică este intervenirea prescripţiei răspunderii administrative, bazându-se pe dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

Potrivit art. 2513 C. civ., prescripţia extinctivă trebuie invocată de cel în favoarea căruia curge până, cel mai târziu, la primul termen de judecată în fond. Excepţia prescripţiei extinctive nu este de ordine publică şi neinvocarea ei în termen se sancţionează cu decăderea.

În cauza de faţă, se constată că recurentul-reclamant nu a invocat prescripţia răspunderii administrative în faţa instanţei de fond şi nu a invocat-o nici prin motivele de recurs formulate în termenul legal.

În atare situaţie această critică nu poate face analiza instanţei de control judiciar. Judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, neaduse spre analiza instanţei de fond, nu este permisă. Pentru aceleaşi motive va respinge instanţa de casare şi solicitarea recurentului de constatare a împlinirii termenului de prescripţie privind răspunderea de orice natură a recurentului A. în condiţiile incidenţei Legii nr. 59/2014 adoptată şi intrată în vigoare în timpul soluţionării prezentei cauze.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, dând prioritate excepţiei de procedură a tardivităţii completării motivelor de recurs, invocată de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 487 C. proc. civ., va respinge ca tardiv formulat motivul de recurs formulat de reclamantul A. referitor la lipsa interesului actual al Agenţiei Naţionale de Integritate în confirmarea definitivă a raportului de evaluare, întemeiat pe dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de recurs iniţial formulată reclamantul a criticat sentinţa pronunţată în fond din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând o greşită interpretare şi aplicare de către instanţă a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, susţinând că prevederile avute în vedere de instanţa fondului în scopul reţinerii conflictului de interese presupun demonstrarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de această prevedere legală. O atare critică este admisibilă în cadrul analizei efectuate de instanţa de recurs pe marginea legalităţii sentinţei civile atacate.

Soluţionând recursul reclamantului din această perspectivă, Înalta Curte constată că argumentele recurentului reclamant sunt lipsite de suport, întrucât dispoziţiile legale în temeiul cărora a fost reţinută, în cauză, existenţa conflictului de interese trebuie interpretate, în prezenta cauză, prin raportare la noţiunea "interes personal" prevăzută de dispoziţiile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva raportului de evaluare nr. x/22.11.2017

Soluţionând contestaţia reclamantului, prima instanţă a reţinut că prin raportul de evaluare nr. x/22.11.2017, intimata pârâtă a constatat elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât recurentul reclamant, în calitate de primar a încheiat contractul de asistenţă juridică seria x nr. x/01.03.2014 cu Cabinet de avocat "B." în condiţiile în care anterior recurentul-reclamant a intrat într-o relaţie contractuală cu acelaşi avocat prin semnarea, în calitate de persoană fizică a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/28.11.2013.

Arată instanţa fondului că, aflându-se "într-o relaţie de angajament" cu cabinet de avocat "B." reclamantul ar fi trebuit să se abţină de la încheierea unui contract de asistenţă juridică cu acelaşi avocat pentru comună, beneficiul realizat de avocat fiind evident în sensul că acesta a încasat lunar suma de 2.000 RON, iar ulterior suma de 3.000 RON.

Existenţa conflictului de interese în cauză a fost corect apreciată de intimata pârâtă, concluzionează judecătorul fondului prin raportare la folosul obţinut de avocat prin semnarea contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/01.03.2014.

Instanţa fondului a înlăturat susţinerile reclamantului cu privire la natura "intuitu personae" a contractului de asistenţă ca fiind nerelevante, legea neinstituind nicio excepţie de la interdicţia anterior menţionată.

Constată Înalta Curte că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

Iar, prin noţiunea de interes personal, legiuitorul a prevăzut, la art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali că, aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, daca au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini pana la gradul al doilea inclusiv.

Raportat la aceste dispoziţii şi la împrejurările de fapt reţinute de prima instanţă, în sensul că recurentul-reclamant avea posibilitatea de a anticipa faptul că prin semnarea celui de-al doilea contract de asistenţă juridică, de această data, în calitate de primar, va crea un beneficiu în interesul avocatului B., în mod legal a concluzionat prima instanţă că raportul de evaluare nr. x/22.11.2017 reflectă aplicarea corectă a legii.

Cu referire la critica ce vizează greşita examinare de către instanţa de fond a conflictului de interese în afara analizei textului art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia.

Conform art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003:

"(1) Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;".

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că, pentru a se reţine existenţa conflictului de interese, trebuie îndeplinită condiţia referitoare la implicarea funcţionarului public în procesul de rezolvare, de luare a deciziilor sau de participare la luarea acestora şi condiţia privind existenţa interesului personal de natură patrimonială.

Normele juridice nu incriminează nicio situaţie specifică, ci vorbesc despre interdicţia ca un primar (sau ales local) să nu creeze, pe parcursul exercitării funcţiei, un interes personal din care o persoană cu care are o relaţie de angajament să obţină un avantaj sau beneficiu.

În mod correct instanţa de fond a reţinut existenţa conflictului de interese prin raportare la faptul că cel de-al doilea contract de asistenţă juridică a fost semnat în calitate de primar, deşi anterior recurentul-reclamant, în calitate de persoană fizică, încheiase cu acelaşi avocat contractul de asistenţă juridică seria x nr. x/28.11.2013.

Atâta timp cât recurentul nu s-a abţinut de la a crea un beneficiu faţă de Cabinetul de avocat "B." acesta a încălcat regimul conflictelor de interese.

În ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurent prin notele scrise depuse la termenul dejudecată din data de 04.03.2021, Înalta Curte constată că această excepţie este apărare de fond, ce nu poate fi primită având în vedere că prin Ordonanţa de clasare s-a reţinut că fapta nu este prevăzută de legea penală. În atare situaţie, nu se dispune o sancţiune penală, însă în materia răspunderii administrative recurentul reclamant răspunde conform legii speciale.

Pe de altă parte, constată Înalta Curte că cele două proceduri pentru verificarea existenţei conflictului de interese - procedura de natură administrativă şi procedura de natură penală - sunt diferite, diferenţe ce nu se regăsesc doar la nivelul gravităţii faptei, ci pornesc de la texte de lege cu reglementare distinctă (art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46 din Legea nr. 215/2001, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004, respectiv art. 301 C. pen.) şi sunt cercetate în manieră diferită, de organe statale cu atribuţii proprii. Organele de cercetare penală au obligaţia de a verifica existenţa faptei din perspectiva condiţiilor constitutive ale infracţiunii cercetate, astfel cum este generic definită de art. 15 C. pen. şi specific descrisă în norma de reglementare proprie, pe când Agenţia Naţională de Integritate are obligaţia verificării conflictului de interese prin prisma cerinţelor expuse în legile speciale - Legea nr. 161/2003, Codul administrativ, etc.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu este demonstrată nelegalitatea sentinţei civile criticate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că va respinge recursul ca fiind nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant A. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Respinge ca tardiv formulată completarea la recurs depusă la data de 07.04.2021.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 41 din 06 martie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2021.