Denial of public march permits based on route conflicts constituting indirect discrimination

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin sentinţa nr. 300/03.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj-Napoca, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost declinată competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 09.01.2019, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018, reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca a formulat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, A., cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 660 din data de 15.11.2017 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2017, ca nelegală.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 146 pronunţată la data de 8 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar rejudecând pe fond cauza, admiterea acţiunii în contencios administrativ, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea recurată este criticată sub aspectul interpretării şi aplicării eronate a normelor de procedură instituite de Ordinul privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi Discriminării publicată în Monitorul Oficial al României nr. 348/06.05.2008, a Legii nr. 60/1991 şi a O.U.G. nr. 137/2000.

Sub un prim aspect se arată de către recurent că în mod nelegal instanţa de fond a considerat că plângerea/sesizarea cu nr. x/22.06.2017 a A. nu a rămas fără obiect, atâta vreme cât solicitarea cu nr. x/21.06.2017 formulată de Asociaţia "B." a fost soluţionată prin autorizaţia cu acelaşi număr, în sensul că manifestarea publică a fost aprobată în data de 1 iulie 2017 între orele 10:00-12:00 pe traseul indicat cu estimarea unui număr de 300 de persoane cu obligaţia respectării Legii nr. 61/1990, evenimentul având loc conform aprobării primite.

Arată recurentul că deşi la data la care a fost citat cu privire la existenţa sesizării formulate de către A. în faţa CNCD, cât şi la data la care a fost citat cu privire la şedinţa de mediere, evenimentul era deja aprobat, cu toate acestea excepţia lipsei obiectului petiţiei a fost respinsă pentru motive ce au excedat obiectului acestuia, respectiv deşi s-a acordat aviz favorabil, au existat numeroase cereri în acest sens, sau Consiliul director ia act şi de data la care a fost înaintată petiţia către CNCD şi răspunsul Primăriei, respectiv 21 iunie 2012, nefiind precizată ora, astfel că se poate preconiza că răspunsul primăriei a venit după sesizarea CNCD.

Arată recurentul că motivele de respingere a excepţiei lipsei de obiect sunt nelegale atâta vreme cât obiectul sesizării era clar, respectiv medierea între petent şi partea reclamată în vederea organizării evenimentului în data de 01.07.2017, însă evenimentul era deja aprobat. Pe cale de consecinţă consideră recurentul că motivele suplimentare, şi care nu au legătură cu obiectul sesizării iniţiate de A. nu pot fi primite ca motive de respingere a excepţiei lipsei obiectului petiţiei, fiind nelegale şi străine de obiectul clar precizat de petentă, şi anume "medierea în vederea organizării evenimentului de tip C.".

Sub un al doilea aspect arată recurentul că nu a existat din partea acestuia nicio tergiversare în ce priveşte desfăşurarea marşului C., întrucât la toate solicitările de autorizare s-a răspuns în aceeaşi zi, motiv pentru care nu se poate reţine că soluţionarea, în mod nefavorabil a sesizărilor reprezintă o discriminare, întrucât de îndată ce organizatorii au precizat un traseu liber de evenimente, acest eveniment a fost aprobat.

În ce priveşte reţinerile instanţei de fond în sensul existenţei unei forme de discriminare indirectă în raport de faptul că organizarea evenimentului a fost aprobată după refuzarea unui număr de 22 de cereri, arată recurentul că nu a negat faptul că intimata a formulat un număr de 22 de cereri, însă arată că s-a ajuns la acest număr întrucât organizatorii evenimentului au formulat mai multe cereri într-o singură zi.

După o prezentare a celor 22 de cereri formulate de intimată, precum şi a răspunsurilor emise de recurent acestor cereri, susţine recurentul că nu poate fi considerată discriminare împrejurarea că printr-un singur răspuns s-au soluţionat mai multe cereri.

În ce priveşte refuzul aprobării cererilor formulate de către comunitatea LGBT, arată recurentul că acest refuz a avut de fiecare dată argumente bazate pe reglementările art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 care interzic desfăşurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee, indiferent de caracterul acestora.

În plus, susţine recurentul că cererile pentru organizarea adunărilor publice se aprobă cu respectarea dispoziţiilor legale, în ordinea depunerii lor. Astfel arată recurentul că în contextul dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 coroborat cu răspunsurile adresate comunităţii LGBT, soluţia autorităţii locale raportat la fiecare dintre cererile comunităţii LGBT a fost justificat de factori obiectivi şi străini de orice discriminare. Autoritatea locală a răspuns prompt la fiecare dintre solicitări, şi de îndată ce organizatorii au indiciat un traseu liber de alte evenimente, acesta a fost organizat, fiind comunicat în acest sens acceptul privind organizarea evenimentului.

În acest context, arată recurentul că nu există nicio tergiversare întrucât au existat evenimente aprobate anterior, iar prima solicitare a comunităţii LGBT a fost la data de 08.06.2017 iar autorizarea a fost deja emisă la data de 21.06.2017, când organizatorii au formulat o solicitare nouă pe un traseu liber.

Cu respectarea prevederilor legale şi promovând egalitatea de şanse pentru toate categoriile de grupuri organizatoare, cererile s-au aprobat în ordinea depunerii lor, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare aşa cum este aceasta definită în art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000. Refuzul solicitărilor comunităţii LGBT au avut o justificare legală şi obiectivă fiind o consecinţă legitimă a aplicării art. 5 din Legea nr. 60/1991

4. Apărările intimatei

Intimaţii-pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A. nu au formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Intimata-pârâtă A. a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la existenţa unei discriminări izvorâte din faptul că la nivelul Primăriei municipiului Cluj-Napoca nu permite exercitarea dreptului la întrunire în cazul marşului de tip C. ce urmează să aibă loc la data de 1 iulie în municipiul Cluj-Napoca.

Prin Hotărârea nr. 660/15.11.2017 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a constatat că aspectele sesizate întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare indirectă, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 republicată.

In acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul Primarul municipiului Cluj-Napoca a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul National pentru Combaterea Discriminării şi A., anularea Hotărârii nr. 660/15.11.2017 prin care s-a decis că fapta sesizată reprezintă discriminare indirectă conform art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, prin sentinţa recurată, acţiunea fiind respinsă, recurentul-reclamant formulând critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, "prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice", iar potrivit art. 2 alin. (4) din acelaşi act normativ: "(4)Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale".

Totodată, potrivit art. 20 alin. (6) din acelaşi act normativ "persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice."

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale citate, rezultă că pentru a fi în prezenţa unei discriminări, orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe baza criteriilor enunţate de legiuitor, inclusiv apartenenţa la o categorie profesională, trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.

De asemenea, pentru a se constata existenţa unei stări de discriminare nu este suficient să se afirme că există o faptă de discriminare, ci, este necesar probarea existenţei acestei fapte, în materie de discriminare sarcina probei fiind partajată între cel ce invocă discriminarea şi cel acuzat de discriminare.

Astfel, doar în măsura în care existenţa faptei de discriminare este dovedită poate opera prezumţia existenţei unei discriminări instituită de alin. (6) al art. 20 din O.G. nr. 136/2000.

În speţă, intimatul-pârât a sesizat Consiliul National pentru Combaterea Discriminării cu privire la existenţa unei discriminări izvorâte din împrejurarea existentă la nivelul Primăriei municipiului Cluj-Napoca care nu permite exercitarea dreptului la întrunire în cazul marşului C. ce urmează să aibă loc la data de 1 iulie 2017 în municipiul Cluj-Napoca, aspecte dovedite în prezenta cauză.

Astfel, constată Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, că în prezenta cauză există o faptă de discriminare indirectă rezultată din refuzurile repetate ale recurentului-reclamant de a aviza organizarea marşului de tip C..

Reţine Înalta Curte că a fost nevoie de 22 de solicitări, înscrisuri aflate la dosarul cauzei, din partea intimatei-pârâte A. pentru a se aviza în mod favorabil organizarea marşului de tip C..

În ce priveşte alegaţiile recurentului ce vizează faptul că refuzul aprobării cererilor formulate de către comunitatea LGBT a avut ca argumente reglementările art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 şi că cererile se soluţionează în ordinea depunerii lor, constată Înalta Curte caracterul nefondat al acestora.

Este adevărat că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 interzic desfăşurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee, indiferent de caracterul acestora, obligaţie ce trebuie respectată de către instituţia publică, însă ceea ce nu s-a respectat în prezenta cauză este ordinea soluţionării cererilor de avizare a diferitelor evenimente, fapt din care rezultă, pe de o parte, un refuz de a soluţiona cererea, iar pe de altă, o tergiversare a soluţionării cererii.

Astfel, observă Înalta Curte, verificând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, că refuzul cererii din 08.06.2017 formulată de comunitatea LGBT este contrar susţinerilor recurentului întrucât pe traseul solicitat a fost aprobată o cerere depusă la data de 12.06.2017 de către D. şi a E..

Prin urmare în mod corect a reţinut a instanţa de fond că a fost aprobată o cerere depusă ulterior celei formulate de comunitatea LGBT în data de 12.06.2017.

În ce priveşte aprobarea cererilor pentru organizarea manifestărilor "Jazz in the Park" şi "F." cu motivarea că aceste solicitări au fost formulate anterior celor ale comunităţii LGBT constată Înalta Curte că cererea formulată de dl. G. pentru organizarea evenimentului "F." a fost formulată ulterior celei a comunităţii LGBT, respectiv la data de 20.06.2017. În ce priveşte cererea pentru organizarea evenimentului "Jazz în the Park" aceasta a fost formulată, într-adevăr anterior celei a comunităţii LGBT, respectiv la data de 31.01.2017, însă acest aspect nu este apt a înlătura răspunderea pentru fapta săvârşită.

Astfel, verificând numărul cererilor depuse de comunitatea LGBT pentru aprobarea manifestării din 01 iulie 2017 se constată că a fost nevoie de 22 de cereri pentru ca recurentul să avizeze solicitarea respectivă.

Este fără relevanţă împrejurarea că organizatorii evenimentului au formulat mai multe cereri într-o singură zi şi astfel s-a ajuns la un număr de 22 de solicitări din partea comunităţii LGBT, relevant fiind faptul că recurentul a înţeles să aprobe fie cereri înregistrate ulterior, fie nu a făcut dovada că pe traseul solicitat au fost aprobate anterior alte solicitări.

În ce priveşte critica din recurs referitoare la faptul că în mod nelegal a fost respinsă excepţia lipsei de obiect a sesizării raportat la faptul că solicitarea cu numărul x/21.06.20217 formulată de Asociaţia "B." a fost soluţionată prin autorizaţia cu acelaşi număr fiind aprobată manifestarea din data de 01 iulie 2017, constată Înalta Curte că este nefondată.

În acord cu judecătorul fondului, reţine Înalta Curte că este analizată conduita de ansamblu a recurentului-reclamant respectiv dacă prin refuzurile repetate s-a realizat o formă de discriminare indirectă, o tergiversare a avizării organizării marşului de tip C..

Pe de altă parte, observă Înalta Curte că sesizarea nr. x din 22.06.20217 formulată de A. a avut ca obiect "fapta de neautorizare a marşului de tip C. stabilit pentru data de 01 iulie 2017", aşa cum de altfel arată şi recurentul-reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, în raport de obiectul sesizării, Consiliul Naţional pentru Discriminare are obligaţia de a investiga, constata şi sancţiona faptele de discriminare conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000, astfel că este fără relevanţă faptul că solicitarea comunităţii LGBT a fost aprobată la data sesizării Consiliului Naţional pentru Discriminare.

Mai mult decât atât, în condiţiile în care a fost nevoie de 22 solicitări pentru autorizarea evenimentului din data de 01 iulie 2017 se impunea efectuarea de verificări de către Consiliul Naţional pentru Discriminare.

În raport de aceste considerente, constată Înalta Curte că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Cluj - Napoca împotriva sentinţei nr. 146 din 08 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2021.