Territorial jurisdiction conflict resolved in favor of defendant's seat for public authority plaintiff

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 26.01.2021 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare, anularea raportului de neconformitate nr. 41759/20.05.2020, încheiat ca urmare a verificării actului adiţional nr. x/25.03.2020 la contractul de servicii nr. x/24.11.2017, având ca obiect "asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor pe parcursul execuţiei şi dirigenţie de şantier" şi a deciziei nr. 2115/22.07.2020 de soluţionare a contestaţiei împotriva raportului de neconformitate.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 398/2021 din data de 12 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi, invocată de pârât prin întâmpinare şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Municipiul Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În considerentele sentinţei a reţinut că, din punct de vedere al competenţei materiale, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit Legii nr. 554/2004.

Reţinând dispoziţiile privind competenţa de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi valoarea actelor contestate derivate din contractul de finanţare nr. x/06.10.2017, a apreciat că în speţă competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului.

Din punct de vedere al competentei teritoriale, a apreciat că sunt incidente dispozitiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce stabilesc o competenţă teritorială exclusivă de la care părţile nu pot deroga, având în vedere că reclamantul este o persoană juridică de drept public, conform art. 96 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, motiv pentru care sunt aplicabile în cauză prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a apreciat că nu interesează că reclamantul nu este emitent al actului, întrucât prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu stabilesc o astfel de condiţie în determinarea competenţei teritoriale, ci doar calitatea de autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, calitate pe care reclamantul o are.

Cum sediul pârâtului se află în Municipiul Bucureşti, a apreciat că este competent să soluţioneze prezenta cauză Tribunalul Bucureşti.

2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 5853/2021 din data de 12.10.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Iaşi; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că beneficiarul reclamant are sediul în judeţul Iaşi, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, care nu sunt suficient de clare şi nu acoperă toate ipotezele faptice ce pot apărea, motiv pentru care se impune a se face aplicarea normei de la art. 5 alin. (3) C. proc. civ., privitoare la situaţii asemănătoare. Or, o asemenea normă este cea cuprinsă în teza I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză reclamantul nu acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, din perspectiva competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei în raport cu reclamantul din speţă.

Cu titlu preliminar, se observă că prezentul conflict priveşte doar competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, competenţa materială fiind stabilită de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal în raport cu valoarea pretenţiilor deduse judecăţii.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 26.01.2021:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În consecinţă, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 26.01.2021.

Astfel, textul de lege menţionat instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză este o autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă sediul pârâtului fiind pe raza Municipiului Bucureşti.

Înalta Curte observă că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, ci elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei îl reprezintă calitatea reclamantului.

În consecinţă, interpretarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal nu poate fi primită, textul de lege fiind clar în această privinţă, în sensul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, indiferent de calitatea pârâtului.

Or, câtă vreme legiuitorului nu instituie vreo distincţie în stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei în raport cu calitatea pârâtului ori cu împrejurarea că reclamantul ar fi acţionat sau nu în regim de putere publică, ci distincţia se face doar în funcţie de calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce excede textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competenţa teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părţile şi nici instanţa nu pot deroga.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 25 noiembrie 2021.