Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5931/2021 AI generated

Challenge to State Aid Excise Tax Restitution Decision Quashed and Remanded for Failure to Address Hierarchy of Legal Acts

Case Number Decizia nr. 5931/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, cassated the lower court's decision, and remanded the case for retrial, effectively allowing the plaintiff company to challenge the initial dismissal. The dispute involved a request to annul a specific provision of a Government Decision regulating the restitution of excise tax differences on diesel fuel as state aid, where the appellant argued the provision was illegal for violating the hierarchy of legal acts, legislative technique, and specific national tax law provisions, while the first-instance court had incorrectly focused on EU regulatory compliance without addressing all raised arguments. The appellate court based its decision on the cassation ground of incomplete reasoning under Article 488(1)(6) of the Code of Civil Procedure, finding that the lower court failed to analyze all legal arguments submitted by the plaintiff, thereby violating the principle of disposition and the right to a fair trial as evidenced by the lack of reasoned responses to claims regarding legislative hierarchy and technique, in addition to the cited constitutional and international law references concerning the obligation to examine all party submissions.

Legislator headnote

AI generated

art. 341 din Legea nr. 85/2014, art. 63 din Legea nr. 24/2000, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Challenge to State Aid Excise Tax Restitution Decision Quashed and Remanded for Failure to Address Hierarchy of Legal Acts: De asemenea, susţine că aceste dispoziţii sunt potrivnice realizării scopului urmărit prin art. 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi ale Regulamentului (UE) nr. 651/2014.

Keywords

AI generated
grounds for cassation civil dispute state aid right to fair trial legal aid state obligation

Cited Legislation

AI generated
art. 341 din Legea nr. 85/2014
537/2014: sunt contrare dispoziţiilor art. 341 din Legea nr. 85/2014; încalcă principiul potrivit căruia dispoziţiile legale se interpretează în sensul în care produc efecte; încalcă ierarhia actelor normative şi încalcă normele de tehnică legislativă.
art. 63 din Legea nr. 24/2000
În acest sens, invocă dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 24/2000, care prevăd că pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula "prin derogare de la...», urmată de menţionarea reglementării de la care derogă.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că la ultimul termen de judecată a invocat din oficiu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.
art. 248 C. proc. civ
În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ.
art. 486 C. proc. civ
raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că la ultimul termen de judecată a invocat din oficiu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., punând în discuţie respectarea de către considerentele sentinţei recurate a cerinţelor art.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
civ., punând în discuţie respectarea de către considerentele sentinţei recurate a cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv dacă instanţa de fond a analizat toate aspectele deduse judecăţii, legalitatea sentinţei atacate urmând a fi analizată din această perspectivă.
art. 9 C. proc. civ
În acest mod, s-a încălcat principiul disponibilităţii, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., reclamanta înţelegând să învestească instanţa cu soluţionarea unei cereri, ale cărei argumente nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.06.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 537 din 26.06.2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3183 din 3 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile netimbrării, tardivităţii plângerii prealabile şi tardivităţii formulării acţiunii, ca neîntemeiate; a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului; a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesoriu în interesul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3183 din 3 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de intervenţie accesorie şi admiterea cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul standard al accizelor diferenţiate pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor.

Precizează că în susţinerea acestei solicitări a arătat că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014: sunt contrare dispoziţiilor art. 341 din Legea nr. 85/2014; încalcă principiul potrivit căruia dispoziţiile legale se interpretează în sensul în care produc efecte; încalcă ierarhia actelor normative şi încalcă normele de tehnică legislativă.

De asemenea, susţine că aceste dispoziţii sunt potrivnice realizării scopului urmărit prin art. 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi ale Regulamentului (UE) nr. 651/2014.

Arată că prin sentinţa recurată, instanţa a reţinut două motive, ambele preluate din apărarea intervenientului accesoriu, şi anume: dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 sunt în acord cu dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 şi derogă de la dispoziţiile art. 341 din Legea nr. 85/2014.

Susţine că legalitatea dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 trebuie analizată în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi, ulterior, în raport cu dispoziţiile comunitare.

În raport cu legislaţia naţională, arată că instanţa de fond a apreciat că norma criticată are caracter special şi derogă de la aplicarea dispoziţiilor art. 341 din Legea nr. 85/2014, recurenta-reclamantă apreciind că această concluzie nu se susţine întrucât norma nu are caracter derogator.

În acest sens, invocă dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 24/2000, care prevăd că pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula "prin derogare de la...», urmată de menţionarea reglementării de la care derogă.

De asemenea, arată că derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază, or, o hotărâre de guvern nu este şi nu poate fi egală sau superioară unei legi. Cu alte cuvinte, art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 nu are capacitatea juridică de a deroga de la dispoziţiile art. 341 din Legea nr. 85/2014.

În raport cu legislaţia Uniunii Europene, arată că instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile a căror anulare o solicită sunt în acord cu dispoziţiile Regulamentul (UE) nr. 651/2014, deşi cererea reclamantei de anulare a acestor dispoziţii nu a fost întemeiată pe existenţa unei contradicţii cu reglementările comunitare, ci numai în raport cu dispoziţiile legale naţionale.

Precizează că, deşi acest conflict dintre normele interne se soluţionează şi în raport cu normele europene, instanţa de fond a analizat aplicarea acestora în mod eronat, întrucât nu se pune problema dacă dispoziţiile 4 alin. (1) lit. h) contravin normelor europene, ci instanţa trebuia să analizeze dacă conflictul în discuţie poate fi tranşat prin aplicarea normelor comunitare.

Susţine că Regulamentul (UE) nr. 651/2014 nu exclude posibilitatea ca statele membre să reglementeze interdicţia ca persoanele juridice aflate în dificultate să beneficieze de anumite ajutoare de stat, însă acelaşi regulament nu interzice nici ca o astfel de persoană să beneficieze de ajutoare de stat acordate pentru oricare alt criteriu decât cel al stării de dificultate în care se află.

Recurenta-reclamantă consideră că motivarea instanţei de fond pe pct. 14 din Preambulul Regulamentului este eronată, întrucât aceste menţiuni recomandă ca ajutoarele acordate persoanelor aflate în dificultate să fie excluse de la aplicarea regulamentului, iar nu faptul ca aceste persoane să nu beneficieze de ajutoarele de stat. Precizează că prin această recomandare legiuitorul european a avut în vedere excluderea de la aplicarea regulamentului a ajutoarelor de stat acordate persoanelor juridice în considerarea acestei stări de dificultate.

Astfel, consideră că excluderea de la aplicarea regulamentului priveşte schema de ajutor de stat acordată persoanelor în dificultate, iar nu persoanele aflate în dificultate care solicită acordarea unuia dintre ajutoarele reglementate de Regulament.

Menţionează că ajutorul de stat reglementat de H.G. nr. 537/2014 priveşte sprijinirea persoanelor juridice care efectuează transporturi de persoane şi mărfuri, calitate pe care recurenta o are şi în considerarea căreia a solicitat restituirea accizei pe motorină şi, mai mult, Regulamentul UE nr. 651/2014 nu se opune unei reglementări naţionale care permite unei persoane aflate în dificultate (în reorganizare judiciară) să beneficieze de ajutorul de stat reglementat de H.G. nr. 537/2014.

Prin urmare, concluzionează că în această situaţie, conflictul dintre art. 4 alin. (1) lit. h) H.G. nr. 537/2014 şi art. 341 din Legea nr. 85/2014 se soluţionează prin aplicarea dispoziţiilor interne.

4. Apărările intimatului

4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi neindicarea motivului de casare pe care se întemeiază.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate ca temeinică şi legală, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normelor de drept incidente.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prezentând argumentele sale în sprijinul punctului de vedere exprimat prin cererea de recurs.

De asemenea, a arătat şi textele de lege apreciate a fi fost interpretate greşit de către prima instanţă.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 537 din 26.06.2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că la ultimul termen de judecată a invocat din oficiu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., punând în discuţie respectarea de către considerentele sentinţei recurate a cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv dacă instanţa de fond a analizat toate aspectele deduse judecăţii, legalitatea sentinţei atacate urmând a fi analizată din această perspectivă.

Examinând hotărârea recurată în raport cu argumentele formulate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că prin acţiune reclamanta a solicitat anularea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, apreciind că acest text de lege este nelegal, întrucât: este contrar dispoziţiilor art. 341 din Legea nr. 85/2014; încalcă principiul potrivit căruia dispoziţiile legale se interpretează în sensul în care produc efecte; încalcă ierarhia actelor normative şi încalcă normele de tehnică legislativă.

Cu toate acestea, instanţa de fond a analizat doar primele două dintre argumentele aduse de reclamantă în sprijinul nelegalităţii textului de lege atacat, fără a motiva în vreun fel criticile potrivit cărora dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 încalcă ierarhia actelor normative şi normele de tehnică legislativă.

Această împrejurare atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată nu este motivată în raport cu toate criticile formulate prin cererea de chemare în judecată.

În acest mod, s-a încălcat principiul disponibilităţii, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., reclamanta înţelegând să învestească instanţa cu soluţionarea unei cereri, ale cărei argumente nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, în raport cu toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară, constituind o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

În acest mod, a fost încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea de chemare în judecată, urmând să analizeze toate criticile formulate de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici, circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

De asemenea, faţă de soluţia dată recursului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă urmează a fi avută în vedere de instanţa de fond, care va soluţiona cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinţei civile nr. 3183 din 3 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinţei civile nr. 3183 din 3 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 25 noiembrie 2021.