Extinction of intuitu personae claims upon plaintiff's death: loss of procedural capacity and absolute nullity of appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for lack of procedural capacity, effectively leaving the appellate decision that had dismissed the plaintiff's administrative claim in force. The dispute involved a challenge to a decision by a judicial inspection authority to classify or close an internal disciplinary or professional complaint filed by the plaintiff, who subsequently died during the pendency of the proceedings. The court found that the plaintiff's death extinguished her civil capacity to hold procedural rights and obligations, and because the subject matter concerned an *intuitu personae* right that is not transmissible to heirs, the condition for exercising the legal action was no longer met. Based on the Civil Procedure Code provisions regarding absolute procedural defects and the mandatory requirement of civil capacity for standing, the court ruled that the appeal was void *ab initio* due to the absolute procedural nullity arising from the deceased party's loss of legal capacity.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (2) C. proc. civ, art. 56 alin. (1) C. proc. civ, art. 56 C. proc. civ, art. 34 din C. civ, art. 35 din C. civ; Extinction of intuitu personae claims upon plaintiff's death: loss of procedural capacity and absolute nullity of appeal: Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-reclamante, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 05.11.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei dispuse în dosarul nr. x/2018.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2193 din 12 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 2193 din 12 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În esenţă, susţine că aspectele pe care le-a învederat Inspecţiei Judiciare sunt temeinice şi legale şi se impunea admiterea sesizărilor formulate.
4. Apărările intimatei-pârâte
Deşi a fost legal citată, intimata-pârâta Inspecţia Judiciară nu a formulat întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-reclamante, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Înalta Curte constată că excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este o excepţie de fond (vizează încălcarea unei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluţionării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului.
Rezultă, astfel, că lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate să fie invocată atât în primă instanţă, cât şi direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepţie procesuală, iar în recurs, în condiţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanţa poate să invoce lipsa capacităţii procesuale de folosinţă din oficiu, oricând, pe cale de excepţie procesuală, în etapa judecăţii în primă instanţă, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecăţii în căile de atac".
Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă fiind lovite de nulitate absolută.
Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispoziţiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existenţa folosinţei drepturilor civile, respectiv a capacităţii de folosinţă pe tot parcursul procesului.
Aşadar, capacitatea procesuală de folosinţă este acea condiţie de exerciţiu a acţiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 din C. civ.
În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinţă, aşa cum statuează art. 35 din C. civ., începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai de către o persoană care deţine capacitate procesuală de folosinţă, sub sancţiunea nulităţii actului de procedură, dispoziţii aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât şi în cazul căilor de atac.
Înalta Curte constată că din actele dosarului de recurs rezultă că recurenta-reclamantă A. a decedat la data de 24 mai 2020, conform certificatului de deces seria x nr. x eliberat la data de 25 mai 2020 de Primăria comunei Făureşti, jud. Vâlcea.
Prin urmare, la acest moment, reclamanta este lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, respectiv de aptitudindea de a avea drepturi şi obligaţii, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 40 C. proc. civ.
De asemenea, având în vedere obiectul prezentei acţiuni, respectiv anulare decizie de clasare emisă de Inspecţia Judiciară, se reţine că vizează un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moştenitorii reclamantei defuncte, stingându-se odată cu încetarea capacităţii de folosinţă a titularului, respectiv la moartea acesteia.
În concluzie, având în vedere că una dintre condiţiile de exercitare ale acţiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantă, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a acesteia, prin raportare la dispoziţiile art. 176 pct. 1 C. proc. civ.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 56 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2193 din 12 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2193 din 12 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-reclamante.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 25 noiembrie 2021.