Recourse limits in civil appeals: prohibition of re-evaluating factual evidence and trial court's discretionary assessment of proof

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.06.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a deciziei nr. 14670/17.05.2018 emise de pârât, în sensul majorării sumelor oferite cu titlu de despăgubire pentru daunele materiale şi morale suferite.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1696/2019 din 10 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1696/2019 din 10 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea expertizei solicitate în fata instanţei de fond, cu obiectivele indicate, iar în subsidiar, solicită modificarea sentinţei instanţei de fond şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că nu îi aparţine culpa producerii accidentului rutier şi că în faţa instanţei de fond a solicitat admiterea probei cu expertiza care să ateste faptul că accidentul i-a produs traume de ordin psihologic, însă această probă a fost respinsă de către instanţă.

Susţine că sentinţa recurată este nelegală, întrucât instanţa a exclus probele de la dosar, cum ar fi înscrisurile constând în fişele medicale, chitanţele de plată a medicamentelor, rapoartele de expertiză medico-legală, ce nu puteau fi prezentate la Fondul de Garantare a Asiguraţilor în momentul depunerii dosarului, deoarece au fost eliberate ulterior acestui moment.

Arată că internarea în spital şi urmarea tratamentului de recuperare se probează prin chitanţele de plată a serviciilor medicale şi scrisorile medicale depuse.

Susţine că Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu rea-credinţă, nu a ţinut cont de probe la emiterea deciziei şi nici de situaţia reală, câtă vreme zilele de îngrijiri medicale nu sunt un criteriu obiectiv şi rezonabil, având în vedere că recurentul-reclamant nu este complet refăcut şi periodic suportă anumite cheltuieli pentru ameliorarea stării de sănătate.

Precizează că zilele de îngrijiri medicale nu au inclus şi recuperarea funcţională.

Critică faptul că Fondul de Garantare a Asiguraţilor a estimat daunele morale într-o manieră eronată şi că instanţa nu a luat în considerare toate probele depuse la dosar, cuantificând în mod superficial daunele morale şi material la care era îndreptăţit.

Consideră că în acest mod i-au fost îngrădite dreptul la integritate corporală şi la sănătate, dreptul de a desfăşura activităţi sociale, economice, culturale, familiale şi de agrement.

Precizează că a rămas cu probleme de sănătate în urma accidentului, fiind sub supraveghere medicală şi tratament, fără a putea lucra, în condiţiile în care a făcut şi o serie de cheltuieli pentru tratarea afecţiunilor produse ca urmare a accidentului, pentru medicamente, spitalizare, transportul la spitale.

De asemenea, susţine că a făcut dovada cuantumului daunelor materiale, iar în ceea ce priveşte daunele morale, consideră că instanţa nu a făcut o apreciere corectă şi nu a avut în vedere intensitatea legăturii afective dintre reclamant şi familia sa, iar pe de altă parte, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale acordate, neţinând cont de situaţia de fapt şi raportându-se doar la procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare, ce are un caracter general.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, pe motiv că prin cererea de recurs nu au fost aduse critici de nelegalitate hotărârii recurate, ci doar critici de netemeinicie, cum ar fi cele prin care se solicită reinterpretarea materialului probator, ce nu pot face obiectul acestei căi de atac.

Pe fond, solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin cererea de recurs recurentul-reclamant a criticat respingerea de către instanţa de fond a cererii de administrare a probei constând în expertiza psihologică, critică ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin întâmpinare.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a deciziei nr. 14670/17.05.2018 emise de pârât, în sensul majorării sumelor oferite cu titlu de despăgubire pentru daunele materiale şi morale suferite.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că, în cea mai mare partea, aceasta reprezintă o redare fidelă a cererii de chemare în judecată depuse la instanţa de fond la dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, aspectele invocate făcând obiectul analizei primei instanţe.

Mai mult, susţinerile invocate prin cererea de recurs vizează aspecte de fapt şi au caracter general, astfel că nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte critica referitoare la respingerea cererii de încuviinţare a probei constând în expertiza psihologică, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu invocă încălcarea de către instanţa de fond a unor aspecte procedurale în soluţionarea cererii de probaţiune, pentru a se putea reţine motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci ceea ce critică recurentul-reclamant este modalitatea de apreciere a probelor de către instanţa de fond.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte apreciază că în recurs nu poate proceda la reanalizarea probatoriului administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de în recurs.

Astfel, modul în care instanţa a apreciat materialul probator administrat în faţa instanţei de fond excede obiectului analizei instanţei de recurs, fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra relevanţei probelor administrate.

Cu alte cuvinte, instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a probelor de la dosar, nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanţa de recurs.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1696/2019 din 10 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1696/2019 din 10 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 25 noiembrie 2021.