Appeal dismissed: EU rural subsidy eligibility and artificial creation of conditions upheld against beneficiary

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal la data de 19 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 1.04.2016 privind proiectul "B., Codlea, jud. Braşov" nr. X, precum şi a Deciziei nr. 6389/13.03.2017, emisă de pârâtă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3393 din 18 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3393 din 18 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că legalitatea actului constatator al neregulii a fost reţinută de prima instanţă fără a fi îndeplinite cerinţele legale pentru constatarea neregulii, sentinţa atacată fiind rezultatul interpretării şi aplicării greşite a legii, respectiv a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei Europene.

De altfel, recurenta-reclamantă a apreciat că argumentele expuse prin considerentele hotărârii recurate sunt şi contradictorii şi chiar străine de natura cauzei, în speţă, fiind aplicabil în opinia sa inclusiv motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că eronat s-a reţinut de instanţa de fond, urmare a greşitei aplicări a legii, că ori de câte ori se constată existenţa mai multor beneficiari pe aceeaşi platformă zootehnică, care au conlucrat la un moment dat, rezultă că aceşti fermieri nu funcţionează independent şi că servesc unor interese oculte, nedeclarate. În realitate, cu atât mai mult cu cât independenţa funcţională a fermierilor există, trebuie ca "legăturile dintre asociaţi" să fi fost de aşa natură încât, din analiza lor, să se poată reţine, mai presus de orice dubiu, concluzia unei acumulări a finanţării în patrimoniul unei singure persoane, ceea ce nu este cazul în speţă.

De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că sentinţa atacată nu cuprinde arătarea probelor pe care se întemeiază cele reţinute în cuprinsul acesteia şi nici nu există de altfel probe din care să rezulte în concret împrejurarea că C. ar fi reuşit să îşi însuşească rezultatele financiare ale celor patru proiecte, manipulându-i pe interpuşii săi pentru a încălca regulile liberei concurenţe pe piaţă.

Se mai susţine că greşit a reţinut judecătorul fondului că membrii unei cooperative "nu se afla în concurenţă", câtă vreme un criteriu de selecţie al Măsurii 121 - apartenenţa la o cooperativă - nu poate deveni, în acelaşi timp, un motiv de neeligibilitate privind candidatul la aceeaşi Măsură. Mai mult, nu se poate statua că membrii cooperatori "încalcă regulile concurenţei loiale" acţionând coordonat, cât timp scopul stabilit de legiuitor asocierii este creşterea veniturilor din activitate, acesta fiind şi un obiectiv specific al Măsurii 121 (obiectiv nr. 3).

Recurenta-reclamantă a învederat că eronat s-a reţinut prin sentinţa atacată că simpla constatare a unei colaborări între asociaţii beneficiarilor, chiar şi în lipsa unei legături de rudenie între aceştia, ar fi suficientă pentru a face dovada (i) că proiectele lor nu puteau funcţiona altfel decât ca un tot unitar sau(ii) că afacerea a fost comună, aptă să creeze un avantaj necuvenit pentru pretinsul beneficiar real al finanţării.

Colaborarea dintre asociaţii beneficiarilor a fost nu doar transparentă, dar şi legală, nefiind interzisă de finanţator. Astfel, colaborarea asociatului recurentei (economist) sau a soţului acesteia (inginer agronom) cu ceilalţi beneficiari a avut la bază contracte individuale de muncă pe timp parţial şi a presupus remunerarea corectă a muncii prestate în beneficiul acelor societăţi. Pe de altă parte, o astfel de împrejurare nu putea fi asimilată forţat unei situaţii apte să ştirbească din drepturile conferite de lege şi actul constitutiv asociaţilor şi administratorilor celorlalţi beneficiari, aceştia necedând către asociata Recurentei controlul propriilor lor afaceri.

Contrar prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. instanţa de fond nu şi-a întemeiat raţionamentul său pe vreo probă din care să rezulte că asociatul Recurentei ar fi reuşit, urmare a funcţiei deţinută de el sau de soţul său, să devină el însuşi beneficiarul finanţărilor obţinute de ceilalţi beneficiari sau să transfere presupusului beneficiar real - C. - profiturile rezultate din funcţionarea proiectelor implementate.

De asemenea, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de fond în mod nelegal a dat relevanţă unor aspecte străine de natura cauzei, pe care, mai mult, le-a şi reţinut trunchiat, necoroborând constatările intimatei cu probele administrate în dosar şi prevederile legale aplicabile speţei şi, totodată, în mod nelegal s-a procedat în cauză la aprecierea probelor, prin încălcarea principiului aflării adevărului şi a dreptului la apărare.

Nu în ultimul rând, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă învederează că instanţa de fond nu a dat eficienţă dezlegărilor din sentinţa civilă nr. 3919/07.12.2016, obligatorie pentru părţi, referitor la critica de nelegalitate privind nelegala constituire a comisiei care a soluţionat contestaţia prealabilă şi a emis Decizia de soluţionare a contestaţiei prelabile.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data 11 martie 2019 intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa primei instanţe.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, judecătorul este în drept, printre altele, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Pe cale de consecinţă, sunt nefondate susţinerile recurentei privind maniera de administrare a probatoriului, a cadrului cercetărilor pe care era chemată instanţa de fond să le realizeze, neputându-se afirma că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale ce îi revin cu privire la aflarea adevărului în cauză. În concret, instanţei îi revenea, în esenţă, obligaţia de a verifica dacă acele elemente reţinute de autoritatea administrativă ca fiind neregulă se confirmă, or, în realizarea unor astfel de verificări judecătorul are deschisă calea administrării oricărui probatoriu apreciat de acesta drept pertinent şi util pentru deplina sa lămurire. De altfel, instanţa de control judiciar reţine că şi în jurisprudenţa CJUE s-a statuat că revine instanţei de trimitere sarcina de a efectua, în conformitate cu normele privind probele din dreptul naţional, o apreciere globală a tuturor elementelor şi împrejurărilor de fapt (Hotărârea din 6 decembrie 2012, Bonik, C-285/11). În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aspectele criticate de recurentă reprezintă, în realitate, componente ale raţionamentelor logico - juridice prezentate de judecătorul fondului în susţinerea soluţiei pronunţate şi care vizează maniera de interpretare a forţei probante a unor mijloace de probă (ex. caracterul extrajudiciar al rapoartelor tehnice de expertiză depuse de reclamantă), ori modul de aplicare, în cauză, ori de interpretare, dat de instanţă, normelor de drept material şi procedural (ex. evocarea prevederilor art. 4 din Regulamentul CE nr. 65/2011), acestea fiind componente ale procesului deliberativ, ce stă la baza pronunţării hotărârii judecătoreşti adoptate şi care reprezintă o valenţă a principiilor iura novit curia şi da mihi fatum, dabo tibi ius, care statuează că, pe baza faptelor stabilite, instanţa va aplica, în mod independent, norma de drept incidentă acestora.

Hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreţionar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză a probelor administrate, realizat la momentul deliberării (fiind, astfel, ulterior momentului închiderii dezbaterilor), în scopul aflării adevărului. Un astfel de proces de analiză, care este necesar stabilirii stării de fapt desprinse şi se realizează inclusiv prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, ca urmare a unor raţionamente logice, aparţine, însă, doar instanţei.

Totodată, Înalta Curte reţine că un astfel de proces al "judecăţii" este reflectat de judecător în cuprinsul motivării hotărârii judecătoreşti, care reprezintă în esenţă, (astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în pct. 50 al Deciziei sale nr. 233 din 7 aprilie 2021) fixarea, prin redactare, a silogismului judiciar, care explică şi justifică soluţia şi reprezintă o garanţie că rezultatul judecăţii este expresia deliberării, în mod esenţial sub aspectul conţinutului.

În aceeaşi ordine de idei, referitor la criticile exhibate de recurentă care vizează modul în care instanţa de fond a apreciat, interpretat şi coroborat probele administrate în cauză, recurenta susţine că prima instanţă ar fi desconsiderat dovezile administrate, încălcând în opinia sa, norme de procedură, considerând, totodată, că maniera în care judecătorul fondului a apreciat materialul probator administrat în stabilirea situaţiei de fapt este unul eronat. Din această perspectivă, reţine Înalta Curte că demersul de coroborare a probelor reprezintă, inclusiv pentru argumentele expuse în paragrafele anterioare, o componentă a procesului de deliberare, ce este în strânsă legătură cu aprecierea, de către judecătorul fondului, a forţei probante a mijloacelor de probă administrate, or toate aceste aspecte vizează, în fapt, contrar celor afirmate de recurentă, elemente de temeinicie a hotărârii pronunţate, iar nu de nelegalitate.

Or, în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

Mai mult, faţă de conţinutul concret al dreptului la apărare, astfel cum este acesta reglementat de art. 13 C. proc. civ., potrivit căruia: părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii, fiindu-le asigurată posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului şi de a lua cunoştinţă de cuprinsul dosarului, de a propune probe, de a-şi face apărări, de a prezenta susţinerile în scris şi oral şi de a exercita căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, instanţa putând dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate, Înalta Curte consideră că nu se poate reţine că prin demersul de apreciere, de către instanţă, a probelor un astfel de drept este golit de conţinut.

De altfel, instanţa de control judiciar observă că, ori de câte ori, spre exemplu, în procesul de evaluare a forţei probante a mijlocului de probă constând în rapoartele extrajudiciare de expertiză, judecătorul fondului a apreciat că lipseşte concluziilor exprimate prin acestea aptitudinea de a dezlega aspectele relevante cauzei, judecătorul fondului a menţionat raţiunile care l-au determinat să facă astfel de aprecieri.

Totodată, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar reţine că motivarea hotărârii recurate nu cuprinde motive străine de natura cauzei şi, în orice caz, pentru a fi incident acest motiv de casare era necesar ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce, în mod evident, nu este cazul.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susţinerile recurentei privind incidenţa unui astfel de motiv de casare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în raport de aceste dispoziţii casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond nu a dat eficienţă dezlegărilor din sentinţa civilă nr. 3919/07.12.2016, obligatorie pentru părţi, referitor la critica de nelegalitate privind nelegala constituire a comisiei care a soluţionat contestaţia prealabilă şi a emis Decizia de soluţionare a contestaţiei prelabile.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante instanţa de fond nu a fost în eroare atunci când a reţinut că nu există identitate de obiect şi cauză pentru a se putea reţine autoritatea de lucru judecat, având în vedere că dosarul nr. x/2016 în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 3919/07.12.2016 a avut ca obiect anularea Deciziei nr. 15766/07.06.2016, emisă de AFIR, prin care s-a dispus suspendarea contestaţiei nr. 12867/09.05.2016, or în prezenta cauză se solicită anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 28 martie 2016 privind proiectul "B., Codlea, jud. Braşov" nr. X, precum şi a Deciziei nr. 6389/13.03.2017, emisă de AFIR.

Pe de altă parte, aşa cum în mod judicios a reţinut şi judecătorul fondului, chiar dacă s-ar fi reţinut nelegalitatea deciziei atacate, aceasta nu ar fi avut niciun efect asupra actului adminstrativ contestat, respectiv Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 28 martie 2016.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi beneficiarul A. S.R.L., la data de 01 august 2011, a fost încheiat Contractul de Finanţare nr. x Obiectul contractului îl reprezintă acordarea unei finanţări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul "B., Codlea, judeţul Braşov".

În baza contractului anterior menţionat, cu valoarea totală eligibilă de maxim 5.439.768 RON, echivalentul a maxim 1.332.950 euro, Autoritatea s-a angajat să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 3.263.861 RON, echivalentul a maxim 799.770 Euro - reprezentând 60% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 28 martie 2016 şi înregistrat la data de 01 aprilie 2016 privind proiectul "B., Codlea, judeţul Braşov" s-a reţinut faptul că reclamanta, împreună cu societăţile D. S.R.L., E. S.R.L. şi F. S.R.L. au creat condiţii artificiale pentru a putea beneficia de fonduri nerambursabile prin Programul FEADR peste limitele legale din cadrul Măsurii nr. 121, astfel că suma decontată a devenit neeligibilă, stabilindu-se în sarcina reclamantei o creanţă bugetară în cuantum de 3.251.195,41 RON.

Actele atacate în cauză sunt Decizia nr. 6389/13.03.2017 şi titlul de creanţă reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la AFIR sub nr. x/01.04.2016, care reţin ca argumente faptul că grupul de firme F. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L. şi A. S.R.L. a coordonat activităţile atât în perioada de implementare, prin rularea aceleiaşi sume de bani prin conturile celor patru beneficiari, cât şi în cursul desfăşurării activităţii, astfel încât să se creeze aparenţa îndeplinirii condiţiilor existenţei cofinanţării, iar în acest fel au fost create condiţii artificiale cu scopul de a beneficia de facilităţile aferente Măsurii 121, deoarece fără aportul financiar obţinut prin rularea banilor între cei patru beneficiari nici unul nu ar fi fost beneficiar eligibil.

Criticile privind nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva interpretării şi aplicării greşite a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei Europene şi a principiilor statuate în jurisprudenţa CJUE, referitoare la analizarea condiţiilor create în mod artificial, sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/02011 defineşte neregula ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

De asemenea, art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, stabileşte că, "Fără a aduce atingere dispoziţiilor specifice, nu se acordă niciun avantaj prevăzut în cadrul legislaţiei agricole sectoriale persoanelor fizice sau juridice în privinţa cărora s-a stabilit că au fost create în mod artificial condiţiile cerute în vederea obţinerii acelor avantaje, contrar obiectivelor legislaţiei respective".

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a Eco-condiţionalităţii în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, AFIR trebuie să se asigure că:

"Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Rezultă aşadar, că abaterea poate fi atât a beneficiarului, cât şi a autorităţii, că poate fi săvârşită atât cu intenţie, cât şi din culpă; şi că, existenţa acesteia nu este condiţionată de producerea unei pagube efective bugetului Uniunii Europene, fiind suficientă şi simpla posibilitate ca abaterea să prejudicieze bugetul Uniunii.

Este de principiu că, în legătură cu existenţa condiţiilor artificiale, prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, au fost interpretate în cauza nr. C 434/12 aflată pe rolul CJUE Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "G." Razplashtatelna agentsia.

În această cauză, CJUE a stabilit că, în cazul în care, din punct de vedere formal, un proiect de investiţii îndeplineşte criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea ajutorului, atunci proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune:

• pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condiţiile pentru obţinerea plăţilor au fost create în mod artificial;

• pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea plăţilor.

În continuare, Curtea a precizat că revine instanţei naţionale sarcina de a stabili existenţa acestor două elemente, care trebuie dovedite în conformitate cu normele dreptului naţional, în măsura în care nu se aduce atingere eficacităţii dreptului Uniunii.

Concluzionând în hotărârea CJUE se stabileşte că Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare".

Pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal şi real al cererii de finanţare. Astfel că, elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condiţiilor create în vederea obţinerii de finanţare FEADR, sunt legăturile juridice, economice şi/sau personale între persoanele implicate în investiţia respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna şi situaţia în care mai mulţi investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice şi prezintă legături geografice, economice, funcţionale, legale sau legături de ordin personal.

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în cauză sunt întrunite atât elementul obiectiv, cât şi elementul subiectiv pentru a se reţine crearea de condiţii artificiale.

Astfel, având în vedere aspectele reţinute în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la AFIR sub nr. x/01.04.2016, coroborate cu documentele existente în dosarul administrativ, au fost identificate elemente comune între entităţile juridice care derulează relaţii comerciale, elemente care, privite izolat, nu ar oferi temei suficient pentru constatarea neregulii, însă analizate în succesiunea lor şi corelate între ele, conduc la concluzia că beneficiarul finanţării a acţionat concertat cu ceilalţi beneficiari cu scopul de a eluda normele legale şi procedurale în vederea obţinerii finanţării nerambursabile.

În acest sens, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în speţă, neregula reţinută în sarcina sa privind crearea de condiţii artificiale are legătură cu faptul că a beneficiat de finanţare în mod indirect o persoană ori un grup care nu ar fi putut beneficia de finanţare nerambursabilă, ori acest tip de finanţare ar fi fost într-un cuantum mult mai mic sau că beneficiarul proiectului nu ar putut obţine finanţarea.

Recurenta-reclamantă nu a respectat cerinţa din Ghidul Solicitantului privind asigurarea surselor financiare, pentru că s-a constatat că în fapt banii au circulat între firmele indicate cu scopul ca acele societăţi care au obţinut finanţări să dovedească că au finanţat proiectele şi să poată depune cererile de plată către APDRP.

Totodată, aşa cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond, fiecare măsură accesată are anumite condiţii şi anumite plafoane în limita cărora se acordă finanţări nerambursabile prin FEADR, astfel că ori de câte ori se constată că finanţarea nu a fost accesată pentru desfăşurarea în mod independent a activităţii beneficiarului, ci pentru dezvoltarea unei afaceri a unei persoane ori grupuri de persoane, se încalcă tocmai acele condiţii şi limite ale finanţării, astfel că se impune restituirea sumelor primite.

În ceea ce priveşte elementul obiectiv, care alături de cel subiectiv probează existenţa condiţiilor artificiale în vederea obţinerii ajutorului financiar nerambursabil, Înalta Curte apreciază că se impune analiza următorilor indicatori circumscrişi circumstanţelor avute în vedere de C.J.U.E. la pronunţarea Hotărârii din 12 septembrie 2013, în cauza C-434/2012:

a) indicatorii externi/fizici, reprezentaţi de următoarele împrejurări:

- societăţile, aparent independente din punct de vedere legal, dobândesc de la data de 27 martie 2012 aceeaşi adresă, respectiv Codlea, Extravilan, nr. 64 DJ 112 A km 5, jud. Braşov;

- societăţile depun la aceeaşi dată cererile de finanţare - 29 octombrie 2010;

- obiectul de activitate al societăţilor este identic - creşterea păsărilor;

- obiectul cererilor de finanţare este identic - înfiinţarea de ferme de găini ouătoare;

- acelaşi vânzător al parcelelor de teren, pe care urmau societăţile să îşi desfăşoare activitate, în urma parcelării - H. şi I.;

- recepţia investiţiilor pentru toate societăţile a avut loc la aceeaşi dată - 29 iunie 2012.

b) indicatori de structură/juridici:

- aceleaşi persoane sunt acţionare ale mai multor companii cu legături de afaceri (comerciale) între ele sau acţionariat încrucişat al companiilor, în spatele cărora se află aceleaşi persoane fizice - J., C., K., L. şi M.;

- angajaţi preluaţi/reangajaţi de societăţi - N., O., P., Q.;

- legătura dintre firme nu a fost dovedită doar cu privire la persoanele cu funcţii de decizie (asociaţi, administratori, directori), dar chiar şi aproape întreg personalul acestor firme (D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L. şi reclamanta) a funcţionat ori funcţionează şi în prezent ca angajaţi ai firmelor;

- la momentul emiterii actului contestat reprezentantul şi asociatul reclamantei deţine calitatea de angajat al societăţilor F. S.R.L. şi al E. S.R.L.;

- mai multe dintre companiile presupus a fi legate au acelaşi consultant- R. S.R.L.

c) indicatori de afaceri/contabili/financiari:

- recurenta-reclamantă a contractat un credit la debutul activităţii, acesta fiind garantat printre alte persoane şi de C., S., Galina Distribution S. şi Galina Distribution S.;

- circuitul financiar din care a făcut parte recurenta-reclamantă este de netăgăduit, atât prin modul de participare al acesteia, cât şi prin raportare la sumele de bani operate de aceasta prin încasare şi, ulterior, prin virare, sub formă de plăţi, celorlalte societăţi, la datele de 06.07.2012, 09.07.2012, 11.07.2012-12.07.2012, 20.07.2012. După cum rezultă din acest circuit financiar, crearea acestuia era necesară pentru crearea aparenţei de îndeplinire a condiţiei de asigurare a cofinanţării de către beneficiari a proiectelor finanţate.

În aceste condiţii, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că indicatorii enumeraţi de intimata-pârâtă în conţinutul procesului-verbal de constatare a neregulilor, contribuie la analiza globală a modului în care proiectul a fost implementat de către beneficiar, şi denotă, printr-o analiză simultană, conduita entităţii care a beneficiat de sprijin comunitar, întrucât nu este suficient ca beneficiarul unui proiect să îndeplinească doar elementul obiectiv (finalitatea proiectului).

În acest sens, Comisia Europeană, prin Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a emis Nota directoare pentru auditori nr. 22 din 10 octombrie 2013, având ca subiect crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiţii, notă în cuprinsul căreia a nominalizat existenţa unor indicatori, care dacă nu sunt îndepliniţi, conduc la dovedirea creării de condiţii artificiale.

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, deşi indicatorii enumeraţi, priviţi separat, nu reprezintă nereguli, analizaţi în ansamblul lor, indică nerespectarea, pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare, a obiectivelor finanţate, aceste elemente conducând la concluzia unei coordonări deliberate a beneficiarilor, fiind dovedite indiciile existenţei unor condiţii artificiale în scopul obţinerii unui ajutor financiar necuvenit.

Mai mult decât atât, Înalta Curte observă că în actul de control a fost identificat un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condiţiile pentru obţinerea plăţilor au fost create în mod artificial.

În ceea ce priveşte elementul subiectiv, circumscris intenţiei de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea plăţilor, Înalta Curte reţine că prin prisma scopului urmărit de reclamantă, aceasta a prefigurat iniţial şi, ulterior, a fost materializată această intenţie frauduloasă, prin obţinerea finanţării.

Prin urmare, în mod corect s-a făcut referire la scopul pentru care recurenta-reclamantă a acţionat concertat cu societăţile F. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L. şi anume, exclusiv acela de a obţine şi folosi în mod artificial fonduri europene, respectiv un veritabil avantaj necuvenit, care contravine obiectivelor măsurii accesate, obţinut de beneficiar.

În consecinţă, s-a stabilit existenţa atât a elementului obiectiv, cât şi a celui subiectiv, de natură a conduce la concluzia că a existat intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea plăţilor.

Aşadar, nu se poate aprecia că, în cauză, nu ar fi fost analizate în mod legal, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, aşa cum au fost interpretate în cauza nr. C 434/12.

De altfel, Înalta Curte reţine că la momentul soluţionării recursului dedus judecăţii în cauză, prin deciziile nr. 3845/11.09.2019 şi nr. 34/13.01.2021 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a statuat cu caracter definitiv că atât societatea D. S.R.L., cât şi societatea E. S.R.L. şi-au coordonat activităţile cu societăţile F. S.R.L. şi A. S.R.L., atât în perioada de implementare, prin rularea aceleiaşi sume de bani prin conturile celor patru beneficiari, cât şi în cursul desfăşurării activităţii, astfel încât să se creeze aparenţa îndeplinirii condiţiilor existenţei cofinanţării, iar în acest fel au fost create condiţii artificiale cu scopul de a beneficia de facilităţile aferente Măsurii 121, deoarece fără aportul financiar obţinut prin rularea banilor între cei patru beneficiari, societăţile D. S.R.L. şi E. S.R.L. nu ar fi fost beneficiari eligibili.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3393 din 18 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.