Scope of judicial review over union statutes: whether bailiff contributions and insurance house mandates violate the specialized framework for civil liability coverage

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în calitate de executor judecătoresc în cadrul Biroului executorului judecătoresc B., a chemat în judecată pe pârâtele Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România şi Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:

1. anularea Hotărârii nr. 19/2010 prin care a fost adoptat Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi a profesiei de executor judecătoresc;

2. anularea Hotărârii UNEJ nr. 2/2014 prin care a fost adoptat Statutul Casei de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti;

3. anularea Hotărârilor nr. 39/2005, nr. 30/2014 şi nr. 3/18.02.2016, toate emise de Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România;

4. repararea pagubei, constând în restituirea sumelor de bani achitate către pârâte de la data admiterii in profesie, respectiv luna august 2011 şi până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

1.2. La data de 08.10.2018, reclamanta a depus la dosar cerere completatoare la acţiunea introductivă de instanţă prin care a solicitat şi anularea art. 21 alin. (1) lit. g) şi art. 26 alin. (3) şi (4) din Statutul Profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii nr. 11/11.05.2018, pe motiv că aceste dispoziţii adaugă la prevederile art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000 (actualmente, art. 34).

1.3. La data de 01.11.2018, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată prin care a învederat următoarele:

1. Anularea parţială a Hotărârilor U.N.E.J. nr. 19/2010, nr. 2/2014, nr. 39/2005, nr. 30/2014 şi nr. 3/18.02.2016, respectiv a art. 26 alin. (3) şi (4) din Statutul Profesiei de executor judecătoresc ce prevede:,,(3) cota de contribuţie a fiecărui executor judecătoresc la Uniune se aprobă de Consiliul Uniunii, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii. (4) Cotele de contribuţie se plătesc lunar’’ pe motiv că aceasta dispoziţie normativă adaugă la prevederile art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea 188/2000 (actualmente art. 34) ce dispune: "Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti îndeplineşte următoarele atribuţii: (….) aprobă cotele de contribuţie ale birourilor executorilor judecătoreşti la Camera executorilor judecătoreşti, precum şi pe cele ale Camerelor executorilor judecătoreşti la Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, potrivit statutului acesteia.’’

- anularea art. 1 din Hotărârea UNEJ nr. 30/2014, potrivit căruia "începând cu data intrării in vigoare a prezentei hotărâri, toate Camerele Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curţile de apel vor transmite UNEJ o situaţie trimestrială cu încasările brute realizate lunar de către birourile de executor judecătoresc care virează la U.N.E.J. contribuţia profesională lunară în cuantum mai mic decât maximul prevăzut în Hotărârea Consiliului U.N.E.J. nr. 23/10.07.2014, respectiv 1000 RON";

- renunţarea la anularea Hotărârilor nr. 39/2005, nr. 2/2014; nr. 3/18.02.2016;

- restituirea de către U.N.E.J. a sumei de 38.750 RON, încasată cu titlu de contribuţie;

- restituirea de către Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti a sumei de 3.750 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 726 din 26.02.2019, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată.

În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Asigurarea de răspundere civilă are ca obiect răspunderea civilă, iar asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.

La producerea cazului asigurat, despăgubirea se stabileşte pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător, potrivit contractului de asigurare. Or, Casa de asigurări încheie un contract de asigurare ca intermediar, fără ca să fie mandatată de asigurat, în speţă, executorul judecătoresc. Singura asigurare profesională pe care o poate contracta şi achita un executor judecătoresc este cea pe care o încheie în nume propriu; ca atare, asigurarea nu o poate încheia prin intermediarul Casa de asigurări.

Hotărârea nr. 2/2014 privind Statutul Casei de asigurări a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări.

Este eronată concluzia primei instanţe în sensul că funcţionarea Casei de asigurări a executorilor judecătoreşti nu intră în obiectul de reglementare al Legii nr. 237/2015. Astfel, ori de câte ori prin legi şi prin alte acte normative se face trimitere la prevederile referitoare la asigurători şi reasiguratori din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, abrogate prin această lege, trimiterea se consideră a fi făcută la prezenta lege.

În mod greşit, instanţa de fond a apreciat că adoptarea Legii nr. 237/19.10.2015 nu produce efecte juridice în ceea ce priveşte funcţionarea CAEJ, deoarece Hotărârea Congresului UNEJ nr. 2/2014 este anterioară adoptării acestei legi. În realitate, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 237/19.10.2015, a fost abrogată Hotărârea Congresului UNEJ nr. 2/2014, întrucât cuprinde dispoziţii contrare acestei legi.

Recurenta opinează în sensul că Statutul Casei de asigurări, prin art. 8, impune în mod nelegal o dublă asigurare.

În altă ordine de idei, recurenta susţine că prima instanţă a interpretat şi a aplicat eronat prevederile art. 34 lit. b) din Legea nr. 188/2000.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările prezentate la dosar.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimatelor, precum şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Cu titlu prealabil, instanţa de control judiciar reţine faptul că activitatea executorilor judecătoreşti este reglementată printr-o lege specială, un regulament de punere în aplicare a legii şi un statut.

Astfel, Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, menţionează, la art. 32 alin. (1) lit. a) şi f) şi alin. (2), precum şi la art. 34 lit. b):

"(1) Congresul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti are următoarele atribuţii:

a) adoptă Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi pe cel al Casei de asigurări; (…) f) aprobă bugetul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al Casei de asigurări; (…)

(2) Hotărârile Congresului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti sunt obligatorii pentru toţi membrii acesteia. (…)

Art. 34. Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti îndeplineşte următoarele atribuţii: (…)

b) aprobă cotele de contribuţie ale birourilor executorilor judecătoreşti la Camera executorilor judecătoreşti, precum şi pe cele ale Camerelor executorilor judecătoreşti la Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, potrivit statutului acesteia."

Din interpretarea dispoziţiilor normative anterior citate rezultă faptul că legiuitorul a conferit posibilitatea reglementării prin statut a modului de plată al contribuţiilor profesionale datorate de executorii judecătoreşti.

Relevante sunt şi prevederile art. 93 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 în care se stipulează faptul că: "Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti funcţionează în baza statutului propriu (…)."

Prin art. 26 alin. (2) - (4) din Hotărârea nr. 19/2010 privind aprobarea Statutului UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc s-au prevăzut următoarele:

"(2) Bugetul Uniunii este format din contribuţiile băneşti ale membrilor săi, donaţii, sponsorizări şi din orice alte sume de bani dobândite ilicit.

(3) Cota de contribuţie a fiecărui executor judecătoresc la Uniune se aprobă de Consiliul Uniunii, la propunerea Biroului Executiv al Consiliului Uniunii.

(4) Cotele de contribuţie se plătesc lunar."

După cum în mod justificat a menţionat şi prima instanţă, în aplicarea dispoziţiilor legale mai sus citate, prin art. 26 alin. (3) şi (4) din Hotărârea nr. 19/2010 privind aprobarea Statutului UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc s-a reglementat modul de punere în executare a prevederilor art. 34 lit. b) din legea în discuţie, fără a adăuga la aceasta şi fără a o modifica.

În atare condiţii, recurenta nu poate susţine cu temei faptul că a fost obligată la plata unor contribuţii băneşti care nu se regăsesc în corpul legii aplicabile profesiei pe care o exercită.

În ceea ce priveşte răspunderea civilă a executorului judecătoresc şi asigurarea profesională a acestuia, art. 35 din Legea nr. 188/2000 precizează că:

"(1) În cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti se va organiza şi va funcţiona o casă de asigurări pentru asigurarea de răspundere civilă a executorilor judecătoreşti, cu personalitate juridică, în condiţiile stabilite prin statutul propriu aprobat de Congresul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti."

De asemenea, art. 45 din aceeaşi lege menţionează că:

"(1) Răspunderea civilă a executorului judecătoresc poate fi angajată, în condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale.

(2) Asigurarea de răspundere profesională a executorului judecătoresc se realizează prin Casa de asigurări constituită în acest scop, potrivit art. 35 alin. (1)."

În aplicarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 188/2000, prin Hotărârea nr. 2/23.05.2014 adoptată de Congresul UNEJ a fost aprobat Statutul Casei de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti.

Critica recurentei potrivit căreia adoptarea Legii nr. 237/19.10.2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare produce efecte juridice în ceea ce priveşte funcţionarea CAEJ este nefondată.

În art. 1 din Legea nr. 237/19.10.2015 se precizează în mod expres faptul că acest act normativ are ca obiect de reglementare autorizarea şi funcţionarea societăţilor de asigurare şi reasigurare cu sediul pe teritoriul României.

Or, Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti nu este o societate de asigurare pentru a se supune dispoziţiilor acestei legi. Aşa cum s-a precizat anterior, ea este o entitate înfiinţată în temeiul art. 35 din Legea nr. 188/2000 pentru asigurarea răspunderii civile privind executorii judecătoreşti în funcţie. În cadrul întâmpinării depuse la dosar, intimata UNEJ a arătat faptul că funcţionează ca "un fond mutual de protecţie instituit ca urmare a delegării autorităţii publice către executorul judecătoresc şi a liberalizării profesiei."

Desigur, contrar celor susţinute de către recurentă, Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti nu îşi poate condiţiona activitatea de un "mandat" al executorului judecătoresc în funcţie în condiţiile în care aceasta răspunde pentru activitatea tuturor executorilor în funcţie.

Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti nu are nevoie de un mandat de la executorul judecătoresc pentru a acţiona în calitatea de contractant pentru încheierea poliţei de asigurare cu asiguratorul privat. Acest drept este conferit de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Statutul său de funcţionare în care se precizează faptul că trebuie să solicite doar aprobarea Consiliului UNEJ (format din reprezentanţi ai tuturor Camerelor Executorilor Judecătoreşti) în vederea realizării unei astfel de operaţiuni juridice.

În fine, instanţa de control judiciar apreciază că este lipsită de substanţă juridică afirmaţia recurentei potrivit căreia Statutul Casei de asigurări, prin art. 8, impune în mod nelegal o dublă asigurare.

Aşa cum s-a precizat de către intimată, scopul înfiinţării Casei de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti nu este acela de a proteja executorul judecătoresc de pierderile financiare suferite de despăgubirea terţilor care au fost prejudiciaţi prin activitatea profesională, ci acela de a proteja persoanele păgubite ca o măsură asiguratorie a Statului Român care a delegat autoritatea publica a executării silite profesiei liberalizate a executorului judecătoresc.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 726 din data de 26 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2021.