Administrative jurisdiction over statutory veterinary indemnity as public law claim distinct from administrative contract execution

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 15.03.2021, pe rolul Judecătoriei Odorheiul Secuiesc, sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet medical veterinar A. Dr. A. în contradictoriu cu pârâtele: Autoritatea naţională sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor şi Direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor Harghita a solicitat:

- obligarea pârâtei ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plăţii către reclamant a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020,

- obligarea pârâtei DSVSA Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective.

- cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2130 din data de 9 septembrie 2021, Judecătoria Odorheiul Secuiesc a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, invocată de ambele pârâte şi a declinat competenţa soluţionării cererii formulata de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. dr. A., împotriva pârâtelor: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria a reţinut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Articolul 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 arată că se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Întrucât reclamantul invocă refuzul nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorităţi publice de a da curs solicitării sale de plată în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, competenţa materială se determină în funcţie de poziţia organului administrativ căruia i se pretinde o anumită conduită, în cazul unui organ central competenţa aparţinând curţii de apel. Având în vedere că primul capăt de cerere vizează obligarea A.N.S.V.S.A. la alocarea bugetară a sumelor necesare plăţii, precum şi legătura strânsă dintre cele două capete de cerere, în baza art. 99 alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinând seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt, adică a curţii de apel.

Prin urmare, judecătoria a constatat că excepţia de necompetenţă materială ridicată de ambele pârâte este întemeiată şi, pentru argumentele arătate potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a trimis dosarul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. A doua instanţă învestită.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 28.09.2021.

Prin sentinţa nr. 91 din data de 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc competenţa materială de soluţionare a acţiunii formulate de A. dr. A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. Dr. A. a solicitat drepturi cuvenite lunii august 2020, conform O.U.G. nr. 117/2020, invocând pentru a justifica sesizarea instanţei de drept comun (Judecătoria Odorheiu Secuiesc) derularea contractului încheiat pentru desfăşurarea activităţilor sanitar-veterinare în calitate de medic veterinar, reglementate legal drept activităţi de interes public general.

Date fiind prevederile art. 8 alin. (1) ("Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă) şi alin. (2) ("Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun") din Legea nr. 554/2004, de altfel reţinute de prima instanţă învestită, Curtea a constatat că este necesară identificarea naturii litigiului dedus judecăţii.

Astfel, în măsura în care acesta este un litigiu al cărui obiect se circumscrie alin. (1) reprezentând un refuz nejustificat al unei autorităţi de soluţionare a unei cereri, interpretare adoptată de Judecătorie, competenţa ar reveni instanţei de contencios administrativ competente potrivit art. 10 din Legea nr. 544/2004 în funcţie de rangul autorităţii publice căreia îi este imputabil refuzul de soluţionare a cererii.

În măsura în care litigiul decurge din executarea unui contract administrativ, competenţa ar reveni instanţei civile de drept comun.

În acest context este necesară şi valorificarea prevederilor art. 15 alin. (14) din O.G. nr. 42/2004 potrivit cărora activităţile sanitar-veterinare publice reprezintă servicii de interes general, sumele plătite în executarea contractelor care au ca obiect aceste activităţi reprezintă sume aferente programelor naţionale anuale şi multianuale în domeniul sănătăţii animalelor şi pentru siguranţa alimentelor, care constituie activităţi ce nu au caracter economic, a căror atribuire este scutită de la prevederile Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, fiind organizate şi finanţate prin proceduri proprii de către Autoritate, care conduc la excluderea aplicării art. 53 alin. (11) Legii nr. 101/2016, adică a stabilirii competenţei de primă instanţă a secţiei civile a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul.

Or, suma de 10.000 RON este solicitată prin prezenta acţiune în baza prevederilor art. 15 alin. (7) din O.U.G. nr. 117/2020 care modifică şi completează O.G. nr. 42/2004 şi abrogă art. IV alin. (2) şi art. V din Legea nr. 236/2019, text care are în vedere concesionarul activităţilor specifice domeniului, deci şi exercitarea acestei activităţi în temeiul unui contract de acest tip:

"(7) Prestatorii activităţilor prevăzute la alin. (2), care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract subsecvent, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorităţii, pentru transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării".

Ulterior, prin aprobarea cu modificări (Legea nr. 291/2020) textul a devenit "(7) Concesionarii activităţilor prevăzute la alin. (2), care asigură prin unităţile medicale veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 un program zilnic de 8 ore pentru proprietarii animalelor din exploataţiile nonprofesionale din circumscripţia sanitar-veterinară contractată, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, din bugetul Autorităţii, scutită de TVA, pentru transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferente activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării."

Modul de derulare a contractului de concesiune este reglementat de acelaşi act normativ în anexa 21.

Curtea a mai reţinut că în fundamentarea pretenţiilor sale, reclamantul a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi că este titular-prestator al contractului de prestări servicii/acord cadru la care face referire actul normativ, destinatar al legii, calitate conform căreia a realizat fără întrerupere şi realizează pe mai departe activităţile de medicină veterinară prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004, iar odată cu apariţia O.U.G. nr. 117/2020 DSVSA Harghita i-a solicitat încheierea acordului-cadru de modificare a contractului în derulare, reclamantul realizând activităţile prevăzute în cuprinsul O.U.G. nr. 117/2020, întocmind întreaga documentaţie necesară pentru dovedirea eligibilităţii. Constatând satisfăcute toate exigenţele de fond şi formă prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020, pârâta DSVSA Harghita a înregistrat factura fiscală şi decontul emis de reclamantă, cu menţiunea "bun de plată" care face dovada deplină a îndeplinirii tuturor condiţiilor legale prevăzute de noul act normativ, cu toate acestea, la finalul lunii noiembrie 2020, pârâta returnând factura aferentă lunii august cu motivarea că ANSVSA nu a alocat fondurile bugetare pentru plata sumei de 10.000 RON aferentă lunii august.

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate mai sus, ţinând seama şi de cauza juridică a acţiunii astfel cum a fost ea determinată de către reclamant, s-a reţinut că sumele pretinse în temeiul O.U.G. nr. 117/2020 sunt prevăzute de legiuitor în executarea unor contracte, fiind necontestată în speţă, natura administrativă a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, aşa cum sunt definite de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. De altfel, potrivit art. 26 din Anexa 21 la O.G. nr. 42/2004 contractele de concesiune atribuite sunt asimilate actelor administrative, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c)1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În consecinţă, Curtea a reţinut că, litigiul dedus judecăţii decurge din executarea unui contract de concesiune asimilat unui act administrativ, valoarea pretenţiei deduse judecăţii fiind de 10.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a stabilit competenţa de soluţionarea a unor astfel de litigii în favoarea instanţei civile de drept comun, excepţia necompetenţei materiale urmând a fi admisă, iar competenţa de soluţionare a acţiunii să fie declinată în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

De altfel, într-o decizie de speţă asemănătoare, decizia nr. 1939/5 octombrie 2021, s-a pronunţat în acelaşi sens, anume că a stabilit, având ca obiect soluţionarea conflictului de competenţă între Curtea de Apel Oradea şi Judecătoria Oradea, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, secţia civilă.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii, din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a cauzei, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite cu privire la natura litigului dedus judecăţii.

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte, verificând cererea de chemare în judecată reţine că, prin cererea dedusă judecăţii reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat instanţei să dispună:

prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plăţii către reclamant a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020, obligarea pârâtei DSVSA Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective.

Se constată, aşadar, că reclamantul, invocând existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale, solicită plata unei sume de bani pretinse în temeiul legii, respectiv al art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, potrivit căruia "beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Prin urmare, analizând obiectul cererii de chemare în judecată, constată Înalta Curte că reclamantul îşi întemeiază, în principal, pretenţiile pe însăşi Legea nr. 236/2019, iar nu pe contractul de concesionare, reclamantul invocând dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Procedând la analiza prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, Înalta Curte observă că acestea au caracterul unei norme tranzitorii, de aplicare a prevederilor alin. (7) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 (alineat introdus în structura O.G. nr. 42/2004, prin Art. I, pct. 2 din Legea nr. 236/2019), menite să ofere stabilitate actului normativ, ulterior modificării operate prin Legea nr. 236/2019 şi să asigure realizarea scopului în vederea căruia a fost adoptată noua reglementare într-o manieră care să elimine un posibil tratament discriminatoriu între beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii vizate de art. 15 din O.G. nr. 42/2004, încheiate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi cei ce sunt beneficiarii unor astfel de contracte încheiate anterior momentului adoptării modificării legislative.

Observând, însă, expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii nr. 236/2019, rezultă că suma reglementată de prevederile alin. (7) anterior menţionat şi, implicit, de cele ale art. IV alin. (1) sus indicat, reprezintă o indemnizaţie menită a acoperii: (i) pe de o parte, acele cheltuielile realizate de medicii veterinari pentru îndeplinirea condiţiilor impuse de ANSVSA prin DSVSA, şi care nu sunt remunerate contractual, precum: transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, participarea la şedinţe de instruire, analiză etc., iar pe de altă parte (ii) serviciul de emitere a certificatelor sanitare veterinare pentru animalele destinate sacrificării, ce anterior adoptării Legii nr. 236/2019, era achitat de proprietarii animalelor, fiind generat (prin plata realizată de proprietari) un conflict economic, sesizat de multe ori de către misiunile de audit ale Comisiei Europene (ultima dată prin raportul 2018-6477 privind misiunea pentru pesta porcină clasică).

Astfel, Înalta Curte reţine că, prin prevederile normative sus indicatele, legiuitorul a recunoscut un drept al medicilor veterinari de a beneficia de o indemnizaţie într-un cuantum forfetar şi predeterminat (de 10.000 de RON lunar), prin însăşi norma legală, indemnizaţie care este distinctă de preţul individualizat în contractele de concesiune/de prestări servicii, fiind un drept suplimentar faţă de cel indicat în acestea, deţinerea de către beneficiar a unor contracte valabile fiind doar o condiţie extrinsecă, ce trebuie îndeplinită pentru valorificarea dreptului.

Prin urmare, pretenţia afirmată de reclamant este în legătură strânsă cu contractele administrative de care acesta se prevalează, dar nu decurge din executarea lor, ceea ce înseamnă că litigiul nu poate fi considerat ca unul decurgând din executarea unor astfel de contracte.

Cum prin cererea ce face obiectul prezentului dosar reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 10.000 RON/lună, prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, petit ce are drept temeiul juridic refuzul apreciat de reclamant ca nejustificat al acestora de a da curs cererilor sale de plată (notificări), sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1), raportat la art. 2 alin. (1), lit. i) din Legea nr. 554/2004, sens în care competenţa de soluţionare a prezentului litigiu aparţine instanţei de contencios administrativ.

Contenciosul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter A. sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice. Alin. 2 al art. 2 asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. În concluzie, obiectul unei acţiuni în contencios administrativ îl constituie existenţa unui act administrativ tipic sau asimilat.

În speţă, reclamantul se plânge împotriva refuzului instituţiei publice de a-şi îndeplini o obligaţie prevăzută de legiuitor, respectiv de a plăti suma stabilită lunar, în favoarea beneficiarilor contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Astfel cum se observă din art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, suma în discuţie reprezintă un beneficiu acordat de lege persoanelor vizate de acest text normativ, pentru contractele aflate în derulare, fiind, aşadar, solicitată în executarea unei obligaţii legale stabilite în sarcina instituţiei publice, şi nu a unei obligaţii contractuale.

Aşa fiind, competenţa materială de soluţionare a cauzei se determină în raport de norma cu caracter general în materia contenciosului administrativ înscrisă în art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, potrivit căreia "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Înalta Curte, raportându-se şi la aspectele învederate în cadrul motivării cererii de chemare în judecată, reţine că prin petitul privind obligarea ANSVSA la plata sumei de 10.000 RON lunar, reclamantul tinde, în realitate, la a solicita obligarea unei astfel de autorităţi la alocarea fondurilor necesare efectuării, de către DSVSA a plăţii sumelor prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019.

Conform art. 6 din Anexa 21 la O.G. nr. 42/2004: - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanţă:

"1) Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanţă primesc suma de 10.000 RON, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin bugetul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza decontului şi a documentelor justificative.

(2) Decontul prevăzut la alin. (1), însoţit de documentele justificative, se depune până pe data de 5 a lunii în curs pentru luna anterioară, iar decontarea sumei respective se realizează în maximum 20 de zile de la depunerea acestuia.

(3) Decontul prevăzut la alin. (1) se depune împreună cu următoarele documente justificative, după caz: (...).

(5) Decontul prevăzut la alin. (1) şi documentele justificative aferente este/sunt verificat/e şi vizat/e de către medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale, care stabileşte, după caz, penalităţile aplicabile conform prevederilor art. 8, înainte de depunerea oficială la registratura concedentului.

(6) Decontul justificativ şi documentele aferente activităţilor prevăzute la alin. (5) sunt verificate, în maximum 5 zile de la depunere, de către Serviciul/Biroul control oficial - sănătate şi bunăstare animală, respectiv de către Serviciul/Biroul economic din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi aprobat de directorul executiv în vederea realizării plăţii."

Autoritatea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană este definită la Anexa 1 la aceeaşi ordonanţă ca fiind un serviciu public sanitar-veterinar descentralizat, subordonat tehnic şi administrativ autorităţii centrale, sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, având autoritatea şi responsabilitatea aplicării strategiilor guvernamentale în domeniul sanitar-veterinar pe teritoriul judeţului respectiv, a gestionării, realizării şi controlului activităţilor sanitar-veterinare publice la acest nivel, precum şi alte competenţe delegate de autoritatea centrală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.

Din analiza textelor legale menţionate, rezultă că direcţiile judeţene sunt cele care achită suma prevăzută la art. 6 din Anexa 21 la O.G. nr. 42/2004 şi care gestionează, realizează şi controlează activităţile sanitar-veterinare pe teritoriul judeţului.

Bugetul direcţiilor judeţene (ordonatori terţiari de credite) este aprobat de Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ordonator principal de credite) în urma cererilor şi propunerilor acestora.

În acest context, cererea de obligarea a pârâtei ANSVSA la alocarea sumelor necesare, reprezintă un petit accesoriu celui principal, ce vizează refuzul nejustificat, concretizat în Răspunsul emis de DSVSA Harghita, de a îndeplini o obligaţie prevăzută de legiuitor la art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, respectiv de a plăti suma de 10.000 RON, pentru fiecare contract încheiat, astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competenţa poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii.

Aşadar, verificarea şi aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea 263/2019, precum şi plata acesteia sunt de competenţa direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.

În cauza de faţă, verificarea şi soluţionarea cererii de plată formulate de reclamant sunt atributul pârâtei DSVSA Harghita, iar împrejurarea că, alături de aceasta, a fost chemată în judecată şi autoritatea centrală coordonatoare (ANSVSA) nu are relevanţă sub aspectul competenţei, actul administrativ emis în soluţionarea cererii, ce reprezintă refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, emanând de la instituţia publică subordonată.

Deci, cererea de obligarea a pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la alocarea sumelor necesare este o cerere accesorie acţiunii, ce vizează refuzul nejustificat concretizat în adresele emise de DSVSA Harghita, astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120", competenţa poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii.

Astfel, raportat la natura litigiului, de contencios administrativ, articolul 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal raportat la două criterii: rangul organul emitent al actului şi cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat, însă, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, ce nu vizează taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, în determinarea instanţei competente să soluţioneze prezenta cauză incident este criteriul rangului autorităţii emitente.

Reţinând ca fiind incidente în cauză şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim", Înalta Curte, constatând că ne aflăm într-un raport de drept administrativ privind un drept izvorât dintr-o lege (art. IV din Legea nr. 236/2019), în care cererea principală vizează o autoritate publică locală (respectiv DSVSA Harghita) va stabili competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiului în favoarea Tribunalului Harghita, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

4. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., întrucât petitul principal al cererii de chemare în judecată este reprezentat de refuzul nejustificat al DSVSA Harghita de a plăti reclamantului suma stabilită lunar, conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, Înalta Curte, în virtutea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea 554/2004, va stabilit competenţa de soluţionare a prezentului litigiul, în favoarea tribunalului în raza teritorială a căruia se află sediul reclamantului, respectiv în favoarea Tribunalului Harghita, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. Dr. A. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.