Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 587/2022 AI generated

Compulsory civil contract for pandemic patient monitoring: unconstitutionality referral admitted, lower judgment set aside

Case Number Decizia nr. 587/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) reversed the appellate court's dismissal of the constitutional referral request, ordering the lower court to refer to the Constitutional Court the unconstitutionality of the mandatory civil contract provision in Article IV(3) of Emergency Ordinance No. 180/2020, while the main action challenging the implementation order remained pending. The dispute involved two medical professional associations challenging a joint order from the Ministry of Health and the National House of Health Insurance, which operationalized the emergency ordinance by requiring family medicine providers to sign a distinct civil contract for remote monitoring of patients with mild or asymptomatic coronavirus cases, arguing this violated contractual freedom and individual liberty under the Constitution and the European Convention on Human Rights. The decisive legal basis hinged on the cumulative conditions for constitutional referrals under Article 29 of Law No. 47/1992, specifically the requirement that the challenged norm be linked to the resolution of the case; the Supreme Court found this condition met because the impugned order was issued directly in application of the contested ordinance, thereby establishing a direct legal nexus between the constitutional question and the administrative litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 9 din Legea nr. 554/2004, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992; Compulsory civil contract for pandemic patient monitoring: unconstitutionality referral admitted, lower judgment set aside: 180/2020, while the main action challenging the implementation order remained pending. The dispute involved two medical professional associations challenging a joint order from the Ministry of Health and the National House of Health Insurance, which operationalized the emergency ordinance by requiring family medicine providers to sign a distinct civil contract for remote monitoring of patients with mild or asymptomatic coronavirus cases, arguing this violated contractual freedom and individual liberty under the Constitution and the European Convention on Human Rights. The decisive legal basis hinged on the cumulative conditions for constitutional referrals under Article 29 of Law No. 47/1992, specifically the requirement that the challenged norm be linked to the resolution of the case; the Supreme Court found this condition met because the impugned order was issued directly in application of the contested ordinance, thereby establishing a direct legal nexus between the constitutional question and the administrative litigation.

Keywords

AI generated
referral order emergency ordinance right to health administrative contract civil judgment constitution

Cited Legislation

AI generated
art. 9 din Legea nr. 554/2004
De altfel, această legătură nu este doar o condiţie pentru sesizarea Curţii Constituţionale a României, ci este şi o condiţie sine qua non a acţiunilor împotriva ordonanţelor Guvernului, potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.
art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
Prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale reţinând, în esenţă că nefiind îndeplinită condiţia legăturii dintre dispoziţia din ordonanţă cu soluţionarea cauzei prevăzută de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
554/2004 şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
art. 496 C. proc. civ
Procedural basis cited to admit the appeal, set aside the appealed judgment, and re-judge the case on its merits.
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
Substantive basis cited to admit the request and order the referral of the constitutional exception to the Constitutional Court.
art. 66 din Legea nr. 95/2006
1513/2020 care stabilesc faptul că, pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de Covid-19 vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de către medicii de familie prin mijloace de comunicare la distanţă, se pot corobora cu dispoziţiile art. 66 din Legea nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis cited to admit the appeal, set aside the appealed judgment, and re-judge the case on its merits.

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

Substantive basis cited to admit the request and order the referral of the constitutional exception to the Constitutional Court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cerea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanţii Colegiul Medicilor Iaşi şi Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iaşi în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, au solicitat în principal, anularea în tot a Ordinului Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.822/1.105/2020 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. IV alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 180/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologie şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale din 27 octombrie 2020 emis de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

În subsidiar, au solicitat anularea în parte a ordinului anterior amintit, respectiv a dispoziţiilor care reiterează sau se întemeiază pe dispoziţiile art. IV alin. f31 din O.U.G. nr. 180 din 22 octombrie 2020:

În prealabil, până la momentul pronunţării unei hotărâri privind capătul principal de cerere anterior formulat, au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor imperative ale art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180 din 22 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologie şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire Ia acordarea concediilor medicale, potrivit cărora furnizorul de servicii medicale care are încheiat contract de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală primară cu casa de asigurări de sănătate are obligaţia de a încheia contractul de natură civilă prevăzut la alin. (2).

De asemenea, au solicitat obligarea instituţiilor pârâte la plata în solidar a cheltuielilor de judecată în temeiul culpei procesuale.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 15 din data de 01.02.2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale formulată de Colegiul Medicilor Iaşi şi Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iaşi.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii Colegiul Medicilor Iaşi şi Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 15 din data de 01.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii Colegiul Medicilor Iaşi şi Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iaşi cu privire la dispoziţia prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sunt îndeplinite cumulativ toate cele patru condiţii pentru sesizarea Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate, astfel cum acestea trebuie extrase, într-o interpretare logico-juridică, din prevederile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale:

1) Excepţia trebuie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj. Condiţia este îndeplinită, litigiul făcând obiectul prezentei cauze.

2) Excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare. în speţă, finalitatea mediată ce va conduce Ia admiterea prezentei acţiuni este reprezentată de constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor imperative ale art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180 din 22 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020.

3) Norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei. Având în vedere că obiectul principal al acţiunii în contencios administrativ priveşte desfiinţarea în tot sau, în subsidiar, în parte, a unui ordin de ministru emis în considerarea ordonanţei anterior amintite, legătura este evidentă. De altfel, această legătură nu este doar o condiţie pentru sesizarea Curţii Constituţionale a României, ci este şi o condiţie sine qua non a acţiunilor împotriva ordonanţelor Guvernului, potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.

4) Norma vizată de excepţie să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Fiind vorba despre un act normativ de dată foarte recentă, nu are cunoştinţă ca până la acest moment Curtea Constituţională a României să fi constat neconstituţionalitatea dispoziţiilor imperative ale art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180 din 22 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020.

Astfel, dispoziţiile imperative ale art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 potrivit cărora furnizorul de servicii medicale care are încheiat contract de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală primară cu casa de asigurări de sănătate are obligaţia de a încheia contractul de natură civilă prevăzut la alin. (2) aduce o atingere libertăţii individuale, inviolabilă în lumina prevederilor art. 23 alin. (1) din Constituţia României. În cazul dispoziţiilor pe care le consideră neconstituţionale este alterată fundamental libertatea individului de a nu încheia vreo convenţie şi a nu se obliga prin contract împotriva voinţei sale, ca simplu efect al adoptării unei norme. Libertatea contractuală şi autonomia de voinţă sunt principii esenţiale în statul de drept şi în societăţile democratice, motiv pentru care acestea reprezintă unele dintre principiile fundamentale ale dreptului civil contemporan.

Dispoziţiile imperative ale art. IV din O.U.G. nr. 180/2020, prin impunerea încheierii unor contracte civile care au ca obiect obligaţii de a face - fără a le preleva consimţământul - aduc o vădită atingere principiului autonomiei de voinţă şi a libertăţii contractuale care, dincolo de a afirma principiul potrivit căruia subiectele de drept civil sunt libere a încheia contracte civile, garantează înainte de toate faptul că niciun subiect de drept nu poate fi constrâns prin lege a încheia un act juridic în mod obligatoriu.

Dispoziţiile imperative ale art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 potrivit cărora furnizorul de servicii medicale care are încheiat contract de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală primară cu casa de asigurări de sănătate are obligaţia de a încheia contractul de natură civilă prevăzut la alin. (2), împietează grav principiul fundamental al interzicerii oricărei forme de muncă forţată, astfel cum acestea au fost statuate prin prevederile art. 4 pct. 1. din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului [Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie) şi cele corespondente ale art. 42 alin. (1) din Constituţia României şi aduc atingere libertăţii individuale în sensul libertăţii de a nu încheia acte împotriva voinţei liber exprimate a celui care se obligă.

Dispoziţiile imperative ale art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 nu pot fi justificate în temeiul prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituţia României.

În afara unor situaţii izolate, toate formele de exercitare a profesiei de medic de familie respectă obligaţiile ce le incumbă în temeiul contractelor de furnizare de servicii medicale încheiate în condiţii de consimţământ liber exprimat, cu respectarea autonomiei de voinţă şi a libertăţii contractuale - principii fundamentale într-un stat de drept - şi nu desconsideră nicio obligaţie profesională indiferent de afecţiunea care planează asupra pacienţilor sau pe care o întâlnesc, o monitărizează şi o tratează în cazul pacienţilor din propriile liste. Viziunea medicilor de familie asupra bolii COVID - 19 este una organică, chiar în contextul unei pandemii, iar aceştia o observă, o tratează şi o supraveghează în condiţii optime utilizând mijloacele cele mai indicate în măsura în care ştiinţa medicală le descoperă, iar rezultatele cercetărilor le diseminează şi, în acelaşi timp, manifestând deosebită grijă pentru evitarea riscului epidemiologie, constrânşi de limitările de ordin material şi funcţional. Dispoziţiile criticate sunt un superfluum în raport de un cadru legal si contractual suficient.

Faţă de acest context expus anterior, constrângerile pe care le urmăresc dispoziţiile art. IV din O.U.G. nr. 180 din 22 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologie şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale, nu sunt necesare în condiţiile actuale într-o societate democratică, nu sunt proporţionale cu situaţia sanitară existentă şi sunt aplicate discriminatoriu, nicio altă categorie profesională nefiind silită să încheie acte juridice împotriva voinţei individuale şi astfel, constrângerile amintite nu respectă nici prevederile art. 53 alin. (2] din Constituţia României.

4. Punctul de vedere al intimaţilor-pârâţi

Intimata-pârâtă Casa Naţională de Sănătate a formulat întâmpinare prin care a învederat că prin prevederile art. 8 alin. (3^1) - (3^3) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată potrivit dispoziţiilor art. I din O.U.G. nr. 180/2020, a fost reglementat cadrul legal pentru instituirea măsurii izolării la domiciliu sau la o locaţie declarată, cu acordul persoanelor sau, în lipsa acestuia prin decizii ale direcţiilor de sănătate publică, a persoanelor cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, până la confirmarea bolii infectocontagioasă, prin investigaţii paraclinice specifice, în cazul în care, conform definiţiei de caz, persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive sau prezintă simptome, care nu necesită izolarea într-o unitate sanitară, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare. Persoanele aflate în aceste situaţii au obligaţia informării medicului de familie în vederea monitorizării stării de sănătate.

Trebuie reţinut faptul că, prin dispoziţiile art. I din O.U.G. br. 180/2020 legiuitorul a instituit o obligaţie legală în sarcina medicilor de familie, respectiv aceea de a monitoriza starea de sănătate a persoanelor care intră în câmpul personal de aplicare al art. 8 alin. (3^1) din Legea nr. 136/2020.

Obligaţia furnizorului de servicii medicale, de monitorizare a pacientului, nu reiese din interpretarea art. IV alin. (3) din O.U.G. br. 180/2020, ci ab initio, din interpretarea art. I al actului normativ anterior menţionat.

Cu privire la presupusa încălcare a acordului de voinţă între părţile contractuale prin îngrădirea principiului autonomiei de voinţă şi a libertăţii contractuale, precizează că în ceea ce priveşte acest drept, potrivit Notei de fundamentare a O.U.G. nr. 180/2020, îngrădirea libertăţii contractuale a fost justificată în contextul consecinţelor pozitive pe care le atrage pentru asigurarea drepturilor la îngrijirea sănătăţii de către medicii de familie.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că în cauza de faţă nu este îndeplinită condiţia legăturii dintre soluţionarea litigiului şi dispoziţia din lege considerată ca fiind neconstituţională.

Prin prevederile O.U.G. nr. 180/2020 este stabilit un tarif pentru caz monitorizare, respectiv:

"Plata medicilor de familie care furnizează serviciile de monitorizare a stării de sănătate a pacienţilor în condiţiile art. 8 alin. (3^1) - (3^3) din Legea nr. 136/2020, republicată, se face prin tarif pe caz, pe baza unui contract distinct, încheiat cu casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal în numele furnizorului servicii medicale în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea medicul de familie, în condiţiile prevăzute prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care se elaborează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Tariful este de 105 RON. Furnizorul de servicii medicale care are încheiat contract de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală primară cu casa de asigurări de sănătate are obligaţia de a încheia contractul de natură civilă prevăzut mai sus.

În ceea ce privesc nemulţumirile legate de monitorizarea pacienţilor asimptomatici, aceasta reprezintă o soluţie adaptată la situaţia actuală, iar implicarea medicilor de familie este un act esenţial pentru a ajuta la reducerea presiunii pe sistemul medical de urgenţă şi, în acest sens, prin O.U.G. s-a făcut un apel către toţi medicii de familie să fie alături de toţi colegii din sistemul medical pentru limitarea infecţiilor cu coronavirus, astfel încât pacienţii să nu mai fie nevoiţi să meargă la spitale pentru a face acele servicii medicale de radiografie şi pentru a primi certificatele medicale care să ateste infectarea lor cu coronavirus şi perioada de izolare care le-a fost indicată, astfel încât să poată solicita certificatul medical pentru obţinerea concediului medical.

În concluzie, având în vedere că potrivit Ordinului comun MS şi CNAS nr. 1822/1103/2020 serviciile de monitorizare la distanţă sunt acordate în timpul programului de lucru, medicii de familie monitorizează cazurile asimptomatice şi cazurile uşoare, iar în cazul aterării simptomatologiei, intervine serviciul de urgenţă şi nu medicul de familie, cu precizarea că în cazul încheierii unui contract ambele părţi îşi asumă clauzele acestuia, apreciază că medicii de familie sunt obligaţi a supraveghea starea de sănătate a pacienţilor de pe lista proprie.

Or, prin dispoziţiile referitoare la prestaţia medicilor de familie prevăzute de Legea nr. 136/2020, O.U.G. nr. 180/2020, Ordinul comun MS şi CNAS nr. 1822/2020, Ordinul MS nr. 1513/2020 nu sunt instituite atribuţii suplimentare medicilor de familie faţă de cele menţionate de Legea nr. 95/2006, republicată, respectiv H.G. nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Din cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale reiese faptul că nemulţumirea recurenţilor-reclamanţi are drept principală cauză instituirea de către legiuitor a unei obligaţii de a încheia un contract de natură civilă, diferit de cele încheiate deja de către medicii de familie cu Casa de asigurări de sănătate, considerând că acest lucru reprezintă o ingerinţă în libertatea contractuală.

În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond nu a identificat existenţa unei legături directe dintre dispoziţiile art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 şi dispoziţiile Ordinului nr. 1822/1105/2020 care a fost emis în scopul de a detalia aspecte cu privire la drepturile Casei de asigurări, dar şi a furnizorilor de servicii medicale, a condiţiilor de raportare şi validare a serviciilor de monitorizare a stării de sănătate şi modalitatea de plată în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

5. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180 din 22 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologie şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire Ia acordarea concediilor medicale, potrivit cărora furnizorul de servicii medicale care are încheiat contract de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală primară cu casa de asigurări de sănătate are obligaţia de a încheia contractul de natură civilă prevăzut la alin. (2).

Prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale reţinând, în esenţă că nefiind îndeplinită condiţia legăturii dintre dispoziţia din ordonanţă cu soluţionarea cauzei prevăzută de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale.

Înalta Curte constată că obiectul cererii cu care recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ, respectiv, instanţa de control judiciar chemată să analizeze legalitatea sentinţei curţii de apel, îl reprezintă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale.

Având în vedere că Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al Preşdintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1822/1105/2020 a fost emis pentru punerea în aplicare a prevederilor art. IV din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020, Înalta Curte constată că formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 are legătură cu soluţionarea cauzei.

Având în vedere particularităţile cauzei, Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor-reclamanţi au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, criticile aduse textului a cărui neconstituţionalitate se solicită privesc obligaţia de încheiere a unui contract de natură civilă stabilită în sarcina furnizorului de servicii medicale care au încheiat deja un contract de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală primară cu casa de asigurări de sănătate, critici invocate şi prin cererea de chemare în judecată.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va rejudeca cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

6. Condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Astfel, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate formulată de recurenţii-reclamanţi Colegiul Medicilor Iaşi şi Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iaşi, Înalta Curte constată că cererea este admisibilă, în cauză fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie sa aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale, potrivit cărora "furnizorul de servicii medicale care are încheiat contract de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală primară cu casa de asigurări de sănătate are obligaţia de a încheia contractul de natură civilă prevăzut la alin. (2), având în vedere că ordinul atacat este emis în baza Ordonanţei, aceasta constituind temeiul de drept al emiterii.

În cazul în care ordonanţa ar fi declarată neconstituţională, decizia Curţii Constituţionale s-ar răsfrânge şi asupra legalităţii Ordinului nr. 1822/1105/2020, aspect în raport de care Înalta Curte constată ca fiind întrunite şi cerinţele indicate de art. 29 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, deoarece, pe de o parte, excepţia de neconstituţonalitate a fost invocată de reclamanţi în faţa primei instanţe şi, pe de altă parte, nu s-a pronunţat, anterior, o decizie a Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii prevederilor legale criticate de petenţi ca fiind neconforme cu legea fundamentală.

Faţă de considerentele expuse, constatând ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din acest act normativ, Înalta Curte va admite cererea şi, pe cale de consecinţă, va sesiza Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale.

7. Opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal exprimată în condiţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 este în sensul că textul de lege menţionat nu încalcă prevederile constituţionale, pentru următoarele argumente:

Dispoziţiile O.U.G. nr. 180/2020 şi ale Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1513/2020 care stabilesc faptul că, pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de Covid-19 vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de către medicii de familie prin mijloace de comunicare la distanţă, se pot corobora cu dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc faptul că "Medicul de familie acordă îngrijiri persoanelor în contextul familiei şi, respectiv, familiilor în cadrul comunitării, fără discriminare" având în vedere că medicul de familie trebuie să acopere toată patologia umană, trebuie să stabilească un diagnostic şi să intervină în urgenţe, să supravegheze pacienţii cronici şi pe cei aflaţi în faze terminale, să prescrie tratament şi să urmărească evoluţia pacientului sub tratamentul respectiv, precum şi să recomande reevaluarea pacientului de către un alt specialist sau internarea în spital.

În concluzie, având în vedere precizările Legii nr. 95/2006 potrivit cărora profesia de medic are ca principal scop asigurarea stării de sănătate prin prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii individului şi a colectivităţii, caracterul umanitar al profesiei de medic, precum şi criza sanitară, suprasolicitarea medicilor din spitale, raţionalizarea resurselor materiale şi umane limitate, Înalta Curte constată că dispoziţiile referitoare la prestaţia medicilor de familie prevăzute de Legea nr. 136/2020, O.U.G. nr. 180/2020 şi Ordinul comun MS şi CNAS nr. 1822/2020 nu pot fi interpretate într-un sens contrar principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

8. Soluţiei instanţei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de Colegiul Medicilor Iaşi şi Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iaşi, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentele-reclamante Societatea Medicilor de Medicină Generală-Medicină de Familie Iaşi şi Colegiul Medicilor Iaşi împotriva sentinţei nr. 15 din 01 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată numai cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi rejudecând admite cererea formulată de Colegiul Medicilor Iaşi şi Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iaşi.

Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale formulată de Colegiul Medicilor Iaşi şi Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.