Interest on illegally collected VAT: rejection of 45-day administrative deadline and accrual from illegal tax payment date under Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 4385/06.10.2014 privind soluţionarea contestaţiei formulată de A., anularea Adresei nr. x/09.07.2014 (act administrativ asimilat unei Decizii de respingere a restituirii) prin care a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor în cuantum de 1.226.720 RON, recunoaşterea în favoarea Societăţii a dreptului de a beneficia de dobânzi în cuantum de 1.226.720 RON, sumă care a fost calculată pentru perioada cuprinsă între data în care au fost stinse de către societate obligaţiile fiscale stabilite în mod nelegal de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, respectiv 20 iunie 2011, şi data restituirii efective a TVA şi a obligaţiilor fiscale accesorii plătite fără a fi datorate, respectiv 6 mai 2014, obligarea DGAMC (sau a organului fiscal competent în administrarea reclamantei la data pronunţării hotărârii) la plata către societate a sumei de 1.226.720 RON reprezentând dobânzi datorate ca urmare a anulării irevocabile a Deciziei de impunere nr. x/31.03.2011 prin Decizia nr. 7405/22.11.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2492 din data de 06 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a anulat Decizia nr. 4385/06.10.2014 şi Adresa nr. x/09.07.2014 emise de pârâtă şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.226.720,2 RON, cu titlu de dobândă.

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a promovat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1981/16.05.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 2492/06.10.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond. În motivarea deciziei de casare şi trimitere spre rejudecare, instanţa de recurs a reţinut că în primul ciclu procesual Curtea de Apel Bucureşti a limitat analiza la motivele invocate de părţile litigante, instanţa de fond reţinând că se are în vedere împrejurarea că admiterea cererii de chemare în judecată s-ar impune în temeiul dreptului comunitar şi jurisprudenţei CJUE, care ar conduce la concluzia că dispoziţiile art. 1241 alin. (1) ar avea rolul de a transpune în dreptul intern soluţiile invocate de instanţa de fond. Instanţa de recurs nu şi-a însuşit această teză a primei instanţe, apreciind că potrivit art. 22 C. proc. civ., judecătorul fondului era dator să îşi exercite rolul activ în aflarea adevărului, să ordone administrarea de probe şi să ceară părţilor explicaţii suplimentare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014*.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 276 din data de 30 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 4385/06.10.2014 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi adresa nr. x/09.07.2014 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.226.719 RON cu titlul de dobândă aferentă obligaţiei principale în cuantum de 2.965.241 RON reţinută de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili/ANAF-DGAMC în perioada 20.06.2011-17.04.2014 şi respectiv obligaţiei principale în sumă de 2.965.207 RON reţinută de aceeaşi pârâtă în perioada 18.04.2014-06.05.2014. A obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata către reclamanta A. S.A. a cheltuielilor parţiale de judecată în cuantum de 8170,60 RON şi a respins restul pretenţiilor reclamantei A. S.A..

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 276 din data de 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că prima instanţă a încălcat regulile de procedură coroborate cu dispoziţiile art. 168 din Codul de procedură fiscală şi ale Ordinului nr. 1899/2004, având în vedere că instanţa de fond s-a substituit organului fiscal, singura autoritate care are atributul de a calcula sumele datorate cu titlu de dobânzi.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv dispoziţiilor art. 124 şi art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la situaţia concretă a reclamantei.

Astfel, prima instanţa şi-a însuşit şi a motivat soluţia, exclusiv pe răspunsurile şi explicaţiile expertului judiciar care a efectuat expertiza în cauză, apreciind că "o cerere excepţională de acordare dobândă pentru sume colectate nelegal (reglementată de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 modificată), exact ipoteza de lucru din speţa dedusă judecăţii, nu intră în logica juridico-formală a unei cereri, căreia să i se aplice termenul general de 45 de zile prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003, modificată.

Apreciază că interpretarea instanţei de fond este nelegală sub mai multe aspecte.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare în anul 2014 (la data formulării de către reclamantă a cererii de acordare a dobânzilor către organul fiscal, respectiv anterior completării acestuia prin art. III pct. 15 din O.U.G. nr. 8/2014):

"(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) şi (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor."

Raportat la aceste dispoziţii legale, solicită să se aibă în vedere la soluţionarea cauzei şi următoarele aspecte:

Art. 124 a fost completat prin O.U.G. nr. 8/2014 cu un nou aliniat - 11-potrivit căruia:

"(1^1) în cazul creanţelor contribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situaţia în care contribuabilul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condiţiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare,. precum şi în situaţia prevăzută la art. 83 alin. (4^1)."

În primul rând, art. III pct. 15 din O.U.G. nr. 8/2014 care a completat art. 124 cu acest nou alin. (1)^1, se aplică, potrivit prevederilor art. XXVIII, doar pentru actele administrative fiscale emise şi anulate ulterior intrării sale în vigoare.

Or, în speţă, Decizia de impunere nr. x/31.03.2011 a fost emisă şi anulată anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 8/2014, astfel că dispoziţiile art. 124 alin. (1^1) nu pot fi aplicabile.

În al doilea rând, deşi instanţa de fond retine că în cauză sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 694/2015 a Curţii Constituţionale a României, contrar celor reţinute de instanţa de fond, apreciază că această decizie nu poate fi aplicată în speţa dedusă judecăţii, având în vedere că aceasta este ulterioară anului 2014, când reclamanta a formulat cererea de acordare a dobânzilor şi când pârâta DGAMC a soluţionat această cerere prin Decizia nr. 4385/06.10.2014, astfel că nu poate produce efecte retroactiv, respectiv anterior publicării sale în Monitorul Oficial al României. Concluzia care se impune fiind aceea că pârâta, în mod corect şi legal a soluţionat cererea reclamantei conform dispoziţiilor legale aplicabile la acel moment.

Totodată, modul de interpretare de către instanţa de fond a art. 124 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare contravine principiului "Ubi lex non distinguit, nec nos dintinguere debemus (Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distingă)".

Potrivit acestui principiu, unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare generală a acestuia, fără a face apel la distincţii pe care legea nu le prevede.

Astfel, întrucât dispoziţiile art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 nu se refera expres la o anumită categorie de cereri de plată a dobânzilor, apare ca nelegală interpretarea instanţei de fond potrivit căreia aceste dispoziţii ar viza strict cererile curente de acordare de dobândă pentru diferenţe şi regularizări de taxe rezultate din declaraţiile depuse de agenţii economici şi persoanele fizice, iar nu şi cererile de plată a dobânzilor pentru rambursarea cu întârziere a TVA.

Prin urmare, raportând situaţia fiscală a reclamantei la dispoziţiile legale aplicabile în speţa, recurenta-pârâtă a solicitat să se constate că DGAMC a soluţionat în mod corect şi legal cererea reclamantei de plată a dobânzilor aferente sumei de 2.965.241 RON, în sensul respingerii acesteia, întrucât solicitarea reclamantei nr. x/10.04.2014 de restituire a sumei de 2.965.241 RON reprezentând TVA (stabilită prin Decizia de impunere nr. x/31.03.2011) a fost soluţionată la data de 05.05.2014, în termenul legal de 45 de zile.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 04 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 4385/06.10.2014 privind soluţionarea contestaţiei formulată de A., anularea Adresei nr. x/09.07.2014 (act administrativ asimilat unei Decizii de respingere a restituirii) prin care a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor în cuantum de 1.226.720 RON, recunoaşterea în favoarea Societăţii a dreptului de a beneficia de dobânzi în cuantum de 1.226.720 RON, sumă care a fost calculată pentru perioada cuprinsă între data în care au fost stinse de către societate obligaţiile fiscale stabilite în mod nelegal de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, respectiv 20 iunie 2011, şi data restituirii efective a TVA şi a obligaţiilor fiscale accesorii plătite fără a fi datorate, respectiv 6 mai 2014, obligarea DGAMC (sau a organului fiscal competent în administrarea reclamantei la data pronunţării hotărârii) la plata către societate a sumei de 1.226.720 RON reprezentând dobânzi datorate ca urmare a anulării irevocabile a Deciziei de impunere nr. x/31.03.2011 prin Decizia nr. 7405/22.11.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prima instanţă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. S.A., şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 4385/06.10.2014 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi adresa nr. x/09.07.2014 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.226.719 RON cu titlul de dobândă aferentă obligaţiei principale în cuantum de 2.965.241 RON reţinută de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili/ANAF-DGAMC în perioada 20.06.2011-17.04.2014 şi respectiv obligaţiei principale în sumă de 2.965.207 RON reţinută de aceeaşi pârâtă în perioada 18.04.2014-06.05.2014 şi a respins restul pretenţiilor reclamantei A. S.A..

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se invocă încălcarea normelor de procedură coroborate cu dispoziţiile art. 168 din Codul de procedură fiscală şi ale Ordinului nr. 1899/2004, având în vedere că instanţa de fond s-a substituit organului fiscal, singura autoritate care are atributul de a calcula sumele datorate cu titlu de dobânzi.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic şi indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări, poate fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă pentru a se constata dacă reprezintă sau nu motiv pentru casarea hotărârii criticile invocate trebuie să se refere la veritabile norme de procedură ce pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc., ori prin care s-ar fi încălcat dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la apărare, dreptul de a uza de căile de atac prevăzute de lege şi principiul egalităţii în drepturi, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 168 din Codul de procedură fiscală şi ale Ordinului nr. 1899/2004, având în vedere că instanţa de fond s-a substituit organului fiscal, singura autoritate care are atributul de a calcula sumele datorate cu titlu de dobânzi.

Cum analiza şi aprecierea faptelor, administrarea şi interpretarea probatoriilor sunt chestiuni care ţin de temeinicia hotărârii atacate, nefiind supuse controlului de legalitate exercitat de către instanţa de recurs prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge această critică adusă hotărârii atacate, ca nefondată.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv dispoziţiilor art. 124 şi art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece, în mod greşit şi-a însuşit şi a motivat soluţia exclusiv pe răspunsurile şi explicaţiile expertului judiciar care a efectuat expertiza în cauză, apreciind că cererea reclamantei reprezintă "o cerere excepţională de acordare dobândă pentru sume colectate nelegal ce nu intră în logica juridico-formală a unei cereri, căreia să i se aplice termenul general de 45 de zile prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003, modificată".

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Este de necontestat faptul că, în primul ciclu procesual intimata-reclamantă a solicitat încuviinţarea probei cu expertiză în domeniul fiscalitate şi contabilitate în vederea calculării şi dovedirii cuantumului sumei de 1.226.720 RON reprezentând dobânzi calculate pentru perioada 20 iunie 2011 (data achitării debitului în cuantum de 2.965.241 RON aferent deciziei de impunere nr. x/31.03.2011) - 6 mai 2014 (data restituirii), calculată în raport de dispoziţiile art. 70 din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora dobânda datorată se calculează cu aplicarea unui procent de 0,04% până la data de 1 martie 2014 şi de 0,03% pentru perioada ulterioară (algoritm ataşat cererii de chemare în judecată).

Cu privire la acest aspect, prin motivele de recurs formulate împotriva sentinţei nr. 2492 din data de 06.10.2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (în primul ciclu procesual) recurenta-pârâtă a solicitat înlăturarea modului de calcul reţinut de instanţa de fond, iar instanţa de recurs a stabilit, în limitele casării, necesitatea administrării probei cu expertiză.

În limitele casării şi în vederea respectării principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 din C. proc. civ.), în cel de-al doilea ciclu procesual, judecătorul fondului a dispus efectuarea unui raport de expertiză şi a stabilit obiectivele acesteia.

Concluziile raportului de expertiză au reliefat faptul că, pentru obligaţia principală de 2.965.241 RON reţinută de ANAF DGAMC pe perioada 20.06.2011-17.04.2014 şi respectiv 2.965.207 RON reţinuţi pe perioada 18.04.2014-06.05.2014, dobânda este de 1.226.719 RON calculată în raport de un procent de 0,04% pe zi de întârziere pentru intervalul 01.10.2010-28.02.2014 şi un procent de 0,03% pe zi de întârziere pentru intervalul 01.03.2014-31.12.2014.

Cu privire la administrarea probei cu expertiză, Înalta Curte constată că expertiza judiciară are forţă probantă şi conţine argumentele de fapt şi de drept avute în vedere de către expert la întocmirea raportului de expertiză necesare pentru lămurirea instanţei de judecată şi a fost administrată cu respectarea principiului nemijlocirii ce guvernează procesul civil (art. 16 din C. proc. civ.), dar şi a dispoziţiilor cuprinse în art. 330-340 din C. proc. civ.

Referitor la prevederile legale în temeiul cărora s-a solicitat acordarea dobânzilor, Înalta Curte constată că este corect raţionamentul primei instanţe care a considerat că cererea de acordare a dobânzilor este o cerere excepţională ce nu intră în logica juridico-formală a unei cereri căreia să i se aplice termenul general de 45 de zile prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003, modificată, ci aceasta se poate soluţiona prin aplicarea regulilor şi principiilor ce derivă din jurisprudenţa CCR, ICCJ şi CJUE, care conduc la interpretarea art. 124 din vechiul Codul de procedură fiscală O.G. nr. 92/2003, modificată, în sensul că dobânda curge în favoarea contribuabililor începând cu data stingerii obligaţiei fiscale constatate, în condiţiile legii, ca fiind nedatorată, iar hotărârile judecătoreşti care au anulat Decizia de impunere iniţială - Deciziei de impunere nr. x/31.03.2011 - au o esenţială înrâurire asupra întregului raţionament juridice ce compune tabloul stării de fapt din dosar.

De asemenea, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată nelegalitatea condiţionării dobânzilor pentru sume reţinute ilegal de un termen specific de soluţionare a cererii principale, termenul de 45 de zile nefiind de natură să influenţeze calculele expertizei deoarece, raportul fiscal dintre ANAF DGAMC şi societatea reclamantă constă în administrarea creanţelor fiscale, iar în termenul legal de soluţionare se restituie creanţe fiscale estimate eronat.

Însă, în cauza dedusă judecăţii, suma restituită de pârâtă către reclamantă potrivit hotărârilor judecătoreşti nu are caracterul de creanţă fiscală după ce instanţele de judecată au anulat Decizia nr. 33/2011, aspect în raport de care în mod temeinic se poate considera că cererea de acordare de dobândă la o sumă reţinută ilegal este o cerere excepţională care nu ar trebui să fie supusă unui termen general, fiind făcută, de pârâta DGAMC, o asociere forţată între tipul de cerere excepţională de acordare dobândă pentru sume colectate nelegal (reglementată de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 modificată), respectiv cererea curentă de acordare de dobândă pentru diferenţe şi regularizări de taxe rezultate din declaraţiile depuse de agenţii economici şi persoanele fizice, adică o scadenţă pentru aceste diferenţe de taxe şi impozite la care are dreptul contribuabilul şi pe care vrea să le folosească la cererea sa, reglementată de OMFP nr. 1899/2004.

În ce priveşte modul de calcul utilizat de expert în Raportul de expertiză, în mod corect a reţinut prima instanţă că există asemănare între concluziile expertului sub aspectul calculului dobânzii cu modul de calcul şi rezultatul furnizat la dosar de către instituţia fiscală pârâtă, din calculele organului fiscal rezultând suma totală de 1.225.816 RON pentru perioada 20.06.2011 (data la care reclamanta a făcut plăţile către organul fiscal cu sumele impuse nelegal de către organul fiscal pârât, conform hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul civil nr. x/2012) şi până la data de 05.05.2014 adică data plăţii debitului stabilit pe cale judecătorească în acel litigiu (dosarul civil nr. x/2012), pe un cumul de 984+66 zile adică un total de 1050 zile de întârziere.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

8. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 276 din 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.