Ex-legislators’ pension claims allocated to social-insurance courts; Harghita Tribunal ceded jurisdiction over cessation of indemnities.

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Harghita, secţia civilă, reclamanţii A., B. şi C., au chemat în judecată pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, solicitând anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, emise pentru fiecare dintre reclamanţi şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a unei astfel de indemnizaţii, începând cu data de 27.02.2021, la zi.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1 Prin sentinţa nr. 695 din 24 iunie 2021, Tribunalul Harghita, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea cauzei, invocată de pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A apreciat instanţa că ordinele, prin care Secretarul General al Camerei Deputaţilor, în executarea art. II din Legea nr. 7/24.02.2021, a dispus încetarea plăţii indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate reclamanţilor, au natura juridică a unor acte administrative cu caracter individual, în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fiind emise de o autoritate publică centrală, respectiv Parlamentul României.

A reţinut Tribunalul Harghita că indemnizaţia pentru limită de vârstă în discuţie nu este un drept de asigurări sociale, care să atragă competenţa jurisdicţiei asigurărilor sociale, ci constituie un beneficiu specific calităţii de fost parlamentar, care se achită din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului. Trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 263/2010, din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006, s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizaţie, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale, reclamanţii necontestând, astfel, o decizie emisă de casa teritorială de pensii, ci un act administrativ cu caracter individual.

Astfel, în raport de rangul autorităţii publice emitente, Tribunalul Harghita, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea cauzei, considerând că o astfel de competenţă aparţine Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sens în care a declinat soluţionarea cauzei în favoarea unei astfel de instanţe.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 56 din 10 septembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamanţi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Harghita, secţia civilă, ocazie cu care, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a apreciat că acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă, de care beneficiau reclamanţii, reglementată de prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006, era condiţionată de îndeplinirea criteriului vârstei standard de pensionare, prevăzută în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sau al vârstei standard reduse, în conformitate cu prevederile aceluiaşi act normativ sau ale altor legi speciale, indemnizaţia acordându-se de la aceeaşi dată precum drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel, a apreciat instanţa că există o legătură indisolubilă între acordarea unei astfel de indemnizaţii şi drepturile de pensie, situaţie în care natura juridică a dreptului la plata indemnizaţiei nu poate fi diferită, fiind vorba de un drept de asigurări sociale.

De asemenea, a reţinut Curtea de Apel Târgu Mureş că ordinele contestate, deşi sunt emise de o autoritate publică, nu au fost întocmite de pârâţi în regim de putere publică, pentru a putea fi astfel calificate drept acte administrative ce pot fi contestate în faţa instanţei de contencios administrativ.

În consecinţă, a apreciat Curtea de Apel Târgu Mureş că, în raport de natura indemnizaţiei (de drept de asigurări sociale), verificarea legalităţii şi temeiniciei ordinelor prin care s-a dispus încetarea plăţii acesteia este în competenţa instanţelor care soluţionează cauze de asigurări sociale, respectiv completului specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale al instanţei în a cărei rază de competenţă îşi au domiciliul reclamanţii, ce, în cauza de faţă, este reprezentat de Tribunalului Harghita, secţia civilă.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Harghita, secţia civilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii nu au învestit instanţa cu o contestaţie ce vizează exerciţiul mandatului de deputat, aşadar cu un raport juridic de natură constituţională, ci au solicitat anularea ordinelor prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care aceştia beneficiau şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a unei astfel de indemnizaţii, începând cu data de 27.02.2021, la zi.

De asemenea, reţine Înalta Curte că dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizaţii.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, indemnizaţia cuvenită deputaţilor şi senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată şi totodată condiţionată de data la care titularilor acestei indemnizaţii li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere şi Expunerea de motive care a însoţit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, expunere de motive care relevă cu claritate care a fost intenţia legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizaţie pentru limită de vârstă îndeplinea o funcţie similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri şi interdicţii sporite în comparaţie cu asiguraţii din sistemul public de pensii, fiind acordat unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupaţiei sau calificării au activat într-un domeniu specific de activitate şi au fost nevoite să se supună unor exigenţe inerente exercitării unei astfel de activităţi, atât pe plan profesional, cât şi personal, legiuitorul acordând acest drept şi în considerarea faptului că pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu beneficiau de salariu, ci de o indemnizaţie.

Aşadar, indemnizaţia pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situaţie în care, având în vedere şi excluderea persoanelor alese în funcţie de demnitate publică din categoria funcţionarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, Înalta Curtea va reţine că aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.

De altfel, legiuitorul însuşi a calificat indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizaţiei prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest context, întrucât competenţa de soluţionare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plăţii este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaţilor, nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conţinutul lor.

Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă şi limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înţelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziţii contrare, contestaţiile privind aceste decizii sunt soluţionate de jurisdicţia asigurărilor sociale şi nu de instanţele de contencios administrativ.

De asemenea, în acord cu aspectele învederate de Curtea de Apel Târgu Mureş, Înalta Curte va avea în vedere şi aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit cărora: [...] în condiţiile existenţei unui act normativ special, care reglementează o anumită competenţă materială, emiterea unei decizii de către o instituţie/autoritate publică nu determină competenţa instanţei de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ şi în funcţie de rangul autorităţii publice emitente.

În contextul descris anterior, Înalta Curte reţine că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalităţii încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de faţă, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora:

"Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel."

Totodată, având în vedere şi dispoziţiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competenţă în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, în primă instanţă, este secţia/completul specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă, completul specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C. şi pe pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.