Nullity of cassation appeal for non-statutory grounds and inadmissibility of recourse against final administrative merits decision

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi parcursul cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Roşiori de Vede sub nr. x din 07.06.2016, astfel cum a fost precizată la data de 22.06.2016, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria comunei Vîrtoape şi C., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea procesului-verbal de adjudecare nr. x/29.03.2016 şi a procesului-verbal de licitaţie din data de 12.03.2008 şi a oricărui document prin care se încearcă dezafectarea şi vânzarea drumului sătesc DE 435 din comuna Vîrtoape, sat Vîrtoape de Sus, judeţul Teleorman, întrucât documentele respective sunt expresia nelegalităţilor cu privire la calea de acces existentă de peste 10 de ani, între proprietatea reclamantelor şi DJ 703.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 37/12.01.2017 Judecătoria Roşiori de Vede a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei Vârtoape şi C. în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Prin sentinţa civilă nr. 230/05.05.2017 Tribunalul Teleorman, secţia CMASCAF a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a interesului reclamantelor în anularea actelor administrative şi a respins acţiunea formulată pentru lipsa calităţii procesuale active şi a lipsei de interes.

1.4. Prin decizia civilă nr. 138/15.01.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de recurentele - reclamante A. şi B., împotriva sentinţei nr. 230/05.05.2017 pronunţate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi Primăria comunei Vârtoape prin primar, şi C.; a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

1.5. Prin sentinţa civilă nr. 550/04.12.2018 pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2016, în urma casării cu trimitere, s-au dispus următoarele:

"Respinge excepţiile lipsei de obiect şi lipsei dreptului material la acţiune invocate de pârâţii UAT Comuna Vârtoape şi C., ca nefondate. Admite excepţia de nelegalitate invocată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii UAT Comuna Vârtoape şi C. şi în consecinţă: Constată nelegalitatea Procesului-verbal de licitaţie din data de 12.03.2008, întocmit de Comisia de licitaţie numită prin dispoziţia Primarului comunei Vârtoape nr. 187/03.09.2007. Admite acţiunea formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii U.A.T Comuna Vârtoape - prin primar. Dispune anularea procesului-verbal de adjudecare nr. x/29.03.2016, încheiat de Primarul comunei Vârtoape cu pârâtul C., urmare vânzării prin licitaţie publică a unor bunuri aparţinând fostului CAP Vârtoape, respectiv cabina basculă, pătulul din ciment şi suprafaţa de 2890 mp teren intravilan, toate imobilele fiind situate în comuna Vârtoape, sat Vârtoape de sus, conform schiţei din raportul de evaluare întocmit la expert tehnic judiciar D., în februarie 2008. Ia act că reclamantele A. şi B. au renunţat la judecarea capetelor de cerere privind obligarea pârâţilor UAT Comuna Vârtoape şi C. la plata de daune morale şi plata cheltuielilor efectuate cu prilejul executării silite din dosarul de executare nr. 15/2016. Obligă pârâţii UAT Comuna Vârtoape şi C. să platească reclamantelor A. şi B., suma de 3650 RON reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în tot cursul procesual."

1.6. Prin decizia civilă nr. 1304 din 25 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016 au fost admise recursurile formulate de pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Com. Vârtoape şi C., a fost casată în parte sentinţa civilă nr. 550/04.12.2018 pronunţată de Tribunalul Teleorman în acelaşi dosar şi s-a dispus reţinerea cauzei spre rejudecarea excepţiei de nelegalitate şi a fondului, fiind înlăturată dispoziţia tribunalului referitoare la obligaţia de plată a capătului accesoriu de cerere având ca obiect cheltuielile judiciare în cuantum de 3650 RON, dar menţinută soluţia instanţei asupra excepţiilor procesuale invocate de pârâţi.

2. Hotărârea judecătorească atacată

2.1. După casarea cu reţinere spre rejudecare, prin încheierea de şedinţă din Cameră de Consiliu din data de 10 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a doamnei judecător E., formulată de reclamantele A. şi B..

2.2. De asemenea, prin decizia civilă nr. 595 din data de 15 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Comunei Vârtoape, prin Primar şi C., ca nefondată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele sus indicate ca nefondată şi a obligat reclamantele la plata în solidar către pârâta UAT Com. Vîrtoape, prin Primar, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 800 RON şi taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din Cameră de Consiliu din data de 10 iulie 2020, dar şi împotriva deciziei civile nr. 595 din data de 15 martie 2021, au formulat recurs reclamantele A. şi B., prin care, invocând prevederile art. 488 alin. (1), punctele 2, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., au solicitat casarea hotărârilor recurate, admiterea cererii de recuzare a doamnei judecător E. şi admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a Procesului-verbal de licitaţie din data de 12.03.2008, întocmit de Comisia de licitaţie numită prin dispoziţia Primarului comunei Vârtoape nr. 187/03.09.2007, constatarea nelegalităţii acestuia, precum şi admiterea acţiunii în contencios administrativ şi anularea procesului-verbal de adjudecare nr. x/29.03.2016, încheiat de Primarul comunei Vârtoape cu pârâtul C., urmare a vânzării prin licitaţie publică a unor bunuri aparţinând fostului CAP Vârtoape, respectiv cabina basculă, pătulul din ciment şi suprafaţa de 2890 mp teren intravilan, toate imobilele fiind situate în comuna Vârtoape, sat Vârtoape de sus.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă în litigiul pendinte, intimata Primăria Comunei Vîrtoape prin Primar a invocat excepţiile nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

4.2. În prezenta cauză a formulat întâmpinare şi intimatul C., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului promovat de reclamante împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 iulie 2020, inadmisibilitatea exercitării acestuia împotriva deciziei civile nr. 595 din data de 15 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost soluţionat fondului cauzei şi în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, intimatul invocând, prin notele de şedinţă depuse în cauză şi excepţia tardivităţii recursului formulat împotriva încheierii de şedinţă din Cameră de Consiliu din data de 10 iulie 2020.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentele au formulat răspunsuri la întâmpinările depuse de intimaţi, prin care au solicitat respingerea excepţiilor invocate, iar pe fond, pentru considerente similare celor învederate prin cererea de recurs, au solicitat respingerea apărărilor exhibate de intimaţi.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 9 iulie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia Înaltei Curţi cu privire la cererea de recurs

Analizând, cu prioritate excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 iulie 2020, precum şi excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva deciziei nr. 595 din data de 15 martie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia tardivităţii este neîntemeiată, însă recursul formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 iulie 2020 este nul, iar recursului declarat împotriva deciziei nr. 595 din data de 15 martie 2021 este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

1. În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului formulat de reclamantele A. şi B. împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 iulie 2020, invocată de intimatul C., instanţa urmează a o respinge ca neîntemeiată observând că, potrivit prevederilor art. 53 alin. (1) din C. proc. civ.: încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că încheierea din data de 10 iulie 2020, a fost pronunţată în dosarul nr. x/2016 în faza procesuală ulterioară casării cu reţinere spre rejudecare a cauzei, fază finalizată prin emiterea deciziei civilă nr. 595 din data de 15 martie 2021, ce reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă.

În acest context, instanţa de control judiciar, reţinând incidenţa, în cauză, a tezei a II-a a alin. (1) al art. 53 sus citat, constată că termenul de formulare a căii de atac a recursului împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 iulie 2020, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a doamnei judecător E., a început să curgă la data comunicării către recurentele A. şi B. a deciziei civilă nr. 595 din data de 15 martie 2021, respectiv la data de 22 aprilie 2021 (conform dovezilor aflate la filele x din volumul II al dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti).

Termenul de 5 zile, prevăzut de art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, a început să curgă de la acest moment şi s-a împlinit la data de 28 aprilie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 181, raportat la art. 183-184 C. proc. civ.. Or, întrucât recurentele A. şi B. au declarat calea de atac a recursului la data de 27 aprilie 2021 (conform datei ce rezultă din ştampila oficiului poştal aplicată pe plicul în cuprinsul căruia a fost expediată cererea de recurs - dosarului instanţei de recurs), respectiv înăuntrul termenului legal, excepţia tardivităţii unei astfel de căi de atac, invocată de intimatul C. este neîntemeiată.

2. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază drept întemeiată excepţia nulităţii recursului formulat de reclamantele A. şi B. împotriva aceleiaşi încheierii de şedinţă din data de 10 iulie 2020, invocată de ambii intimaţi, având în vedere faptul că potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, existând imperativul promovării căii de atac exclusiv pentru aspecte de nelegalitate ce se circumscriu cazurilor reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Nerespectarea obligaţiei de motivare a recursului în condiţiile expuse anterior, generează incidenţa sancţiunii nulităţii căii de atac, astfel cum este aceasta reglementată atât de prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., ce arată că: ˝Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii˝, dar şi de art. 489 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în situaţia în care motivele invocate de parte nu se încadrează în motivele de casare reglementate la art. 488 C. proc. civ., recursul este nul.

Analizând conţinutul cererii de recurs promovate de reclamantele A. şi B., din perspectiva aspectelor dezlegate prin încheierea de şedinţă din data de 10 iulie 2020 - prin care a fost soluţionată cererea de recuzare a doamnei judecător E., Înalta Curte constată că argumentele invocate vizează alte chestiuni decât soluţia de respingere a cererii de recuzare. Astfel, în cuprinsul memoriului de recurs sunt expuse considerente ce vizează maniera de dezlegare a fondului cauzei, ori maniera de încuviinţare a probatoriului, fără a conţine critici concrete, apte a fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1), punctele 2, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., aduse de recurente modului în care, prin încheierea de şedinţă din data de 10 iulie 2020, judecătorii învestiţi cu analizarea cererii de recuzare au dezlegat chestiunea imparţialităţii judecătorului vizat de o astfel de cerere. Se observă că recurentele - reclamante nu indică niciun argument în susţinerea tezei potrivit căreia încheierea de şedinţă sus indicată ar fi fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii. De asemenea, în memoriul de recurs nu sunt învederate critici prin care să fie exhibat faptul că încheierea de şedinţă atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi nici nu sunt indicate prevederile legale pe care judecătorii ce au soluţionat cererea de recuzare le-au încălcat sau aplicat greşit, ori care este hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat a fost încălcată prin pronunţarea soluţiei de respingere ca neîntemeiată a cererii de recuzare a doamnei judecător E..

În contextul descris anterior, criticile invocate prin calea de atac promovată de recurente sunt străine de natura soluţiei atacate, iar o astfel de motivare echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către părţi, a obligaţiei reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. Prin urmare, cum recurentele nu au formulat critici de nelegalitate cu privire la încheierea de şedinţă din data de 10 iulie 2020 care să poată fi circumscrise motivelor de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii căii de atac astfel promovate.

3. De asemenea, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată şi excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamantele A. şi B. împotriva Deciziei nr. 595 din data de 15 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Din această perspectivă, constată Înalta Curte că obiectul dosarului nr. x/2016 este reprezentat de acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantele A. şi B., acţiune ce a fost soluţionată în faza procesuală a fondului de către Tribunalul Teleorman prin sentinţa civilă nr. 550/04.12.2018, în faza de judecată a recursului prin decizia civilă nr. 1304/25 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, iar după casarea cu reţinere spre rejudecare, prin decizia civilă nr. 595 din data de 15 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

În cazul acţiunilor în contencios administrativ, legiuitorul a prevăzut, prin dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, doar o singură cale de atac, şi anume recursul.

Potrivit art. 634 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.:

"Sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii", iar conform alin. (2) al aceluiaşi text normativ: "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării."

Înalta Curte reţine şi că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Or, împotriva modalităţii de soluţionare a recursului nu exista deschisă calea formulării unui nou recurs.

Raportat la datele speţei de faţă, Înalta Curte observă că decizia civilă nr. 595 din data de 15 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin care după casarea cu reţinere spre rejudecare a fost soluţionat fondul pricinii, reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă, nefiind supusă unei căi de atac, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (1), art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii, însă va admite excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantele A. şi B. împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 iulie 2020 şi va anula un astfel de recurs ca nemotivat. Totodată, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva Deciziei nr. 595 din data de 15 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Dată

Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 iulie 2020, invocată de intimatul C..

Admite excepţia nulităţii şi anulează recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nemotivat.

Admite excepţia inadmisibilităţii şi respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva Deciziei nr. 595 din data de 15 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.