Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5829/2021 AI generated

Challenge to anti-discrimination fine for criminal record criterion inadmissible due to failure to join original complainant

Case Number Decizia nr. 5829/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, leaving in force the lower court's decision to reject the initial lawsuit as inadmissible. The dispute concerned a challenge to an administrative decision by the National Council for Combating Discrimination, which had imposed a fine on the appellant for allegedly discriminating against a complainant by conditioning participation in a public competition on the absence of a criminal record; the appellant argued that a prior criminal conviction is a legal selection criterion and not a protected characteristic under anti-discrimination law. The Court held that the action was inadmissible because the appellant failed to include the original complainant (the third party whose rights were affected by the contested act) in the procedural framework, despite the defendant invoking the exception of inadmissibility and the judge raising the issue ex officio; under Article 78 of the Code of Civil Procedure and Article 161 of Law No. 554/2004, if the parties do not agree to introduce necessary third parties and the judge determines their presence is essential for a fair trial, the claim must be rejected without examination of the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 78 C. proc. civ, art. 161 din Legea nr. 554/2004, art. 486 C. proc. civ, art. 201 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Challenge to anti-discrimination fine for criminal record criterion inadmissible due to failure to join original complainant: The dispute concerned a challenge to an administrative decision by the National Council for Combating Discrimination, which had imposed a fine on the appellant for allegedly discriminating against a complainant by conditioning participation in a public competition on the absence of a criminal record; the appellant argued that a prior criminal conviction is a legal selection criterion and not a protected characteristic under anti-discrimination law. The Court held that the action was inadmissible because the appellant failed to include the original complainant (the third party whose rights were affected by the contested act) in the procedural framework, despite the defendant invoking the exception of inadmissibility and the judge raising the issue ex officio; under Article 78 of the Code of Civil Procedure and Article 161 of Law No. 554/2004, if the parties do not agree to introduce necessary third parties and the judge determines their presence is essential for a fair trial, the claim must be rejected without examination of the merits.

Keywords

AI generated
criminal record action for failure to act right to fair trial e-justice civil dispute grounds for exclusion

Cited Legislation

AI generated
art. 78 C. proc. civ
554/2004, reprezintă rezultatul unei eronate aplicări a prevederilor art. 78 C. proc. civ., instanţa de fond omiţând, în fapt, să ia act de cererea de extindere a cadrului procesual.
art. 161 din Legea nr. 554/2004
Într-un astfel de context, susţine recurenta că soluţia instanţei de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată drept inadmisibilă, prin reţinerea incidenţei prevederilor art. 161 din Legea nr. 554/2004, reprezintă rezultatul unei eronate aplicări a prevederilor art.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 201 C. proc. civ
4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 12 iulie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Cu titlu prealabil, în contextul în care, prin cererea de recurs depusă în cauză, recurenta nu a procedat la indicarea expresă a cazurilor de casare, dintre cele reglementate de art. 488 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În consecinţă, constatând lipsa de incidenţă a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
civ., în timp ce prin argumentele ce vizează fondul cauzei, recurenta tinde să invoce prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 78 din C. proc. civ
554/2004 şi art. 78 din C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural basis for the court's competence to decide on the appeal in administrative litigation.

art. 497 C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 noiembrie 2018, reclamanta A. şi Regiune, a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună anularea Hotărârii nr. 325/05.09.2018 emisă de pârât, ca fiind nelegală şi netemeinică.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 20 din data de 7 februarie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de către reclamanta A. şi Regiune în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate la punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamanta A. şi Regiune, întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi urm. din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în ipoteza casării cu reţinere, admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea Hotărârii nr. 325/05.09.2018 emisă de pârât.

În dezvoltarea recursului, recurenta - reclamantă a criticat, în esenţă, maniera în care, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a dezlegat chestiunea naturii juridice a notelor de şedinţă formulate la data de 1 februarie 2019 de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, apreciind recurenta că prin intermediul acestora sus indicatul pârât a solicitat extinderea cadrului procesual pasiv, în sensul introducerii în cauză şi a petentului B..

În opinia recurentei, în contextul formulării unei astfel de cereri, prima instanţă nu mai trebuia să pună în discuţie, din oficiu, introducerea în cauză a altei persoane, ci era chemată doar să ia act de aceasta şi, în temeiul art. 78 C. proc. civ., să dispună extinderea cadrului procesual pasiv, apreciind recurenta că sintagma "niciuna dintre părţi", din cuprinsul sus indicatului text normativ, este elocventă din această perspectivă.

Într-un astfel de context, susţine recurenta că soluţia instanţei de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată drept inadmisibilă, prin reţinerea incidenţei prevederilor art. 161 din Legea nr. 554/2004, reprezintă rezultatul unei eronate aplicări a prevederilor art. 78 C. proc. civ., instanţa de fond omiţând, în fapt, să ia act de cererea de extindere a cadrului procesual.

De asemenea, sub aspectul elementelor aferente fondului cauzei, susţine, în esenţă, recurenta că actul administrativ este nelegal, în contextul în care interdicţia discriminării se referă la criterii precum: rasa, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, însă plângerea formulată împotriva sa nu se întemeiază pe nici unul din aceste criterii, condamnarea penală nefiind enumerata în textul O.G. nr. 137/2000, reprezentând, în esenţă, un criteriu de selecţie perfect legal, potrivit prevederilor Legii nr. 290/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citat în cauză, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare în combaterea recursului declarat de reclamanta A. şi Regiune.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 12 iulie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. şi Regiune este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în contextul în care, prin cererea de recurs depusă în cauză, recurenta nu a procedat la indicarea expresă a cazurilor de casare, dintre cele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cărora înţelege să le circumscrie criticile sale, Înalta Curte apreciază că, în vederea identificării limitelor verificărilor pe care este chemată să le efectueze, primul aspect ce se impune a fi dezlegat este cel al încadrării aspectelor evocate prin memoriul de recurs, în motivele de nelegalitate limitativ reglementate de sus indicatul text normativ. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că prin criticile aduse soluţiei de respingere, drept inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată, recurenta tinde să invoce incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în contextul în care apreciază că prin hotărârea pronunţată ar fi fost încălcate normele procedurale reglementate de art. 78 C. proc. civ., în timp ce prin argumentele ce vizează fondul cauzei, recurenta tinde să invoce prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Principala critică formulată de reclamanta împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, se referă, în fapt, la maniera în care prima instanţă a dezlegat chestiunea conţinutului manifestării de voinţă exprimată de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în cuprinsul notelor de şedinţă din data de 1 februarie 2019, apreciind recurenta că acestea ar fi avut natura juridică a unei cereri a pârâtului de complinire a cadrului procesual pasiv, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi la prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 din C. proc. civ.

Contrar celor învederate de recurentă, Înalta Curte reţine că, prin notele de şedinţă sus indicate, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a procedat exclusiv la a propune instanţei ca, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004, să pună în vedere reclamantei să îşi execute obligaţia de a complini cadrul procesual pasiv, prin introducerea în cauză a părţii vizate de actul contestat (i.e. B.), arătând pârâtul că, în caz contrar, înţelege să invoce inadmisibilitatea acţiunii. Atât fraza de debut a notelor de şedinţă, cât şi fraza finală a acestora sunt elocvente din perspectiva obiectului concret al actului procedural realizat de pârât, în timp ce paragrafele citate de recurentă în cuprinsul memoriului de recurs reprezintă doar argumentele aduse de pârât în susţinerea poziţiei sale.

Potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."

Acestor dispoziţii le corespund, în materia specială a contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 161 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept."

Pe cale de consecinţă, în măsura în care natura juridică a litigiului impune, pentru respectarea dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., cât şi a principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., participarea terţilor (a căror drepturi şi obligaţii ar putea fi afectate de efectele pe care o eventuală declarare a nelegalităţii actului atacat le-ar produce), stabilirea de către reclamant a unui cadru procesual incomplet este sancţionată cu inadmisibilitatea acţiunii. Pe de altă parte, o astfel de sancţiune nu este incidentă în mod automat, prin simpla constatare a viciului actului de sesizare, ci părţilor litigante le este conferită posibilitatea de a solicita complinirea unei astfel de carenţe, prin extinderea cadrului procesual.

Deşi specificul raporturilor de drept administrativ impune, în unele cazuri, prezenţa în proces a unor terţi, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 78 C. proc. civ. şi cele ale art. 161 din Legea nr. 554/2004 obligă instanţa de judecată doar la punerea în discuţia părţilor a necesităţii introducerii în cauză a altor persoane, însă nu conferă dreptul de a dispune cu privire la cadrul procesual pasiv, în contra dreptului de dispoziţie al părţilor, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ.

Actul formulat de pârât nu poate fi calificat însă, drept o solicitare de extindere a cadrului procesual, natura juridică a acestuia de mijloc de apărare prin intermediul căruia este invocată excepţia inadmisibilităţii acţiunii fiind evidentă.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că voinţa pârâtului, exprimată în cuprinsul sus indicatelor note de şedinţă, a fost corect interpretată de prima instanţă, neexistând, în fapt, o cerere, formulată de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, de extindere a cadrului procesual pasiv, în sensul introducerii în cauză a petentului B. (pe care prima instanţă să fi omis să o soluţioneze), fiind astfel nefondate susţinerile recurentei.

Totodată, Înalta Curte reţine că prin Hotărârea nr. 325/05.09.2018, intimatul-pârât a decis, urmare a unei sesizări formulate de petentul B., că demersul recurentei de a condiţiona participarea la un concurs de lipsa unei condamnări penale ce apare în cazierul judiciar reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (1) şi (4) din O.G. nr. 137/2000, motiv pentru care a aplicat acesteia o amendă contravenţională de 1.000 RON reclamantei conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 37/2000 şi a obligat pe reclamantă să publice un rezumat al hotărârii pe propria pagină de internet, cu link din prima pagină, timp de 30 de zile, cu păstrarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal, în baza art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Învestită cu analiza legalităţii acestei soluţii a pârâtului, instanţa de contencios administrativ a fost chemată a stabili în ce măsură faptele reclamate au caracter discriminatoriu, analiză care nu putea fi făcută în lipsa persoanei ce a sesizat fapta de discriminare, respectiv B., parte a raportului de drept administrativ ce a fost supus examinării realizate de pârât, după cum, în mod legal, a reţinut instanţa de fond. Astfel, deşi petentul B. nu a participat la emiterea actului contestat, eventuala declarare a nelegalităţii hotărârii nr. 325/05.09.2018 este de natură să producă efecte cu privire la drepturile şi obligaţiile acestuia, astfel încât prezenţa sa în proces era necesară, pentru a beneficia de posibilitatea efectivă de a-şi prezenta apărările, în raport de pretenţiile recurentei-reclamante.

Astfel, respectând spiritul şi litera normelor procedurale reglementate de art. 78 C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a pus în discuţia contradictorie a părţilor necesitatea introducerii în cauză a sus indicatului petent, soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată drept inadmisibilă fiind generată de poziţia expresă a reclamantei, de a se opune introducerii în cauză a terţului, coroborată cu invocarea de către pârât a excepţiei inadmisibilităţii.

În acest context, Înalta Curte apreciază a fi nefondată critica de nelegalitate formulată de reclamantă, ce se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind pronunţată cu o corectă îndeplinire de către instanţă a obligaţiilor acesteia de a examina şi soluţiona toate cererile formulate de părţile în proces, conform obiectului acestora, astfel cum este el determinat de manifestarea de voinţă exprimată de părţi şi cu o corectă aplicare a normelor procedurale citate anterior.

Întrucât instanţa de control judiciar apreciază că aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte consideră ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenta-reclamată, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează, în fapt, fondul cauzei.

În consecinţă, constatând lipsa de incidenţă a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., şi fiscal, recursul declarat de reclamanta A. şi Regiune împotriva sentinţei civile nr. 20 din data de 7 februarie 2019 urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. şi Regiune împotriva sentinţei civile nr. 20 din data de 7 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.