Inadmissibility of administrative action challenging preliminary competition list not constituting individual administrative act

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin acţiunea în contencios administrativ, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea în parte a Hotărârii din 12.10.2020 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie, din perioada august - decembrie 2020, cuprinzând lista candidaţilor, întocmită potrivit art. 37 raportat la art. 15 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1348/2019 din 17 septembrie 2019, în ceea ce priveşte respingerea cererii sale de înscriere la concursul de promovare efectivă pentru Tribunalul Iaşi şi obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să i se recunoască dreptul de a participa la concursul de promovare efectivă, în orice fază s-ar afla desfăşurarea concursului, în baza art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004 sau obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună promovarea sa efectivă la Tribunalul Iaşi, ca o măsură de reparare în natură a pagubei suferite prin încălcarea dreptului de a participa la concurs, dacă concursul se va fi desfăşurat până la soluţionarea cauzei, fără ca dânsa să fi participat.

1.2. Totodată, reclamanta a mai solicitat, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 462 alin. (1) din Legea 303/2004, în sensul că sintagma "au dobândit gradul profesional corespunzător instanţei sau parchetului la care solicită promovarea" este neconstituţională în măsura în care se interpretează că pot participa la concursul de promovare efectivă doar judecătorii care au obţinut gradul după intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018, precum şi, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004, suspendarea până la soluţionarea definitivă a cauzei, a executării actului administrativ unilateral contestat, respectiv a Hotărârii din 12.10.2020 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă, cuprinzând lista candidaţilor întocmită potrivit art. 15 alin. (2) din Regulament.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 102 din 3 noiembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu şi de către pârât, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul C.S.M şi a respins cererea reclamantei de sesizare a CCR cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 462 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva hotărârii judecătoreşti indicate la punctul I.2. a declarat recursuri principale reclamanta A. şi recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3.1. Prin recursul formulat la data de 4 noiembrie 2020 împotriva soluţiei cuprinse în sentinţa civilă nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020 de respingere a cererii de sesizare a CCR cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 462 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, reclamanta A. a solicitat casarea hotărârii atacate apreciind că cererea de sesizare îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate, astfel cum au fost detaliate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

3.2. Reclamanta a promovat, la data de 23 noiembrie 2020, recurs şi împotriva soluţiei cuprinse în sentinţa civilă nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020 de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, prin care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârea recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în vederea soluţionării cauzei pe fond.

În motivarea căii de atac promovare, a arătat, în esenţă, recurenta că sentinţa atacată este rezultatul unei încălcări sau aplicări greşite a prevederilor art. 2 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/2004, în contextul în care, în cauză, este incidentă o situaţie tipică dreptului administrativ, în care destinatarul actului formulează contestaţie la autoritatea ierarhic superioară, aceasta respinge contestaţia, iar persoana vătămată în dreptul său se adresează instanţei judecătoreşti cu acţiune în anularea actului administrativ cu caracter individual, obiectul acţiunii fiind actul iniţial, nu răspunsul dat în cadrul plângerii prealabile.

Astfel, apreciază recurenta că Hotărârea din 12.10.2020, emisă de Comisia de organizare a concursului (lista care cuprinde rezultatul verificărilor efectuate referitor la îndeplinirea condiţiilor legale de participare la concurs a candidaţilor înscrişi), este actul administrativ unilateral cu caracter individual emis în vederea executării în concret a legii, respectiv a normelor care reglementează concursul de promovare efectivă. În baza acestui act, candidaţii declaraţi admişi la participarea la concurs pot parcurge etapele următoare ale concursului. Contestaţia formulată în temeiul art. 37, raportat la art. 15 alin. (3) şi (4) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1348/2019 din 17 septembrie 2019 ("Regulamentul") împotriva sus indicatei hotărâri are, în opinia recurentei, natura juridică a unei proceduri prealabile, în sensul prevederilor art. 7 din Legea 554/2004. De asemenea, în opinia recurentei, Hotărârea nr. 1235/22.10.2020 a secţiei pentru Judecători a CSM are natura juridică a unui răspuns la contestaţia formulată, prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă.

3.3. Împotriva dispozitivului şi considerentelor sentinţei civile nr. 102 din 03.11.2020 a formulat recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care, în virtutea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei de interes şi a înlăturării următoarelor considerente ale instanţei de fond:

"Producătoare de efecte juridice este hotărârea comisiei de concurs prin care se aprobă lista finală a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, după parcurgerea etapelor prevăzute de art. 37 coroborat cu art. 15 alin. (2)-(5) din H.C.S.M. 1348/2019 şi în concordanţă cu modul de soluţionare de către CSM, secţia pentru judecători a contestaţiilor formulate împotriva listei iniţiale de către candidaţii înscrişi la concurs"

A arătat, în esenţă, recurentul că instanţa de fond nu a motivat soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes prin raportare la argumentele aduse de CSM în sprijinul acesteia, rezumându-se să retină doar că interesul reclamantei în promovarea acţiunii este probat, hotărârea conţinând, în opinia recurentului şi considerente contradictorii, în contextul în care prima instanţă a reţinut, într-o primă fază, faptul că lista întocmită potrivit art. 15 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor (lista iniţială a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs) nu are caracterul unui act administrativ unilateral cu caracter individual, pentru ca ulterior să statueze că lista întocmită potrivit art. 15 alin. (5) din acelaşi Regulament (lista finală a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs) produce efecte juridice.

Critică recurentul - pârât şi raţionamentul primei instanţe ce a stat la baza adoptării soluţiei de respingere a excepţiei lipsei interesului reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, apreciind, astfel, recurentul că aceasta a aplicat eronat prevederile art. 32, art. 33 şi art. 40 din C. proc. civ., coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în contextul în care nu a avut în vedere faptul că reclamanta s-a înscris la concursul de promovare pentru Tribunalul Iaşi, deşi a obţinut acest grad profesional prin promovare pe loc, anterior Legii nr. 242/2018, ori că Hotărârea din 12.10.2020 reprezintă doar o operaţiune administrativă, iar nu un act administrativ. Totodată, susţine recurentul - pârât şi teza lipsei unui interes actual, ce ar deriva din caracterul epuizat al concursului.

O altă critică invocată în recurs a vizat aspectul unei greşite aplicări a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi din perspectiva faptului că lista finală, care atestă rezultatele verificărilor referitoare la îndeplinirea condiţiilor legale de participare la concurs a candidaţilor, întocmită de comisia de organizare a concursului ulterior soluţionării contestaţiilor, nu reprezintă un act emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care să dea naştere, modifice sau care să stingă raporturi juridice.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, recurentul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursurilor formulate de reclamanta A. ca nefondate, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă şi aspectele expuse în cuprinsul recursului incident.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, iar prin rezoluţia din data de 19 martie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

A. Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului promovat de reclamanta A. împotriva soluţiei cuprinse în sentinţa civilă nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020, a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, de respingere a cererii de sesizare a CCR cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 462 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, pentru nemotivarea acestuia, Înalta Curte o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părţii care formulează recurs obligaţia de a expune motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sub sancţiunea nulităţii, stipulată în alin. (3) al aceleiaşi dispoziţii legale.

De asemenea, prin intermediul art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte reţine că obiectul unei astfel de căi de atac este acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, întrucât cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor, o astfel de cerere nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauza de faţă, observând petiţia de recurs formulată de reclamanta A. la data de 4 noiembrie 2020, prin care aceasta a promovat cale de atac împotriva soluţiei instanţei de fond de respingere a cererii de sesizare a CCR cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 462 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul acesteia, sus indicata parte nu a indicat niciun argument prin care să fie adusă vreo critică unei astfel de soluţii, recurenta limitându-se doar la a declara, formal, recurs, cu o trimitere generică la considerentele cererii de chemare în judecată.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ., cu indicarea concretă a criticilor formulate în raport de soluţia recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură concretă cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligaţiei reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de cele prezentate mai sus se reţine că recursul formulat de reclamanta A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul sentinţei civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că acesta urmează a fi anulat ca nemotivat, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

B. De asemenea, analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta A. împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, precum şi recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

1. În ceea ce priveşte recursul promovat de reclamanta A. împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că prin Hotărârea nr. 1094/20.08.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a fost aprobată organizarea, în perioada august- decembrie 2020, a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie şi calendarul de desfăşurare a concursului, posturile scoase la concurs pentru promovarea la Tribunalul Iaşi fiind în număr de 4.

Recurenta -reclamantă, ce avea funcţia de judecător în cadrul Judecătoriei Iaşi, s-a înscris la un astfel de concurs, însă prin Hotărârea nr. 25 din 12.10.2020, Comisia de organizare a concursului a stabilit că recurenta - reclamantă nu îndeplineşte condiţiile de participare la concurs, întrucât a obţinut gradul de judecător de tribunal anterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, sens în care a respins cererea de înscriere a reclamantei, aspect consemnat şi în pct. 2 din Tabelul cu rezultatul verificării îndeplinirii de către candidaţii judecători a condiţiilor legale de participare la concursul de promovare - Lista candidaţilor pentru Curtea de Apel Iaşi.

Ulterior formulării şi soluţionării contestaţiei reglementate de art. 15 alin. (3) şi (4) din Regulament, reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ solicitând, cu titlu de petit principal, anularea în parte a Hotărârii din 12.10.2020, cuprinzând lista candidaţilor, întocmită potrivit art. 37 raportat la art. 15 alin. (2) din Regulamentul ("Hotărârea"), în ceea ce priveşte respingerea cererii sale de înscriere la concursul de promovare efectivă pentru Tribunalul Iaşi.

Prin urmare, chestiunea de drept dedusă judecăţii prin cererea introductivă şi a cărei dezlegare dată de prima instanţă face obiectul prezentului control judiciar, constă în a stabili natura juridică a Hotărârii din 12.10.2020 cuprinzând lista candidaţilor, în ceea ce priveşte respingerea cererii recurentei - reclamante, pentru neîndeplinirea condiţiilor de participare la concurs.

Însuşindu-şi raţionamentul juridic expus de instanţa de fond în hotărârea pronunţată, pe care îl apreciază legal şi temeinic, Înalta Curte constată că actul a cărui anulare parţială se solicită nu reprezintă un act administrativ în înţelesul dat acestei noţiuni de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 defineşte actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, noţiunea de autoritate publică, în sensul unui astfel de act normativ vizează orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Înalta Curte constată că Hotărârea din 12.10.2020 a Comisiei de organizare a concursului cuprinzând lista candidaţilor (act distinct de Hotărârea nr. 25 din aceeaşi dată, prin care s-a respins, în mod nominal, cererea reclamantei de participare la concurs), nu reprezintă un act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci un act premergător, nesusceptibil de a produce efecte juridice prin el însuşi, scopul emiterii acesteia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci parcurgerea uneia dintre etapele de desfăşurare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie, potrivit calendarului de desfăşurare a concursului.

Astfel, prin intermediul unei astfel de hotărâri, publicată sub denumirea "Tabelul cu rezultatul verificării îndeplinirii de către candidaţii judecători a condiţiilor legale de participare la concursul de promovare", s-a realizat doar o centralizare a rezultatelor evaluării individuale a cererilor de participare la concurs formulate de judecătorii interesaţi de un astfel de concurs, în sensul art. 15 alin. (2) din Regulament, fără ca printr-un astfel de demers de verificare să ia naştere, să fie modificate sau stinse raporturi juridice. Aceasta a fost şi raţiunea pentru care alături de Hotărârea -Tabel din 12.10.2020, cu caracter informativ, au fost adoptate, în funcţie de rezultatul evaluării şi hotărârile individuale, prin care au fost respinse cererile de înscriere ale candidaţilor care nu îndeplineau condiţiile de participare la concurs. Aşadar, în aceeaşi ipostază - de acte premergătoare - se regăsesc, de altfel, inclusiv hotărârile Comisiei de organizare a concursului prin care sunt expuse raţiunile avute în vedere pentru respingerea cererilor de înscriere (precum Hotărârea nr. 25 din 12.10.2020), acestea fiind doar expresia unui demers procedural de verificare a cererilor de concurs formulate de candidaţi, analizate în mod individual din perspectiva îndeplinirii condiţiilor reglementate de art. 6 şi urm. din Regulament.

Totodată, Înalta Curte reţine că potrivit art. 46 indice 3 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 (2) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului, inclusiv comisiile de concurs şi constituirea acestora, aspectele supuse verificării în cadrul probei prevăzute la alin. (1) şi modalitatea de stabilire şi contestare a rezultatelor se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 46 alin. (2). De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) - (2) din Regulament Comisia de organizare a concursului de promovare pe loc este condusă de un preşedinte, care este secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii. În cazul imposibilităţii îndeplinirii funcţiei de către acesta, comisia este condusă, în ordine, de directorul Direcţiei resurse umane şi organizare sau de directorul Institutului Naţional al Magistraturii. Membrii comisiei de organizare se desemnează de către preşedintele acesteia dintre personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii. Din cuprinsul unor astfel de prevederi legale rezultă faptul că sus indicata comisie de organizare a concursului de promovare a judecătorilor nu are calitatea de autoritate publică, fiind doar o structură funcţională înfiinţată temporar exclusiv în scopul organizării unui astfel de concurs.

În raport de astfel de considerente şi în concordanţă cu practica ce s-a consolidat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de control judiciar reţine că, în privinţa concursurilor organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, hotărârile, prin care sunt centralizate rezultate sau sunt învederate concluziile procesului de verificare preparatorie a îndeplinirii condiţiilor de participare la concursul de promovare în funcţii de execuţie, au doar natura juridică a unor acte premergătoare, nefiind acte administrative cu caracter individual emise de o autoritate publică în regim de putere publică.

În consecinţă, având în vedere că Hotărârea din 12.10.2020, contestată în prezentul litigiu, nu este act administrativ, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020, ca nefondat.

2. În ceea ce priveşte recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM"), din analiza memoriului de recurs, Înalta Curte reţine că aspectele evocate de sus indicata parte pot fi grupate în două seturi principale de critici aduse de CSM aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, respectiv:

· Critici ce vizează maniera în care Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a soluţionat excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată

· Critici aduse considerentelor sentinţei civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020, prin care judecătorul fondului a statuat astfel:

"Producătoare de efecte juridice este hotărârea comisiei de concurs prin care se aprobă lista finală a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, după parcurgerea etapelor prevăzute de art. 37 coroborat cu art. 15 alin. (2)-(5) din H.C.S.M. 1348/2019 şi în concordanţă cu modul de soluţionare de către CSM, secţia pentru judecători a contestaţiilor formulate împotriva listei iniţiale de către candidaţii înscrişi la concurs"

Totodată, instanţa de control judiciar observă că primul set de argumente este, la rândul său, divizat în două sub-seturi, respectiv cele prin care recurentul invocă incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ. şi cele subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

Răspunzând punctual criticilor pe care recurentul le circumscrie dispoziţiilor pct. 6, al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, reţinând, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ prin dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de argumentele relevante şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, fără ca motivarea să reprezinte o chestiune de volum, fiind una de esenţă, de conţinut. De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidenţieze că judecătorul a examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (reţinute, de altfel, şi în jurisprudenţa CEDO - ex. hotărârea Boldea c. României). Pe cale de consecinţă, potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare argument al părţii nu poate fi calificată drept lipsă a motivării.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocată de recurent, a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor la termenul de judecată din data de 3 noiembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi pronunţându-se, în şedinţă publică, asupra unui astfel de mijloc de apărare, în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere de judecătorul fondului fiind consemnate în practicaua sentinţei civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020.

Astfel, instanţa de fond a învederat cu suficientă claritate, faptul că manifestarea expresă de voinţă a reclamantei, de a participa la concursul de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie organizat în perioada august - decembrie 2020, prin depunerea cererii de înscriere, raportat la obiectul cauzei, ce vizează cererea de anularea parţială a tabelului iniţial, prin care s-a constatat că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile pentru a participa la un astfel de concurs, justifică interesul reclamantei în cauză.

Or, o astfel de motivare respectă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., judecătorul fondului expunând silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluţiei de respingere a excepţiei lipsei de interes, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici teza existenţei unei motivări contradictorii, în contextul în care lista întocmită potrivit art. 15 alin. (2) din Regulament şi cea întocmită potrivit art. 15 alin. (5) din Regulament reprezintă acte distincte, maniera de evaluare a acestora de către prima instanţă nefiind un aspect de contradictorialitate a considerentelor hotărârii, ci de interpretare a prevederilor actului administrativ cu caracter normativ reprezentat de Regulament, realizată de judecătorul fondului.

În concluzie, Înalta Curte consideră că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susţinerile recurentului privind incidenţa unui astfel de motiv de nelegalitate.

Nefondate sunt şi criticile recurentului subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate reţine că hotărârea recurată ar fi fost dată, sub aspectul manierei de soluţionare a excepţiei lipsei de interes, cu încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 32, art. 33 şi art. 40 din C. proc. civ. şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Situaţia reclamantei, atât la momentul sesizării instanţei, cât şi la momentul pronunţării hotărârii atacate, era aceea de candidat respins la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie, motivul relevat de comisia de organizare a concursului fiind acela că nu îndeplinea condiţiile de participare.

Această situaţie reţinută de comisia de organizare a fost contestată de către reclamantă, sens în care interesul personal, legitim al acesteia era cel de a-i fi validată candidatura în cadrul concursului de promovare efectivă a judecătorilor.

Aspectele evocate de recurent, privind faptul că reclamanta s-a înscris la concursul de promovare organizat în perioada august - decembrie 2020 pentru Tribunalul Iaşi, deşi a obţinut acest grad profesional prin promovare pe loc, anterior Legii nr. 242/2018, vizează aspecte de temeinicie a Hotărârii din 12.10.2020, iar nu aspecte privind interesul unui candidat respins la un concurs de a apela la acele demersuri judiciare pe care acesta le apreciază a fi apte a genera rezultatul urmărit.

De asemenea, calificarea Hotărârii din 12.10.2020 drept operaţiune administrativă, iar nu drept act administrativ vizează aspectul caracterului inadmisibil al demersului judiciar, iar nu lipsa unui interes al părţii de a se adresa instanţelor de judecată.

Cât priveşte lipsa unui interes actual, ce ar deriva din caracterul epuizat al concursului, Înalta Curte va avea în vedere şi faptul că, prin petitul subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună promovarea sa efectivă la Tribunalul Iaşi, ca o măsură de reparare în natură a pagubei suferite prin încălcarea dreptului de a participa la concurs, dacă concursul se va fi desfăşurat până la soluţionarea cauzei, fără ca aceasta să fi participat, aspect ce generează caracter actual interesului.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că soluţia primei instanţe este rezultatul unei corecte interpretări şi aplicări a normelor ce reglementează materia interesului procesual, nefiind incident cazul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin.

(1), pct. 8 din C. proc. civ. şi din perspectiva aspectelor dezlegate prin considerentele soluţiei primei instanţe prin care aceasta a statuat că hotărârea comisiei de concurs, prin care se aprobă lista finală a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, după parcurgerea etapelor prevăzute de art. 37 coroborat cu art. 15 alin. (2) -(5) din H.C.S.M. 1348/2019 şi în concordanţă cu modul de soluţionare de către CSM, secţia pentru judecători a contestaţiilor formulate împotriva listei iniţiale de către candidaţii înscrişi la concurs, este producătoare de efecte juridice.

Contrar celor evocate prin recursul incident formulat de Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte apreciază că prin paragraful de debut al filei 5 a sentinţei civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal nu susţine teza caracterului hotărârii comisiei de concurs, prin care se aprobă lista finală a candidaţilor, de act administrativ, instanţa limitându-se la a afirma că un astfel de act este producător de efecte juridice. Astfel, instanţa de fond nu reţine că o astfel de hotărâre este emisă de comisia de organizare a unui concurs în calitate de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 şi nici nu statuează în sensul că o astfel de hotărâre a comisiei de concurs, ar fi emisă în regim de putere publică, simpla afirmaţie a primei instanţe, potrivit căreia o astfel de listă produce efecte juridice, fără specificarea expresă a tipului de efecte produse, nefiind suficientă spre a concluziona că judecătorul fondului ar fi conferit unui astfel de act natura juridică a unui act administrativ. De altfel, soluţia primei instanţe nu contravine, în esenţa sa, jurisprudenţei consolidate la nivelul Înaltei Curţi, prin care s-a statuat că singurul act apt a produce efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ este hotărârea de validare a rezultatelor respectivului concurs.

Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa motivelor de casare invocate de recurentul Consiliul Superior al Magistraturii, prima instanţă pronunţând o hotărâre conformă prevederilor art. 425 C. proc. civ., prin care a realizat o interpretare şi aplicare corectă a normelor de drept material.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, va anula, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., ca nemotivat recursul declarat de reclamanta A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul sentinţei civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020, iar în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul formulat de aceeaşi parte împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată din cuprinsul sentinţei civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020 şi recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei atacate, de natură a se circumscrie limitelor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca nemotivat recursul declarat de reclamanta A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul sentinţei civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată din cuprinsul sentinţei civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.