Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5825/2021 AI generated

Insurance compensation claim barred by 90-day lapse deadline after insurer bankruptcy; appeal dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 5825/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's rejection of the challenge and confirming the administrative decision of the Insurance Claims Guarantee Fund ("FGA") that denied the claimant's payment request for late filing. The dispute concerned a consumer's attempt to recover insurance compensation for vehicle damage from the FGA after the primary insurer entered bankruptcy, where the claimant argued that the relevant 90-day statutory deadline began only upon the issuance of a repair estimate post-bankruptcy, rather than from the date of the accident. Relying on Article 14(1) of Law No. 213/2015 and Article 20 of ASF Regulation No. 16/2015, the Court determined that the claim was born at the time of the insured risk event (the accident), which preceded the finality of the bankruptcy decision, thereby rendering the claimant's application filed after the bankruptcy finality untimely under the procedural lapse period; the Court further rejected new arguments regarding subrogation and insolvency claim deadlines as improperly raised for the first time on appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 18 din Legea nr. 213/2015, art. 2519 C. civ, art. 663 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ; Insurance compensation claim barred by 90-day lapse deadline after insurer bankruptcy; appeal dismissed as unfounded: Susţine recurenta că, în ipoteza specifică prezentei cauze, data la care s-a născut dreptul său de creanţa a fost cea de 31.05.2017, drept moment aferent emiterii devizului de calcul al reparaţiei, în contextul în care anterior acestuia cuantumul despăgubirii nu era determinat, iar creanţa sa nu avea caracter lichid, cert şi nici exigibil. În acest context apreciază recurenta că o astfel de dată conferă creanţei sale de asigurare natura juridică a uneia născute ulterior deschiderii procedurii insolvenţei asigurătorului, căreia îi sunt aplicabile prevederile art. 20 din Norma ASF 16/2015, motiv pentru care cererea sa de plată a fost depusă cu respectarea termenului de 90 de zile, calculat de la un astfel de moment.

Keywords

AI generated
subrogation of insurer bankruptcy claim insurance compensation deadline for payment untimely filing statutory deadline

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 18 din Legea nr. 213/2015
Totodată, instanţa de control judiciar reţine că setul de critici prin care recurenta evocă efectele generate de subrogarea FGA, conform art. 18 din Legea nr. 213/2015, în drepturile creditorilor de asigurare, dar şi cele ce vizează consecinţele pe care termenele reglementate de art.
art. 2519 C. civ
2527 şi art. 2519 C. civ.
art. 663 C. proc. civ
şi nici dispoziţiilor art. 663 C. proc. civ., ce definesc noţiunile de creanţe certe, lichide şi exigibile.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 201 C. proc. civ
4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 12 septembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17.07.2018, reclamanta A. a contestat Decizia nr. 15080/07.06.2018, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea acesteia şi obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată înregistrată cu nr. x/23.06.2017, la dosarul de daună x (număr unic x), prin care a solicitat suma de 5.119,86 RON, cu titlu de despăgubire, conform înscrisurilor aflate în dosarul de dauna şi a devizului de calcul al creanţei, indexată şi actualizată, de la data înregistrării cererii de despăgubire şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 35 din data de 9 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Din sinteza criticilor invocate de recurentă, rezultă că aceasta susţine teza unei nelegalităţi a hotărâri pronunţate de prima instanţă, ce, dintr-o primă perspectivă, ar deriva din încălcarea prevederilor Legii nr. 85/2014, coroborate cu cele ale Legii nr. 213/2015.

Astfel, susţine recurenta că, odată ce dosarul de dauna al persoanei asigurate a fost preluat de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA"), fondul s-a subrogat, în temeiul art. 18 din Legea nr. 213/2015, în toate drepturile creditorilor de asigurări, putând să îşi exercite drepturile şi obligaţiile stipulate printr-un astfel de text normativ, iar din momentul exercitării acestora, persoana asigurata nu îşi mai poate recupera creanţa pe cale separată, pierzându-şi calitatea de creditor de asigurări faţă de societatea de asigurare. De asemenea, a apreciat relevant şi faptul că dispoziţiile art. 100 şi 102 din Legea nr. 85/2014 reglementează termene limită pentru înregistrarea declaraţiilor de creanţe.

Susţine recurenta că în contextul deschiderii dosarului său de daună, chiar dacă acest aspect s-a plasat temporal anterior declarării falimentului B., pârâtului FGA îi incumba obligaţia de a gestiona/administra un astfel de dosar, fiind, în acest context, ţinut să îl soluţioneze şi să acorde despăgubirile conform devizelor de calcul, indiferent de data la care cuantumul creanţei este precizat.

Totodată, critică recurenta şi maniera în care judecătorul fondului a tranşat chestiunea momentului naşterii creanţei sale de asigurare, apreciind că hotărârea pronunţată încălcă normele de drept material ce reglementează modul de delimitare a creanţelor de asigurare născute anterior deschiderii procedurii falimentului asigurătorului de cele născute ulterior unui astfel de moment.

Susţine recurenta că, în ipoteza specifică prezentei cauze, data la care s-a născut dreptul său de creanţa a fost cea de 31.05.2017, drept moment aferent emiterii devizului de calcul al reparaţiei, în contextul în care anterior acestuia cuantumul despăgubirii nu era determinat, iar creanţa sa nu avea caracter lichid, cert şi nici exigibil. În acest context apreciază recurenta că o astfel de dată conferă creanţei sale de asigurare natura juridică a uneia născute ulterior deschiderii procedurii insolvenţei asigurătorului, căreia îi sunt aplicabile prevederile art. 20 din Norma ASF 16/2015, motiv pentru care cererea sa de plată a fost depusă cu respectarea termenului de 90 de zile, calculat de la un astfel de moment.

În acest context, face trimitere recurenta la faptul că normele adoptate la nivelul FGA nu pot, în situaţia concretă prevăzută de Legea nr. 213/2015 şi Legea nr. 503/2004, fi contrare celor reglementate de art. 2527 şi art. 2519 C. civ. şi nici dispoziţiilor art. 663 C. proc. civ., ce definesc noţiunile de creanţe certe, lichide şi exigibile.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, apreciind că argumentele menţionate de recurentă nu pot fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, din perspectiva fondului cauzei, reiterând, în esenţă, apărările formulate şi în faţa instanţei de fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 12 septembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 15080/07.06.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA"), prin care a fost respinsă cererea sa nr. 37111/23.06.2017 de plată a sumei de 5.119,86 RON cu titlu de despăgubire, prin reţinerea, în esenţă, a tardivităţii formulării cererii de plată.

Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanţă, prin respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, iar o astfel de soluţie este una legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, motivat de faptul că reflectă o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel fondate criticile subsumate de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că între intimatul - pârât FGA şi recurenta-reclamantă există un raport de drept administrativ, ivit ca urmare a falimentului asigurătorului, în temeiul căruia Fondului îi revine obligaţia de a primi cererea de plată şi de a o soluţiona în raport de dispoziţiile legale în vigoare şi de actele depuse în probaţiune de solicitant. Raportul legal de garantare are o existenţă de sine stătătoare şi nu este accesoriu al raportului juridic din contractul de asigurare, deoarece dreptul la plată se naşte numai în situaţia în care are loc falimentul asigurătorului şi creditorul de asigurări solicită plata despăgubirii din fondurile FGA, conform Legii nr. 213/2015, iar nu din fondurile asigurătorului falit, în procedura falimentului.

Pe cale de consecinţă, formularea unei cereri de deschidere a dosarului de daună, în condiţiile reglementate de Legea nr. 136/1995, vizează raportul de asigurare existent între recurentă şi asigurător, iar nu pe cel de drept administrativ dintre pârât şi recurentă, ce este reglementat de prevederile normative speciale ale Legii nr. 213/2015.

De asemenea, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015:

"În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior."

Astfel, legiuitorul a stabilit în mod clar şi previzibil momentul la care se naşte raportul juridic de garantare, ale cărui componente sunt dreptul creditorilor de asigurări de a fi plătiţi din disponibilităţile Fondului, corelativ cu obligaţia intimatului de a achita sumele solicitate.

Nu poate fi ignorat nici faptul că una dintre condiţiile naşterii raportului juridic de drept administrativ, este cea a deschiderii procedurii falimentului. După cum corect a reţinut şi prima instanţă, prin încheierea pronunţată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Sibiu a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A., hotărârea devenind definitivă la data de 17.03.2017. Astfel, cererea de deschidere a dosarului de daună, ce a fost formulată de recurentă la data de 25.10.2016, în virtutea Legii nr. 136/1995, nu poate fi calificată drept act de natură a genera raportul juridic de drept administrativ a cărui condiţie primordială de naştere era cea a deschiderii procedurii falimentului, condiţie neîndeplinită la data de 25.10.2016.

Mai mult, Înalta Curte reţine ca fiind relevant faptul că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, reglementează, în mod precis, conduita pe care orice creditor de asigurare trebuie să o adopte, fiind inserate condiţiile şi termenele în care un astfel de creditor îşi poate exercita dreptul de a obţine despăgubirile la care se consideră îndreptăţit.

Pe cale de consecinţă, natura juridică a termenului de 90 de zile reglementat de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 (în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată) este cea a unui termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii, conform unei legi speciale, ce derogă de la normele dreptului comun, nefiind astfel aplicabile prevederile art. 2519 şi art. 2527 C. civ. ce reglementează, de altfel, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în materia asigurărilor, respectiv momentul de la care începe să curgă un astfel de termen, iar nu materia specială a sus indicatului termen de decădere.

Totodată, potrivit art. 4 din Legea nr. 213/2015 "(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) creanţa de asigurări - creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare; (...)".

De asemenea, conform prevederilor art. 2214 C. civ. în cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite, despăgubire ce decurge din contractul de asigurare şi este reprezentată de contravaloarea pierderii suferite prin producerea riscului asigurat.

Aplicând astfel de considerente teoretice cauzei de faţă, reţine Înalta Curte că suma de 5.119,86 RON, a cărei plată a solicitat-o recurenta prin cererea nr. x/23.06.2017, reprezintă despăgubirea aferentă unui prejudiciu material apreciat de recurentă ca fiind adus patrimoniului său în urma avarierii autoturismul având număr de înmatriculare x, ce, potrivit declaraţiei recurentei din data de 24.10.2016, a fost găsit avariat în parcare. De asemenea, întrucât contractul de asigurare în considerarea căruia a fost formulată cererea de plată este unul de tip CASCO, încheiat de recurentă la data de 24.11.2015, ce vizează, în esenţă, asigurarea de bunuri (autoturismul recurentei), dreptul de creanţă al acesteia a luat naştere la ivirea riscului asigurat, adică la momentul avarierii bunului- 24.10.2016, întinderea lui având, la un astfel de moment, un caracter determinabil (iar nu determinat). Devizului de calcul al reparaţiei reprezintă exclusiv un înscris util în realizarea operaţiunilor de calcul aferente stabilirii cuantumului unei astfel de creanţe, însă data emiterii acestuia (de altfel, inconsecvent precizată de recurentă, în contextul în care, în fond este indicată ca fiind 12.04.2017, iar în recurs ca fiind 31.05.2017) nu are, mai ales în lumina prevederilor art. 4 lit. a) din Legea nr. 213/2015 citate anterior, vocaţia de a fi calificată, drept dată a naşterii creanţei, ci exclusiv drept moment la care devin cunoscute unele elemente de calcul a întinderii creanţei determinabile.

Astfel, în raport de prevederile legale menţionate anterior, instanţa de control judiciar reţine, în acord cu opinia judecătorului fondului, că, în speţă, este vorba despre o creanţă născută anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului B. S.A. (17.03.2017), astfel că termenul de formulare a cererii privind despăgubirea a început să curgă de la această dată.

În atare condiţii, cererea de plată depusă de reclamantă la data de 21.06.2017 a fost formulată cu depăşirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ce s-a împlinit la data de 16.06.2017.

Aşa fiind, constată instanţa de control judiciar că, prin formularea cererii de plată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, recurenta-reclamantă nu a fost suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale, motiv pentru care criticile aduse de recurentă manierei în care prima instanţă a dezlegat un astfel de aspect sunt nefondate, soluţia judecătorului fondului fiind conformă nu doar prevederilor Legii nr. 213/2015, dar şi celor reglementate de C. civ., precum şi de art. 663 C. proc. civ., în contextul în care textul normativ în discuţie include determinabilitatea în categoria ipostazelor ce intră sub umbrela definiţiei cuprinse în alin. (3) al acestuia.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că setul de critici prin care recurenta evocă efectele generate de subrogarea FGA, conform art. 18 din Legea nr. 213/2015, în drepturile creditorilor de asigurare, dar şi cele ce vizează consecinţele pe care termenele reglementate de art. 100 şi 102 din Legea nr. 85/2014 le produc asupra drepturilor unui creditor de asigurare, reprezintă, în fapt, seturi noi de argumente, ce privesc chestiuni de drept bine determinate (având cauze juridice proprii). Or, întrucât astfel de argumente nu au fost invocate în faţa instanţei de fond, în demersul de contestare a legalităţii Deciziei nr. 15080/07.06.2018, ele nu pot face, potrivit prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 C. proc. civ., obiectul unei prime analize direct în calea de atac a recursului, dat fiind obiectul unei astfel de căi extraordinare de atac ce este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de apărările invocate în faţa acesteia.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură, motiv pentru care, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 35 din data de 9 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 35 din data de 9 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.