Appeal dismissed in insurance guarantee fund dispute over road accident damages and expert report communication

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.04.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea deciziei nr. 23704/20.03.2018, admiterea cererii de plată înregistrată sub nr. x/01.03.2017 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 721 din data de 26 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 13704/20.03.2018, desfiinţarea acesteia şi admiterea cererii de plată nr. x/01.03.2017.

Din sinteza criticilor invocate de recurent, rezultă că acesta susţine teza unei nelegalităţi a hotărâri pronunţate de prima instanţă, ce, dintr-o primă perspectivă, ar deriva din pronunţarea acesteia cu nerespectarea principiului contradictorialităţii (Art. 14 C. proc. civ.) şi cu nesocotirea principiului aflării adevărului (art. 22 C. proc. civ.), în contextul în care raportul de expertiză întocmit de către expert B. a fost depus la dosarul cauzei la data de 26.11.2018 fără să îi fi fost comunicat reclamantului. În acest context, a apreciat recurentul că a fost privat de dreptul de a formula eventuale obiecţiuni, respectiv de dreptul de a luat act de această proba încuviinţată la dosar.

Mai arată recurentul că rolul unui astfel de mijloc de probă a fost, alături de depunerea declaraţiei autentice a numitului C., cel de a conferi instanţei elementele probatorii astfel încât aceasta să poată stabili corect, conform realităţii, starea de fapt.

Învederează recurentul că la data de 01.11.2016, în jurul orei 10:20 a survenit un accident rutier de producerea căruia s-a făcut vinovat numitul C., după cum rezultă din constatarea amiabilă de accident completată la data producerii acestuia. Dinamica producerii accidentului pe porţiunea de drum dintre Luduş şi Zau de Câmpie, a fost consemnată, de comun acord, în constatarea amiabilă, numitul C. recunoscându-şi vina pentru avariile ce au fost produse autoturismului condus de reclamant. Mai arată reclamantul că, prin constatarea amiabilă de accident, au fost indicate inclusiv pagubele produse autoturismului marca x, pagube constatate şi de către inspectorul de daune. Având în vedere aceste aspecte, apreciază recurentul că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, hotărârea cuprinzând motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, apreciind că argumentele menţionate de recurent nu pot fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, din perspectiva fondului cauzei, reiterând, în esenţă, apărările formulate şi în faţa instanţei de fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 20 iunie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, deşi recurentul A. şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., prin criticile învederate în memoriul de recurs nu sunt expuse, decât în mod formal, argumente de nelegalitate referitoare la existenţa, în cuprinsul hotărârii atacate a unor motive contradictorii sau străine cauzei. Deşi a susţinut, pasager, că hotărârea atacată se întemeiază pe motive contradictorii şi străine de natura pricinii, recurentul nu a detaliat această critică. Simpla reiterare a situaţiei de fapt nu este suficientă spre a conferi caracter fondat unei critici subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în contextul în care recurentul nu precizează, în raport de conţinutul concret al sentinţei atacate, elemente prin care să indice reperele invocatei contradictorialitate sau maniera în care totalitatea argumentelor instanţei de fond ar fi străină de natura cauzei. De asemenea, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că, în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie. Or, simpla reiterare a situaţiei de fapt poate fi, cel mult, calificată drept o critică de netemeinicie a sentinţei recurate, ce nu poate fi, însă, analizată în cadrul unei căi extraordinare de atac ce nu are caracter devolutiv.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critica recurentului vizează, în esenţă, maniera în care prima instanţă a gestionat procedura de administrare a probei cu expertiză tehnică, apreciind recurentul că prin demersul judecătorului fondului de a nu dispune comunicarea, din oficiu, a raportului de expertiză întocmit de expert B., instanţa de fond ar fi încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Analizând lucrările dosarului, instanţa de control judiciar constată că acest motiv de nelegalitate nu are un fundament real, prima instanţă respectând normele de procedură aferente materiei administrării probei cu expertiză, fără ca prin conduita judecătorului fondului să fi fost încălcat principiului contradictorialităţii sau principiului aflării adevărului, ori dreptul la apărare al reclamantului (pe care acesta tinde să îl invoce când afirmă că ar fi fost privat de dreptul de a formula eventuale obiecţiuni).

În acord cu jurisprudenţa sa, Înalta Curte reţine că legea procesuala consacră expertiza ca pe un mijloc de dovadă, la care fie instanţa, din oficiu, fie părţile pot recurge atunci când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, sunt necesare cunoştinţe de specialitate ce vizează un anumit domeniu de activitate. Ca atare, expertiza se înfăţişează ca un instrument probatoriu a cărui particularitate rezidă în caracterul esenţialmente tehnic al constatărilor făcute de persoana autorizată.

Fiind un mijloc de probă şi nu un act procedural, legea nu instituie obligativitatea comunicării, din oficiu, a raportului întocmit de expert, dat fiind faptul că, în virtutea prevederilor art. 154 -173 C. proc. civ., obligaţia ce incumbă instanţei (de a realiza, din oficiu, proceduri de comunicare), vizează citaţiile şi actele de procedură.

Totodată, Înalta Curte reţine că nici în cadrul prevederilor aferente materiei administrării probei cu expertiză, nu este stipulată obligativitatea comunicării, din oficiu, a raportului întocmit de expert, mecanismul reglementat de legiuitor, în vederea respectării dreptului părţilor la un proces echitabil, în sensul art. 6§1 din Convenţia EDO, fiind cel al instituirii unui termen de 10 zile anterioare termenului de judecată, de depunere a raportului în dosarul instanţei de judecată, coroborat cu obligaţia de diligenţă a părţii litigante, ce rezultă din prevederile art. 10 C. proc. civ.. Astfel, incumbă părţii obligaţia de a urmării maniera de desfăşurare a procesului, inclusiv prin analiza conţinutului dosarului între termenele de judecată. În măsura depunerii raportului de expertiză în termenul reglementat de art. 336 alin. (1) C. proc. civ., partea are la dispoziţie un termen rezonabil pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acestuia din dosarul cauzei şi pentru a-şi exercita drepturile procesuale (inclusiv din perspectiva formulării obiecţiunilor). Nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 22 din C. proc. civ., câtă vreme rolul activ al judecătorului nu presupune ca acesta să se substituie, în orice condiţii, în prerogativele părţilor, cum nu se poate reţine nici vreo încălcare a dreptului la apărare, din perspectiva unor eventuale demersuri procedurale a căror realizare era condiţionată de conduita diligentă a părţii, iar nu de executarea, din oficiu, a unui act de comunicare.

Mai mult, Înalta Curte constată că raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei la data de 26.11.2018, astfel cum chiar recurentul afirmă, cu 15 zile anterior următorului termen de judecată stabilit în cauză, ce a fost cel din data de 11.12.2018.

Cât priveşte pretinsa nerespectare a principiului contradictorialităţii, Înalta Curte reţine că invocarea prevederilor art. 14 din C. proc. civ. a fost realizată doar formal de către recurent, acesta nedezvoltând critica în sensul indicării vreunei încălcări a parametrilor reglementaţi de un astfel de text normativ, ce vizează pe de o parte, dreptul părţilor de a fi citate şi de a se înfăţişa, iar pe de altă parte dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului, în sensul de a fi puse în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt invocate. Astfel, Înalta Curte observă că recurentul nu contestă maniera în care a fost citat pentru termenul de judecată din data de 11.12.2018 şi nici nu invocă o nesoluţionare a vreunei cereri referitoare la raportul de expertiză, care să fi fost formulată de acesta, fiind opţiunea părţii să nu se prezinte la termenul de judecată din data de 11.12.2018 spre a formula apărări faţă de aspectele învederate prin raportul de expertiză.

În concluzie, aspectele invocate de recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii atacate, care este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 721 din data de 26 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 721 din data de 26 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.