EU funds financial correction upheld for restrictive procurement criteria despite misapplied corrigendum rule.

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 iunie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a solicitat anularea Deciziei nr. 22038/18.04.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulată de B. împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 85344 din 20.10.2016, precum şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 85344 din 20.10.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 867 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 867 din 27 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivare recurentul arată că, în ceea ce priveşte contractul de prestări de servicii nr. x/20.09.2013 având ca obiect prestarea serviciilor de consultantă, asistentă si reprezentare juridică în vederea urmăririi executării contractelor încheiate sau care vor fi încheiate pentru implementarea Proiectului "C.", echipa de control a reţinut în Nota de constatare, că au fost definite cerinţe excesive pentru potenţialii ofertanţi de natură a restricţiona participarea la procedura de atribuire precum şi că s-au stabilit criterii de selecţie care nu au legătură directă cu obiectul contractului.

Prin hotărârea recurată, făcând referire la dispoziţiile art. 8 din H.G. nr. 925/2006, instanţa de fond apreciază ca fiind corecte concluziile din cuprinsul Notei de constatare, fără ca în cuprinsul hotărârii să fie evidenţiate motivele pentru care argumentele sale nu au făcut dovada unei justificări ale cerinţelor stabilite în documentaţia de atribuire, fiind incidente motivele de recurs prevăzute la art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Invocând prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul arată că acestea au un caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

În strânsă legătură cu obligaţia de motivare a hotărârii este şi obligaţia judecătorului de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Din conţinutul hotărârii atacate nu rezultă că prima instanţa s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii da a avut în vedere şi motive străine de natura pricinii

Chiar dacă face referire la dispoziţiile art. 8 din H.G. nr. 925/20062, instanţa de judecată a omis să insereze în cuprinsul sentinţei atacate concluzia privind potenţialul caracter restrictiv al cerinţelor din documentaţia de atribuire, drept pentru care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În acelaşi sens, deşi echipa de control a considerat că a stabilit şi criterii de selecţie care nu au legătură directă cu obiectul contractului de natură a restricţiona participarea la procedura de atribuire, încălcând principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, prima instanţă a omis să se pronunţe atât asupra celor reţinute în cuprinsul Notei de constatare, dar şi cu privire la apărările sale.

Totodată, făcând referire la cerinţa privind 5 ani vechime şi experienţă specifică, cu privire la care a apreciat că este suficientă pentru a asigura selectarea unor servicii juridice care să ducă la executarea în condiţii optime a obiectului contractului, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre care nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale.

Astfel, potrivit pct. 2 din caietul de sarcini, obiectul contractului constă în servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică acordată autorităţii contractante în vederea urmăririi executării contractelor încheiate sau care vor fi încheiate pentru implementarea proiectului C.".

Drept urmare, atunci când s-au stabilit cerinţele minime de calificare, s-a avut în vedere ca viitorul contractant să demonstreze potenţialului tehnic, financiar şi organizatoric al acestuia, potenţial care să reflecte posibilitatea concretă de a îndeplini contractul şi de a rezolva eventualele dificultăţi legate de îndeplinirea acestuia.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, condiţia celor 5 ani vechime şi experienţă specifică nu putea fi suficientă pentru a asigura selectarea unor avocaţi care să asigure executarea în condiţii optime a obiectului contractului, dat fiind că fiecare dintre cerinţele caietului de sarcini răspundeau unor necesităţi diferite ale autorităţii contractante.

Referitor la lipsa caracterului restrictiv al cerinţei privind experienţa avocaţilor în cauză, inclusiv Instrucţiunile nr. 1/2013 emise în aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) şi art. 188 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 emise de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) prevăd la art. 13 faptul că "Experienţa generală solicitată de autoritatea contractantă în ceea ce priveşte domeniul studiilor poate fi de până la 5 ani."

Pe de altă parte, referitor la cerinţa ca ofertantul să demonstreze că dispune de cel puţin 2 avocaţi definitivi cu pregătire profesională în achiziţii publice, prima instanţa o omis tocmai obiectul contractului, care a vizat servicii juridice acordate autorităţii contractante în vederea urmăririi executării mai multor contracte de achiziţie publică încheiate, respectiv asistenţă juridică în domeniul achiziţiilor publice pentru contractele ce vor fi încheiate de autoritatea contractantă; fiind în concordanţă cu obiectul contractului, cerinţa în discuţie nu poate fi considerată restrictivă.

Pe de altă parte, hotărârea atacată este în contradicţie totală inclusiv cu cele reţinute de echipa de control în cuprinsul Notei de constatare, în sensul că, deşi apreciază ca fiind corecte concluziile instituţiei intimate şi respinge acţiunea, Curtea reţine că:

"Această ultime condiţii (5 ani vechime şi experienţă specifică) erau suficiente pentru a asigura selectarea unor servicii juridice care ducă la executare în condiţii optime a obiectului contractului".

Or, potrivit Notei de constatare, echipa de control din cadrul MDRAP a considerat ca fiind restrictive cerinţa privind vechimea şi cea referitoare la deţinerea unei diplome/atestat curs achiziţii publice, fără nicio referire la cerinţa privind experienţa specifică. Este evident astfel că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei.

Tot cu referire la acest contract, sub aspectul motivelor de casare prevăzute la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că, instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma în vigoare la data derulării procedurii de achiziţie a serviciilor în cauză, în conformitate cu care "în cazul în care autoritatea contractantă atribuie un contract ce are ca obiect prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, atunci obligaţia de a aplica prezenta ordonanţă de urgenţă se impune numai pentru contracte a căror valoare este mai mare sau egală cu cea prevăzută la art. 57 alin. (2) şi se limitează la prevederile art. 35-383 si art. 56* si la aplicarea pe tot parcursul procedurii de atribuire a principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)."

În privinţa modalităţii în care autoritatea contractantă stabileşte cerinţe de calificare pentru potenţialii ofertanţi, întrucât legiuitorul nu a impus reguli clare atunci când este vorba de servicii din categoria celor din Anexa 2B din O.U.G. nr. 34/2006, recurentul arată că a urmărit ca la momentul întocmirii documentaţiei de atribuire să se raporteze la obiectul contractului care urmează a fi atribuit, astfel încât cerinţele stabilite să fie în concordantă cu principiile de la art. 2 alin. (2) din actul normativ incident.

Cu toate acestea, făcând referire la prevederile art. 8 din H.G. nr. 925/2006 (inaplicabile pentru achiziţiile de servicii incluse în Anexa 2B a O.U.G. nr. 34/2006 în care se încadrează şi serviciile juridice), prima instanţă a reţinut ca fiind restrictive cerinţele din documentaţia de atribuire, dar fără a arăta, în concret, prin raportare la fiecare dintre cerinţele stabile, în ce măsură acestea s-ar încadra în situaţiile descrise de legiuitor la lit. a) şi b) ale art. 8 din actul normativ incident.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 din H.G. nr. 925/2006, autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricţiona participarea ia procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică prin introducerea unor cerinţe minime de calificare, care:

a) nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit;

b) sunt disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit."

Cum cerinţele reţinute de echipa de control nu fac parte din situaţiile reglementate la art. 9 pentru a fi considerate disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează a fi atribuit, recurentul analizează în continuare dacă acestea sunt relevante în raport de aceleaşi criterii

Consideră, de asemenea, că la soluţionarea litigiului dedus judecăţii nu pot fi primite argumentele primei instanţe privitoare la solicitarea diplomelor/atestatelor eliberate de un formator acreditat de autorităţile publice competente, întrucât stabilirea cerinţei s-a realizat cu aplicarea întocmai a prevederilor art. 187 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora autoritatea contractantă are posibilitatea de a cere operatorilor economici informaţii referitoare la studiile, pregătirea profesională şi calificarea personalului de conducere, precum şi ale persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii.

Un alt argument care demonstrează nelegalitatea sentinţei atacate, dar cu privire la care instanţa de fond nu s-a pronunţat, constă în omisiunea, de către verificatori a faptului că, deşi a fost asigurată transparenţa procedurii de selecţie organizate, nici un potenţial ofertant nu a solicitat clarificări privind cerinţele documentaţiei de atribuire, iar singura contestaţie care a vizat procedura a fost respinsă prin Decizia CNSC nr. 3831/C3/4302 din 24.10.2013, menţinută prin Hotărârea nr. 5952 din 19.12.2013.

Cu referire la contractul de prestări de servicii nr. x/07.11.2011 având ca obiect servicii de verificare a proiectului tehnic aferent obiectivului de investiţii "infrastructura de cercetare C.", în ceea ce priveşte modalitatea de atribuire a contractului, echipa de control a reţinut în cuprinsul Notei de constatare două presupuse abateri de la legislaţia în domeniul achiziţiilor publice: modificarea informaţiilor cuprinse în anunţul de participare fără publicarea unui anunţ de tip erată şi cerinţe minime de calificare restrictive.

Referitor la prima abatere reţinută de echipa de control, prima instanţă a reţinut, în mod eronat, că "nu poate reţine apărarea reclamantei în sensul că răspunsul la clarificări a fost publicat în SEAP, de vreme ce art. 501 din O.U.G. nr. 34/2006 interzice în termeni imperativi modificarea documentaţiei de atribuire fără publicarea unui anunţ de tip erată".

Raportat la cele reţinute de instanţa de fond, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident în cauză art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 298 din O.U.G. nr. 34/2006 "Contractele în curs de executare şi procedurile de atribuire în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta se definitivează pe baza prevederilor legale în vigoare la data iniţierii acestora."

Drept urmare, în aplicarea prevederilor de mai sus, legea aplicabilă procedurii de atribuire în discuţie este cea în vigoare la data publicării în SEAP a documentaţiei de atribuire, respectiv la 23.08.2011 - data publicării Anunţului de participare nr. x din data de 23.08.2011.

Or, nici la data publicării în SEAP a anunţului de participare şi nici la data publicării în răspunsului la solicitarea de clarificări vizată, prevederile actului normativ incident nu reglementau obligativitatea publicării unui anunţ de tip erată, art. 50A1 fiind introdus de pct. 18 al art. I din O.U.G. nr. 77 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 827 din 10 decembrie 2012.

Cât priveşte potenţiala restrictivitate a cerinţelor de calificare din documentaţia de atribuire, instanţa de fond a reţinut că, prin impunerea condiţiilor referitoare la autorizările/calificările/certificatele personalului tehnic solicitat, atestate eliberate conform legislaţiei româneşti, fără a lua în considerare documente echivalente, emise în alte state membre, autoritatea contractantă a descurajat/restricţionat participarea potenţialilor ofertanţi la procedură. Drept urmare, concluzionează Curtea că nu trebuie să se restricţioneze posibilitatea participării operatorilor economici la procedurile de atribuire naţionale, prin impunerea certificării în conformitate cu legislaţia naţională fără a lua în considerare documente echivalente, emise în alte state membre UE.

Astfel de concluzii nu pot fi primite la soluţionarea cauzei deduse judecăţii, hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident în cauză art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar trebuie avut în vedere că, în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a cerinţelor minime de calificare, contrar celor reţinute de prima instanţă, nicăieri în O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006. acte normative care au stat la baza atribuirii contractului de servicii, nu este reglementată obligativitatea în sarcina autorităţii contractante de a insera în cadrul documentaţiei de atribuire menţiunea "sau echivalent" atunci cât impune ca potenţialii ofertanţi să facă dovada îndeplinirii cerinţelor privind capacitatea acestora.

Singura menţiune în acest sens priveşte cerinţele minime ale caietului de sarcini atunci când autoritatea contractantă are obligaţia de a defini specificaţiile tehnice. Or, cum în cauza de faţă nu ne aflăm în prezenţa unor cerinţe ale caietului de sarcini, atât autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, cât şi prima instanţă trebuia să facă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 177 din O.U.G. nr. 34/2006 care permit operatorilor economici, în scopul demonstrării îndeplinirii anumitor cerinţe de calificare, să depună orice alte documente echivalente cu o astfel de certificare sau care probează, în mod concludent, îndeplinirea respectivelor cerinţe.

Prin urmare, lipsa menţiunii "sau echivalent" din cuprinsul documentaţiei de atribuire nu poate conduce la ideea, preconcepută, că o anumită cerinţă este restrictivă, fiecare ofertant, contrar celor reţinute de instanţa de fond, prevalându-se de dispoziţiile legale, avea posibilitatea de a depune orice înscris considera necesar pentru a putea face dovada celor solicitate de o autoritate contractantă.

În cadrul procedurii de atribuire nu au existat ofertanţi ale căror oferte să fi fost respinse ca inacceptabile pe motiv că experţii nominalizaţi ar fi prezentat atestate echivalente. care să fi fost considerate neconcludente de către comisia de evaluare.

Lipsa menţiunii creează doar premisele restricţionării participării la procedură, astfel că atâta timp cât nu s-a produs efectiv o atare încălcare, este evident că nu ne aflăm în prezenţa unei abateri cu impact financiar asupra bugetului Uniunii Europene. Toate aceste aspecte au fost reţinute definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin deciziile civile nr. 4259/29.11.2018 şi nr. 3903/14.11.2018, considerentele acestora care trebuie avute în vedere şi în cauza de faţă, dat fiind că nu au existat ofertanţi ale căror oferte să fi fost respinse ca inacceptabile pe motiv că experţii nominalizaţi ar fi prezentat atestate echivalente, emise de organisme abilitate din alte state membre ale UE si nici ofertanţi ale căror oferte să fi fost respinse din cauza neîndeplinirii acestor cerinţe.

Tot în privinţa acestui contract, recurentul arată că, hotărârea este nelegală şi pentru faptul că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, nicăieri în documentaţia de atribuire nu s-a făcut referire la faptul că verificatorii de proiecte trebuie atestaţi în conformitate cu legislaţia din România. De altfel, acest aspect a fost sesizat comisiei de soluţionare a contestaţiei şi primei instanţe care, astfel cum reiese din hotărârea pronunţată, nu a înţeles să menţioneze unde în documentaţia de atribuire este solicitată cerinţa ca verificatorii de proiecte să fie atestaţi în conformitate cu legislaţia din România.

Cu privire la contractul de servicii nr. x/07.11.2011 având ca obiect servicii de proiectare (fazele proiect tehnic - PT şi caiete de sarcini - CS, documentaţie tehnică pentru autorizaţia de construcţii - DTAC, detalii de execuţie - DE), servicii conexe si asistentă tehnică pentru realizarea infrastructurii de cercetare C., recurentul arată că, echipa de control a reţinut în privinţa acestuia două posibile abateri de la legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, respectiv stabilirea unor cerinţe considerate restrictive şi încheierea contractului fără respectarea termenului de aşteptare prevăzut de lege.

Instanţa de fond, deşi constată că ambele nereguli se confirmă, în considerentele sale face referire doar la stabilirea unor cerinţe considerate restrictive, fără a se mai pronunţa şi în ceea ce priveşte încheierea contractului fără respectarea termenului de aşteptare prevăzut de lege.

In aceste condiţii recurentul apreciază că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în cauză fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prima instanţă omiţând să arate motivele de fapt şi de drept pentru care a considerat că se confirmă abaterea referitoare la încheierea contractului fără respectarea termenului de aşteptare prevăzut de lege, în cuprinsul hotărârii astfel de motive lipsind cu desăvârşire.

În aceste condiţii se impune casarea sentinţei atacate şi, rejudecând fondul, să se observe că, contrar celor reţinute de echipa cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, a respectat termenul legal de aşteptare prevăzut la art. 205 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 205 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, contractele de achiziţie publică pot fi încheiate numai după împlinirea termenelor de aşteptare de 11/6 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii. Totodată, potrivit art. 256A3 alin. (3) din acelaşi act normativ, "în cazul primirii unei contestaţii de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru care nu s-a luat act de renunţare conform prevederilor alin. (2), autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul numai după comunicarea deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în termenul prevăzut la art. 279 alin. (3), dar nu înainte de expirarea termenelor de aşteptare, inclusiv când aceste termene privesc cazurile prevăzute la art. 28712 alin. (1) şi ia art. 28713 lit. a). Dacă decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a fost atacată cu plângere, dispoziţiile art. 2877 se aplică în mod corespunzător."

În cazul de faţă, rezultatul procedurii a fost comunicat la data de 07.10.2011, aspect pentru care semnarea contractului se putea realiza imediat după comunicarea Deciziei CNSC nr. 4765/476C7/5424/02.11.2011, întrucât de la data comunicării rezultatului şi până la data comunicării deciziei Consiliului au trecut mai mult de 10/6 zile, aceasta cu atât mai mult cu cât o eventuală plângere împotriva deciziei CNSC nu conduce la suspendarea semnării contractului.

Consideră, de asemenea că, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident în cauză art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit documentaţiei de atribuire, întreg proiectul a fost prevăzut si cu un sistem de alarmare împotriva efracţiei, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, cu modificările şi completările ulterioare "Persoanele fizice sau juridice pot desfăşura activităţi de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere a componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, numai pe baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Politiei Române, prelungită ia fiecare 3 ani, şi cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii, eliberat în termen de 30 de zile." De asemenea, la alin. (4) al aceluiaşi articol se prevede că "Persoanele licenţiate sau autorizate într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European pot desfăşura activităţile prevăzute la alin. (1) şi (3) după notificarea Inspectoratului General al Poliţiei Române." în aceste condiţii, nu se poate reţine eventualul caracter restrictiv al cerinţei în discuţie, legislaţia în domeniul obligând, practic, autorităţile contractante să se asigure că, atunci când atribuie un contract care are ca obiect inclusiv partea de proiectare a sistemului de alarmare împotriva efracţiei, prestatorul este autorizat în condiţiile legii.

Pentru a respinge cererea de chemare în judecată instanţa de fond, fiind în eroare cu privire la obiectul contractului, reţine că acesta a vizat servicii de arhitectură sens în care nu se justifică solicitarea acestei cerinţe. Trecând peste faptul că serviciile de arhitectură si cele de proiectare sunt echivalente, Curtea a interpretat în mod superficial documentaţia de atribuire si cel mai probabil nu a verificat obiectul contractului, în condiţiile în care rezultă, fără tăgadă, că obiectul acestuia priveşte serviciile de proiectare (a se vedea art. 4 din contract), fiind evidentă incidenţa legii nr. 333/2003.

Instanţa este în eroare şi în ceea ce priveşte Poliţă de asigurare de răspundere civilă profesională în valoare de cel puţin 5.000.000 RON, în condiţiile în care, potrivit fişei de date a achiziţiei, operatorii economici interesaţi de participarea la procedura de atribuire aveau obligaţia de a prezenta la data depunerii ofertelor doar o declaraţie pe proprie răspundere prin care se angajează să încheie poliţa de asigurare în cazul în care vor fi declaraţi câştigători. Potenţialilor ofertanţi nu li s-a cerut, în vederea calificării acestora, să prezinte asigurare de răspundere civilă, ci, în mod exclusiv, o declaraţie pe proprie răspundere, iar numai cel căruia i s-a atribuit contractul avea obligaţia de a încheia o astfel de asigurare.

Drept urmare, aşa cum a fost formulată cerinţa în discuţie, prezentarea asigurării nu a reprezentat o cerinţă de calificare, ci o cerinţă privind derularea contractului, astfel că, în cauză, contrar celor reţinute de prima instanţă, nu sunt îndeplinite condiţiile din H.G. nr. 519/2014 pentru a ne afla în prezenţa unei abateri de la legislaţia în domeniul achiziţiilor publice care sancţionează fapta unei autorităţi contractante de a restricţiona participarea la procedura de atribuire, întrucât toţi ofertanţi care au depus respectiva declaraţie pe proprie răspundere erau declaraţi admisibili din acest punct de vedere. Pe de altă parte, o astfel de cerinţă nu poate fi considerară restrictivă, inclusiv prin raportare la Ordinul ANRMAP nr. 509/2011, act normativ cu privire la care Curtea a omis a se pronunţa, potrivit căruia "în cazul serviciilor de proiectare, se solicită asigurarea de risc a proiectantului'.

Pe de altă parte, chiar Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE, la art. 58 alin. (3) prevede posibilitatea autorităţilor contractante de a solicita o asigurare la nivel adecvat împotriva riscurilor profesionale, sens în care, inclusiv din acest punct de vedere nu se poate pune în discuţie o eventuală restrictivitate a cerinţei în cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

Pe parcursul soluţionării cauzei, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a fost supus reorganizării, conform art. 1 din O.U.G. nr. 1/2018 şi art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 212/2020, schimbându-şi succesiv denumirea în Ministerul Fondurilor Europene şi, în prezent, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte contractul de prestări de servicii nr. x/20.09.2013, o primă critică a hotărârii recurate vizează motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. conform căruia, casarea unor hotărâri se poate cere ... când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurentul apreciind că, prima instanţa s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii, precum şi faptul că s-au avut în vedere motive străine de natura pricinii

Înalta Curte precizează mai întâi faptul că, exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o, priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată în recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte. Motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă instanţa să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Aşadar, obligaţia de motivare nu impune şi o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea asupra acestora şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată.

Din examinarea sentinţei recurate rezultă că instanţa de fond, în privinţa Contractul de Prestări servicii nr. x/20.09.2013, a expus concret argumentele de fapt şi de drept pentru care a constatat legalitatea deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a Notei de constatare a neregulilor, în baza dispoziţiile legale incidente, pe care le-a interpretat şi aplicat raportat la situaţia de fapt. Împrejurarea că, în considerentele hotărârii, argumentele de fapt şi de drept nu sunt prezentate în modalitatea dorită de către reclamant, nu reprezintă un motiv de nelegalitate şi nu înseamnă că hotărârea nu a fost motivată. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, apărările formulate, probele administrate, hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care instanţa le-a avut în vedere pentru admiterea acţiunii.

Nemulţumirea recurentului, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă şi din faptul că prima instanţă ar fi reţinut că, condiţiile de 5 ani vechime şi experienţă specifică erau suficiente pentru a asigura selectarea unor servicii juridice care ducă la executare în condiţii optime a obiectului contractului deşi potrivit Notei de constatare, echipa de control din cadrul MDRAP a considerat ca fiind restrictive cerinţa privind vechimea şi cea referitoare la deţinerea unei diplome/atestat curs achiziţii publice, fără nicio referire la cerinţa privind experienţa specifică, concluzionându-se că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei.

Nu pot fi reţinute nici aceste susţineri ca fiind de natură să atragă incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., toate condiţiile făcând parte din documentaţia de atribuire.

Prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

În consecinţă, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

În continuare, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cu privire la acelaşi contract, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurent, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât instanţa a aplicat judicios dispoziţiile de drept substanţial, considerentele prezentate justificând soluţia adoptată.

O primă critică invocată în această cale de atac vizează greşita aplicare a art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma în vigoare la data derulării procedurii de achiziţie a serviciilor în cauză, în conformitate cu care "în cazul în care autoritatea contractantă atribuie un contract ce are ca obiect prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, atunci obligaţia de a aplica prezenta ordonanţă de urgenţă se impune numai pentru contracte a căror valoare este mai mare sau egală cu cea prevăzută la art. 57 alin. (2) şi se limitează la prevederile art. 35-38 si art. 56 si la aplicarea pe tot parcursul procedurii de atribuire a principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)". Din aceste considerente, recurentul consideră că prevederile art. 8 din H.G. nr. 925/2006, reţinut de instanţa de fond era inaplicabil pentru achiziţiile de servicii incluse în Anexa 2B a O.U.G. nr. 34/2006 în care se încadrează şi serviciile juridice.

Aceste susţineri nu pot fi reţinute.

Astfel, chiar dacă pentru achiziţiile de servicii incluse în Anexa 2B a O.U.G. nr. 34/2006, recurentul nu era obligat să aplice procedura prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006 cu excepţiile de mai sus, referirea instanţei de fond la prevederile art. 8 din H.G. nr. 925/2006 privind normele de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, este legală în condiţiile în care aceste dispoziţii sunt de natură să ducă la respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Pe de altă parte, chiar dacă susţine că nu îi erau aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006, recurentul însăşi face trimitere la art. 187 alin. (2) din acest act normativ, considerând că prin stabilirea cerinţei privind solicitarea diplomelor/atestatelor eliberate de un formator acreditat de autorităţile publice competente, s-au respectat dispoziţiile de mai sus potrivit cărora autoritatea contractantă are posibilitatea de a cere operatorilor economici informaţii referitoare la studiile, pregătirea profesională şi calificarea personalului de conducere, precum şi ale persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că în mod legal au considerat organele de control ca fiind criterii restrictive cerinţele de calificare din documentaţia de atribuire a contractului pentru prestarea serviciilor de consultantă, asistenţă şi reprezentare juridică în vederea urmăririi executării contractelor încheiate sau care vor fi încheiate pentru implementarea Proiectului "C. care se referă la acele cerinţe ca ofertantul să demonstreze că cel puţin 2 (doi) avocaţi definitivi deţin pregătire profesională în achiziţii publice şi în fonduri structurale obţinute în urma unor cursuri efectuate de un formator acreditat de autorităţile publice competente şi certificate ca atare.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, având în vedere statutul profesiei de avocat, avocaţii pot oferi orice consultanţă juridică într-un anumit domeniu fără diplome sau atestări suplimentare fiind suficientă o experienţă specifică. De altfel, şi această experienţă specifică în asistenţa, consultanţa şi reprezentarea juridică în atribuirea şi derularea contractelor de achiziţie publică finanţate din fonduri nerambursabile, a constituit una cerinţele minime de calificare pe care trebuiau să le îndeplinească cel puţin 2 dintre avocaţii ofertantului, care alături de condiţia ca aceştia să fie avocaţi definitivi, era suficientă pentru a asigura selectarea unor servicii juridice care ducă la executare în condiţii optime a obiectului contractului.

Recurentul, condiţionând participarea la procedura de achiziţii de diplome sau atestări suplimentare a experienţei profesionale, a impus condiţii restrictive disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit obiectului, încălcând scopul prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006 la art. 2 alin. (1) lit. a) cât şi principiile prevăzute de art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, respectiv, nu a fost asigurată o competiţie adecvată, încălcându-se principiul concurenţei cu efecte directe asupra eficientei utilizări a fondurilor publice.

Cu privire la faptul că niciun potenţial ofertant nu a solicitat clarificări în această privinţa, acesta nu poate constitui motiv de nelegalitate în condiţiile în care, posibilitatea participării la licitaţie şi a altor ofertanţi, a fost restricţionată de la licitaţie tocmai datorită faptului că nu îndeplineau condiţiile de calificare impuse de autoritatea contractantă în documentaţia de atribuire.

Aşa fiind, criticile referitoare la condiţiile reţinute a fi restrictive din contractul de prestări de servicii nr. x/20.09.2013 sunt nefondate.

În privinţa contractului de prestări de servicii nr. x/07.11.2011, Înalta Curte constată că prin Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, înregistrată sub nr. x/20.10.2016, s-au reţinut două abateri de la legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, respectiv, modificarea informaţiilor cuprinse în anunţul de participare fără publicarea unui anunţ de tip erată şi cerinţe minime de calificare restrictive, instanţa de fond apreciind ca fiind corect reţinute în actele atacate.

În privinţa primei abateri, modificarea informaţiilor cuprinse în anunţul de participare fără publicarea unui anunţ de tip erată, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentului referitoare aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea instanţei de fond fiind nelegală sub acest aspect.

Recurentul, prin intermediul răspunsului la clarificări a adus modificări informaţiilor cuprinse în Anunţul de participare, însă la data publicării în SEAP a documentaţiei de atribuire, respectiv la 23.08.2011, O.U.G. nr. 34/2006 nu prevedea obligativitatea publicării în SEAP a unui anunţ de tip erată în situaţia în care avea loc o modificare/completare a informaţiilor cuprinse în invitaţia de participare/anunţul de participare prin intermediul clarificărilor, art. 501, în baza căruia instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia, fiind introdus prin O.U.G. nr. 77/2012 de la data de 1 ianuarie 2013.

Aşadar, nu se poate susţine că recurentul a încălcat prevederile legislaţiei în materia achiziţiilor publice sub aspectul nepublicării în SEAP a unei erate atunci când, prin intermediul răspunsului la clarificări a avut loc o modificare/completare a informaţiilor cuprinse în invitaţia de participare/anunţul de participare, în condiţiile în care nu îi incumba o asemenea obligaţie la acea dată conform O.U.G. nr. 34/2006.

În ceea ce priveşte cea de-a doua neregulă reţinută în sarcina sa, respectiv, instituirea unor cerinţe minime de calificare restrictive, se reţine că susţinerile recurentului sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 177 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, aşa cum acesta era în vigoare la data publicării în SEAP a anunţului de participare, autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune candidaţilor/ofertanţilor obligativitatea prezentării unei certificări specifice, aceştia din urmă având dreptul de a prezenta, în scopul demonstrării îndeplinirii anumitor cerinţe, orice alte documente echivalente cu o astfel de certificare sau care probează, în mod concludent, îndeplinirea respectivelor cerinţe. Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, dacă se consideră necesar, clarificări sau completări ale documentelor prezentate.

În speţă, recurentul a impus, la condiţiile referitoare la autorizările/calificările/certificările personalului tehnic, ca acestea să fie dovedite prin atestate eliberate conform legislaţiei româneşti. Procedând în acest fel, este evident că s-a restricţionat participarea unor potenţiali ofertanţi din cadrul Uniunii Europene, aceştia fiind descurajaţi din start în depunerea unor oferte câtă vreme certificarea calificărilor personalului tehnic era precizată a fi specifică doar legislaţiei româneşti. Nu poate fi reţinută susţinerea potrivit căreia, nu au existat ofertanţi ale căror oferte să fi fost respinse ca inacceptabile pe motiv că experţii nominalizaţi ar fi prezentat atestate echivalente pentru a concluziona că nu există neregulă şi practica judiciară invocată în cauză, întrucât, pe de o parte, practica judiciară nu este izvor de drept, iar pe de altă parte situaţiile juridice în cele două speţe prezentate de recurent sunt diferite. De altfel, e de observat că la individualizarea corecţiei financiare propuse, organele de control ale intimatei au avut în vedere şi acest aspect.

Potrivit dispoziţiilor art. 177 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, operatorii economici au dreptul de a prezenta certificate emise de către o autoritate publică competentă sau de către un organism de drept public sau privat care respectă standarde europene de certificare, pentru demonstrarea îndeplinirii unor criterii de calificare şi selecţie formulate în conformitate cu prevederile art. 176, şi având în vedere şi prevederile alin. (2) de mai sus, recurentul nu poate susţine că nu exista niciun temei legal pentru a solicita, pentru dovedirea cerinţelor respective, şi documente echivalente.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond menţinere a actelor contestate în raport de această neregulă este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale naţionale şi comunitare incidente, raportat la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză, motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind fondat.

Cât priveşte critica sub aspectul incidenţei motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi acesta este nejustificat deoarece instanţa de fond a motivat corespunzător soluţia adoptată inclusiv sub aspectul consecinţelor verificării şi validării documentaţiei de atribuire şi anunţurilor de către ANRMAP (ANAP), considerente pe care Înalta Curte şi le însuşeşte.

De menţionat că pentru cele două nereguli constatate cu referire la contractul de prestări de servicii nr. x/07.11.2011, autoritatea intimată a aplicat o corecţie financiară constând în 5% din valoarea contractului, prin reducerea acesteia de la 25%. În condiţiile în care, potrivit H.G. nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecţiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexele la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, lit. A) pct. 9 din Anexă, corecţia poate fi redusă la minim 5%, în situaţia în care au fost stabilite criterii de selecţie/atribuire ilegale şi/sau discriminatorii, Înalta Curte constată că, chiar dacă s-a reţinut în mod nelegal ca şi neregulă nepublicarea în SEAP a unei erate, recurentul nu a fost sancţionat pentru aceasta, aşa încât corecţia aplicată a fost legal individualizată.

Cu privire la contractul de servicii nr. x/07.11.2011 având ca obiect servicii de proiectare, prin actele atacate s-au reţinut două abateri de la legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, respectiv stabilirea unor cerinţe considerate restrictive şi încheierea contractului fără respectarea termenului de aşteptare prevăzut de lege.

Critica vizând impunerea unor condiţii restrictive prin documentaţia de atribuire, este nefondată.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului, conform anunţului de participare publicat în SEAP sub nr. x/03.08.2011, obiectul contractului era de proiectare (fazele proiect tehnic - PT şi caiete de sarcini - CS, documentaţie tehnică pentru autorizaţia de construcţii - DTAC, detalii de execuţie - DE), servicii conexe si asistentă tehnică pentru realizarea infrastructurii de cercetare C.. Potrivit clasificării CPV, serviciile solicitate erau cele de arhitectură pentru construcţii, proiectare a sistemelor de încălzire, proiectare a fundaţiilor, proiectare a structurilor portante, servicii de asistenţă tehnică. Aşadar, cum niciunde în descrierea obiectului contractului nu se vorbeşte de servicii de proiectare sistem de alarmare împotriva efracţiei, instanţa de fond a interpretat corect obiectul contractului şi a stabilit că cerinţa referitoare la Licenţa de funcţionare pentru sistemul de alarmare împotriva efracţiei este nejustificată în condiţiile în care o asemenea cerinţă era de luat în calcul doar în cadrul unor activităţi de proiectare a componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracţiei.

Cât priveşte cerinţa unei poliţe de asigurare de răspundere civilă profesionala in valoare de cel puţin 5.000.000 RON, s-a reţinut că aceasta este disproporţionată în raport cu natura şi complexitatea contractului.

Într-adevăr, autoritatea contractantă are posibilitatea de a solicita o asigurare împotriva riscurilor profesionale însă, aşa cum prevede şi Directiva 2014/24/UE, aceasta trebuie să aibă un nivel adecvat, cu atât mai mult cu cât existenţa sau inexistenţa unei asemenea poliţe nu face dovada capacităţii profesionale a ofertantului.

Recurentul, avea posibilitatea să instituie criterii de calificare şi selecţie în măsură să reflecte posibilitatea concretă a operatorului economic de a îndeplini contractul şi de a rezolva eventualele dificultăţi legate de îndeplinirea acestuia în cazul în care oferta sa va fi declarată câştigătoare.

Conform art. 179 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă are obligaţia de a respecta principiul proporţionalităţii atunci când stabileşte criteriile de calificare şi selecţie, precum şi nivelul cerinţelor minime pe care ofertanţii/candidaţii trebuie să le îndeplinească.

Prin cerinţa unei poliţe de asigurare de răspundere civilă profesională in valoare de cel puţin 5.000.000 RON, recurentul a încălcat prevederile art. 8 alin. (1) lit. b), instituind o cerinţă disproporţionată în raport cu natura şi complexitatea contractului, aşa cum legal au reţinut organele de control ale intimatei, fiind nefondate criticile acestuia sub aspectul incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte neregula constând în încheierea contractului fără respectarea termenului de aşteptare prevăzut de lege, într-adevăr, instanţa de fond a omis să o analizeze, însă această lipsă urmează a fi complinită de instanţa de control judiciar după casare cu reţinere în această limită, fiind întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 205 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, contractele care intră în sfera de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă pot fi încheiate numai după împlinirea termenelor de aşteptare de:

a) 11 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii, în cazul în care valoarea estimată, conform prevederilor art. 23 şi ale cap. II secţiunea a 2-a, a contractului respectiv este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2);

b) 6 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii, în cazul în care valoarea estimată, conform prevederilor art. 23 şi ale cap. II secţiunea a 2-a, a contractului respectiv este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2).

De asemenea, potrivit art. 2563 alin. (3) din acelaşi act normativ, în cazul primirii unei contestaţii de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru care nu s-a luat act de renunţare conform prevederilor alin. (2), autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul numai după comunicarea deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în termenul prevăzut la art. 279 alin. (3), dar nu înainte de expirarea termenelor de aşteptare, inclusiv când aceste termene privesc cazurile prevăzute la art. 28712 alin. (1) şi la art. 28713 lit. a). Dacă decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a fost atacată cu plângere, dispoziţiile art. 2877 se aplică în mod corespunzător.

(4) Contractul încheiat cu nerespectarea prevederilor alin. (3) este lovit de nulitate absolută.

Totodată, conform art. 281 alin. (1), deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei pot fi atacate de către autoritatea contractantă şi/sau de către orice persoană vătămată, în sensul art. 255 alin. (2), cu plângere la instanţa judecătorească prevăzută la art. 283 alin. (1), în termen de 10 zile de la comunicare, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie.

În speţă, recurentul a încheiat contractul de servicii nr. x la data de 07.11.2011 după comunicarea Deciziei CNSC dar înainte de expirarea termenului de 10 zile de aşteptare. Nu pot fi reţinute susţinerile recurentului potrivit cărora o eventuală plângere împotriva deciziei CNSC nu conduce la suspendarea semnării contractului, câtă vreme, potrivit art. 2831, instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu avea posibilitatea să suspende procedura.

Aşadar, câtă vreme Decizia CNSC nu era definitivă, recurentul nu avea îndrituirea să încheie contractul, neregula constatată astfel fiind legală.

Aşa fiind, faţă de toate acestea, recursul formulat de către pârâtul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară A. este nefondat iar în baza art. 496 C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară A. împotriva sentinţei civile nr. 867 din 27 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.