Validity of qualification criteria in public procurement: proving individual work percentages by consortium associates via accounting and notarial evidence

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 4 iulie 2016, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operaţional Sectorial de Mediu, a solicitat anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/25.11.2015, emisă de Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial de Mediu, precum şi a măsurilor dispuse prin aceasta.

1.2. Prin încheierea din 10 octombrie 2016, instanţa de fond a introdus în cauză, în calitate de pârât, Ministerul Finanţelor Publice.

2. Hotărârea instanţei de fond, pronunţată în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 279/CA/2016 - PI din 19 decembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâţilor Guvernul României - Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi M.F.P., a anulat Decizia nr. 6351/27.01.2016 de soluţionare a contestaţiei, emisă de M.F.E. - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi titlul de creanţă - Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/25.11.2015, emisă de M.F.E. - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi măsurile dispuse prin aceasta.

3. Recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 279/CA/2016 - PI din 19 decembrie 2016 şi decizia instanţei de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 279/CA/2016 - PI din 19 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi respingerea acţiunii faţă de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 211 din 24 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, a casat sentinţa civilă nr. 279/CA/2016 - PI din 19 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Hotărârea instanţei de fond, pronunţată în rejudecare după casare

Prin sentinţa civilă nr. 196 din 17 decembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management Programul Operaţional Sectorial de Mediu prin Ministerul Finanţelor Publice;

(ii) a anulat Decizia nr. 6351/27.01.2016 de soluţionare a contestaţiei, emisă de M.F.E. - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi titlul de creanţă - Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/25.11.2015, emisă de M.F.E. - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi măsurile dispuse prin aceasta.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 196 din 17 decembrie 2018, precum şi împotriva încheierilor din 01 octombrie 2018, 15 octombrie 2018 şi 12 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte încheierea din 01.10.2018, recurentul-pârât invocă motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., arătând că, prin această încheiere, instanţa de fond a reţinut că pârât în cauză este Guvernul României - Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operaţional Sectorial de Mediu, în baza prevederilor art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013, a încuviinţat proba cu înscrisuri propusă de reclamantă şi a pus acesteia în vedere să identifice martorii care au cunoştinţă de lucrarea efectuaă de B., urmând ca expertiza tehnică specialitatea construcţii să fie efectuată ulterior, dacă va fi necesară.

Consideră recurentul-pârât că instanţa de fond a schimbat denumirea pârâtului fără a fi învestită în acest sens de niciuna din părţile cauzei, ceea ce a condus ulterior la dificultăţi în procedura de îndeplinire a procedurii de citare şi de comunicare a înscrisurilor, respectiv la încălcarea dreptului la apărare. Instanţa de fond trebuia să aibă în vedere denumirea sub care pârâtul a fost citat în faţa instanţei de recurs, respectiv Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene), precum şi citarea acestuia atât la sediul său, cât şi la sediul reprezentantului legal.

Totodată, arată recurentul-pârât, instanţa de fond a citat, pentru acest termen de judecată, Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant legal al instituţiei pârâte, dar la o altă adresă decât cea a sediului MFP. Însă, câtă vreme citaţia adresată pârâtului a fost primită de acesta la data de 08.08.2018, se impunea a se constata că procedura de citare era legal îndeplinită şi nu a existat vreun motiv procedural pentru schimbarea denumirii pârâtului şi reluarea procedurii de citare, măsuri care au condus la amânarea nejustificată a cauzei.

Mai arată recurentul-pârât că, la termenul de judecată din 15.10.2018, s-a încercat îndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul prin poşta electronică, deşi la dosar nu au fost indicate astfel de date de contact. La acest termen se impunea a se constata îndeplinită procedura de citare cu Ministerul Fondurilor Europene la adresa din Bucureşti, B-dul x nr. 15-17, ca urmare a primirii citaţiei emisă pentru termenul anterior, din 01.10.2018.

Totodată, instanţa de fond avea posibilitatea de a solicita reclamantei să facă precizările necesare pentru identificarea pârâtului şi indicarea adresei de citare a acestuia, conform art. 194 lit. a) din C. proc. civ.. Însă prima instanţă a dispus, pentru termenul de judecată din 15.10.2018, o nouă procedură de citare, atât cu reprezentantul legal al instituţiei, la adresa din Bucureşti, str. x, unde citaţia a fost primită la data de 08.10.2018, cât şi la sediul procesual ales din Bucureşti, B-dul x nr. 15-17, unde citaţia a fost primită la 09.10.2018.

În ceea ce priveşte încheierea din 15.10.2018, arată recurentul-pârât că instanţa de fond a constatat că procedura de citare este nelegal îndeplinită, nefiind restituite la dosar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare şi a acordat un nou termen de judecată, dispunând comunicarea înscrisurilor depuse de reclamantă. Cu toate acestea, înscrisurile nu au fost comunicate pârâtului, astfel cum rezultă din conţinutul citaţiei emise pentru termenul din 12.11.2018.

Referitor la încheierea din 12.11.2018, consideră recurentul-pârât că instanţa de fond a constatat în mod greşit că procedura de citare este legal îndeplinită, având în vedere că citaţia a fost emisă la data de 16.10.2018, la adresa Ministerului Finanţelor Publice din Bucureşti, str. x, iar nu la sediul Ministerului Fondurilor Europene din Bucureşti, B-dul x nr. 15-17.

Susţine recurentul-pârât că, urmare a acestor împrejurări, toate cele trei încheieri de şedinţă, precum şi sentinţa de fond au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., fiind incident şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât susţine că au fost încălcate prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., nefiind respectate dispoziţiile deciziei de casare. Astfel, instanţa de fond, în rejudecare, trebuia să pună în vedere reclamantei să depună acele înscrisuri care fac dovada procentelor în care cele trei societăţi membre ale asocierii au realizat lucrările în C. şi Huedin, or înscrisurile depuse de aceasta nu evidenţiază procentele în care s-au realizat lucrările.

Totodată, consideră recurentul, prin încheierea din 12.11.2018, instanţa de fond a încuviinţat proba testimonială, deşi aceasta era inadmisibilă, conform art. 309 alin. (5) C. proc. civ., iar instanţa de casare nu a dispus în acest sens. Se impunea comunicarea către pârât a acestei încheieri, pentru a se asigura posibilitatea formulării unui punct de vedere, în respectarea dreptului la apărare, în condiţiile în care instituţia pârâtă nu a avut posibilitatea de a cenzura cererea de probatorii formulată de intimata-reclamantă.

Referitor la sentinţa nr. 196/17.12.2018, recurentul-pârât susţine că această hotărâre nesocoteşte prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea soluţiei nereprezentând rezultatul unei evaluări proprii a instanţei, ci o preluare a susţinerilor reclamantei, nefiind analizate normele legale incident şi nici apărările pârâtului, nici chiar cele formulate prin cererea de recurs din primul ciclu procesual, pe care instanţa de casare a dispus a fi analizate.

Recurentul-pârât formulează şi critici subsumate cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la sentinţa recurată. Susţine că suplimentarea probatoriului administrat în cauză nu a făcut dovada cantităţilor fizice executate de fiecare asociat în parte, reclamanta nedepunând la dosar înscrisuri doveditoare în acest sens, iar această împrejurare nu putea fi dovedită prin administrarea probei testimoniale.

Susţine recurentul-pârât că instanţa trebuia să aibă în vedere adresa nr. x/02.07.2014, care menţionează că din documentele contractului nu rezultă cantităţile fizice executate de fiecare asociat în parte.

În opinia recurentului-pârât, prin admiterea acţiunii, au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2) lit. a), b) şi d) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, art. 100 alin. (1) din Regulamentul nr. 966/2012 şi art. 2 din Directiva 2004/18/CE.

Este criticat şi argumentul instanţei de fond, referitor la neconstatarea de către ANRMAP a unor neconformităţi, recurentul-pârât apreciind că, astfel, au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006 şi art. 321 şi 32 indice 4 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 457/2008.

Concluzionează recurentul-pârât că intimatul-reclamant nu a fost în măsură să demonstreze contrariul constatărilor organului de control, ceea ce determină caracterul neîntemeiat al pretenţiei sale de anulare a actelor administrative contestate. Atât constatarea neregulii, cât şi stabilirea creanţei bugetare au fost necesare în speţă, iar cuantumul corecţiei financiare de 25% din valoarea contractului de lucrări nr. x/09.10.2014 este justificat şi proporţional cu gravitatea abaterii, potrivit pct. A4 din secţiunea evaluarea ofertelor, anexă la H.G. nr. 519/2014.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de pârât.

7. Alte aspecte procesuale

Potrivit art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 212/2020, recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene şi-a schimbat denumirea, în prezent figurând ca Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, sens în care instanţa de recurs a dispus rectificarea citativului şi citarea ministerului recurent sub noua denumire.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-pârât şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ., criticile sale se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. întrucât motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă. Recurentul a invocat, subsumat acestui caz de casare, argumente referitoare la schimbarea unilaterală a denumirii pârâtului chemat în judecată, fără a fi învestită în acest sens de vreuna din părţile cauzei; aşadar, criticile privesc cadrul procesual subiectiv al cauzei, din perspectiva depăşirii limitelor învestirii şi se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind incident un caz de nerespectare a competenţelor ce revin unei alte puteri statale (executive sau legislative).

Totodată, motivele de nelegalitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., din perspectiva nemotivării sentinţei recurate cu argumente proprii judecătorului cauzei şi cu luarea în considerare a apărărilor pârâtului, se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., incident în cazul în care hotărârea judecătorească nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, urmând a fi analizate de instanţa de control judiciar prin raportare la acest text de lege.

Referitor la cele trei încheieri de şedinţă recurate, pârâtul a invocat, în esenţă, greşita stabilire a cadrului procesual subiectiv al cauzei, prin modificarea de către instanţa de fond, în mod unilateral, a denumirii instituţiei chemate în judecată şi amânarea succesivă a cauzei pentru îndeplinirea procedurii de citare.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate.

Astfel, prin încheierea din 01.10.2018, instanţa de fond a stabilit că reţinut că pârât în cauză este Guvernul României - Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operaţional Sectorial de Mediu, în baza prevederilor art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013. Ca urmare, a reţinut că procedura de citare este nelegal îndeplinită şi a amânat cauza pentru termenul din 15.10.2018. La acest termen de judecată, instanţa de fond a constatat din nou că procedura de citare este nelegal îndeplinită, la dosar nefiind restituie dovezile de citare a pârâtului şi a amânat cauza pentru termenul din 12.11.2018; la acest termen, judecătorul cauzei a reţinut că procedura de citare este legal îndeplinită.

Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor instanţei de control judiciar din decizia de casare, primei instanţe îi revenea obligaţia de a stabili cadrul procesual al cauzei, acesta fiind unul dintre aspectele contestate de ministerul recurent cu privire la hotărârea instanţei de fond din primul ciclu procesual, în sensul că în cauză nu are calitate de pârât Ministerul Finanţelor Publice, care este doar reprezentantul Ministerului Fondurilor Europene. Aşadar, la primul termen de judecată, respectând dispoziţiile deciziei de casare, instanţa de fond a conturat cadrul procesual pasiv doar prin participarea recurentului-pârât, apreciind, însă, că denumirea acestuia nu este cea sub care fusese citat pentru acest termen de judecată.

Nu se poate susţine că instanţa de fond a procedat în contra voinţei părţilor, respectiv fără a fi învestită de vreuna din părţi cu modificarea dispusă, câtă vreme denumirea pârâtului, reţinută de instanţă, este cea care figurează în cererea de chemare în judecată, fiind indicată de reclamantă conform art. 194 C. proc. civ.

Pe de altă parte, diferenţa dintre denumirea reţinută de instanţa de judecată şi denumirea pe care pârâtul o susţine ca fiind cea corectă nu a produs vreun efect, în opinia Înaltei Curţi, decât acela de amânare a cauzei la termenele din 01.10.2018 şi 15.10.2018, pentru citarea pârâtului sub denumirea stabilită de instanţa de fond conform menţiunilor din cererea de chemare în judecată. De altfel, această denumire nu este fundamental diferită de cea sub care a fost citat pârâtul în faţa instanţei de recurs, iar recurentul-pârât nu a susţinut că nu ar fi primit citaţiile cu denumirea stabilită de instanţă sau că nu ar fi avut cunoştinţă de termenele de judecată. Dimpotrivă, acesta susţine, în cererea de recurs, că procedura de citare a fost îndeplinită la toate termenele de judecată, ceea ce îl nemulţumeşte fiind dispoziţia de amânare a cauzei la cele două termene succesive din luna octombrie 2018. Or, recurentul-pârât nu a indicat vătămarea care i-a fost produsă prin amânarea cauzei în vederea legalei îndepliniri a procedurii de citare. Această chestiune de ordin procedural nu face parte din motivele pentru care art. 176 C. proc. civ. prevede nulitatea actului de procedură necondiţionată de existenţa unei vătămări, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., care impun dovedirea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului, iar pârâtul nu a indicat şi dovedit această vătămare.

Nici împrejurarea că, pentru termenul din 15.10.2018, instanţa de fond a dispus îndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul şi prin poşta electronică nu poate constitui un motiv de nelegalitate, în condiţiile în care, ceea ce se impută instanţei de fond este tocmai conduita diligentă şi exercitarea corespunzătoare a rolului activ, în sensul de a se asigura că părţile cauzei sunt legal citate şi au cunoştinţă de termenul de judecată, în condiţiile în care termenul acordat era unul scurt (două săptămâni). Deşi este reală susţinerea recurentului-pârât că citaţiile pentru acest termen de judecată au fost expediate şi primite atât la sediul reprezentantului legal al instituţiei (Ministerul Finanţelor Publice), la data de 08.10.2018, cât şi la sediul procesual ales al Ministerului Fondurilor Europene, la data de 09.10.2018, este de observat că aceste dovezi au fost restituite la dosar după termenul de judecată, astfel încât dispoziţia instanţei de fond, de amânare a cauzei pentru termenul din 12 noiembrie 2018, este legală.

Recurentul-pârât a mai susţinut şi că înscrisurile depuse de reclamantă la termenul din 15.10.2018 nu i-au fost comunicate odată cu citaţia emisă pentru următorul termen de judecată, din 12.11.2018, critică pe care Înalta Curte o va respinge, ca nefondată. Din verificarea actelor din dosarul de fond, rezultă că, pentru termenul din 12.11.2018 au fost emise două rânduri de citaţii. Astfel conform dovezii de citare aflate la dosar fond rejudecare, nu se menţionează că se comunică pârâtului înscrisuri; însă, la fila x din acelaşi dosar, se regăseşte dovada de comunicare a citaţiei, primită de pârât la data de 23.10.2018, care poartă ştampila acestui minister şi în care se menţionează că s-au comunicat "înscrisuri". Aceste înscrisuri au fost comunicate şi la sediul MFP, la data de 22.10.2018, conform dovezii de comunicare a citaţiei, aflate la dosar fond rejudecare.

Recurentul a mai susţinut că instanţa de fond a reţinut greşit, prin încheierea din 12.11.2018, că procedura de citare este legal îndeplinită cu pârâtul, având în vedere că citaţia a fost emisă la adresa Ministerului Finanţelor Publice din Bucureşti, str. x, iar nu la sediul Ministerului Fondurilor Europene din Bucureşti, B-dul x nr. 15-17. Contrar acestei susţineri, Înalta Curte constată că prima instanţă a emis citaţii la ambele adrese, iar potrivit dovezii de comunicare aflată la dosarul instanţei de fond, citaţia a fost primită de pârât la data de 23.10.2018, la sediul din Bucureşti, B-dul x nr. 15-17.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de pârât cu privire la cele trei încheieri de şedinţă, în speţă nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv nefiind decelate încălcări ale normelor de procedură care să conducă la casarea încheierilor recurate.

Tot din perspectiva acestui caz de casare, recurentul a susţinut încălcarea prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., critici care vor fi analizate împreună cu cele subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., datorită interdependenţei dintre soluţia dispusă în cauză şi modalitatea în care instanţa de fond a dispus administrarea probatoriului, conform dispoziţiilor deciziei de casare.

Cât priveşte criticile circumscrise cazului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt, de asemenea, nefondate. Subsumat acestui text de lege, pârâtul a susţinut lipsa motivării proprii judecătorului şi preluarea integrală a susţinerilor reclamantei, respectiv neanalizarea apărărilor pârâtului, susţineri care, la verificarea conţinutului sentinţei recurate, nu se confirmă.

Înalta Curte, contrar afirmaţiilor recurentului, constată că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi, precum şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit este întemeiată.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate corespund poziţiei procesuale exprimate de reclamantă nu reprezintă o necercetare a cauzei în sensul neanalizării apărărilor pârâtului, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii, iar din considerentele sentinţei reiese că au fost avute în vedere toate susţinerile părţilor.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză, obligaţie îndeplinită în prezenta speţă. Caracterul pretins sumar al motivării unei hotărâri judecătoreşti nu determină cu necesitate nelegalitatea actului, prezentarea considerentelor care susţin soluţia nefiind o chestiune de volum, iar în speţă, motivarea sentinţei recurate cuprinde suficiente argumente care confirmă analiza efectivă a cauzei şi a susţinerilor tuturor părţilor.

În consecinţă, instanţa de control judiciar va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate ale pârâtului, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei recurate, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că un prim rând de critici vizează pretinsa încălcare a prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât apreciind că nu au fost respectate dispoziţiile deciziei de casare prin aceea că instanţa de fond, în rejudecare, trebuia să pună în vedere reclamantei să depună acele înscrisuri care fac dovada procentelor în care cele trei societăţi membre ale asocierii au realizat lucrările în C. şi Huedin, iar înscrisurile depuse de aceasta nu evidenţiază procentele în care s-au realizat lucrările. Pe de altă parte, pârâtul a susţinut că aspectele ce trebuiau dovedite, conform dispoziţiilor instanţei de recurs, nu puteau fi probate cu martori, această probă fiind inadmisibilă şi nefiind menţionată în decizia de casare.

Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului-pârât, că prima instanţă a administrat proba cu înscrisuri conform obligaţiei trasate de instanţa de casare (respectiv de a se face dovada procentelor în care cele trei societăţi membre ale asocierii B.- S.C. D.- E. S.R.L. au realizat lucrările pentru proiectul "Reţele de apă, canalizare şi staţii de pompare în C. şi Huedin"), reclamanta depunând la dosar un set de înscrisuri, la termenul de judecată din 15.10.2018, care a fost comunicat pârâtului. Aşadar, dispoziţiile deciziei de casare au fost respectate, iar stabilirea valorii probatorii a înscrisurilor este un aspect ce ţine de judecata fondului.

Totodată, Înalta Curte constată că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. art. 309 alin. (5) C. proc. civ., din perspectiva invocatei inadmisibilităţi a încuviinţării probei cu martori. Această probă nu a fost dispusă şi administrată, cum greşit susţine recurentul-pârât, împotriva sau peste cuprinsul unui înscris, respectiv pentru ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, ci în completarea şi coroborarea probei cu înscrisuri administrată în cauză. Astfel cum rezultă şi din cuprinsul sentinţei recurate, soluţia instanţei nu s-a întemeiat exclusiv pe proba testimonială, ci pe înscrisurile administrate în cauză, coroborate cu aspectele ce au rezultat din declaraţiile martorilor.

Nici critica referitoare la obligarea instanţei de a comunica pârâtului încheierea prin care s-a admis probatoriul nu este întemeiată. La termenul de judecată din 12.11.2018, pârâtul legal citat nu s-a prezentat în faţa instanţei de fond, pentru a-şi susţine poziţia procesuală şi niciun text de lege nu prevede obligaţia judecătorului de a comunica părţilor legal citate, care nu doresc să se prezinte personal sau prin reprezentant în faţa instanţei, încheierile de şedinţă pronunţate în lipsa lor, prin care s-au încuviinţat cererile de probatorii.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentului-pârât privitoare la încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor deciziei de casare şi a normelor procedurale referitoare la încuviinţarea şi administrarea probatoriului cauzei.

Cât priveşte chestiunea litigioasă dedusă judecăţii, respectiv determinarea procentelor de realizare a lucrărilor pentru proiectul "Reţele de apă, canalizare şi staţii de pompare în C. şi Huedin" de către cele trei societăţi membre ale asocierii B. - S.C. D. S.R.L. - E. S.R.L., pentru a stabili dacă ofertantul câştigător al procedurii de achiziţie publică în speţă a îndeplinit criteriile de calificare şi selecţie impuse, recurentul-pârât a susţinut că înscrisurile administrate în al doilea ciclu procesual nu au făcut această dovadă, iar proba testimonială nu putea fi administrată în dovedirea acestor împrejurări (acest din urmă aspect a fost tranşat în paragrafele anterioare, în sensul admisibilităţii probei testimoniale).

Înalta Curte constată că recurentul-pârât se limitează la a susţine, generic, lipsa de relevanţă a înscrisurilor depuse de reclamantă, fără a prezenta argumente concrete, punctuale, referitoare la informaţiile conţinute în aceste înscrisuri. Aceasta în condiţiile în care instanţa de fond a înfăţişat, în sentinţa recurată, informaţiile din înscrisuri pe care le-a considerat relevante şi pe care le-a coroborat cu aspectele ce au rezultat din declaraţiile martorilor, astfel încât recurentul-pârât trebuia să contraargumenteze în mod efectiv considerentele sentinţei atacate.

Astfel, instanţa de fond a făcut trimitere la înscrisurile depuse în probaţiune de reclamantă, respectiv procesele-verbale de control al calităţii lucrărilor în faze determinante şi procesele-verbale de predare-primire a amplasamentului, procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, procesele-verbale de recepţie finală, în care este indicat, în calitate de constructor, B., atât pentru lucrările de la C. cât şi pentru cele de la Huedin. Totodată, prima instanţă a reţinut că din actele contabile ale B. (fişa analitică partener cu privire la clientul Compania de apă F.) rezultă sumele facturate şi încasate de la acest client pentru perioada ianuarie 2009- decembrie 2011, reprezentând contravaloarea lucrărilor contractate, precum şi faptul că în anul 2009 B. a efectuat plăţi infime către asociatul E. S.R.L., iar către asociatul D. S.R.L. nu a efectuat nici o plată în anii 2009-2011. Aceste înscrisuri confirmă Declaraţia pe propria răspundere dată în faţa notarului de către toţi membrii asocierii B.- S.C. D.- E. S.R.L., în care se menţionează că "B. a executat 90% din lucrările din cadrul contractului nr. x/25.11.2008, respectiv 18.953 m conducte de apă şi 19.833 m conducte de canalizare."

Or, acestor considerente ale instanţei de fond, recurentul-pârât nu le-a opus, în recurs, niciun argument de natură a invalida concluziile instanţei de fond, prezentând doar opinia proprie, în sensul lipsei de relevanţă a înscrisurilor, fără a fi susţinută de o motivare adecvată.

A mai susţinut recurentul-pârât că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere adresa nr. x/02.07.2014, care menţionează că din documentele contractului nu rezultă cantităţile fizice executate de fiecare asociat în parte, însă Înalta Curte reţine că această adresă nu este singurul înscris administrat în cauză, iar în raport de conţinutul său şi de celelalte probatorii administrate, această adresă este neconcludentă în soluţionarea litigiului.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, din probatoriile administrate în cauză, rezultă că lucrările pentru proiectul "Reţele de apă, canalizare şi staţii de pompare în C. şi Huedin", atribuit asocierii B. - S.C. D. S.R.L. - E. S.R.L., au fost realizate, în proporţia de 90% arătată în declaraţia pe propria răspundere dată în faţa notarului de către toţi membrii asocierii, de către executantul B., motiv pentru care acesta a şi încasat contravaloarea acestor lucrări de la Compania de Apă Someş S.A.

Raportat la procedura de achiziţie publică analizată în prezenta speţă, din documentele anexate ofertei Asocierii S.C. G. S.R.L. - S.C. H. S.R.L. - B. S.C. I. S.R.L., depuse în vederea atribuirii contractului de lucrări de construcţii şi reabilitare reţele de apă şi de canalizare în oraşul Cărei şi lucrări de construcţii reţele de canalizare în localitatea J., a reieşit faptul că ofertantul câştigător a dovedit printr-un contract similar (proiectul "Reţele de apă, canalizare şi staţii de pompare în C. şi Huedin", realizat de asociatul B.) cerinţa privitoare la realizarea a cel puţin 18 km de reţele de apă şi 13 km reţele de canal, astfel cum se stabilise în Fişa de date a documentaţiei de atribuire. Prin urmare, în mod corect comisia de evaluare a declarat admisibilă această ofertă şi a procedat la încheierea Contractului de lucrări nr. x/09.10.2014.

Pe cale de consecinţă, întrucât ofertanta a făcut dovada îndeplinirii cerinţei de calificare, Înalta Curte constată că în speţă nu s-a dovedit existenţa unei nereguli, iar soluţia instanţei de fond, de anulare a Deciziei nr. 6351/27.01.2016 şi a titlului de creanţă - Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/25.11.2015, este legal dispusă, nefiind decelată o încălcare a prevederilor art. 2 alin. (2) lit. a), b) şi d) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, art. 100 alin. (1) din Regulamentul nr. 966/2012 şi art. 2 din Directiva 2004/18/CE, astfel cum nefondat a susţinut recurentul-pârât.

Cât priveşte critica adusă argumentul instanţei de fond, referitor la neconstatarea de către ANRMAP a unor neconformităţi, Înalta Curte o apreciază a fi fondată. Potrivit art. 324 alin. (2) din H.G. nr. 457/2008 (în vigoare la data desfăşurării procedurii de achiziţie publică):

"În exercitarea atribuţiei prevăzute la alin. (1), autoritatea de management nu este condiţionată în luarea deciziilor de activităţile desfăşurate de ANRMAP şi UCVAP potrivit dispoziţiilor art. 322 şi 323". Prin urmare, independent de rezultatul verificărilor efectuate de către ANRMAP, autoritatea pârâtă are dreptul de a efectua propriile verificări şi de a dispune măsurile care se impun atunci când constată existenţa unei nereguli, legislaţia specifică activităţii de verificare procedurală nelimitând şi necondiţionând în vreun fel competenţele pârâtei, în raport de constatările altor organe cu atribuţii în domeniu. Neidentificarea unor nereguli de către ANRMAP nu exclude identificarea lor de către organul de control al autorităţii pârâte.

Cu toate acestea, caracterul fondat al acestei critici nu este suficient pentru a dispune reformarea soluţiei instanţei de fond, câtă vreme acest argument are o importanţă secundară în raţionamentul juridic expus de instanţa de fond în sentinţa recurată, iar restul criticilor de nelegalitate formulate de pârât, care privesc însăşi chestiunea esenţială disputată în cauză, referitoare la dovada îndeplinirii de către ofertant a cerinţei de calificare în vederea atribuirii contractului de lucrări, au fost respinse, ca nefondate.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva încheierilor din 01 octombrie 2018, 15 octombrie 2018 şi 12 noiembrie 2018, precum şi a sentinţei civile nr. 196 din 17 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.