Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5808/2021 AI generated

Passive standing of regional tax authority in challenging sectoral inspection report; nullity of appeal lacking specific cassation grounds

Case Number Decizia nr. 5808/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice partially admitted the appeal filed by the regional tax authority, quashing the appellate decision in part to admit the exception of lack of passive procedural standing against that specific defendant and dismissing the claim against them, while declaring the appeals filed by the national tax agency and the sectoral tax administration as null for lack of proper motivation; the remainder of the first-instance judgment, which had annulled the tax inspection report and the subsequent tax assessment decision against the plaintiff, remains in force. The dispute involved a fiscal contestation where the plaintiff challenged a tax assessment and the lack of response to its administrative complaint, seeking the annulment of the underlying tax acts. The decisive legal basis included the principle that in administrative litigation, passive procedural standing belongs exclusively to the entity that issued the contested administrative act, rendering the regional authority a mere representative rather than a proper party when the act was issued by a subordinate sectoral administration, and the strict requirement under the Civil Procedure Code that appeals must contain specific legal criticisms fitting the statutory grounds for cassation, failing which they are null.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 247 C. proc. civ, art. 36 C. proc. civ; Passive standing of regional tax authority in challenging sectoral inspection report; nullity of appeal lacking specific cassation grounds: Prin recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Keywords

AI generated
tax authority passive legal standing tax litigation procedural nullity statutory grounds tax assessment procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
(6) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;
art. 15 din Legea nr. 554/2004
- suspendarea actelor administrativ-fiscale atacate, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze în raport de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004;
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Prin recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
- anularea cererilor de recurs, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., arătând că, deşi ambele recurente s-au întemeiat pe motivul de casare prevăzut la art.
art. 247 C. proc. civ
civ., sunt fondate, cu menţiunea că pârâta poate invoca excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi direct în recurs excepţia fiind recunoscută ca una de fond, absolută, ce poate fi invocată de parte în orice stare a procesului, conform art. 247 C. proc. civ.
art. 36 C. proc. civ
Potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, reclamantului revenindu-i obligaţia de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât şi pasivă.
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
În contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă atât în acţiunea în anularea actului administrativ, cât şi în cererea de suspendare a executării acestuia revine emitentului actului, în raport de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Analizând, în raport de dispoziţiile art. 248 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, a solicitat:

- anularea actului administrativ asimilat, reprezentat de lipsa răspunsului DGSC la contestaţia fiscală înregistrată sub nr. x/06.08.2013, care nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală;

- anularea Deciziei de impunere nr. xl 120/12.07.2013, emisă în baza constatărilor din Raportul de inspecţie fiscală x/12.07.2013.

În subsidiar, reclamantul a solicitat:

- obligarea DGSC la soluţionarea pe fond a contestaţiei fiscale înregistrată sub nr. x/06.08.2013, împotriva deciziei de impunere, într-un termen de executare de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, sub sancţiunea statuată judiciar, potrivit art. 18 alin. (6) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;

- suspendarea actelor administrativ-fiscale atacate, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze în raport de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004;

- restituirea sumelor achitate nedatorat, astfel cum sunt constatate prin raportul de inspecţie fiscală şi a dobânzii reglementată de art. 124 Codul de procedură fiscală calculată de la data creditării nedatorat a conturilor bugetare şi până la data compensării şi/sau restituirii integrale a acestora;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1230 din 16 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât următoarele:

- a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor DRGFP a Municipiului Bucureşti şi ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiate;

- a admis cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 şi Agenţia Naţională De Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

- a anulat Raportul de inspecţie fiscală nr. x/12.07.2013 şi Decizia nr. 40/19.02.2014 emise de pârâte;

- a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 14.050 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru şi onorariu expert.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recursuri pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.

3.1. Prin recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Sub un prim aspect, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că este o excepţie de fond de ordine publică, ce poate fi invocată direct în recurs şi care presupune existenţa unei identităţi între persoana titulară a unui raport obligaţional şi cea care este chemată în judecată în calitate de pârât.

Susţine că, în prezenta cauză, nu ne aflăm într-o astfel de situaţie, întrucât Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti nu a emis niciun act, toate actele fiind emise de Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice - Activitatea de inspecţie fiscală şi A.N.A.F. - Direcţia Soluţionare Contestaţii.

Arată că DGRFPB doar asigură reprezentarea Administraţiilor Finanţelor Publice în faţa instanţelor, conform prevederilor OPANAF nr. 2753/30.10.2015, astfel că, începând cu 01 ianuarie 2016, Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice urmează să fie reprezentată de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Prin urmare, se solicită admiterea recursului în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, pârâtele critică, în esenţă, reţinerile instanţei privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina CREDIDAM, susţinând că instanţa de fond nu a analizat în mod corect informaţiile din documentele depuse la dosar (raportul de inspecţie) şi nu a interpretat corect prevederile fiscale în vigoare la acea dată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi a depus întâmpinare prin care a solicitat:

- respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a DGRFP Bucureşti, apreciind că este neîntemeiată, câtă vreme Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice este o structură subordonată, fără personalitate juridică, ce funcţionează în cadrul DGRFP Bucureşti în acord cu dispoziţiile art. 13 alin. (13) din H.G. nr. 520/2013 şi care, pe cale de consecinţă, nu deţine patrimoniu propriu;

- anularea cererilor de recurs, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., arătând că, deşi ambele recurente s-au întemeiat pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererile de recurs nu sunt aduse critici concrete cu privire la modul în care instanţa de fond a aplicat normele de drept material - ANAF şi DGRFP limitându-se la reluarea în integralitate a argumentelor prezentate prin întâmpinarea formulată în primă instanţă;

- pe fondul cererilor de recurs, respingerea recursurilor, ca nefondate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti:

Criticile din recursul formulat de pârâta DGRFPB privitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate, cu menţiunea că pârâta poate invoca excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi direct în recurs excepţia fiind recunoscută ca una de fond, absolută, ce poate fi invocată de parte în orice stare a procesului, conform art. 247 C. proc. civ.

Astfel, reclamantul a solicitat, iar instanţa de fond a hotărât admiterea cererii de anulare precizată şi, pe cale de consecinţă, anularea raportului de inspecţie fiscală nr. x/12.07.2013, emis de Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti, precum şi decizia nr. 40/19.02.2014, emisă de ANAF - DGSC.

Potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, reclamantului revenindu-i obligaţia de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât şi pasivă. Ca definiţie doctrinară, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana care figurează ca pârât în cererea de chemare în judecată şi persoana pretins obligată în raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii.

În contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă atât în acţiunea în anularea actului administrativ, cât şi în cererea de suspendare a executării acestuia revine emitentului actului, în raport de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, raportul de inspecţie fiscală nr. x/12.07.2013, a fost emis de Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti, care trebuie să stea în proces în calitate de pârâtă, conform art. 1 şi art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împrejurarea că această administraţie funcţionează ca o structură subordonată, fără personalitate juridică, în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, conform art. 13 alin. (13) din H.G. nr. 520/2013, nu este de natură a conferi legitimitate procesuală în cauză Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti (în nume propriu), întrucât în litigiile de contencios administrativ şi fiscal nu interesează personalitatea juridică, specifică dreptului privat, ci capacitatea de drept public/administrativă.

Specificitatea raporturilor de drept administrativ, în cadrul cărora intră şi categoria actelor administrative fiscale, permite chemarea în judecată, în calitate de pârât, a emitentului actului administrativ a cărui legalitate se verifică în faţa instanţei de contencios administrativ competentă, indiferent de personalitatea juridică pe care autoritatea/instituţia publică o are sau, dimpotrivă, nu o deţine, fiind, aşadar, suficientă dovedirea existenţei unei identităţi între cel care a emis actul contestat şi cel chemat în judecată în calitate de pârât.

Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti are capacitate administrativă, fiind emitenta raportului de inspecţie fiscală a cărui anulare o solicită reclamantul în prezenta cauză, neavând relevanţă că este lipsită de personalitate juridică.

De altfel, Înalta Curte constată că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a menţionat, prin cererea de recurs formulată, că stă în proces în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi va casa în parte sentinţa civilă recurată, iar în rejudecare, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în contradictoiu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

II.2. În ceea ce priveşte recursurile declarate de pârâta ANAF şi de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti prin DGRFPB:

Analizând, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursurilor, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele ANAF şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti prin DGRFPB sunt nule, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, examinând cererile de recurs formulate de către pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti prin DGRFPB, Înalta Curte constată că acestea nu îndeplinesc cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât prin acestea este redată starea de fapt şi sunt indicate anumite texte de lege, fără a fi relevate critici concrete aduse hotărârii recurate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, deşi ambele recurente şi-au întemeiat recursurile pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea nu au arătat în mod expres normele de drept material considerate a fi fost încălcate sau aplicate greşit de către prima instanţă şi nici argumentele pentru care ar fi opinat în acest mod.

Astfel, motivarea recursului declarat de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti prin DGRFPB se rezumă la preluarea aproape în totalitate a obiecţiunilor formulate de către ANAF la raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, depus în dosarul de fond, iar motivarea recursului declarat de pârâta ANAF reprezintă o reiterare a celor consemnate în decizia de soluţionare a contestaţiei administrative formulate de reclamant. De asemenea, în ambele cereri de recurs, se fac referiri pur teoretice asupra neîndeplinirii condiţiilor legale pentru a fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.

Cu alte cuvinte, recurentele-pârâte nu au formulat niciun fel de critici cu privire la raţionamentul instanţei de fond expus în considerentele sentinţei atacate.

Nu există, altfel spus, argumente care să combată acest raţionament, ci, implicit, se solicită instanţei de control judiciar să verifice din oficiu legalitatea sentinţei, ceea ce este inadmisibil în recurs.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurentele-pârâte nu s-au conformat exigenţelor cerute de lege şi nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nule recursurile declarate de de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti prin DGRFPB.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1230 din data de 16 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Anulează recursurile declarate de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti prin DGRFPB împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nemotivate.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.