Veterinary practice's contractual payment claim against veterinary authority remanded to first-instance civil court as non-administrative dispute.

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc la data de 05.03.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitara Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor (denumita in continuare "ANSVSA") şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Harghita (denumita in continuare "DSVSA HARGHITA"), a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză să dispună:

- obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA HARGHITA fondurile necesare plătii către reclamanta a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plătii efective.

- cu cheltuieli de judecată.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa nr. 1680 din data de 29.06.2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a reţinut că întrucât reclamantul invocă refuzul nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorităţi publice, de a da curs solicitării sale de plată în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, competenţa materială se determină în funcţie de poziţia organului administrativ căruia i se pretinde o anumită conduită, în cazul unui organ central competenţa aparţinând curţii de apel. Având în vedere că primul capăt de cerere vizează obligarea A.N.S.V.S.A. la alocarea bugetară a sumelor necesare plăţii, precum şi legătura strânsă dintre cele două capete de cerere, în baza art. 99 alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt, adică a curţii de apel.

Pe de altă parte, reclamantul susţine că judecătoria este instanţa competentă general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cerere, în baza art. 94, alin. (1) lit. k) C. proc. civ., coroborat cu art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004 care prevede: Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun. În cauză este însă vorba despre un contract de concesiune, care este un contract administrativ de achiziţie publică. Într-o astfel de ipoteză, se au în vedere dispoziţiile speciale cuprinse în Legea nr. 101/2016, care în art. 53 alin. (1)1 prevede că procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul. Rezultă, aşadar, că nici în ipoteza susţinută de reclamant, judecătoria nu are competenţa materială de soluţionare a cererii.

Prin urmare, judecătoria a constatat că excepţia de necompetenţă materială ridicată de ambele pârâte este întemeiată şi, potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a trimis dosarul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 96 din 29 octombrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătorie Odorheiu Secuiesc, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că instanţa de drept comun este Judecătoria Odorheiu Secuiesc, litigiul derivând din derularea raportului contractual existent între părţi şi vizeazând obţinerea drepturilor consacrate prin Legea nr. 236/2019, de O.U.G. nr. 117/2020 şi transpuse şi în contractul dintre părţi.

Astfel, potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004 "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun."

Referitor la noţiunea de instanţă de drept comun, aceasta ar fi instanţa civilă şi, în funcţie de calitatea părţilor şi de obiectul contractului administrativ, completurile specializate în litigii între profesionişti.

Antamând şi considerentele Deciziei nr. 40/2020 privind sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. x/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pronunţate de Î.C.C.J., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 31 iulie 2020, în temeiul prevederilor art. 8 alin. (2) teza finală, 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborată cu prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ., Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoriei Satu Mare, secţia civilă, având în vedere următoarele considerente:

Reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. prin acţiunea cu care a sesizat instanţa a solicitat:

- obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA HARGHITA fondurile necesare plătii către reclamanta a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plătii efective.

Înalta Curte, arată că obiectul acţiunii în contencios administrativ este configurat de dispoziţiile exprese ale art. 52 din Constituţia României şi ale art. 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorităţi publice poate sesiza instanţa de contencios administrativ pentru anularea, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei.

Cu alte cuvinte, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoaşterea unui drept sau a unui interes legitim şi repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competenţa revenind instanţelor civile.

Înalta Curte constată că, obiect al contestării, în acţiunea de faţă, îl reprezintă, astfel cum rezultă din petitele cererii de chemare în judecată, executarea contractelor încheiate între părţi, în concret, executarea obligaţiei de plată a sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020.

Nicăieri în cuprinsul acţiunii cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ nu se face referire la anularea unui act administriv sau la un refuz de rezolvarea a unei cereri sau la vreo vătămare adusă reclamantului printr-un act administrativ, în sensul pe care Legea contenciosul administrativ îl dă acestor concepte.

Suma de 10.000 RON este solicitată, prin prezenta acţiune, în baza prevederilor O.U.G. nr. 117/2020 care modifică şi completează O.G. nr. 42/2004 şi abrogă art. IV alin. (2) şi art. V din Legea nr. 236/2019.

Art. IV din Legea nr. 236/2019 prevede că: "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

La art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 se prevede că, concesionarii activităţilor prevăzute la alin. (2), care asigură prin unităţile medicale veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 un program zilnic de 8 ore pentru proprietarii animalelor din exploataţiile nonprofesionale din circumscripţia sanitar-veterinară contractată, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, din bugetul Autorităţii, scutită de TVA, pentru transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferente activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării.

Alin. (12) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 prevede că, condiţiile specifice pentru derularea şi încetarea contractelor de concesiune prevăzute la alin. (2), condiţiile privind decontarea activităţilor sanitar-veterinare publice, precum şi dispoziţiile aplicabile medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi în relaţie cu exploataţiile comerciale autorizate/înregistrate sanitar-veterinar sunt prevăzute în anexa nr. 21.

Conform art. 2 pct. 10 din anexa 21, în relaţiile contractuale cu concedentul, concesionarul obligaţia să depună lunar decontul justificativ şi să factureze, după caz, în vederea decontării de către concedent, activitatea realizată conform contractelor de concesiune, cu respectarea procedurii stabilite prin ordinul preşedintelui Autorităţii, iar potrivit art. 3 pct. 1 are dreptul să primească la termenele prevăzute în contract, pe baza facturii şi/sau a documentelor justificative, depuse în formatul solicitat de concedent, contravaloarea serviciilor contractate, efectuate, raportate şi validate.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor legale menţionate mai sus, ţinând seama şi de cauza juridică a acţiunii astfel cum a fost ea determinată de către reclamant, se reţine că sumele pretinse de reclamant în temeiul O.U.G. nr. 117/2020 sunt prevăzute de legiuitor în executarea unor contracte, fiind necontestată în speţă, natura administrativă a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, aşa cum sunt definite de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. De altfel, potrivit art. 26 din Anexa 21 la O.G. nr. 42/2004 contractele de concesiune atribuite sunt asimilate actelor administrative, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c)^1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest context, Înalta Curte reţinând şi dispoziţiile art. 8 alin. (2) texa a II-a din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 potrivit cărora: "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun;" precum şi cele ale art. 94 pct. l lit. h) C. proc. civ., raportate la al doilea petit al cererii deduse judecăţii - obligaţie de a face şi dispoziţiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., raportate la criteriului valoric, apreciat de către reclamant la suma de 10.000 RON, sumă pretinsă ca fiind exigibilă până la data sesizării instanţei apreiază că instanţa competentă material să soluţioneze cauza revine instanţei de drept comun, respectiv Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.