Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5794/2021 AI generated

Administrative appeal scheduling delay challenge dismissed as unfounded under civil procedure rules

Case Number Decizia nr. 5794/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's complaint, leaving in force the lower instance's ruling that had previously rejected the challenge regarding the undue delay in the proceedings. The dispute arose when the appellant challenged the court's scheduling of the first hearing for the administrative appeal to approximately two years after registration, arguing that this violated the principle of a reasonable deadline and misinterpreted the procedural timeframes as merely recommendations. Relying on Articles 522–526 of the New Code of Civil Procedure, the Court held that the delay did not constitute procedural inaction or negligence, as the scheduling adhered to objective criteria including the high caseload, the non-urgent nature of the subject matter, and the mandatory order of registration, thereby confirming that the original decision was lawful and final without further appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 522 C. proc. civ, articolul 522 alin. (2) din C. proc. civ, art. 201 alin. (3) C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 525 din C. proc. civ; Administrative appeal scheduling delay challenge dismissed as unfounded under civil procedure rules: În speţă nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 201 alin. (3) C. proc. civ., termenele pentru judecata pe fond a recursurilor ce formează obiectele acestor dosare fiind stabilite de completele de judecată cu respectarea ordinii înregistrării dosarelor pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 110/20.09.2018 şi a dispoziţiilor art. 494 C. proc. civ. şi art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor.

Keywords

AI generated
procedural delays administrative complaint Civil Procedure Code matter in dispute rules of procedure registration procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra plângerii de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Prin încheierea din data de 5 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 fost respinsă contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de petentul A..

Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Instanţa de control judiciar a reţinut că articolele 522-526 din Noul C. proc. civ., sub denumirea "Contestaţie privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac, aflată la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situaţii.

În acest context, contestaţia la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen rezonabil.

Pornind de la aceste considerente în analiza contestaţiei privind tergiversarea procesului, Înalta Curte a constatat că în cauză nu a putut fi reţinut niciunul dintre cazurile de tergiversare reglementate în C. proc. civ. la art. 522.

Astfel, instanţa a reţinut că termenul la care se referă motivul de contestaţie invocat de petent evocă celeritatea procedurii, dar nu o celeritate cu orice preţ, ci una "rezonabilă", adică una care să nu sacrifice, în ultimă instanţă, calitatea actului de justiţie şi drepturile părţilor, cu atât mai mult cu cât instanţa trebuie să ţină cont de măsurile sanitare pe care trebuie să le respecte, motiv pentru care şedinţele de judecată nu pot avea un număr prea mare de dosare.

Pe cale de consecinţă s-a apreciat că, în cauză, completul învestit cu soluţionarea recursului a dispus toate măsurile necesare în vederea judecării cauzei într-un termen optim, termenul de judecată fiind fixat la un interval rezonabil în raport cu data înregistării dosarului la instanţă, cu încărcătura completului de judecată şi natura cauzei, argumentele invocate de către petent nefiind de natură să contureze o încălcare a acestei obligaţii de către instanţa de judecată.

2. Împotriva din încheierii din data de 5 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul x/2020, prin care a fost respinsă contestaţia privind tergiversarea procesului, petentul A. a formulat plângere.

În motivare, petentul a susţinut, în esenţă, că instanţa a apreciat în mod greşit că dispoziţiile art. 201 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. prevăd termene de recomandare, încălcându-se astfel principiul termenului rezonabil.

3. Examinând încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este nefondată, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;

2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

Astfel, articolul 522 alin. (2) din C. proc. civ. precizează expres situaţiile în care părţile sau/şi procurorul pot face contestaţia.

Toate motivele vizează, inevitabil, şi culpa instanţei, mai exact atitudinea ei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces, ori a terţilor propriu-zişi, care aveau obligaţii legale sau judiciare.

Toate cazurile prevăzute de acest articol vizează pasivitatea instanţei de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părţilor şi terţilor şi nu le foloseşte sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestaţia privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, şi nu ca o sancţiune aplicată judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligaţii trebuie apreciată şi justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.

În jurisprudenţa instanţelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de durata medie de soluţionare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfăşurării anumitor proceduri prealabile specifice.

În cauza de faţă, recursul declarat de petentul B. împotriva sentinţei nr. 98 din data de 25.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2020, a fost transmis Curţii de Apel Timişoara la data de 25.03.2021 şi înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26.04.2021.

Prin rezoluţia din 9 iulie 2021, completului învestit cu soluţionarea cauzei a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În speţă nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 201 alin. (3) C. proc. civ., termenele pentru judecata pe fond a recursurilor ce formează obiectele acestor dosare fiind stabilite de completele de judecată cu respectarea ordinii înregistrării dosarelor pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 110/20.09.2018 şi a dispoziţiilor art. 494 C. proc. civ. şi art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor.

În sensul celor anterior menţionate, nu se poate reţine o tergiversare a litigiului, Înalta Curte respectând toate etapele legale referitoare la procedura de stabilire a primului termen de judecată prevăzute de C. proc. civ., raportat şi la împrejurări obiective ce ţin de planificarea şedinţelor completului de judecată, de încărcătura acestora, de necesitatea respectării dreptului părţilor la apărare, având în vedere totodată şi obiectul cauzei cauzei deduse judecăţii (care nu se încadrează în lista cauzelor/obiectelor urgente).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile petentului A. nu pot fi primite, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 524 alin. (5) şi art. 525 din C. proc. civ., va respinge plângerea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 5 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.