Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 579/2022 AI generated

Nullity of appeal for failure to articulate specific cassation grounds under Romanian civil procedure law

Case Number Decizia nr. 579/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal by declaring it null and void, thereby upholding the first-instance judgment that had rejected the plaintiff's action; the dispute concerned a challenge to a non-repayment decision and a regularity check report issued by a European Operational Program intermediary authority regarding an educational project, where the plaintiff agency sought the annulment of these administrative acts. The court ruled that the appeal was procedurally invalid because the appellant failed to articulate specific arguments corresponding to any of the limited grounds for cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure, instead merely restating facts without identifying legal errors or violations, thus failing to meet the formal requirements for a non-devolutory extraordinary appeal as mandated by Articles 486 and 489.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ; Nullity of appeal for failure to articulate specific cassation grounds under Romanian civil procedure law: Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei-Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman (OI-POCU-MEC) a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Keywords

AI generated
grounds for cassation Civil Procedure Code action for annulment procedural nullity error of fact grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman, a solicitat admiterea contestaţiei împotriva Deciziei nr. O1/1339/ES/29.05.2020 privind soluţionarea contestaţiei înregistrată la Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu nr. x/06.03.2020, privind proiectul x - Cod SMIS 22487 şi anularea procesului-verbal nr. x/A./14.02.2020 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, emis de Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca fiind netemeinic şi nelegal.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 115 din data de 17.11.2020, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea având ca obiect "anulare act administrativ fiscal", formulată de reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman şi chematul în garanţie Ministerul Fondurilor Europene - AMPOSDRU Bucureşti, ca nefondată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 115 din data de 17.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani.

În cuprinsul cererii de recurs recurentul-reclamant reia situaţia de fapt, fără a evidenţia critici concrete cu privire la soluţia pronunţată de către instanţa de fond.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei-Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman (OI-POCU-MEC) a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 09 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 02 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii şi va constata nul recursul declarat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentului, nu se poate evidenţia niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 pct. 1-8.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Înalta Curte constată că recurentul nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de textul legal, apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a admite excepţia nulităţii şi a constata nulitatea recursului declarat în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Constată nulitatea recursului formulat de recurentul-reclamant Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani împotriva sentinţei nr. 115 din 17 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.