Inadmissibility of appeal against final decision challenging judicial inspection closure resolution under Law No. 317/2004

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.07.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare din data de 06.06.2018, emisă de Inspecţia Judiciară, în dosarul x/2018, pe care o consideră netemeinică şi nelegală, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună, conform art. 47 pct. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004 admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1061 din data de 19 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspectia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei.

În esenţă, recurentul reia motivele contestaţiei aratând că a formulat APEL împotriva încheierii din data de 31.10.2017 pronunţată în dosarul x/2017 de Judecătoria Oraviţa, deoarece instanţa de fond a calculat eronat cauţiunea în vederea suspendării executării dosarului execuţional 536/2013 a B., la suma de 18.509,0 RON care reprezenta doar actualizarea despăgubirilor salariale pentru perioada 01.01.2017 - 31.08.2017 şi care se adaugă la debitul existent de la acea dată în valoare de 80.2014,25 RON, aşa cum reiese foarte clar şi din somaţia 536/15.09.2017 depusă la dosarul de apel.

Conform "art. 719. Suspendarea executării (1) din noul C. proc. civ. - Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată.

(2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicita trebuie să dea în prealabil o cauţiune, calculată la valoarea obiectului contestaţiei, după cum urmează:

a) de 10%, daca aceasta valoare este pana la 10.000 RON;

b) de 1.000 RON plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 RON;

c) de 5.500 RON plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 RON;

d) de 14.500 RON plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 RON.

Ţinând cont de textul de lege mai sus menţionat şi de suma ce face obiectul somaţiei x/15.09.2017 emisă de B., mai precis 98.723,25 RON, era evident că instanţă de fond, probabil neobservând, a calculat eronat cuantumul cauţiunii la valoare de doar 1425,45 RON şi doar pentru suma de 18.509,0 RON în loc de 5436,16 RON pentru valoarea totală a Somaţiei x/15.09.2017 ce făcea obiectul contestaţiei la executare, adică la suma de 98.723,25 RON.

Cu toate că textul de lege este foarte clar şi personal a fost în sală, la şedinţa de judecată din data de 23.01.2018, învederând doamnei judecător D. acest aspect şi cu toate acestea doamna judecător a respins apelul motivând că, citează "Analizând ceea ce se contestă şi pentru ce anume contestatoarea intimată a solicitat suspendarea executării silite în dosarul de executare silită nr. x/2013 al B., instanţa reţine că este vorba despre somaţia nr. 536/15.09.2017.

În această somaţie, dosar, intimatei contestatoare i se pretinde punctual să achite: a) suma de 18.009,50 RON contravaloare drepturi salariale cuvenite şi neachitat pentru perioada 01.01.2017-31.08.2017 şi b) suma de 500 RON contravaloare onorariu expert contabil, în total suma de 18.509 RON.

Or, prima instanţă corect a calculat în raport cu disp. art. 719 C. proc. civ., cuantumul cauţiunii la această sumă de 18.509 RON ce constituie obligaţia instituită în sarcina contestatoarei prin susmenţionata somaţie.

Este adevărat că în cuprinsul aceleaşi somaţii executorul judecătoresc C., face vorbire despre faptul că suma respectivă se adaugă unui alt debit deja existent în sumă de 80.214,25 RON, însă suma efectiv pretinsa prin susmenţionata somaţie este de 18.509 RON, sumă pentru care dealtfel executorul judecătoresc a şi început executarea silită şi a emis către A.J.F.P. Trezoreria Reşiţa, adresă aflată la dosar fond"

Cu alte cuvinte, pe baza acestei logici de interpretare a d-nei judecător, se poate afirma indubitabil faptul că "Este adevărat că în cuprinsul textului de lese este prevăzut la pct. b) de 1.000 RON plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 RON...dar punctual textul de lese conţine pct. a iar cauţiunea se va plătii conform punctului a.

După cum lesne se poate observa interpretarea vădit părtinitoare a textului de lege în favoarea Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Anina, reprezentată prin primar E., iar reaua credinţă în aplicarea principiului legalităţii şi loialităţii administrării probelor a doamnei judecător D., este evidentă şi în acest fel Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Anina are parte de suspendarea unui dosar execuţional a cărui debit se ridică la suma de 98.723,25 RON achitând o cauţiune de numai 1425,45 RON corespunzătoare sumei de 18.509,50 RON.

In dosarul x/2017 având aceleaşi părţi şi în care s-a adresat instanţei ca în urma analizării înscrisurilor depuse la dosarul cauzei să oblige pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Anina, reprezentată prin primar E.:

1) La plata diferenţei salariale brute de la suma de 1844,0 RON/lună la suma de 2215.0 RON/lună pt. lunile februarie 2014- august 2015, de la suma de 1844,0 RON/lună la 2481.0 RON/lună pt. lunile septembrie- noiembrie 2015, de la suma de 1844,0 RON/lună la suma de 2729,0,0 RON/lună pt. lunile decembrie 2015- februarie 2016, în cuantum de 11320,0 RON de cât ar fi trebuit să beneficieze reclamantul începând cu data de 04.02.2014, dată la care a fost concediat şi până la data de 19.02.2016, când a depus cerere de suspendare a contractului individual de muncă, conform obiectivului sentinţelor civile nr. 1084/26.02.2013 şi nr. 352/26.03.2015, care prevedeau: citează "despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate şi reactualizate, cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând de la data de 04.02.2014 şi până la data reintegrării." iar salariul la data desfacerii contractului de muncă era de 2215,0 RON/lună, salariu brut, la care trebuiau adăugate celelalte accesorii prevăzute în sentinţa civilă nr. 352/26.03.2015, salariu pe care reclamantul trebuia să îl am în continuare şi după data reintegrării.

2) Obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Anina prin primar, la plata la dobânzi legale, aceasta reprezentând câştigul, folosul pe care l-ar fi obţinut din investirea banilor dacă aceştia i-ar fi fost plătiţi la termen, dobândă calculată la suma de 37.655,0 RON (reprezentând suma totală a despăgubirilor salariale pe care angajatorul avea obligaţia să i-o achite, mai precis, cele 17 luni începând cu 04.02.2014 dată la care a fost concediat şi 24.06.2015 dată de la care am reînceput activitatea, înmulţite cu 2215,0 RON salariu de care trebuia să beneficieze conform obiectivului sentinţei civile nr. 352/26.03.2015), începând cu data de 24.06.2015 dată de la care a reînceput activitatea conform obiectivului sentinţei civile mai sus menţionate, până la data plăţii efective a debitului.

În acest dosar doamna judecător D., nu numai că nu s-a pronunţat asupra capetelor de cerere din cererea de chemare în judecată, dar în mod nejustificat nu a luat în discuţie si nu s-a pronunţat faţă de dispoziţiile art. 2481 alin. (1)-(2) C. proc. civ., care o obligau să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond şi care făceau inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, în situaţia invocării mai multor excepţii, instanţa urmând a le soluţiona în ordine, în funcţie de efectele pe care acestea le produc.

In acest sens conform încheierii din data de 26.09.2017, instanţa dispunea, citează - "Totodată, se va comunica intimatului un exemplar al notelor scrise depuse la acest termen de către contestator, şi se va pune în vedere acestuia să-şi exprime poziţia faţă de excepţia lipsei calităţii de reprezentant al intimatei, a domnului avocat F., invocată în aceste note, urmând ca la următorul termen de judecată instanţa să pună în discuţie această excepţie." - fapt ce nu s-a întâmplat nici la următorul termen si nu a fost luat în considerare nici la deliberare.

Tot pe calea excepţiei, a atras atenţia doamnei judecător D., în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei că (în ceea ce priveşte stabilirea salariului de către angajator la cuantumul de 1844,0 RON prin Dispoziţia nr. 627/29.11.2013, dispoziţie anulată de instanţă prin sentinţa civilă nr. 129/11.02.2015 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul x/2014, rămasă definitivă prin respingerea apelului formulat de Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Anina) reintegrarea sa cu salariul inferior celui avut la concediere nu este altceva decât o nesocotire a dispoziţiilor trasate de instanţele de judecată în obiectivul sentinţelor civile nr. 1084/26.02.2013 respectiv 352/26.03.2015, în care s-a dispus citează "despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate şi reactualizate, cu celelalte drepturi de care aş fi beneficiat începând de la data de 04.02.2014 şi până la data reintegrării." Instanţa în obiectivul sentinţei anterior amintite nu a prevăzut ca la plata despăgubirilor salariale să se ţină cont de decizia Curţii de Conturi, acest fapt excedând obligaţilor trasate de instanţă, echivalând cu neexecutarea întocmai a obiectivului sentinţelor mai sus precizate în spiritul şi litera legii, învederând instanţei de fond, că menţinerea salariului şi calcularea despăgubirilor având la bază cuantumul acestuia la valoarea de doar 1844,0 RON, în condiţiile stării de fapt mai sus prezentate, stare de fapt dovedită de sentinţele definitive menţionate, este nelegală fiind încălcată totodată şi autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte dispoziţia 627/29.11.2013 prin care mi-a fost stabilit nelegal de către angajator cuantumul salariului la valoarea de 1844,0 RON şi adăugare de petit în obiectivul sentinţei 352/26.03.2015,

Referitor la imputarea sporului de dispozitiv care a fost reţinut întregului personal al Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Anina, a învederat doamnei judecător D., în cuprinsul concluziilor scrise asupra faptului că, cel puţin în privinţa sa angajatorul a emis o dispoziţie reparatorie (dispoziţia nr. x/03.02.2014, care nu mi-a fost niciodată comunicată dar care a stat la baza motivării instanţei la pronunţarea sentinţei civile nr. 1102/07.10.2014 pe care o anexează prezentei cereri, pronunţată tot de doamna judecător D.) prin care intimatul şi-a revocat decizia de imputare a acestuia şi în care la art. 1 este stipulat citez - "se anulează dispoziţia nr. x/02.12.2013 privind reţinerea sporului de dispozitiv acordat contestatorului în perioada 01.01.2011-29.08.2012, instanţa admiţând în aceste condiţii, în baza respectivului articol din dispoziţie, excepţia lipsei de obiect a cauzei, invocată prin întâmpinare de către intimatul Oraşul Anina prin Primar, reţinând în motivarea sentinţei, citez "Văzând obiectul juridic al acţiunii deduse judecăţii respectiv anularea dispoziţii excepţii, Tribunalul constată că, prin art. 1 din dispoziţia nr. x/03.02.2014 (dosar fila x) intimatul şi-a revocat decizia contestată "se anulează dispoziţia nr. x/02.12.2013 privind reţinerea sporului de dispozitiv acordat contestatorului în perioada 01.01.2011 - 29.08.2012".

Potrivit principiului revocabilităţii actelor civile unilaterale, în materia dreptului muncii şi reţinând că contestatorul nu a învestit instanţa să verifice legalitatea dispoziţia nr. x/03.02.2014 de retractare a dispoziţiei contestate nr. 647/02.12.2013, Tribunalul conchide că revocarea este legitimă.

Faţă de petitul privind restituirea sumelor reţinute ca urmare a efectelor dispoziţiei contestate nr. 647/02.12.2013, Tribunalul îl va respinge deoarece, revocarea dispoziţiei nr. 647/02.12.2013 prin emiterea unei dispoziţii reparatorii nr. 66/03.02.2014, produce efecte cu caracter retroactiv, deci şi în ceea ce privesc sumele reţinute sau ce urmează să fie reţinute contestatorului în executarea dispoziţiei retractate, întrucât dispoziţia retractată de către intimat nr. 647/02.12.2013 este lipsită de efecte juridice."

Reclamantul subliniază încă odată faptul că, sentinţa civilă nr. 1102/07.10.2014 şi motivarea acesteia a fost pronunţată tot de doamna judecător D., care în motivarea sentinţei civile nr. 1854/12.12.2017 menţionează, citează -

"De asemenea, instanţa constată că în mod corect si legal intimatul i-a calculat şi plătit reclamantului despăgubirea la care a fost obligat în baza deciziei civile nr. 352/26.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, pentru perioada 04.02.2014- 22.06.2015, prin raportare la un salariu de bază brut de 1.844 RON/lună, salariu care nu mai includea si sporul de dispozitiv de 25%. câtă vreme, în perioada 04.02.2014- 22.06.2015 reclamantul nu ar mai fi "beneficiat" de sporul de dispozitiv nici dacă era în activitate, diferenţele solicitate de către acesta prin acţiune fiind, astfel, neîntemeiate."

După cum se poate observa aceiaşi doamnă judecător are interpretări şi motivări contradictorii. În ceea ce priveşte sporul de dispozitiv, fără a lua în considerare faptul că la stabilirea salariului la cuantumul de 1844,0 RON acesta a fost decis în mod abuziv, nelegal şi unilateral de angajator prin Dispoziţia nr. 627/29.11.2013, neluând în considerare nici faptul că anterior sentinţei 1854/12.12.2017, dispoziţia 627/29.11.2013 a fost anulată de instanţa de judecată prin sentinţa civilă nr. 129/11.02.2015 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul x/2014, rămasă definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Timişoara, fiind îndeplinite în aceste condiţii, excepţia autorităţii de lucru judecat prevăzute de art. 430 noul C. proc. civ.

Tot contradictoriu este şi modul în care doamna judecător D. aplică procedura prevăzută de noul C. proc. civ. în soluţionarea cauzelor, dacă în motivarea sentinţei civile 1102/07.10.2014. după formula..., Examinând cauza după reînregistrare, din analiza întregului material probator administrat," . . . . . . . . . .instanţa a continuat,..., conform procedurii prevăzute de noul C. proc. civ. si anume Fată de dispoziţiile art. 248, alin. (1)-(2) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură si asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, în situaţia invocării mai multor excepţii., instanţa urmând a le soluţiona în ordine, în funcţie de efectele pe care acestea le produc." în motivarea sentinţei civile nr. 1854/12.12.2017 articolul din noul C. proc. civ. mai sus menţionat nu a mai fost aplicat de doamna judecător D., ca şi cum aplicarea acestuia este facultativă, iar pe parcurs dezbaterilor au fost ridicate două excepţii, asupra cărora d-na judecător avea obligaţia să se pronunţe cu prioritate.

Nu în ultimul rând a subliniat faptul că sentinţa civilă nr. 1854/12.12.2017 nu i-a fost comunicată în termenul prevăzut art. 471 alin. 1 de completul de judecată care a soluţionat cererea, pe adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură civilă la G., str. x, ap, 9, Loc. Cisnădie, Jud. Sibiu, nici până la data prezentei. chiar dacă în dispozitivul sentinţei, instanţa menţionează foarte clar adresa anterior precizată, fapt ce îi confirmă suspiciunile referitoare la subiectivitatea motivării sentinţei de către completul de judecată şi a modului părtinitor prin care instanţă a interpretat şi aplicat legea.

Foarte relevant în acest sens este şi faptul că sentinţei civile nr. 1854/12.12.2017 care nu mi-a fost comunicată niciodată, prima dată i-a fost aplicată ştampila de definitivă prin neapelare, în data de 21.02.2018, după care în data de 28.02.2018 la o săptămână după definitivare, a fost înregistrată pe site-ul Curţii de Apel Timişoara - Cererea de Investire - dar care, ţinând cont de starea de fapt mai sus precizată şi a modului incorect în care s-a procedat, nu a mai fost şi efectiv ataşată dosarului pe site-ul mai sus amintit.

Mai arată că, după ce m-am adresat Preşedintelui Tribunalului Caraş-Severin printr-un memoriu (observând că pe site-ul CA Timişoara a fost înregistrată la dosar o Cerere de Investire) prin care solicita să i-a măsurile legale ce se impun pentru ca sentinţele să fie comunicate tuturor părţilor din dosar şi după ce am trimis un APEL nemotivat pe e-mailul tribunalului, pe aplicaţia Ecris a Tribunalului Caraş-Severin a apărut menţiunea la H. chiar dacă acesta nu este menţionat nici în apelul formulat si nici în dispozitivul sentinţei civile nr. 1854/12.12.2017. întărindu-i convingerea că s-a intervenit în aplicaţie pentru a fi introdusă menţiunea mai sus menţionată, ulterior memoriului trimis pe adresa tribunalului pentru a se încerca o justificare conform căreia, sentinţa a fost comunicată pe adresa H. fapt neconfirmat până la data prezentei.

Mai mult, reaua-credinţă a doamnei judecător în soluţionarea cererii de chemare în judecată reiese din ignorarea dispozitivului sentinţei, care prevedea despăgubiri egale cu salariul avut înainte de concediere.

4. Apărările formulate de intimata-pârâtă

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate condiţiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere formulată în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, prin care a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. x/2018.

Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare şi extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti, prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuându-se că:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs este întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, precum şi pe dispoziţiile art. 45 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluţii de clasare, emise de pârâta Inspecţia Judiciară.

Înalta Curte, văzând actele şi lucrările dosarului, constată că hotărârea nr. 1061 din 19 martie 2019 pronunţată de instanţa de fond nu este o hotărâre ce poate fi atacată cu recurs, întrucât conform dispoziţiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data înregistrării acţiunii, respectiv 13.11.2015, hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

Având în vedere dispoziţiile art. 634 C. proc. civ., care definesc noţiunea de hotărâre definitivă, dar şi pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, recurată în cauza de faţă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă.

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că recursul este inadmisibil, întrucât legiuitorul nu a prevăzut o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa de fond într-o cauză ce are ca obiect rezoluţia de clasare, în speţă Rezoluţia nr. x/2018 a Inspecţiei Judiciare.

De altfel, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că:

"În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil", reţinându-se aplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (6)-(7) în ceea ce priveşte procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare şi regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanţei de fond.

Prin urmare, întrucât prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente şi în cazul contestării rezoluţiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Deşi în speţă, Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a indicat în mod eronat că hotărârea ce face obiectul dosarului de faţă poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel că acest aspect nu poate avea nicio înrâurire asupra dreptului părţii în exercitarea căilor de atac.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1061 din 19 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 446 din C. proc. civ., hotărârea pronunţată în temeiul art. 443 din C. proc. civ. este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat lămurirea hotărârii.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1061 din data de 19 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1061 din data de 19 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.