Incompatibility of Public Hospital Head with Private Company Administrator Role: Assessment Upheld and Action Dismissed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/24.09.2014 şi a raportului de evaluare nr. x/24.09.2014 emise de Agenţia Naţională de Integritate şi obligarea acesteia la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale reprezentând prejudiciul de imagine, reputaţie, onoare şi demnitate care i-a fost adus.

2. Soluţia instanţei de fond în cadrul primului ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 41 din 18 februarie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Prin decizia nr. 3762 din data de 6 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 41 din 18 februarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

3. Soluţia instanţei de fond în cadrul celui de al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 152/2019 din data de 11 iunie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "Admite, în parte, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., împotriva pârâtei Agenţia Naţională de Integritate şi în consecinţă:

Anulează Raportul de evaluare nr. x/24.09.2014 întocmit de către pârâtă.

Respinge cererea reclamantei privind anularea Raportului de evaluare nr. x/24.09.2014.

Respinge, ca nefondat, capătul de cerere formulat de reclamant referitor la plata daunelor morale.

Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parţiale, în cuantum de 1.000 RON.".

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea în tot a acţiunii introductive.

Arată reclamanta că sentinţa a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 176/2010, art. 18 alin. (3) şi art. 1325, 1326, 1327 C. civ.. Astfel, în mod nelegal a refuzat prima instanţă să constate nulitatea raportului de evaluare nr. x/24.09.2014 prin care s-a pretins încălcarea de către subsemnata a legislaţiei regimului juridic al conflictelor de interese precum şi a fi constatate existenţa unor indicii referitoare la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 301 C. pen. de către subsemnata dispunându-se corelativ şi sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Astfel, recurenta arată că silogismul instanţei sub cuvânt că raportul ar putea fi atacat doar sub aspectul constatării existenţei conflictului de natură administrativă şi nu şi sub aspectul sesizării penale este nelegal.

Instanţa de fond a refuzat să admită capătul de cerere vizând acordarea daunelor morale. Astfel, prin demersurile mediatice efectuate de către pârâtă anterior ca rapoartele de evaluare să fie comunicate, accesibile oricărui terţ prin accesarea internetului, afectarea imaginii, toate au creat un prejudiciu de ordin moral.

În acest sens, arată reclamanta că aserţiunea instanţei că demersul judiciar de anulare a rapoartelor pârâtei ar constitui o reparaţie suficientă este nelegală, aceasta fiind afectată atât sub aspectul imaginii pe care avute faţă de comunitatea socială/medicală, cât şi în privinţa stării psihice/afectiv emoţionale. Hotărârea este dată şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., cheltuieli de judecată trebuiau acordate în integralitate.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei formulate de reclamanta A..

În motivarea căii de atac, recurenta pârâtă consideră că sentinţa a fost pronunţată cu greşita aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, respectiv dispoziţiile art. 184 şi 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

În acest sens, recurenta pârâtă a arătat, în esenţă, că, în cuprinsul raportului de evaluare contestat în cauza de faţă s-a reţinut faptul că reclamanta s-a aflat în incompatibilitate, întrucât a deţinut funcţia şef de secţie în cadrul Spitalului Judeţean Sibiu şi, concomitent, calitatea de administrator la o societate comercială.

Medicul şef de secţie deţine şi exercită o funcţie de manager de natura celei vizate de dispoziţiile art. 180, actual art. 178 din Legea nr. 95/2006, iar acest fapt este demonstrat şi de faptul că art. 184 alin. (12), actual art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006 asimilează categoria de şefi de secţie, managerilor de spital. Legea nr. 95/2006 stabileşte că funcţia de şef de secţie este una de conducere specifică spitalelor care sunt instituţii publice, iar, pe de altă parte, şeful de secţie are ca atribuţii realizarea managementului secţiei respective, atribuţii asumate prin contractul de administrare.

Susţine recurenta că o atare soluţie nesocoteşte şi dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora puterea de administrare a administratorului se concretizează în actele de conservare, de administrare şi de dispoziţie pe care administratorul este în drept să le îndeplinească, în exercitarea mandatului.

Administrarea este parte integrantă a noţiunii de management, care o include şi cu care se identifică, în mod evident.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate de către pârâta Agenţia Naţională de Integritate, Înalta Curte constată că este fondat, urmând a fi admis în sensul şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Sintetizând circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta recurentă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea rapoartelor de evaluare nr. x/24.09.2014 şi nr. y/24.09.2014 emise de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin raportul de evaluare x/24.09.2014, recurenta pârâtă a reţinut că reclamanta s-a aflat în incompatibilitate, întrucât, în perioada 23.05.2007 - prezent a deţinut şi exercitat simultan, funcţia de şef al secţiei de Oncologie în cadrul Spitalului Judeţean Sibiu şi funcţia de administrator al S.C. B. S.R.L..

Astfel cum rezultă din economia dosarului, reclamanta a contestat concluziile raportului de evaluare, susţinând că instituţia pârâtă a interpretat greşit valenţele noţiunii de manager, calitatea deţinută în cadrul societăţii comerciale nefiind specifică funcţiei de manager.

În raport de starea de fapt reţinută în cauză, necontestată de părţi, şi de normele de drept material incidente în speţă, Înalta Curte constată că sentinţa civilă recurată reflectă greşita aplicare a normelor de drept material.

În acest sens, este de subliniat faptul că starea de incompatibilitate a reclamantei recurente a fost reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate.

Potrivit dispoziţiilor art. 184 alin. (12) din aceeaşi lege, dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b), c) şi d) referitoare la incompatibilităţi se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, judecătorul fondului susţine că, managerul este reprezentat de persoana care exercită funcţiile managementului în virtutea obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor specifice funcţiei pe care o ocupă. Drept urmare, managerul conduce oameni, are subordonaţi şi ia decizii care, aplicate, influenţează şi activitatea altor persoane decât propria activitate. Or, funcţia de şef de secţie dintr-un spital public implică atribuţii limitate atât functional, la nivelul secţiei, cât şi sub aspect decizional, astfel că nu se poate reţine faptul că şeful de secţie dintr-un spital public ar exercita atribuţii specifice unui manager.

Un astfel de raţionament nu are niciun suport în cuprinsul prevederilor Legii nr. 95/2006, atestând confuzia pe care o face instanţa fondului între instituţia managerului de unitate spitalicească publică şi noţiunea de manager al societăţii comerciale sau al altui agent economic.

Raţionamentul instanţei este în mod evident eronat, constată Înalta Curte, întrucât presupune că o societate comercială cu asociat unic nu poate avea management (fiind imposibilă exercitarea prerogativei de coordonare şi antrenare a personalului subordonat), concluzie ce nu poate fi primită.

În cauză, recurenta-reclamantă a fost numită în funcţia de şef secţie Clinica Oncologie începând cu data de 01.01.2012, anterior deţinând funcţia de medic şef secţie, începând cu data de 01.03.1997, aspect ce rezultă din adresa nr. x/26.05.2014 emisă de Spitalul de Urgenţă Sibiu.

Din fişa Oficiului Naţional al Registrului Comerţului nr. 42859/27.05.2009, rezultă că recurenta are calitatea de asociat şi administrator al S.C. B. S.R.L., începând cu data de 31.05.2004 şi până la data întocmirii raportului de evaluare, societate ce are ca activitate principală - Activităţi de asistenţă medicală specializată, cod CAEN 8622 şi activităţi secundare - 8610 - Activităţi de asistenţă spitalicească, 8621 - Activităţi de asistenţă medicală generală, 8623 - Activităţi de asistenţă stomatologică, 8690 - Alte activităţi referitoare la sănătatea umană etc.

Or, raportat şi la dispoziţiile legale anterior antamate, se poate constata că, în calitatea sa de administrator al Societăţii S.C. B. S.R.L. recurenta-reclamantă efectuează aceleaşi tipuri de activităţi pe care le desfăşoară ca şef de secţie în cadrul Spitalului, şi, astfel, funcţia sa de manager - şef de secţie, cazul în speţă - este incompatibilă cu exercitarea funcţiei de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, avându-se în vedere conţinutul celor două noţiuni şi intenţia legiuitorului.

Ambele funcţii implică prerogativa de conducere a unei entităţi, şi, prin urmare distincţiile operate de recurenta-reclamantă nu au suport legal, dimpotrivă, legea fiind nesusceptibilă de discuţii cu privire la existenţa incompatibilităţii în condiţiile cumulului dintre funcţia de şef de secţie din spitalele publice cu orice altă funcţie de manager, remunerată sau nu.

Înalta Curte constată că funcţia de administrator al unei societăţi comerciale este pe deplin asimilată cu "exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate" avute în vedere de legiuitor ca elemente de incompatibilitate pentru deţinerea concomitentă şi a calităţii de şef secţie în cadrul unui spital public.

Reglementând incompatibilitatea managerului de spital public, persoană fizică, în condiţiile în exercitării oricărei activităţi sau oricărei altei funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate, legiuitorul extinde înţelesul noţiunii de manager şi nu o limitează la cea de manager de spital public, întrucât reglementarea urmăreşte evitarea conflictelor de interese în care s-ar putea afla managerul public ce exercită o altă funcţie de management, fiind indiferent dacă activitatea de manager se exercită într-o altă unitate spitalicească publică sau, dimpotrivă, în mediul privat.

Un alt argument reţinut de prima instanţă pentru anularea raportului de evaluare vizând posibilitatea ca funcţia de administrator la o societate comercială să fie inclusă în sintagma "exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate", se raportează la considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie nr. 2426/2017.

Invocarea în cauză a considerentelor Deciziei ICCJ nr. 2426/2017 nu este relevantă, întrucât în respectiva speţă, Înalta Curte a analizat funcţia de şef de secţie prin raportare la prevederile legale referitoare la regimul incompatibilităţilor, iar nu şi la conflictul de interese, astfel că nu poate exista o similitudine de raţionament juridic.

Regimul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese reprezintă un important mijloc de apărare al intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcţii sau demnităţi publice, legiuitorul prezumând o stare de pericol derivată din situaţia de incompatibilitate sau conflict de interese în care se află persoanele cărora li se aplică aceste reglementări.

Admiţând că, în lipsa unei definiţii exprese sau a trimiterii la o normă interpretativă, înţelesul noţiunii de manager se desluşeşte prin raportare la sensul comun, Înalta Curte constată că din cuprinsul explicaţiilor DEX, esenţial pentru definirea funcţiei de management este ca persoana în cauză să exercite prerogativa de conducere a entităţii economice, iar o atare prerogativă se materializează prin îndeplinirea, integral sau parţial, a funcţiei de previziune şi organizare a activităţii, de coordonare şi antrenare a personalului subordonat şi de control asupra obiectivelor propuse.

Or, este în afara oricărei discuţii faptul că administratorul societăţii comerciale cu răspundere limitată, asociat unic exercită prerogativa de conducere a entităţii economice, astfel că inexistenţa funcţiei de coordonare şi antrenare a personalului subordonat nu reprezintă temei pentru a se considera că reclamanta nu a exercitat activitatea de management a celor două entităţi ci pur şi simplu este consecinţa firească a faptului că societatea nu a avut personal angajat.

În fine, nici argumentul potrivit căruia utilizarea termenului de administrator menţionarea distinctă a calităţilor de administrator şi manager în cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 nu este de natură a reflecta concepţia legiuitorului de a exclude funcţia de administrator din câmpul de aplicare al dispoziţiilor art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 nu poate fi susţinut la o analiză temeinică a cuprinsului dispoziţiilor art. 84 lit. c), 85 lit. e), art. 87 lit. d), art. 88 lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Cu titlu exemplificativ, art. 87 lit. d) din Legea 161/2003, menţionat de prima instanţă, prevede că este incompatibil primarul sau viceprimarul care exercită funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice, cu excepţia reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deţine participaţie.

Enumerarea distinctă a funcţiilor specifice societăţilor comerciale nu reprezintă un argument pentru a demonstra tratamentul diferit al funcţiei de administrator de cea de manager ci un argument al concluziei potrivit căreia legiuitorul a înţeles să reglementeze de o manieră exhaustivă instituţia incompatibilităţii, demnă de remarcat fiind sintagma " sau orice funcţie de conducere ori de execuţie", de unde rezultă faptul că enumerarea cuprinsă de norma analizată (I) nu este limitativă ci exemplificativă şi (II) că legiuitorul a urmărit să evite exercitarea funcţiei publice concomitent cu orice altă funcţie de conducere din cadrul societăţilor comerciale sau entităţilor menţionate în text.

Nefiind exclus ca în cadrul unei societăţi să existe şi un manager şi un administrator, legiuitorul prevede că există incompatibilitate când se exercită concomitent funcţia publică şi calitatea de administrator sau manager, fără ca prin aceasta să se înţeleagă că funcţia de administrator este incompatibilă cu noţiunea de manager.

Ceea ce reglementează art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 este incompatibilitatea funcţiei de manager public persoană fizică cu exercitarea oricărei activităţi sau oricărei altei funcţii de manager, indiferent de forma de organizare a entităţii manageriate, astfel că, în raport de toate aceste considerente, recursul pârâtei va fi admis, cu consecinţa casării hotărârii atacate, rejudecării cauzei şi respingerii acţiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamanta A., în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Prin raportul de evaluare nr. x/24.09.2014 s-a apreciat că în urma evaluării efectuate în lucrarea privind pe A., şef secţie Clinică Oncologie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, au rezultat indicii privind posibila încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese potrivit dispoziţiilor art. 301 C. pen., deoarece în timpul exercitării funcţiei de medic Şef secţie Oncologie, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, cu toate prerogativele care decurg din exercitarea funcţiei, în perioada evaluată 2010 - 2013, susnumita a obţinut foloase materiale pentru sine, urmare a încheierii de contracte de cesiune drepturi de proprietate intelectuală cu S.C. C. S.R.L., realizând venituri în cuantum de 13.042 RON (din care 1.976 RON aferenţi anului 2013), în condiţiile în care societatea a încheiat Acord Cadru de furnizare medicamente cu spitalul la 01.02.2013 şi a mai realizat venituri urmare a cesiunii drepturilor de proprietate intelectuală în favoarea D. S.R.L., în cuantum de 1.976 RON.

Totodată, s-a reţinut că au fost încheiate Contractele de execuţie lucrări nr. x/11.11.2013, nr. y/08.11.2012 şi nr. 1286A/21.11.2011 (valoarea contractului fără TVA fiind de 25.479 RON), de S.C. Drumuri şi Poduri şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, societate comercială la care E., soţul reclamantei, a deţinut calitatea de administrator - preşedinte consiliu de administraţie în perioada 18.11.2011-26.04.2013.

Urmare a celor reţinute, prin Raportul de evaluare întocmit, pârâta a dispus sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către reclamantă a infracţiunii prevăzute de art. 301 din C. pen., precum şi comunicarea raportului persoanei evaluate.

Apărările reclamantei sunt în sensul că "silogismul primei instanţe sub cuvânt că raportul ar putea fi atacat doar sub aspectul constatării existenţei conflictului de natură administrativă şi nu şi sub aspectul sesizării penale este nelegal.".

Aceste susţineri nu pot fi primite, Înalta Curte învederând că reclamanta nu poate ataca în contencios administrativ un act de sezizare penală, respectiv sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea efectuării cercetărilor privind săvârşirea de către recurentă, a infracţiunii de conflict de interese prevăzut de art. 301 C. pen., acestea făcând obiectul unor eventuale verificări în procedura prevăzută de C. pen. şi, respectiv, de C. proc. pen.

Totodată, având în vedere că Înalta Curte a constatat legalitatea actelor administrative contestate, va respinge ca neîntemeiate criticile reclamantei vizând neacordarea daunelor morale, apreciind inexistenţa vreunui prejudiciu moral raportat la circumstanţele speţei.

Faţă de criticile vizând încălcarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte arată că proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De asemenea, instanţa de judecată este în drept să aprecieze asupra cheltuielilor provocate de proces analizând realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil, potrivit dispoziţiilor art. 453-454 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 152/2019 din data de 11 iunie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, va admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva aceleiaşi sentinţe, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge în tot acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară:

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 152/2019 din data de 11 iunie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 152/2019 din data de 11 iunie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând respinge în tot acţiunea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.

Cu opinie separată:

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 152/2019 din data de 11 iunie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondate.

Am formulat opinie separată doar în ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, pe care consider că trebuia respins, faţă de următoarele considerente:

Prin raportul de evaluare 36950/6/II/24.09.2014, recurenta pârâtă a reţinut că reclamanta s-a aflat în incompatibilitate, întrucât, în perioada 23.05.2007 - prezent a deţinut şi exercitat simultan, funcţia de şef al Secţiei de Oncologie în cadrul Spitalului Judeţean Sibiu şi funcţia de administrator al S.C. B. SRL.

Starea de incompatibilitate a reclamantei a fost reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 180 alin. (1) litera b) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate.

Potrivit dispoziţiilor art. 184 alin. (12) din aceeaşi lege, dispoziţiile art. 180 alin. (1) literele b), c) şi d) referitoare la incompatibilităţi se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.

În cauză, reclamanta a fost numită în funcţia de şef Secţie Clinica Oncologie începând cu data de 01.01.2012, anterior deţinând funcţia de medic şef secţie, începând cu data de 01.03.1997.

De asemenea, reclamanta are calitatea de asociat şi administrator al S.C. B. SRL, începând cu data de 31.05.2004 şi până la data întocmirii raportului de evaluare, societate ce are ca activitate principală - Activităţi de asistenţă medicală specializată, cod CAEN 8622 şi activităţi secundare - 8610 - Activităţi de asistenţă spitalicească, 8621 - Activităţi de asistenţă medicală generală, 8623 - Activităţi de asistenţă stomatologică, 8690 - Alte activităţi referitoare la sănătatea umană etc.

Sensul noţiunilor de administrator şi manager este diferit. Deşi de esenţa ambelor funcţii este atributul de conducere, din punct de vedere juridic este necesar a fi avute în vedere cele două noţiuni în contextul actelor normative în care se regăsesc şi la care se raportează, cu aplicarea art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora "(1) În limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni. (2) Dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie.".

În cadrul Legii nr. 95/2006, noţiunea de manager este prevăzută distinct, cu privire la conducerea serviciilor de ambulanţă, conducerea spitalului public, care se realizează de un manager, acesta încheie un contract de management, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatorii de performanţă a activităţii şi atribuţiile managerului.

În Legea nr. 95/2006 nu este prevăzută noţiunea de administrator. Aceasta este prevăzută de Legea nr. 31/1990, cu privire la societăţi, act normativ în care nu este prevăzută termenul de manager.

Legea nr. 161/2003 prevede atât noţiunea de manager, cât şi cea de administrator, în mod distinct. Astfel, dispoziţiile art. 82, 84, 85, 87, 88, 90 reglementează incompatibilităţile calităţii de deputat şi senator, funcţiei de membru al Guvernului, funcţiei de prefect şi subprefect, funcţiei de primar şi viceprimar, funcţiei de consilier local sau consilier judeţean, atât cu funcţia de manager, cât şi cu cea de administrator. Rezultă că, în situaţia în care legiuitorul a urmărit să instituie o incompatibilitate atât cu funcţia de manager, cât şi cu cea de administrator, a folosit în mod expres ambele noţiuni.

Legea nr. 95/2006 se referă la exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager nu şi la aceea de administrator. Faţă de aceste împrejurări, nu rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a include în noţiunea de manager şi pe cea de administrator. În situaţia în care ar fi urmărit sa instituie o incompatibilitate atât cu funcţia de manager, cât şi cu cea de administrator, ar fi utilizat ambele noţiuni, astfel cum a procedat în Legea nr. 161/2003.

În condiţiile în care în materia incompatibilităţilor legea nu poate fi interpretată extensiv, iar potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, în limbajul normativ, aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni, noţiunea de manager nu poate fi interpretată în sensul că se referă la atribuţia de conducere şi include, astfel, şi noţiunea de administrator.

În consecinţă, apreciez că recursul declarat de pârâtă este nefondat, sentinţa primei instanţe fiind legală.