Administrative appeal over disciplinary warning annulled as void for unmotivated grounds; costs awarded

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 18.01.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România a solicitat instanţei:

- anularea în totalitate a Deciziei de soluţionare a acţiunii disciplinare nr. 26/07.12.2018, propusă în dosarul disciplinar nr. x/2016 de către Consiliul Director al ANEVAR, prin care i-a fost aplicată sancţiunea avertismentului scris, prevăzută de art. 26 lit. a) din O.G nr. 24/2011 pentru presupusa săvârşire a abaterii disciplinare prev. de art. 12 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare ANEVAR, cu referire ta pct. 2.4 lit. c) din Codul de etica al profesiei de evaluator autorizat, aprobat prin Hotărârea Conferinţei Naţionale ANEVAR nr. 1/2012;

- acordarea de reparaţii în sumă de 5.000 RON, cu titlu de daune morale.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 182/2019 din data de 6 iunie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "Respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România.

Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.781,63 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.".

3. Recursul exercitat în cauză şi apărările formulate de intimaţii pârâţi

Împotriva sentinţei civile nr. 182/2019 din data de 6 iunie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, să admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii prezentei căi de atac invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Prealabil, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamanta A. reţinând dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, potrivit cărora "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare" şi faptul că hotărârea instanţei de fond a fost comunicată la data de 26 iunie 2019, iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 16.07.2019, aspecte în raport de care recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege.

Totodată, Înalta Curte arată că recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţilor cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

Prin motivele de recurs dezvoltate de recurentă nu se critică niciun argument astfel cum a fost reţinut de către prima instanţă cu privire la aspectele care au condus în mod concret la respingerea ca nefondată a acţiunii, astfel că lipseşte dezvoltarea în mod real în conţinutul căii de atac exercitate a unor motive de casare/nelegalitate, cu consecinţa nemotivării recursului, ceea ce atrage nulitatea sa.

Obligaţia de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, aşa cum s-a arătat mai sus, recurenta nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa vreunui motiv de casare.

Astfel, recurenta-reclamantă reiterează, pe larg, în calea extraordinară de atac, situaţia de fapt şi acţiunea cu care a învestit instanţa de judecată, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc sentinţa atacată şi să se raporteze la considerentele acesteia.

Ceea ce critică reclamanta este aspectul că instanţa de fond "a reţinut mai multe neconformităţi ale raportului de evaluare, însă fără ca acestea să fie argumentate corespunzător, însă niciodată nu vor fi argumentate în cadrul unui Raport de verificare neconformităţile constatate, întrucât ar însemna să transformăm un raport de verificare într-o lucrare de specialitate, iar nu acesta este scopul raportului de verificare. (...)".

Totodată, arată că "instanţa de fond este cea care precizează că raportul rezultat în urma procesului de verificaretrebuie prezentat într-o manieră clară şi să conţină informaţii suficiente astfel încât să nu inducă în eroare clientul şi utilizatorii desemnaţi cu privire la rezultatul verificării, însă nu ia în considerare că aceştia nu au fost induşu în eroare.".

Or, toate aceste alegaţii nu se pot constitui în motive de recurs care să poată fi circumscrise cazurilor de casare reglementate în materia recursului de C. proc. civ.

Faţă de criticile deduse judecăţii în calea de atac a recursului, cât şi prin raportare la considerentele instanţei de fond, Înalta Curte constată, astfel, că, printr-o preluare parţială a faptelor şi motivelor invocate şi dezvoltate în cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă readuce spre analiză instanţei de control judiciar probleme asupra cărora instanţa anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, fără a combate, însă, dezlegările punctuale cuprinse în sentinţă, ceea ce pune problema imposibilităţii încadrării susţinerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absenţa unor critici împotriva dezlegărilor sentinţei de fond, soluţia acestei instanţe.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs, ceea ce, în speţă, nu se poate reţine.

Recurenta reclamantă A. nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de lege şi prin raportare la prevederile legale reţinute de instanţă în motivarea soluţiei.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de intimata pârâtă.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 182/2019 din data de 6 iunie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.