Appeal against religious property retrocession ruling declared inadmissible for misnaming the procedural remedy.

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti-Sectia a III a Civila, la data de 12.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Domniţa Bălaşa" în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 7353/29.09.2017 solicitând anularea acestei decizii si sa fie obligata intimata sa emită decizie de restituire in natura, daca terenul este liber sau o parte din acesta si/sau decizie de compensare prin puncte, in care valoarea terenului in suprafaţa de 6000 mp situat in Bucureşti, Splaiul Unirii, sa fie stabilita intr-un număr de puncte corespunzător valorii ce va fi calculata prin expertiza, daca terenul nu este liber, sau pentru o parte din acesta, in măsura in care este ocupat.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1862/2019 din data de 29 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti-Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Dominiţa Bălaşa", în contradictoriu cu pârât Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut Cultelor Religioase, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1862/2019 din data de 29 mai 2019 a declarat apel reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Dominiţa Bălaşa", solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei, respingerea ca neîntemeiată a excepţiei lipsei capacităţii de exerciţiu a reclamantei şi trimiterea dosarului Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării pe fond a cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut Cultelor Religioase a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată în cauză, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Înalta Curte mai reţine că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textului de lege menţionat anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În ceea ce priveşte competenţa Înaltei Curţi se reţine că în conformitate cu art. 97 C. proc. civ.:, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa."

În aceste condiţii reclamanta nu poate investi Curtea Supremă cu o cerere de apel, în măsura în care competenţa acesteia priveşte doar recursurile formulate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Decizia nr. 19/2016 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov referitor la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 457 din C. proc. civ. care priveşte soluţia instanţei de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greşită, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate.

Înalta Curte prin decizia sus amintită în soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut că:, (...) recalificarea căii de atac în condiţiile art. 457 alin. (4) C. proc. civ. poate fi dispusă numai atunci când partea a exercitat o cale de atac greşită, ca efect al menţiunii inexacte sau lipsei menţiunii din hotărârea atacată, cu privire la calea de atac ce trebuie exercitată, pentru că numai atunci este justificată din punct de vedere procedural curgerea unui nou termen pentru declararea/motivarea căii de atac prevăzute de lege.

Aceasta înseamnă că dacă partea îşi denumeşte greşit calea de atac, deşi aceasta a fost corect indicată de către instanţă, devin aplicabile prevederile art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., ca normă de drept comun.

Într-o asemenea situaţie, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac va proceda la calificarea acesteia, conform acestor din urmă dispoziţii, fără însă, ca urmare a acestei calificări, să curgă un nou termen pentru declararea, respectiv motivarea căii de atac prevăzute de lege, neexistând un temei juridic pentru repunerea în termen. Altfel spus, recalificarea căii de atac prevăzută de art. 457 alin. (4) C. proc. civ. nu se confundă cu instituţia juridică a calificării cererii, astfel cum este reglementată de art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 C. proc. civ.

În măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege sau partea insistă în denumirea dată iniţial căii de atac, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ.."

Or, în speţă reclamanta a precizat explicit în cuprinsul cererii înregistrate la data de 30 iulie 2019 că formulează cerere de apel împotriva sentinţei civile nr. 1862/2019 din data de 29 mai 2019, iar în dispozitivul sentinţei este precizat în mod expres "Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti", considerente pentru care instanţa de recurs se află în imposibilitatea de a califica calea de atac din oficiu, în aceste condiţii, doar partea fiind cea care poate dispune de calea procedurală aleasă.

Totodată, din cuprinsul cererii de apel nu se pot evidenţia niciunul dintre motivele de casare prevăzute în mod expres de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu sunt elemente concrete care să permită recalificarea căii de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constatând că reclamanta a formulat o cerere apel, iar această instanţă pe de-o parte nu are competenţă să soluţioneze astfel de cereri, iar pe de altă parte nu poate califica din oficiu cererea formulată de către reclamantă, urmează a respinge apelul formulat de aceasta, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul declarat de reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti "Biserica Dominiţa Bălaşa" împotriva sentinţei civile nr. 1862/2019 din data de 29 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti-Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.