Competence conflict in civil labor claims: civil section jurisdiction maintained where first instance asserted competence without raising material incompetence exception

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul secţiei I civile a Tribunalului Prahova, sub nr. x/2020, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017, începând cu data de 15.08.2017, şi anume obligarea pârâtului la aplicarea art. 7 alin. (1) lit. b), raportat la art.

1. din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sensul garantării/plăţii unui salariu de funcţie, fără adaosuri - sporuri, indemnizaţii, compensaţii ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară în sumă de 1450 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 846/29 noiembrie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sensul garantării/plăţii unui salariu de funcţie, fără adaosuri - sporuri, indemnizaţii, compensaţii ori alte tipuri de majorări salariate - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară în sumă de 1900 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/07.12.2018, în sensul garantării/plăţii unui salariu de funcţie, fără adaosuri - sporuri, indemnizaţii, compensaţii ori alte tipuri de majorări salariate - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară în sumă de 2080 RON.

Obligarea pârâtului la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1450 RON pentru perioada 15.08.2017-31.12.2017; Obligarea pârâtului la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1900 RON pentru perioada 01.01.2018-31.12.2018; Obligarea pârâtului la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 2080 RON pentru perioada 01.01.2019-31.12.2019.

Obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariate dintre salariile efectiv încasate şi salariile cuvenite conform Legii nr. 153/2017, începând cu 15.08.2017. Obligarea pârâtului ca după recalcularea şi actualizarea salariilor din perioada 15.08.2017 - 31.12.2019, să înainteze la Casa Sectorială de Pensii a MAI media veniturilor brute recalculate şi actualizate, din perioada aleasă la data deschiderii dreptului de pensie de către fiecare dintre reclamanţi, în vederea emiterii unor noi decizii privind acordarea pensiei militare de stat.

În drept, aceştia şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 153/2017, H.G. nr. 1/2017, H.G. nr. 846/2017, H.G. nr. 937/2018.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă şi calea de atac exercitată

Prin sentinţa civilă nr. 2239 din 13 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârât.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

3. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

3.1. Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă

Prin încheierea pronunţată la data de 16.06.2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei procesuale a secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect apelul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., împotriva sentinţei civile nr. 2239/13 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti.

A reţinut instanţa că obiectul litigiului îl reprezintă un conflict de drepturi prin care reclamanţii, în calitate de foşti funcţionari publici cu statut special (poliţişti) solicită fostului angajator IJP Prahova, acordarea diferenţelor de drepturi salariale, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 536 din O.U.G. nr. 75/2019, potrivit cărora cauzele având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal al instanţelor.

3.2. Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin Decizia nr. 14 din 29 septembrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Admite excepţia necompetenţei funcţionale, invocată din oficiu.

A declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, în favoarea secţiei I civile a Curţii de Apel Ploieşti.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

A suspendat, din oficiu, judecata cauzei, în temeiul art. 134 C. proc. civ.

A înaintat dosarul ÎCCJ în vederea soluţionării conflictului.

A reţinut, în esenţă, Curtea de Apel Ploieşti că în faţa primei instanţe nu s-a invocat excepţia necompetenţei materiale a secţiei civile, Tribunalul Prahova, secţia civilă considerându-se competent să soluţioneze cauza, astfel încât, devine incidentă Decizia nr. 31/2019 pronunţată în soluţionarea unui R.I.L. de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nemaiputând fi invocată necompetenţa materială în faza soluţionării căii de atac.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 136 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Ca şi chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că prezentul conflict de competenţă s-a născut cu ocazia soluţionării căii de atac a apelului, exercitată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., împotriva sentinţei civile nr. 2239 din 13 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, instanţă care s-a considerat competentă material şi teritorial să soluţioneze pe fond litigiul, în temeiul dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Aşadar, astfel cum rezultă din actele dosarului, raportul juridic litigios s-a soluţionat în primă instanţă de secţia I civilă a Tribunalului Prahova- în complet de judecată specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, părţilor fiindu-le indicată posibilitatea exercitării căii de atac a apelului în termen de 30 de zile de la comunicare.

În acest context procesual şi procedural, apelul declarat de reclamanţii din cauză împotriva sentinţei Tribunalului Prahova, secţia I civilă a fost înregistrat la Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, instanţă care la primul termen de judecată şi-a invocat propria necompetenţă funcţională, apreciind că litigiul este unul de contencios administrativ.

Fără a se erija în instanţă de control judiciar, Înalta Curte învederează că în în cadrul exercitării şi soluţionării căilor de atac nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot schimba cadrul procesual stabilit în faţa prime instanţe, sub aspectul calificării juridice a obiectului cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, atâta vreme cât cererea de chemare în judecată a fost calificată ca reprezentând un litigiu de muncă şi asigurări sociale şi soluţionată în primă instanţă de secţia specializată a Tribunalului Prahova, calea de atac exercitată nu poate urma alt curs procedural din punct de vedere al instanţei ierarhic superioare competente să o soluţioneze, care trebuie să aibă aceeaşi specializare ca aceea care s-a pronunţat în fond.

Pe de altă parte, în speţă, prin analogie, este incidentă Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..".

Aplicabilitatea celor statuate prin decizia menţionată anterior trebuie făcută în sensul că dacă prima instanţă învestită cu soluţionarea fondului litigiului nu a înţeles să invoce necompetenţa sa în termenul legal, rămâne competentă să judece, chiar în condiţiile în care, de jure, cauza respectivă ar fi fost dată de lege în competenţa alte instanţe, cu atât mai mult, dacă prima instanţă şi-a verificat competenţa şi s-a apreciat competentă material şi teritorial să judece cauza, instanţa ierarhic superioară învestită cu soluţionarea căii de atac nu mai poate invoca necompetenţa materială în raport de obiectul litigiului, aspect verificat şi stabilit definitiv de primă instanţă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., E., C., G., D., B., F. şi pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.