Tax challenge standing of former company administrator and validity of procedural representation in fiscal administrative litigation

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.07.2017 reclamanţii A. S.R.L. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Administraţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor au solicitat constatarea nulităţii, respectiv anularea deciziei nr. 148/10.05.2017 prin care s-a respins contestaţia fiscală formulată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate de a contesta şi în consecinţă admiterea contestaţiei fiscale formulate şi constatarea nulităţii, respectiv anularea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din 06.01.2017 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 84 F-NT 1/06.01.2017.

În motivarea cererii în fapt, arată că a formulat contestaţie fiscală împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din 06.01.2017 şi a raportului de inspecţie fiscala nr. 84 F-NT 1/06.01.2017 în temeiul art. 268 si 270 din Legea nr. 207/2015, acte administrative fiscale prin care s-au stabilit in sarcina societăţii A. S.R.L. următoarele sume suplimentare de plata la bugetul de stat: impozit/taxă/contribuţie stabilită suplimentar de plată impozit pe profit stabilit suplimentar la control 1.019.987 RON; TVA: 1.476.856 RON; impozit pe dividente - 274.874 RON.

Reclamanta B. a arătat că este fostul administrator al societăţii şi a administrat societatea în perioada 22.06.2010-14.10.2016, perioadă în care societatea a avut obiect de activitate lucrări de pregătire a terenului, de construcţii, comerciale şi alte activităţi secundare.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 847 din data de 27.02.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al d-nei B. pentru reclamanta A. S.R.L. şi a anulat cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant. A respins excepţia lipsei calităţii procesual active şi a inadmisibilităţii, ca neîntemeiate; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, Administraţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţe civile nr. 847 din data de 27.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. S.R.L. şi B., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că B. a fost administrator al societăţii A. S.R.L. în perioada 22.06.2010-14.10.2016 şi la data revocării din funcţie a predat toate documentele contabile noului administrator.

Motivele contestaţiei fiscale nu au fost analizate pe fond de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor reţinându-se că aceasta a fost depusă de o persoană fără calitatea de a contesta.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a recurentei B. pentru contestaţia formulată în numele şi pentru A. S.R.L. solicită să se aibă în vedere că sentinţa a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. având în vedere că în mod greşit s-a apreciat că aceasta nu este lezată în vreun fel în drepturile sale pentru a justifica calitatea de a formula contestaţie împotriva actelor administrative-fiscale în sensul art. 268 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de A. S.R.L. şi în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 13 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

6.1. Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. şi va anula acest recurs pentru lipsa calităţii de reprezentant.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant este o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, dată fiind necesitatea de a se realiza o judecată între părţi corect reprezentate.

Instituţia reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană, numită reprezentant, îndeplineşte acte de procedură în numele şi pe seama unei părţi din proces, efectele actului îndeplinit producându-se direct faţă de parte.

Dispoziţiile art. 80 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc regula potrivit căreia părţile îşi pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant şi enumeră felurile reprezentării, respectiv legală, convenţională sau judiciară.

Conform art. 151 alin. (4) C. proc. civ., reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea lor.

Aşadar, rezultă cu evidenţă că sunt supuse formalităţilor de publicitate prevăzute de art. 151 alin. (4) C. proc. civ. numai menţiunile cu privire la reprezentantul legal, iar din certificatul emis de ONRC rezultă că administrator al recurentei-reclamante A. S.R.L. este domnul C., începând cu data de 14.10.2016 dată la care a avut loc revocarea din funcţie a doamnei B..

Conform dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

"e) semnătura părţii sau, după caz, a mandatarului părţii, a reprezentantului legal al părţii sau a consilierului juridic"

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că lipsa dovezii calităţii de reprezentant este sancţionată cu nulitatea necondiţionată de existenţa vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 2 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă, va admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant a doamnei B. pentru recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi va anula recursul pentru lipsa calităţii de reprezentant.

6.2. Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul recurentei-reclamante B., ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 148/10.05.2017 prin care s-a respins contestaţia fiscală ca fiind introdusă de o persoană fără calitate de a contesta şi în consecinţă admiterea contestaţiei fiscale formulate şi constatarea nulităţii, respectiv anularea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din 06.01.2017 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 84 F-NT 1/06.01.2017.

Prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că dreptul reclamantei de a contesta decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală se naşte doar în momentul, şi doar în situaţia în care ar fi atrasă răspunderea sa, în calitate de administrator, dată la care reclamanta s-ar putea considera lezată în drepturile sale de emiterea acestor acte, iar potenţiala lezare a drepturilor nu poate fundamenta calitatea sa de a le contesta la acest moment, nefiind întrunită ipoteza prevăzută de art. 268 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că în temeiul dispoziţiilor art. 268 alin. (1) Codul de procedură fiscală "Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit prezentului titlu. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal. (2) Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal."

Din interpretarea textului legal citat reiese că poate formula contestaţie doar cel ce consideră că a fost lezat în drepturile sale prin actul administrativ fiscal.

Cu alte cuvinte, Înalta Curte constată că norma nu limitează sfera celor ce pot contesta la destinatarul actului, ci recunoaşte dreptul tuturor persoanelor ce se consideră lezate prin emiterea acestuia.

Cu privire la critica recurentei-reclamante conform căreia "este de notorietate faptul că în toate cazurile organul fiscal dispune atragerea răspunderii solidare a foştilor administratori/asociaţi", Înalta Curte constată că, deşi prin actele administrativ-fiscale încheiate de organul de control au fost stabilite obligaţii fiscale în sarcina A. S.R.L. pentru o perioadă în care recurenta-reclamantă a deţinut calitatea de administrator al societăţii, atât timp cât aceasta nu mai deţine calitatea de reprezentant al societăţii, iar procedura de atragere a răspunderii solidare a recurentei-reclamante nu a fost demarată, în mod corect a reţinut prima instanţă invocarea unei potenţiale vătămări viitoare ce ar urma să se materializeze în momentul în care societatea ar intra în insolvenţă şi numai în această situaţie ar fi fost atrasă răspunderea solidară a administratorului.

Or, atât timp cât atragerea răspunderii solidare nu operează în mod automat, ci doar dacă sunt întrunite anumite condiţii, expres prevăzute de lege, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A. S.R.L.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 847 din 27 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pentru lipsa calităţii de reprezentant.

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă B. împotriva aceleiaşi sentinţei, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.