Judicial transfer appeal deemed timely due to state of emergency deadline suspension; prior decision quashed and case remanded for retrial

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.02.2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârii nr. 1001/12.11.2018 a secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea sa de transfer de la Judecătoria Constanţa la orice judecătorie din mun. Bucureşti, cu consecinţa obligării intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să i se aprobe cererea de transfer de la Judecătoria Constanţa la oricare dintre judecătoriile din Bucureşti.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 618 din data de 22 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a anulat Hotărârea nr. 1001/12.11.2018 a secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 618 din data de 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamanta A. cât şi pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

1.4. Decizia pronunţată în recurs

Prin Decizia nr. 256 din 20 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă A..

A respins ca tardiv declarat recursul recurentei-reclamante A. împotriva sentinţei nr. 618 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe.

1.5. Contestaţia în anulare

Împotriva Deciziei nr. 256 din 20 ianuarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare, recurenta A., întemeiată pe motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) punctul 2 din C. proc. civ.

În susţinerea contestaţiei în anulare, contestatoarea arată că hotărârea pronunţată în recurs este rezultatul unei erori materiale, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a recursului formulat de A. ca tardiv formulat.

Afirmă contestatoarea că instanţa de recurs s-a raportat la o dată greşită de la care a calculat termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru declararea căii de atac a recursului, în sensul că nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea pentru 30 de zile a stării de urgenţă pe teritoriul României, potrivit cărora:

"Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6) (cele care erau calificate ca fiind de urgenţă deosebită conform hotărârii colegiului de conducere al instanţei), aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă".

În raport de aceste dispoziţii, contestatoarea susţine că hotărârea recurată i-a fost comunicată la data de 11.03.2020, iar la data de 16.03.2020 s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României, care a încetat la data de 14 mai 2020, dată de la care a început să curgă un nou termen de 15 zile în care se putea exercita calea de atac a recursului. Or, arată contestatoarea, din actele şi lucrările dosarului rezultă că recursul a fost declarat la data de 23 mai 2020, înăuntrul termenului legal prevăzut de lege, contrar celor reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia contestată.

În concluzie, solicită anularea Deciziei nr. 256/2021 în privinţa soluţiei de respingere a recursului formulat de A. ca tardiv formulat şi stabilirea unui termen pentru rejudecarea recursului, pe care l-a exercitat împotriva sentinţei civile nr. 618/22.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

1.6. Apărările formulate de intimat

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând contestaţia în anulare formulată de recurenta A., prin prisma motivului invocat, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, respectiv la dispoziţiile procedurale incidente speţei, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.:

"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;"

Semnificaţia conceputului de "eroare materială" a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial, păstrându-şi actualitatea şi în urma modificărilor survenite prin noul C. proc. civ., prin opoziţie cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural.

În speţa dedusă judecăţii, contestatoarea reclamă împrejurarea potrivit căreia, în mod greşit instanţa de recurs a constatat tardivitatea cererii de recurs, deşi potrivit actelor procedurale întocmite în cauză şi dispoziţiilor legale aplicabile, rezultă că a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborat cu dispoziţiile art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea pentru 30 de zile a stării de urgenţă pe teritoriul României.

Din actele dosarului, confruntate cu înregistrările efectuate în sistemul Ecris de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rezultă că sentinţa nr. 618 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost comunicată reclamantei A. la data de 11 martie 2020 .

Instanţa de recurs a apreciat întemeiată excepţia tardivităţii formulării recursului, raportându-se la termenul de 15 zile care curge de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi aplicând dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, referitoare la calculul termenului de judecată pe zile, a constatat că acesta se împlinea pe 27 martie 2020, astfel încât recursul declarat pe 23 mai 2020 este tardiv.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de recurs este eronată, deoarece s-a întemeiat pe o greşeală materială efectuată în legătură cu calcularea termenului de exercitare a recursului pe care l-a avut la dispoziţie contestatoarea A., în concret, fiind reţinut greşit momentul de la care a început să curgă termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac.

Astfel, instanţa de recurs a omis din raţionamentul juridic dezvoltat, aplicarea dispoziţiilor art. 42 alin. (7) teza I din Decretul nr. 195/16.03.2020 care a instituit o normă procedurală de excepţie şi cu aplicare limitată în timp, potrivit căreia:

"Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6), aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă. (...)".

Prin urmare, pentru contestatoare, momentul de la care trebuia calculat termenul de 15 zile pentru exercitarea căii de atac a recursului, nu este acela al comunicării sentinţei Curţii de Apel Bucureşti (adică 11 martie 2020), ci trebuie luată în considerare data încetării stării de urgenţă, respectiv 15 mai 2020, în raport de care, înregistrarea recursului la data de 23 mai 2020 este efectuată în termenul legal.

În acest context, nu se poate reţine o culpă a contestatoarei prin lipsa de diligenţă în exercitarea căii de atac a recursului, astfel încât să fie sancţionată cu decăderea din dreptul de a-i fi soluţionată pe fond cererea de recurs.

De asemenea, Înalta Curte apreciază îndeplinită şi condiţia ca eroarea materială să fie determinantă, în sensul că, dacă aceasta ar fi fost adusă la cunoştinţa instanţei de recurs, ar fi condus la o reapreciere a incidenţei dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu consecinţa respingerii excepţiei tardivităţii formulării cererii de recurs.

Mai reţine Înalta Curte că în jurisprudenţa CEDO s-a statuat că securitatea juridică implică aplicarea principiului res judicata care consacră respectarea caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (Cauza Ryabykh contra Rusiei).

Cu toate acestea, s-a arătat că puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, cerinţele principiului securităţii juridice nefiind absolute, Curtea recomandând uneori redeschiderea unor proceduri judiciare, drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu corespund cerinţelor art. 6 din CEDO (Cauza Lungoci contra României).

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare, va anula Decizia nr. 256 din 20.01.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce o priveşte pe contestatoare şi va stabili termen pentru rejudecarea recursului formulat de aceasta, la data de 6 mai 2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 256 din 20 ianuarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Anulează Decizia nr. 256 din 20 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Stabileşte termen pentru rejudecarea recursului la data de 6 mai 2022.

Cu citarea părţilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.