Fine upheld: board chairman's suspension bid fails over 130,000 RON penalty

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.11.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat suspendarea efectelor Deciziei de sancţionare nr. 1301 ("Decizia") emisă de A.S.F. în data de 03.11.2020, prin care, în temeiul prevederilor art. 92 alin. (23), art. 126 alin. (1) lit. a) pct. 3, coroborat cu art. 127 alin. (1) lit. c) pct. 2 (i), cu luarea în calcul a prevederilor art. 131 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, reclamantul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 130.000 RON, pentru faptul că:

"În calitate de preşedinte al consiliului de administraţie, la data săvârşirii contravenţiei, prin conduita sa a votat la punctul 5 al ordinii de zi a şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 10. 07. 2020, respectiv aprobarea/respingerea convocării AGOA SIF Oltenia S.A., la solicitarea acţionarilor S. I.F. Banat Crişana S. A. şi SIF Muntenia S.A. conform adresei înregistrată la SIF Oltenia S.A. sub nr. x/11.06.2020, în sensul aprobării convocării AGOA solicitată de SIF Banat Crişana S.A. şi SIF Muntenia S.A., după clarificarea litigiilor ce fac obiectul dosarelor nr. x/2019, y/2019, z/2020, astfel încât ordinea de zi propusă să fie corelată cu deciziile instanţelor de judecată ce se vor pronunţa în aceste dosare, ceea ce a condus în fapt la imposibilitatea soluţionării cererii acţionarilor cu încadrarea în termenele prevăzute la art. 119 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (...) şi art. 92 alin. (23) din Legea nr. 24/2017 (...), a afectat/a lipsit de efect dreptul legal al acţionarilor cu deţinerea calificată prevăzută de lege de a solicita şi obţine convocarea şi desfăşurarea AGA, având pe ordinea de zi rezoluţiile propuse de aceştia."

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 261 din data de 04.03.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 261 din data de 04.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În preambulul motivelor de recurs recurentul-reclamant arată că prin cererea de suspendare s-a arătat că existenţa cazului bine justificat este o condiţie îndeplinită în prezenta cauză având în vedere următoarele aspecte:

a) Prin votul exprimat recurentul-reclamant a aprobat convocarea adunării şi totodată a împuternicit conducerea superioară a societăţii să stabilească data şi condiţiile de desfăşurare a adunării în funcţie de soluţiile ce urmau a se pronunţa în data de 13 respectiv 14 iulie 2020, aspect în raport de care apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii contravenţionale;

b) Lipsa vinovăţiei, condiţie necesară pentru atragerea răspunderii contravenţionale şi încălcarea art. 1 din O.G. nr. 2/2001 şi art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017. Nu s-a făcut dovada că votul exprimat în şedinţa CA din 10.07.2020 a fost contrar bunei-credinţe şi cu încălcarea dispoziţiile art. 1441 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 31/1990.

c) Decizia nr. 1301 din 03.11.2020 a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017: Pe de o parte recurentul-reclamant a fost sancţionat pentru o cu totul altă faptă decât cea reţinută în Adresa ASF nr. x/15.09.2020, ASF negând dreptul recurentului-reclamant de a formula obiecţiuni şi de a se apăra în raport de fapta reţinută prin decizia de sancţionare. Au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din CEDO, deoarece a fost sancţionat cu încălcarea dreptului de a fi informat asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa, astfel că se impune nulitatea absolută a Deciziei de sancţionare pentru nerespectarea dispoziţiilor legale.

Pe de altă parte, Decizia de sancţionare nu cuprinde obiecţiunile formulate de către recurentul-reclamant şi comunicate ASF. Încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017. Ignorarea completă a aspectelor de legalitate invocate de recurentul-reclamant şi publicarea Deciziei fără menţionarea obiecţiunilor înaintate autorităţii conferă actului de autoritate un caracter abuziv care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care constituie un exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, întrucât prin modul în care a fost adoptată şi publicată Decizia nr. 1301/03.11.2020 i s-au încălcat atât dreptul la apărare (art. 24 din Constituţia României) cât şi dreptul la informare (art. 31 alin. (2) din Constituţia României).

d) Decizia ASF nr. 1301/03.11.2020 nu cuprinde nicio argumentaţie din care să rezulte modalitatea în care s-a realizat individualizarea sancţiunii, fiind încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 precum şi ale art. 133 alin. (3) din Legea nr. 24/2017. Absenţa oricărei motivaţii referitoare la modul de individualizare a sancţiunii şi aplicarea unei amenzi în cuantum de 130.000 RON intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2018 referitoare la excesul de putere;

e) Solicitările acţionarilor în cauză reprezintă exercitarea abuzivă a drepturilor, contrar dispoziţiilor art. 14, 15 C. civ., art. 1361 din Legea nr. 31/1990, art. 46 alin. (4) din Legea nr. 24/2017;

f) În analiza efectuată, ASF nu a ţinut cont de situaţia de fapt existentă şi de dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată. Exercitarea abuzivă de către ASF a atribuţiilor instituite prin lege. Incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

g) Din cuprinsul Deciziei A.S.F. nr. 1301/03.11.2020 nu se poate stabili dacă aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 cu privire la cerinţele minime de cvorum si majoritate. în cazul încălcării acestor prevederi actul este lovit de nulitate.

h) Art. 4 din Decizia nr. 1301/03.11.2020 referitor la pretinsul caracter executoriu al deciziei de sancţionare pe temeiul dispoziţiilor art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012 coroborat cu art. 17 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002 privind Statutul CNVM» este nul absolut. Prin încheierea din 06.04.2021 pronunţată în cauza nr. x/2020. Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012 cu trimitere la art. 17 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002.

i) Nelegalitatea cererii de convocare a adunării generale. Punctul 6 de pe ordinea de zi este contrar Hotărârii AGEA din data de 09.05.2019, precum şi dispoziţiilor Regulamentului nr. 1/2019. Necesitatea respectării dispoziţiilor Regulamentului 1/2019, art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.

Printr-o critică, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond nu a analizat aspectele ce vizau valabilitatea şi conformitatea înscrisurilor depuse de către pârâtă, înscrisuri ce au stat la baza emiterii deciziei a cărei suspendare a solicitat-o, aspect în raport de care hotărârea pronunţată nu este motivată corespunzător - caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, având în vedere că intimata a depus la dosarul cauzei un înscris nesemnat, anonimizat cu privire la persoanele care l-au întocmit, a contestat valabilitatea acestuia, în primul rând pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1.179 C. civ. şi, totodată, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 133 din Legea nr. 24/2017, şi anume:

- A.S.F. nu a făcut dovada că acest înscris a fost elaborat de către persoanele împuternicite din cadrul structurilor de specialitate ale A.S.F., întrucât, în primul rând nu se ştie care sunt persoanele care au întocmit înscrisul acesta nefiind semnat şi fiind anonimizat, în al doilea rând, nu există la dosarul cauzei niciun înscris depus de către A.S.F. din care să rezulte care sunt persoanele din cadrul structurilor de specialitate ale A.S.F. care aveau competenţa de a întocmi un astfel de act.

- A.S.F. nu a depus la dosarul cauzei Nota de constatare a contravenţiei întocmită anterior adresei nr. x/15.09.2020, notă prin care a fost reţinută săvârşirea de către recurentul-reclamant a faptei prevăzute la art. 46 alin. (4) din Legea nr. 24/2017, iar nu a faptei prevăzute la art. 92 alin. (23) din Legea nr. 24/2017.

Concluzionând, recurentul-reclamant apreciază că A.S.F. nu a făcut dovada faptului că Decizia a cărei suspendare o solicită a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 si art. 133 din Legea nr. 24/2017, acesta constituind un caz temeinic justificat care impune suspendarea Deciziei.

Nu în ultimul rând, potrivit art. 127 alin. (2) din Legea nr. 24/2017, necesitatea aplicării unei sancţiuni pentru faptele prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. a) pct. 1-3, 7 şi 8 şi la alin. (2) lit. a) şi d) este în mod clar corelată cu existenţa fie a unei pagube în patrimoniul societăţii, fie a unui beneficiu în patrimoniul contravenientului (Legea vorbeşte de "valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta").Totodată, dispoziţiile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 menţionează că sancţiunea se aplică şi prin raportare la valoarea beneficiului obţinut (lit. d) şi prin raportare la pierderile suferite de terţi ca urmare a încălcării (lit. e), astfel că, este evidenţiată intenţia legiuitorului de a arăta că necesitatea aplicării unei sancţiuni este condiţionată fie de existenta unui beneficiu în patrimoniul contravenientului fie de existenta unei pierderi suferită de către terţi.

Raţionamentul care a determinat exprimarea votului în cadrul şedinţei CA SIF Oltenia din 10.07.2020 prin care a fost împuternicită conducerea societăţii să convoace Adunarea generală după clarificarea litigiilor, este similar cu raţionamentul ASF din adresa nr. x/26.08.2020 în care a fost adus la cunoştinţa SIF OLTENIA S.A. că solicitarea de avizare formulată la data de 17.06.2020 a doi membrii CA cooptaţi provizoriu pe locurile rămase vacante "a rămas fără obiect ca urmare a sentinţei pronunţate de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2019" având ca obiect acţiunile în anularea Hotărârii AGEA din data de 09.05.2020 precum şi cu cel din Adresa VPI nr. x/28.08.2020.

Astfel, prin votul exprimat recurentul-reclamant consideră că nu a lipsit acţionarii de dreptul acestora de a solicita şi a obţine convocarea AGA, ci, prin votul exprimat a dorit să fie respectate interesele generale ale societăţii şi egalitatea de tratament între acţionari, acesta având obligaţia de loialitate faţă de societate, în conformitate cu dispoziţiile art. 1441 din Legea nr. 31/1990, administratorii exercitându-şi mandatul cu loialitate, în interesul societăţii.

Printr-o altă critică, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond nu a analizat aspectele invocate ce vizau menţiunile cuprinse la art. 4 din Decizia nr. 1301/03.11.2020 referitoare la pretinsul caracter executoriu al deciziei de sancţionare, aspect în raport de care hotărârea pronunţată nu este motivată corespunzător - caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este cunoscut că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, precum şi faptul că actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.

În consecinţă, suspendarea actului administrativ, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu (executio ex officio).

Potrivit dispoziţiilor art. 4, teza a doua, din Decizia nr. 1301/03.11.2020 a A.S.F. "(...) Contestaţia nu suspendă executarea sancţiunii", însă, din cercetarea Deciziei ASF nr. 1301/03.11.2020 nu reiese niciun temei de drept pe care să fie întemeiată această dispoziţie.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-reclamant arată că, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material deoarece, în cauză sunt îndeplinite condiţiile suspendării actului administrativ contestat.

În primul rând, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, recurentul-reclamant susţine că a dat curs solicitării celor doi acţionari, votul exprimat în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie fiind în sensul convocării şi împuternicirii conducerii superioare în vederea fixării datei desfăşurării adunării, astfel cum reiese din cuprinsul Procesului-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie.

În al doilea rând, arată că nu a avut posibilitatea reală de a formula obiecţiuni cu privire la fapta reţinută în Decizia de sancţionare, dat fiind faptul că aceasta era diferită faţă de cea menţionată în Adresa ASF nr. x/15.09.2020.

În al treilea rând, astfel cum s-a arătat prin cererea introductivă, Decizia atacată nu poartă menţiunea obligatorie referitoare la obiecţiunile formulate de recurentul-reclamant. Acest lucru nu suprinde, având în vedere faptul că ASF nu i-a oferit realmente oportunitatea de a se apăra eficient în raport cu acuzaţiunile formulate împotriva sa, cel puţin nu în raport cu substanţa lor juridică şi, faptul că nu a avut posibilitatea de a formula obiecţiuni cu privire la o altă faptă decât cea reţinută în decizia de sancţionare nu este în măsură să determine legalitatea actului sancţionator.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, la data la care a avut loc şedinţa C.A. respectiv 10.07.2020, Tribunalul Dolj se pronunţase în dosarul nr. x/2020, prin sentinţa civilă nr. 67/10.06.2020 respingând cererile având ca obiect anularea Hotărârilor adoptate în cadrul AGEA din 09.05.2019. hotărâri ce vizau reducerea numărului membrilor CA de la 7 la 5 şi modificarea Actului Constitutiv.

În aceste condiţii, şi ţinând cont de faptul că solicitarea celor doi acţionari viza alegerea a 6 membrii iar nu a 5 membrii, solicitarea celor doi acţionari nu era conformă cu Hotărârile adoptate în cadrul AGEA din 09.05.2019, a căror valabilitate a fost constatată de către instanţa de judecată în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 Aşa cum reiese din cuprinsul procesului-verbal al şedinţei CA SIF Oltenia S.A. din 10.07.2020, conducerea superioară era împuternicită să emită convocatorul în funcţie de hotărârile ce urmau a se pronunţa în data de 13 iulie şi 14 iulie în dosarele nr. x/2020 şi y/2019, iar emiterea convocatorului a fost amânată pentru 4 zile.

Având în vedere toate aceste aspecte, şi ţinând cont de aspectele învederate în faţa instanţei de fond, pe care înţelege să le menţină, recurentul-reclamant apreciază că a făcut dovada existenţei cazului bine justificat.

Cu privire la întrunirea condiţiilor referitoare la existenţa unei pagube iminente, recurentul-reclamant arată că potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă înseamnă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Iminenţa pagubei ce urmează a se produce în patrimoniul recurentului-reclamant este, în opinia sa, dincolo de orice dubiu având în vedere că suma stabilită de către ASF cu titlu de amendă contravenţională este deosebit de mare - 130.000 RON-, aceasta fiind comparabilă, sub aspectul severităţii, cu o amendă penală aplicată către maximul special, ceea ce contrazice gravitatea concretă a faptei, care, chiar şi în cazul în care s-ar accepta încadrarea faptei în categoria contravenţiilor, este excesivă, mai ales în contextul nedovedirii vreunui prejudiciu.

Este lipsit de relevanţă faptul că recurentul-reclamant nu a făcut dovada situaţiei financiare în ansamblu, fiind în mod evident, că veniturile obţinute nu îi dau posibilitatea obiectivă de a achita suma de 130.000 RON în termen de 15 zile de la emiterea Deciziei de sancţionare, existând riscul scoaterii la licitaţie a bunurilor acestuia şi fiind de notorietate împrejurarea că vânzarea bunurilor debitorului prin licitaţie în cursul executării silite se face la o valoare inferioară celei de piaţă, astfel că o eventuală întoarcere a executării silite nu ar repara integral prejudiciul care i s-ar cauza prin executare. În acest sens a statuat şi Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 953/R/22.10.2010.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 02 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat suspendarea efectelor Deciziei de sancţionare nr. 1301 din data de 03.11.2020, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 (existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat).

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

În primul rând se constată că prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant a reluat în mod amplu expunerea situaţiei de fapt prezentată în faţa primei instanţe şi insistă asupra aceloraşi aspecte.

Astfel, prin primul motiv de recurs se arată că hotărârea primei instanţe nu este motivată corespunzător - caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că s-au analizat aspectele ce vizau valabilitatea şi conformitatea înscrisurilor depuse de către pârâtă, înscrisuri ce au stat la baza emiterii deciziei a cărei suspendare a solicitat-o, precum şi că nu s-au nu analizat criticile ce vizau menţiunile cuprinse la art. 4 din Decizia nr. 1301/03.11.2020 referitoare la pretinsul caracter executoriu al deciziei de sancţionare.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant în contextul faptic dat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor art. 92 alin. (23) din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 14 din Legea nr. 554/2004 este corectă.

Potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (23) din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, sunt obligaţi să convoace adunarea generală la cererea acţionarilor precizaţi la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în situaţia în care cererea cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţia adunării, astfel încât adunarea să fie ţinută, la prima sau la a doua convocare, în termen de 60 de zile de la data cererii.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că, din documentele şi informaţiile furnizate de societate la solicitarea A.S.F., a reieşit faptul că dl. A. a votat la punctul 5 al ordinii de zi a şedinţei Consiliului de administraţie din data de 10.07.2020, respectiv aprobarea/respingerea convocării AGOA S.I.F. Oltenia S.A. la solicitarea acţionarilor S.I.F. Banat-Crişana S.A. şi S.I.F. Muntenia S.A. conform adresei înregistrată la S.I.F. Oltenia S.A. sub nr. x/11.06.2020, pentru convocarea AGOA solicitată de S.I.F. Banat Crişana S.A. şi S.I.F. Muntenia S.A., după clarificarea litigiilor ce fac obiectul dosarelor nr. x/2019, y/2019, z/2020, astfel încât ordinea de zi propusă să fie corelată cu deciziile instanţelor de judecată ce se vor pronunţa în aceste dosare.

Or, din analiza prevederilor legale sus-citate, nu rezultă condiţionările de tipul celor invocate de reprezentaţii S.I.F. OLTENIA S.A. în raport cu obligaţia de a convoca adunarea generală la cererea acţionarilor precizaţi la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care cererea cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţia adunării, în acest sens fiind stabilit termenul limită ce trebuie avut în vedere, respectiv faptul că adunarea generală va fi convocată în termen de cel mult 30 de zile şi se va întruni în termen de cel mult 60 de zile de la data primirii cererii.

Pe de altă parte, înregistrarea/existenţa pe rolul instanţelor de judecată a unor litigii cu privire la evenimente corporative distincte, anterioare solicitării formulate de acţionarii S.I.F. Banat-Crişana S.A. şi S.I.F. Muntenia S.A. în data de 11.06.2020, nu este de natură să înlăture obligaţiile legale ale Consiliului de administraţie prevăzute Ia art. 92 alin. (23) din Legea nr. 24/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 119 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare.

Concluzionând, Înalta Curte constată că existenţa unor aspecte litigioase privind relaţia acţionar-societate, aşa cum invocă recurentul-reclamant, nu sunt de natură a afecta dreptul acţionarilor de a solicita şi obţine convocarea AGOA, iar aceste aspecte au fost reliefate în mod corect de prima instanţă, hotărârea pronunţată fiind temeinic motivată.

Cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte aminteşte că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Din această perspectivă, nu poate fi primită critica recurentului-reclamant conform căreia atât timp cât nu se indică un temei de drept în virtutea căruia decizia de sancţionare nu poate fi considerată ca executorie.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Însă, îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, reclamantul a invocat în esenţă drept motive ce ar reprezenta în înţelesul său un caz bine justificat, aceleaşi argumente invocate şi în faţa instanţei de fond, care nu sunt de natură a reforma sentinţa recurată, prin care s-a concluzionat că, la o analiză sumară a actului, nu se poate reţine un dubiu serios cu privire la legalitatea acestuia.

Astfel, recurentul-reclamant a invocat în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, aspecte care impun analiza pe fond a legalităţii actului administrativ atacat, iar aceste critici au fost analizate şi de instanţa de fond.

În susţinerea cazului bine justificat, recurentul-reclamant formulează critici referitoare la următoarele aspecte:

- nu au fost respectate prevederile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 coroborate cu prevederile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 respectiv: dreptul reclamantului de a formula obiecţiuni, ignorarea argumentelor invocate de reclamant şi a obiecţiunilor formulate, sancţionarea reclamantului pentru o altă faptă decât cea cu privire la care s-a formulat comunicarea din 15.09.2020;

- decizia nu cuprinde menţiunea obligatorie referitoare la obiecţiunile formulate de reclamant;

- nu există o încălcare a dispoziţiilor legale;

- votul reclamantului în cadrul Consiliului de administraţie a fost similar cu raţionamentul A.S.F. exprimat în legătură cu avizarea a doi membri ai consiliului de administraţie;

- din cuprinsul deciziei contestate nu se poate stabili dacă acesta a fost adoptată cu respectarea art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 cu privire la cerinţele minime de cvorum şi majoritate, respectiv dacă la şedinţă a participat şi votat preşedintele A.S.F. şi vicepreşedintele A.S.F.;

- nu sunt întrunite elementele constitutive subiective ale faptei contravenţionale reţinute în sarcina reclamantului;

- solicitarea acţionarilor S1F BANAT Crişana şi SIF Muntenia reprezintă o exercitare abuzivă a drepturilor acestora, contrară dispoziţiilor art. 14, 15 C. civ. şi art. 1361 din Legea nr. 31/1990.

Or, aşa cum s-a reţinut anterior, raţionamentul juridic al recurentului-reclamant solicită instanţei de judecată o analiză aprofundată a legalităţii actului administrativ atacat, în timp ce pentru a se constata îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat este necesar ca instanţa să-şi limiteze verificarea actului doar la acele împrejurări vădite de fapt şi de drept care au posibilitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

O altă critică adusă hotărârii recurate se referă la faptul că hotărârea instanţei de fond nu a analizat motivul de nulitate privind emiterea Deciziei A.S.F. nr. 1301/03.11.2020, cu nerespectarea art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, publicarea deciziei fără menţionarea obiecţiunilor conferind actului administrativ un caracter abuziv care intră, în opinia recurentului-reclamant, sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la această critică, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că argumentele prezentate pot fi analizate doar în cadrul cererii ce vizează fondul cauzei, respectiv al cererii de anulare a actului administrativ şi, prin urmare, nu pot fi analizate în cadrul cererii de suspendare, instanţa de fond reţinând corect că aparenţa de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt şi de drept care se constituie în indicii de nelegalitate şi care rezultă dintr-o simplă analiză la prima vedere, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate.

Într-adevăr, "cazul bine justificat" este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar "paguba iminentă", o altă condiţie ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind "prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării autorităţii publice sau a unui serviciu public".

Însă, în speţa de faţă, Înalta Curte constată că sancţionarea recurentului-reclamant s-a dispus pentru nerespectarea prevederilor art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017, respectiv faptul că nu a dat curs solicitării de convocare a AGOA transmisă de SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia S.A. şi în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie al SIF Oltenia S.A. nu a convocat adunarea generală în termen de 60 de zile de la data cererii formulate de acţionarii SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia S.A., iar analiza elementelor constitutive ale contravenţiei reţinute în sarcina sa, lipsa de vinovăţie, relevanţa litigiilor desfăşurate în dosarele nr. x/2019, y/2019, z/2020, reaua-credinţă a acţionarilor SIF Banat Crişana S.A. şi SIF Muntenia S.A., nelegalitatea cererii lor de convocare a AGOA SIF Oltenia S.A., nu sunt de natură să creeze o aparenţă de vădită nelegalitate a actului administrativ, ci urmăresc analiza fondului legalităţii şi temeiniciei actului atacat şi atrag o prejudecare a fondului cauzei.

Aşa fiind, în mod corect a reţinut prima instanţă că, argumentele prezentate în acest sens trebuie analizate fiecare în parte, pe fond, în urma administrării întregului probatoriu, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare al fiecărei părţi, pentru a se putea stabili existenţa şi relevanţa lor asupra legalităţii şi temeiniciei actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată în cauză.

În ceea ce priveşte critica referitoare la existenţa unei pagube iminente prin scoaterea bunurilor proprii la licitaţie publică, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu critică concluzia primei instanţe conform căreia o eventuală executare silită a obligaţiei de plată s-ar putea realiza exclusiv asupra unei părţi din venituri (1/3), context în care nu se poate concluziona că executarea obligaţiei de plată a amenzii înainte de soluţionarea acţiunii în anulare ar fi de natură a-i afecta în mod ireparabil situaţia financiară şi l-ar expune unor prejudicii imposibil sau greu de recuperat.

Concluzionând, Înalta Curte având în vedere că cele două cerinţe - cazul bine justificat şi paguba iminentă - se condiţionează reciproc, chiar dacă executarea actului administrativ ar produce o diminuare a patrimoniului recurentului-reclamant, această diminuare ar constitui o pagubă numai în sens economic, nu şi în sens juridic, câtă vreme nu este produsă de un act "vădit nelegal".

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 261 din 4 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.