FEADR rural funding irregularities: artificial splitting of investment and non-reimbursability of aid where beneficiary cannot prove reasonable inability to detect authority error.

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, să dispună anularea Procesului-Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/09.02.2015 privind Proiectul "Construire seră de legume - beneficiar A.", întocmit de echipa de verificare din cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ("AFIR", fostă APDRP) - Serviciul Cooperare Operaţională Externă din cadrul Direcţiei Control şi Antifraudă şi aprobat de Director General AFIR şi a Deciziei nr. 18319/20.05.2015 de soluţionare a contestaţiei înregistrată la AFIR sub nr. x/22.04.2015, ca netemeinice şi nelegale.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 167/2018 din 28 noiembrie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/09.02.2015 întocmit de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale cu privire la proiectul "Construire seră legume", beneficiar A., precum şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei reclamantei nr. 18319/20.05.2015 emisă de aceeaşi pârâtă şi, totodată, a obligat pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la plata către reclamanta A. a sumei de 11.209,98 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Căile de atac exercitate

Împotriva sentinţei nr. 167/2018 din 28 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs atât recurentul-reclamant A., cât şi recurenta -pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

În motivarea recursului său, îndreptat împotriva considerentelor sentinţei, recurentul-reclamant A., a invocat dispoziţiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 488 pct. 8 coroborat cu art. 483 si următoarele, raportate la art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. solicitând înlăturarea respectivelor considerente din cuprinsul sentinţei şi înlocuirea acestora cu propriile considerente ale instanţei de recurs, menţinându-se soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

În esenţă, acest recurent a susţinut faptul că în speţă, "intenţia divizării" nu a existat şi, ca atare, nu s-a materializat, întrucât a fost construit un singur proiect, care a beneficiat de o unică finanţare, respectându-se intensitatea maximă stabilită de finanţatorul european, iar probele privind încălcarea obiectivelor Măsurii 1215 prin proiectul reclamantului-recurent, nu ar fi fost analizate în sentinţa recurată, dar nici în actele administrative contestate.

În opinia acestei recurente, în dezlegările date de C.J.U.E., inclusiv în cauza C-434/12, în ceea ce priveşte proba existenţei neregulii creării condiţiilor artificiale, se pot desprinde concluzia că indicatorii "red flags" (similitudinile în accesarea de finanţare) conduc la suspiciunea de neregulă, instanţa de fond, în mod eronat, reţinând în considerentele sentinţei că neregula este confirmată de cumulul de astfel de indicatori, câtă vreme, la dosarul cauzei, nu ar fi existat o dovadă adusă de autoritate privind încălcarea de către ÎI A. a obiectivelor schemei de finanţare, cel puţin o probă privind obţinerea de către recurenta-reclamantă a unui avantaj contrar acestor obiective.

Susţine titulara căii de atac că nici vecinătatea a două proiecte, nici conlucrarea cu acelaşi consultant şi nici măcar acelaşi "responsabil legal", analizate separat sau împreună, în relaţia cu AFIR nu reprezintă, dovezi privind neregula, de vreme ce astfel de împrejurări nu au fost interzise de Ghidul Solicitantului; din contră, un beneficiar putea numi o altă persoană decât asociatul societăţii ca "responsabil legal" în relaţia cu AFIR şi putea chiar dovedi, prin aceasta, unul din criteriile de eligibilitate solicitate de Ghidul Măsurii 1218. În schimb, interdicţia deţinerii calităţii de responsabil legal în cadrul a doi beneficiari FEADR nu a fost prevăzută vreodată de Ghidul Solicitantului pe Măsura 121, astfel că, o situaţie permisă de autoritate la data accesării finanţării, pentru a dovedi eligibilitatea unor candidaţi, nu trebuie să primească, la şase ani diferenţă, valenţa unei probe privind neeligibilitatea aceloraşi candidaţi.

În opinia recurentului, ceea ce ar fi omis din vedere instanţa, este tocmai faptul că nu orice "legătură" între reprezentanţii legali ai beneficiarilor verificaţi - în speţă, ÎI A. şi B. S.R.L. - ar fi aptă să conducă la ideea unei divizări artificiale a unei investiţii în două proiecte, "legătura" trebuind să fi fost de aşa natură încât să poată aduce proba unui avantaj nejustificat, obţinut sau cel puţin posibil pentru beneficiarul sancţionat, avantaj contrar obiectivelor fixate de finanţator.

Pe de altă parte, se arată că teoria "grupului de persoane" cu afaceri distincte dar "gestionate în comun", avansată de AFIR în lipsa altor argumente, nici nu e probată şi nici nu poate aduce proba neregulii "divizării unei investiţii în mai multe proiecte". În cauză nu ar fi fost administrate probe privind preluarea de către terţi, de la recurentul-reclamant, a proiectului implementat cu fonduri FEADR, şi, ca atare, prima instanţa ar fi dat, în mod greşit, relevanţă afirmaţiilor speculative ale AFIR privind potenţialii beneficiari oculţi ai finanţării; proba încălcării legii şi cea a prejudiciului produs nu sunt opţionale pentru autoritate sau pentru instanţă, sancţionarea beneficiarului FEADR pe tărâm administrativ neputând fi justificată prin "suspiciuni".

Susţine recurentul că eronată este şi concluzia însuşită de judecător în sensul că, pentru constatarea neregulii creării de condiţii artificiale, ar fi suficient să se reţină "un obstacol suplimentar în calea îndeplinirii obiectivelor măsurii de finanţare", adică un risc de neîndeplinire. În realitate, aceste susţineri ale autorităţii ar reprezenta o recunoaştere a faptului că AFIR nu a deţinut, la momentul emiterii actelor administrative atacate, probele necesare privind o încălcare efectivă a obiectivelor schemei de finanţare de către recurentului-reclamant. În opinia acestuia, nu se poate reţine ca neregulă, pentru riscul neîndeplinirii obiectivelor, posibilitatea ca două afaceri, finanţate FEADR, odată implementate, să fi servit intereselor aceleiaşi persoane, aducând un avantaj necuvenit în faţa competitorilor, câtă vreme acest risc nu s-a produs şi nici nu se poate produce.

În viziunea recurentului, concluzia instanţei de fond privind "funcţionarea în paralel, timp de doi ani, a celor două proiecte", precum şi după data rezilierii, din mai 2014 până în sept. 2014, ar fi incorectă, nefiind susţinută de probe, fiind greşită şi reţinerea că proiectul B. S.R.L. ar fi devenit "funcţional" de la data depunerii cererii de finanţare, de vreme ce finanţarea s-a acordat pentru construirea unei sere (pentru iniţierea unei afaceri), iar nu pentru modernizarea uneia existente.

Pe de altă parte, instanţa ar fi înlăturat nejustificat argumentele recurentului-reclamant privind stadiul incipient al proiectului B. S.R.L. la data rezilierii contractului său de finanţare, dând o interpretare eronată probelor din dosar şi reţinând, astfel, o stare de fapt contrară realităţii, creând o situaţie de "dependenţă funcţională" între proiecte. Faptul că recurentul-reclamant a urmărit să racordeze sera proprie la reţeaua de apă a localităţii Codlea - reţea care nu s-a mai extins - obţinând toate avizele în acest sens în anul 2015, aşa cum reţine şi instanţa de fond dovedeşte că recurentul, în opinia acestuia, nu ar fi avut nicidecum intenţia unei "dependenţe funcţionale".

În acelaşi sens, se susţine că, în contradicţie cu dezlegărilor C.J.U.E. şi probele administrate în dosar, ar fi şi constatarea curţii de apel că, în speţă, se poate reţine inclusiv elementul subiectiv al neregulii creării de condiţii artificiale, întrucât titularul ÎI A. ar fi avut "reprezentarea exactă a acţiunilor proprii" si a "scopului urmărit (...)", acesta primind un avantaj necuvenit prin "obţinerea directă a unui proiect, fără să fie implicat în activităţile de accesare a finanţării"; pretinsul avantaj ce s-a imputat recurentului (eludarea etapelor procedurale de accesare a finanţării) nu ar avea cum, în viziunea reclamantului, să confirme elementul subiectiv al neregulii reţinute de AFIR (divizarea artificială a unei investiţii în două proiecte), întrucât "avantajul necuvenit" ce ar fi trebuit probat, în cazul acestei nereguli, era obţinerea a două finanţări, în loc de una, cu consecinţa depăşirii intensităţii maxime a sprijinului nerambursabil.

O altă critică cuprinsă în acelaşi recurs vizează neregula neîndeplinirii criteriului de eligibilitate EG5 la depunerea cererii de finanţare şi, respectiv, la cesionarea contactului de finanţare, apreciind recurentul că respectivele considerente ale instanţei ar reprezenta dezlegări greşite ale unor probleme de drept, fiind contrare probelor administrate în dosar, motiv pentru care trebuie înlăturate.

Astfel, instanţa de fond ar fi reţinut eronat că cerinţa aplicabilă solicitantului FEADR la depunerea cererii de finanţare, conform Ghidului Măsurii, era aceea de a "declara" că va asigura fondurile, fără a indica, mai departe, că obligaţia asigurării efective a cofinanţării private era aplicabilă, conform aceluiaşi ghid, pe perioada implementării proiectului; cerinţa indicării unor surse de finanţare, la momentul depunerii cererii de finanţare, nu trebuia interpretată de instanţă ca o interdicţie de a modifica sursele de cofinanţare, pe perioada implementării, sau ca o interdicţie de tragere din cont a disponibilului, după obţinerea extrasului bancar înaintat autorităţii, astfel de interdicţii nefiind impuse solicitanţilor de finanţare pe Măsura 121 din cadrul PNDR 2007-201317.

Se susţine că, la dosarul cererii de finanţare, au fost depuse toate documentele solicitate de autoritate (responsabilă de suficienţa şi eficacitatea procedurilor proprii de control), pentru a justifica declaraţia unui candidat la Măsura 121 că va asigura cofinanţarea în perioada implementării proiectului; faptul că AFIR nu a documentat verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate în persoana cesionarului ÎI A. (nu ar fi emis un nou formular E.3.1), aşa cum pretinde AFIR şi reţine instanţa de fond, nu înseamnă că aceste condiţii nu au fost faptic verificate de autoritate, înainte ca aceasta să accepte cesiunea contractului de finanţare. Din contră, în opinia recurentului, din probele de la dosar rezultă că CRPDRP 7 Alba a solicitat ÎI A. inclusiv o declaraţie că acesta întruneşte şi va menţine toate condiţiile de eligibilitate, adică inclusiv declaraţia că va asigura cofinanţarea privată, în perioada implementării.

Pe de altă parte, nu s-ar verifica nici supoziţia AFIR cum că reprezentanţii săi (angajaţii CRPDRP 7 Alba) nu ar fi verificat eligibilitatea cesionarului II A. în raport cu procedurile de lucru valabile în 2012, reţinută greşit şi de către curtea de apel, probele administrate indicând contrariul. Susţine reclamantul că, în anul 2014, AFIR ar fi reverificat toate criteriile de eligibilitate (inclusiv EG5), confirmând menţinerea lor, astfel cum rezultă explicit din Formularul 1.5.1/21.01.2014, depus de AFIR la dosarul cauzei, pe suport optic; aşadar, reverificarea de către AFIR a criteriilor de eligibilitate în raport cu persoana cesionarului este certă, fiind atestată de probe, motiv pentru care considerentele contrarii ale instanţei de fond ar trebui înlăturate.

Cu privire la controlul AFIR soldat cu emiterea actelor administrative atacate, se susţine că ar fi evident faptul că această verificare nu a trecut testul proporţionalităţii, fiind nerezonabilă, disproporţionată, lipsită de o justificare legală, de vreme ce analiza unor riscuri de neîndeplinire s-a efectuat după ce AFIR a primit confirmările necesare (pe care le-a ignorat nemotivat, în opinia recurentului) cu privire la faptul că aceste riscuri nu s-au materializat, neproducându-se vreun prejudiciu bugetului Uniunii Europene, prin atragerea de finanţare nerambursabilă de către recurentului-reclamant.

Demersul de reverificare al AFIR, soldat cu emiterea actelor administrative atacate, ar fi fost, aşa cum a reţinut şi curtea de apel, un demers excesiv, câtă vreme o reverificare a condiţiilor de eligibilitate, după implementare, se putea efectua dacă interveneau elemente noi, necunoscute AFIR la data verificărilor anterioare (conform art. 31 din O.U.G. nr 66/2011). Or, în speţă, indicatorii red-flags (similitudini), pe care AFIR pretinde că i-ar fi semnalat Curtea de Conturi, erau aspecte pe care autoritatea le putea cunoaşte încă de la data evaluării cererii de finanţare depusă de ÎI C., în anul 2011, la data cesiunii proiectului către recurent, în anul 2012, sau la data supraverificării pe tema "condiţiilor artificiale", în anul 2014 (adică, înainte de decontarea întregii finanţări).

În schimb, controlul ex-post, pe care instanţa îl reţine ca "permis de contractul de finanţare", putea avea ca scop verificarea menţinerii condiţiilor de eligibilitate (iar nu îndeplinirea lor la data cererii de finanţare), pentru ca autoritatea să se asigure că banii nu rămân blocaţi într-un proiect care nu îşi justifică perenitatea, care nu a atins şi nici nu poate atinge obiectivele măsurii de finanţare accesată. Or, proiectul recurentului-reclamant a fost, susţine acesta, conform implementat şi este funcţional, asigurându-se perenitatea investiţiei, în acord cu dispoziţiile art. 72 din Reg. CE nr. 1698/200527, fără a interveni vreo modificare importantă a proiectului, în perioada monitorizării.

O ultimă critică este aceea că instanţa de fond ar fi ignorat argumentele recurentului-reclamant în sensul obligativităţii respectării principiului proporţionalităţii, opinând că acestea ar fi irelevante, considerente cu privire la care reclamanta susţine a fi înlăturate din cuprinsul sentinţei.

În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, solicitând casarea hotărârii recurată şi, în urma rejudecării cauzei, să fie respinsă în totalitate acţiunea introductivă.

Susţine recurenta că sentinţa cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ.), fiind pronunţată şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a dispoziţiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR şi a clauzelor contractuale.

Aceasta deoarece, deşi instanţa de fond reţine existenţa tuturor neregulilor identificate de AFIR şi faptul că existau indicii şi elemente de asemănare ce ridicau suspiciunea că au fost create condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării încă de la început, a apreciat în mod greşit că în cauză este aplicabil art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011.

Arată recurenta că, pe parcursul derulării contractului de finanţare, modul de implementare a proiectului poate face obiectul unor controale efectuate de: Direcţia Control şi Antifraudă din cadrul AFIR (prin procedura obligatorie de eşantion ori urmare unor sesizări/autosesizări), Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a României (în calitatea sa de Organism de Certificare şi acţionând pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităţii Europene), Departamentul pentru Lupta Antifraudă, Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi comisii din partea Uniunii Europene (ex: Curtea Europeană de Conturi-ECA). În cadrul acestor controale, se procedează la reverificări ale proiectelor vizate în vederea constatării corectitudinii modului în care beneficiarii au acţionat pentru a obţine finanţarea nerambursabilă.

Mai mult decât atât, structurile AFIR efectuează verificări strict în baza unor proceduri interne acreditate (pe paliere distincte în funcţie de stadiul de implementare a proiectului), fapt ce nu înseamnă că, în situaţia în care ulterior sunt efectuate alte controale aprofundate de către compartimente specializate sau chiar instituţii externe cu atribuţii de control, beneficiarul este exonerat de răspundere pentru documentele depuse sau acţiunile întreprinse.

Se mai arată şi faptul că atribuţiile şi activităţile desfăşurate de serviciile din cadrul autorităţii sunt clar definite, şi astfel, nedepistarea neregulilor, la momentul săvârşirii acestora de către beneficiar în diferitele etape procedurale de selecţie sau implementare a proiectului, nu este un motiv care să atragă exonerarea răspunderii beneficiarului faţă de autoritatea contractantă, cu atât mai mult cu cât, din aspectele constatate de echipa de control emitentă a procesului-verbal de constatare, reies în clar, în opinia recurentei-pârâtă, neregulile rezultate din verificările efectuate, iar conform art. 5 alin. 2 din contractul de finanţare, "(...) autorizarea cererilor de plată poate fi invalidată ulterior prin constatarea de nereguli".

În ceea ce priveşte critica referitoare la aplicarea art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, susţine recurenta că, în cuprinsul acestuia, se regăsesc şi alte premise decât cele reţinute de către curtea de apel; astfel, acest articol precizează faptul că:

"Obligaţia de rambursare prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil", rezultând, astfel, că pentru a se putea discuta aplicabilitatea acestui text de lege, este necesară întrunirea cumulativă a celor două condiţii, respectiv eroarea autorităţii şi nedepistarea acesteia de către beneficiar în mod rezonabil.

Or, în opinia autorităţii, în situaţia în care este dovedită clar intenţia beneficiarului de eludare a normelor legale prin crearea în mod artificial a condiţiilor de obţinere a ajutorului financiar nerambursabil, aspect demonstrat în detaliu chiar de judecătorul fondului, este evident că nu se pune în discuţie aplicarea acestui text de lege, în cauză existând doar prima premisă impusă, respectiv nedepistarea neregulii de către autoritate într-o anumită etapă procedurală a proiectului.

Mai mult, aprecierea instanţei potrivit căreia pârâta a verificat toate aspectele menţionate în procesul-verbal de constatare, nu este de natură să conducă la ideea că neregulile constatate nu există ori că neregulile nedescoperite anterior conduc la anularea implicită a celor descoperite într-o fază procedurală ulterioară deoarece, în privinţa acestei situaţii, al neobservării sau chiar aprecierii diferite anterioare de către autorităţile de monitorizare, CJUE s-a pronunţat în Cauza C-465/10 Hotărârea Ministre de l'Interieur, de l'Outre-mer, des Collectivites territoriales et de l'Immigration din 21 decembrie 2011, aplicând prin analogie raţionamentul din Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Starke GmbH din 16 martie 2006.

O altă critică vizează analiza efectuată de instanţa de fond referitoare la cesiunea contractului de finanţare, aceasta, în viziunea pârâtei, apreciind în mod eronat asupra normei legale şi contractuale avute în vedere de părţi, analizând aspecte străine de natura cauzei şi dispunând, ulterior, o hotărâre contradictorie.

Astfel, susţine recurenta, contrar reţinerilor Curţii de Apel Braşov care a apreciat că "aprobarea cesiunii contractului era legală doar către succesorii în drepturi ai beneficiarului", norma legală, art. 12 alin. (1) din H.G. nr. 224/2008 şi norma contractuală, art. 10 din Anexa I - Prevederi generale, statuează asupra a două situaţii distincte, respectiv o cesionare, cu titlu general, care poate fi efectuată cu acordul expres şi prealabil al autorităţii, şi o cesionare, regăsită în teza a II-a a textului de lege şi la art. 10 alin. 3 în Anexa I, bazată pe imposibilitate de executare neimputabilă beneficiarului, către succesorii săi în drepturi, cu aprobarea prealabilă a AFIR.

Într-adevăr, prin solicitarea de aprobarea a cesiunii, s-a făcut şi o dovadă a lipsei efective a sumei de bani aferente componentei de cofinanţare, însă nu s-ar putea aprecia că refuzul acordării unui credit nu constituie o cauză neimputabilă unui solicitant de fonduri comunitare.

Mai mult decât atât, în opinia recurentei-pârâte, instanţa de fond şi-ar fi depăşit limita învestirii, intimata-reclamantă neaducând critici asupra legalităţii/nelegalităţii actului adiţional nr. x/2011, astfel că această verificare de legalitate nu trebuia efectuată, fiind străină de natura cauzei. Se susţine că părţile au convenit la această schimbare, iar aducerea în discuţie a cesiunii şi a sumei primite de fostul beneficiar, C., în cuprinsul titlului de creanţă, au avut scopul dovedirii avantajului necuvenit şi încălcării unui criteriu de eligibilitate (aspecte cercetate de instanţa de fond şi considerate întemeiate).

1.4. Apărările formulate în cauză

Atât reclamantul, cât şi pârâta au formulat întâmpinări faţă de recursul părţii cu interese contrare, reluând, în cea mai mare parte, susţinerile care au făcut obiectul memoriilor de motivare a căii de atac ori pe cele susţinute în primul grad de jurisdicţie, astfel că nu se impune reluarea conţinutului acestor apărări.

Astfel, în esenţă, solicitând respingerea recursului AFIR, reclamantul a susţinut că soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării actelor administrative atacate, a fost o soluţie justă, însă nu doar din perspectiva unui exces de putere al autorităţii ci inclusiv întrucât nu erau întrunite condiţiile prescrise de lege pentru constatarea şi sancţionarea neregulilor reţinute de autoritate în actele administrative atacate, iar pârâta, solicitând respingerea recursului parţii adverse, a subliniat încă o dată că instanţa de fond, în mod legal, ar fi reţinut că neregulile constatate îndeplinesc rigorile definiţiei prevăzută atât in legislaţia internă, cât si in reglementările europene, iar modul de aplicare a corecţiei financiare, raportat la natura neregulii, ar impune retragerea întregului sprijin financiar acordat, dat fiind faptul că neregulile identificate afectează în integralitate contractul de finanţare.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului promovat de către recurentul-reclamant împotriva considerentelor sentinţei, întrucât, din această perspectivă, nu există niciun motiv care să inducă instanţei de reformare concluzia că prima instanţă ar fi interpretat eronat sau ar fi făcut, în partea de considerente ce face obiectul acestui recurs, aplicarea greşită a vreunei norme de drept substanţial, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. pe de altă parte, însă, Înalta Curte constată caracterul fondat în parte al recursului promovat de către pârâta-recurenta, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Din perspectiva situaţiei de fapt stabilită corect de către judecătorul de primă instanţă, se reţine că, la data de 18.04.2012, a fost încheiat contractul de finanţare nr. x, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru proiectul "Construire seră legume", între pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Întreprinderea Individuală C..

La data de 16 august 2012, beneficiara Întreprindere Individuală C. a înaintat pârâtei, în temeiul art. 10 din contractul de finanţare, cererea de aprobare a cesiunii contractului de finanţare, arătând că băncile i-au refuzat acordarea creditelor, deoarece nu dispune de garanţii imobiliare şi nu este o societate cu vechime şi credibilitate pentru bancă, astfel că nu poate susţine proiectul fără un credit, suma neeligibilă fiind mult prea mare pentru veniturile proprii; ulterior, respectivul beneficiar a încheiat un contract de cesiune a contractului de finanţare nr. x/18.04.2012 cu reclamantul Întreprindere Individuală A., prin care acesta din urmă a preluat, în mod necondiţionat, absolut, permanent şi irevocabil toate drepturile şi obligaţiile derivate din contractul de finanţare .

În perioada august 2012- noiembrie 2012, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a procedat la reverificarea amănunţită a condiţiilor de eligibilitate privind Proiectul şi noul titular, iar la data de 20 noiembrie 2012, reclamantul a devenit titularul Proiectului "Construire seră de legume" prin încheierea, cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a actului adiţional nr. x la contractul de finanţare nr. x/18.04.2012, act prin care pârâta a aprobat în mod expres cesiunea contractului de finanţare nr. x/18.04.2012 între reclamantul A., în calitate de cesionar, şi Întreprinderea Individuală C., în calitate de cedent (titularul iniţial al proiectului); în continuare, proiectul a fost implementat, fiind supus controalelor administrative documentare şi la faţa locului ale pârâtei. Ultima tranşă de plată din fondurile nerambursabile a fost primită la data de 29 august 2014 .

În perioada 18 decembrie 2014-09 februarie 2015, în baza Notei de descoperire a unei nereguli şi de fundamentare pentru desfăşurarea unui control IRD 0.1 nr. 43.528/18.12.2014, aprobată de Directorul General al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, o echipă de control din cadrul Serviciului Cooperare Operaţională Externă - Direcţia Control şi Antifraudă al AFIR a procedat la analiza aspectelor menţionate în raportul Curţii de Conturi a României - Autoritatea de Audit formulate în urma celei de-a doua misiuni intermediare de audit - exerciţiul financiar 2014, asupra plăţilor efectuate în perioada 01.03.2014-30.06.2014 şi a întocmit raportul de control nr. x/30.01.2015.

Verificarea a fost efectuată cu scopul de a stabili existenţa şi cuantumul neregulilor constatate pentru beneficiarul-reclamant Întreprindere Individuală A. în urma verificărilor efectuate de Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României asupra modului de implementare a proiectului, ocazie în care echipa de control desemnată s-a axat pe verificarea condiţiilor de acordare a finanţării în cadrul contractului x/18.04.2012 şi pe legătura dintre contractul de finanţare în discuţie şi contractul de finanţare x/13.04.2012, beneficiar S.C. B. S.R.L.

Ca urmare a acestei reverificări, pârâta a constatat că există o serie de nereguli privind implementarea proiectului, respectiv divizarea în două proiecte, în vederea depăşirii intensităţii maxime a finanţării nerambursabile, îndeplinirea formală, la momentul depunerii cererii de finanţare, a criteriului de eligibilitate privind asigurarea cofinanţării şi obţinerea de către titularul iniţial al proiectului, a unui avantaj necuvenit constând din preţul cesiunii proiectului, achitat din fonduri proprii de către reclamantă.

În consecinţă, la data de 9 februarie 2015, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a întocmit procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/2015 cu privire la proiectul "Construire seră legume" - beneficiar Întreprindere Individuală A., prin care a constatat existenţa următoarelor nereguli în implementarea contractului de finanţare x/18.04.2012: crearea de condiţii artificiale în scopul depăşirii plafonului maxim de finanţare, îndeplinirea formală a criteriului de eligibilitate EG 5 (lipsa dovedirii cofinanţării pentru proiectul depus), crearea unui avantaj necuvenit prin cesionarea proiectului în schimbul unei sume de bani. În consecinţă, măsura luată de pârâtă cu privire la beneficiara reclamantă Întreprindere Individuală A. a vizat recuperarea întregii sume primite drept finanţare şi rezilierea contractului de finanţare x/18.04.2012.

Împotriva acestui act administrativ, în temeiul art. 7 din Legea 544/2004 şi art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011, reclamanta a formulat contestaţie, ce a fost respinsă de către pârâtă prin decizia nr. 18.319/20.05.2015, astfel că sus-numitul s-a adresat instanţei de judecată, în temeiul Legii contenciosului administrativ, solicitând anularea acestor acte administrative deoarece nu s-au încălcat în niciun fel dispoziţiile legale în materie, reclamanta neobţinând un avantaj necuvenit prin crearea de condiţii artificiale şi atragerea de fonduri nerambursabile suplimentare sau prin depăşirea plafonului maxim de finanţare ca urmare a fracţionării artificiale a unui proiect în două proiecte: proiectul reclamantei şi proiectul aparţinând societăţii B. S.R.L.; curtea de apel a admis acţiunea în condiţiile anterior expuse.

Într-o ordine firească, instanţa de reformare va trece la analiza cu prioritate a recursului promovat împotriva sentinţei de către reclamant, întrucât calea de atac promovată de către acesta vizează exclusiv considerentele sentinţei, în timp ce recursul pârâtei are în vedere soluţia de admitere a acţiunii de către curtea de apel, soluţie considerată contradictorie faţă de respectivele considerente pe care, menţinându-le din perspectiva recursului promovat de către reclamant, Înalta Curte va analiza anumite aspecte ce sunt comune celor două recursuri.

Astfel, în ceea ce priveşte recursul promovat împotriva considerentelor sentinţei de către recurentul-reclamant A., Înalta Curte apreciază că motivul de casare invocat de către acesta, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu are incidenţă în cauză, neexistând niciun motiv care să inducă instanţei de recurs concluzia că prima instanţă ar fi interpretat eronat sau ar fi făcut în cauză aplicarea greşită a vreunei norme de drept substanţial, în cadrul considerentelor criticate.

Se impune a se preciza, mai întâi, faptul că această critică, dar şi argumentarea ei, se situează la limita de a nu putea fi încadrată în motivul de casare invocat, respectiv art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care sancţionează hotărârea ce a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, încălcarea legii presupunând, fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a legii.

Înalta Curte aminteşte că, în doctrina şi jurisprudenţa conturate după intrarea în vigoare a noii legislaţii procesual civile, s-a arătat în mod constant că refuzul aplicării legii, la care se referă textul, constă în nesocotirea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială, în timp ce interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului. Pe de altă parte, aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi de apel. În acest caz, situaţia de fapt a fost greşit calificată, comparativ cu exigenţele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii fondului sau ai apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecăţii.

Astfel, prima critică a reclamantului vizează pretins greşita apreciere de către curtea de apel a situaţiei de fapt în sensul că neregula ar fi confirmată de cumulul de indicatori "red flags" (similitudinile în accesarea de finanţare), câtă vreme, la dosarul cauzei, nu ar fi existat o dovadă adusă de autoritate privind încălcarea de către ÎI A. a obiectivelor schemei de finanţare, cel puţin o probă privind obţinerea de către aceasta din urmă a unui avantaj contrar acestor obiective.

Critica este, în mod vădit, nefondată, aceasta deoarece, în afara unor obligaţii reflectând percepţia subiectivă a reclamantului asupra situaţiei de fapt, acesta nu a făcut dovada unei situaţii contrară celei reţinute de instanţa de fond, dovadă care să inducă instanţei de recurs concluzia că s-ar fi făcut în cauză aplicarea greşită a normelor de drept substanţial incidente.

Primul judecător a realizat o interpretare corectă raportat la situaţia de fapt, a dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, atât din perspectiva cerinţei creării unor condiţii artificiale, cât şi din aceea a scopului urmărit, de a se obţine un avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, făcând aplicarea oportună în cauză a jurisprudenţei CJUE în această materie, exprimată în cauza C-434/12 Slancheva.

Se impune a se sublinia încă o dată faptul că, în decizia citată, instanţa europeană a stabilit că "articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit, în exclusivitate, să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane."

Contrar susţinerilor nedovedite ale recurentului-reclamant şi aşa cum a reţinut în mod corect judecătorul fondului, analizând raţional situaţia de fapt reflectată de probe, în cauza de faţă, se întrunesc ambele condiţii pentru a se reţine abaterea prevăzută în actele administrative contestate, respectiv existenţa unui element obiectiv constând în crearea unor condiţii artificiale pentru obţinerea plăţilor, cu consecinţa ca finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să nu poată fi atinsă, precum şi existenţa unui element subiectiv constând în urmărirea de către candidatul la acordarea unei astfel de plăţi, a obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Astfel, una dintre laturile parcelei pe care se realizează investiţia este comună cu parcela pe care S.C. B. S.R.L. îşi realizează propria investiţie contractul de finanţare al acesteia din urmă fiind ulterior reziliat; la data aprobării de către AFIR a cesionării contractului de finanţare către A., respectiv 20.11.2012, acesta deţinea şi funcţia de administrator al S.C. B. S.R.L., încă din data de 02.10.2012, conform datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Pe de altă parte, după ce C. întreprindere Individuală a comunicat, către recurenta-pârâtă, intenţia de a cesiona contractul de finanţare către A. întreprindere Individuală (în data de 21.08.2012), S.C. B. S.R.L. a solicitat, pe 08.11.2012 înlocuirea responsabilului legal de proiect cu reclamantul A..

Sugestive în sensul legăturii dintre respectivele firme şi a creării unor condiţii artificiale sunt şi împrejurări precum: studiile de fezabilitate pentru C. întreprindere Individuală şi S.C. B. S.R.L. au fost întocmite de aceeaşi societate, S.C. D. S.R.L. Braşov, estimarea bugetelor celor 2 proiecte s-a realizat pe baza unor oferte identice, de la aceiaşi producători/furnizori, pentru a se stabili bugetele estimative pentru cele 2 proiecte învecinate, s-au folosit o serie de oferte, provenite de la aceiaşi producători/furnizori, în aceeaşi cerere de finanţare, aceeaşi persoană figurează ca mandatat de C.

întreprindere Individuală la întocmirea dreptului de superficie asupra terenului pe care se realizează investiţia şi semnatar al convenţiei pentru constituirea dreptului de superficie, persoana în cauză fiind, alături de C., acţionar şi administrator al S.C. E. S.R.L., comisiile de evaluare a ofertelor in cadrul atribuirii contractelor de lucrări si contractelor de furnizare bunuri pentru II A. şi S.C. B. S.R.L. au membrii comuni, contractul pentru execuţia de lucrări a fost atribuit de cei doi beneficiari aceleiaşi societăţi, S.C.

F. S.R.L.., iar aceasta din urmă a efectuat lucrări de construcţii şi pentru beneficiarul S.C. G. S.R.L., imediat după cesionarea contractului de finanţare către reclamantă, beneficiarul Întreprinderea Individuală C. (care s-a autorizat ca întreprindere individuală după depunerea cererii de finanţare), s-a radiat de la Registrul Comerţului, astfel cum se menţionează în raportul de control întocmit de Direcţia Control şi Antifraudă din cadrul pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, din data de 20 noiembrie 2012 (data semnării actului adiţional nr. x, prin care a fost cesionat contractul de finanţare auditat); pe de altă parte, până în data de 24 aprilie 2013, A. a fost reprezentant legal şi administrator comun pentru ambii solicitanţi/beneficiari (A.

şi S.C. B. SRL); conform cărţii de muncă, A., în anii anteriori preluării contractului de finanţare, a fost angajat în cadrul unor societăţi comerciale având un salariu brut care nu a depăşit 1.800 RON/luna, ceea ce a ridicat semne de întrebare cu privire la faptul că ar fi pus la dispoziţie resurse financiare proprii şi că ar fi acţionat în nume propriu în derularea proiectului, ia societatea la care a fost angajat, înainte de preluarea contractului de finanţare, a fost S.C. H. S.R.L., care avea ca asociat pe I. cu 40% din părţile sociale, acelaşi I. care a fost administrator şi în cadrul proiectului x "construire seră", beneficiar fiind S.C.

B. S.R.L., proiectul învecinat cu proiectul auditat.

Toate aceste împrejurări reflectă o situaţie de fapt apreciată corect şi obiectiv de către curtea de apel şi necontrazisă prin dovada contrară de către recurentul-reclamant; această situaţie de fapt face dovada faptului că, din perspectiva jurisprudenţei CJUE, exemplificată anterior, sunt îndeplinite ambele condiţii obligatorii pentru a se concluziona că reclamanta, împreună cu cealaltă entitate menţionată de AFIR, a creat, în mod artificial, condiţiile necesare pentru a obţine ajutorul din cadrul FEADR -Măsura 121, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, raţionamentul judecătorului de primă instanţă în acest sens fiind caracterizat de claritate şi coerenţă.

O altă critică cuprinsă în acelaşi recurs vizează neregula neîndeplinirii criteriului de eligibilitate EG5 la depunerea cererii de finanţare şi, respectiv, la cesionarea contactului de finanţare, apreciind recurentul că respectivele considerente ale instanţei ar reprezenta dezlegări greşite ale unor probleme de drept, fiind contrare probelor administrate în dosar, motiv pentru care trebuie înlăturate.

Şi această critică estre nefondată pentru că, şi în ceea ce priveşte neîndeplinirea criteriului de eligibilitate EG5 privind asigurarea cofinanţării investiţiei, raţionamentul curţii de apel, întemeiat pe probele administrate, este corect, recurentul-reclamant nereuşind să facă dovada contrară.

Astfel, pentru acest criteriu, solicitantul iniţial, C., a creat aparenţa îndeplinirii lui prin prezentarea a două extrase de cont, respectiv extras de cont emis de K. S.A. Sucursala Braşov din data de 26.04.2011, împrumut 900.000 RON de la L. şi extras de cont din data de 22.04.2011 emis de M. S.A., împrumut 1.270.000 RON de la N. (ambii creditori având încheiate contracte de finanţare cu AFIR).

Ulterior, după o perioadă de timp de la semnarea contractului de finanţare, sus-numitul a comunicat autorităţii imposibilitatea asigurării cofinanţării investiţiei, motivul invocat fiind neacordarea unor credite bancare, ceea ce conduce în mod clar la concluzia că sumele pretins împrumutate anterior şi cu care a susţinut îndeplinirea criteriului de eligibilitate EG 5 (asigurarea cofinanţării investiţiei) au fost, de fapt, nereale şi formale şi acest criteriu nu era îndeplinit la data depunerii cererii de finanţare, câtă vreme, la acea dată, beneficiarul a prezentat extrasele de cont privind pretinsele împrumuturi, şi nu un document emis de bancă care să fi certificat posibilitatea băncii de acordare a unui credit; pe de altă parte, la solicitarea de cesionare a contractului de finanţare către reclamantul A., acesta s-a angajat că va susţine financiar proiectul, fără a indica şi a face dovada potenţialelor surse de finanţare care să probeze îndeplinirea criteriul de eligibilitate EG5.

De asemenea, nefondată şi nesusţinută de probele administrate este şi critica referitoare la pretinsa reverificare de către AFIR a criteriilor de eligibilitate în raport cu persoana cesionarului, precum şi critica ce vizează caracterul pretins nerezonabil şi disproporţionat al verificării ulterioare întreprinsă de către autoritate, iar împrejurarea că judecătorul de primă instanţă nu a împărtăşit punctul de vedere al recurentului-reclamant referitor la această disproporţionalitate, nu înseamnă că argumentele invocate în acest sens au rămas neanalizate în mod culpabil, ci doar că, faţă de soluţia dispusă, instanţa de fond nu a mai apreciat ca fiind relevantă analiza lor, nefiind lipsit de semnificaţie nici faptul că acest recurent nu a invocat în mod explicit motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că verificările proiectelor se fac în etape diferite, după procedurile de lucru aferente fiecărei etape de verificare (selectare, contractare, plată), fiecare procedură cuprinzând anumite constatări legate de existenţa sau nu a documentelor cerute de respectiva procedură; contractul şi legislaţia specifică instituie mecanismul controlului ulterior, orice plată putând fi invalidată de nereguli, fapt ce însemnă că, în situaţia în care ulterior sunt efectuate alte controale aprofundate de către compartimente specializate sau chiar instituţii externe cu atribuţii de control, beneficiarul nu este exonerat de răspundere pentru documentele depuse sau acţiunile întreprinse. Mai mult decât atât, contractul de finanţare obligă beneficiarul sa respecte condiţiile de selecţie şi eligibilitate pe toată durata contractului.

În cauza de faţă este fără putere de tăgadă, şi acest fapt fiind corect apreciat de către curtea de apel, că în perioada 18 decembrie 2014 - 09 februarie 2015, în baza Notei de descoperire a unei nereguli şi de fundamentare pentru desfăşurarea unui control, nr. 43528/18.12.2014,s-a efectuat un control având ca scop analiza aspectelor menţionate în raportul Curţii de Conturi a României - Autoritatea de Audit formulate în urma celei de-a doua misiuni intermediare de audit - exerciţiul financiar 2014, asupra plăţilor efectuate în perioada 01.03.2014 - 30.06.2014 şi a întocmit Raportul de control nr. x/30.01.2015; scopul acestei verificări a fost acela de a stabili existenţa şi cuantumul neregulilor constatate pentru beneficiara reclamantă Întreprindere Individuală A., respective analiza condiţiilor de acordare a finanţării în cadrul contractului x/18.04.2012 şi a legăturii dintre respectivul contract de finanţare şi contractul de finanţare x/13.04.2012, beneficiar fiind S.C. B. S.R.L.

În urma acestui control, s-a constatat că există o serie de nereguli privind implementarea proiectului, respectiv divizarea unui proiect în două proiecte în vederea depăşirii intensităţii maxime a finanţării nerambursabile, îndeplinirea formală, la momentul depunerii cererii de finanţare, a criteriului de eligibilitate privind asigurarea cofinanţării şi obţinerea de către titularul iniţial al proiectului a unui avantaj necuvenit constând din preţul cesiunii proiectului, achitat din fonduri proprii de către reclamantă.

Ca atare, la data de 9 februarie 2015, pârâta-recurentă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a întocmit procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/2015 cu privire la proiectul "Construire seră legume" - beneficiar Întreprindere Individuală A., prin care a constatat existenţa următoarelor neregulilor evidenţiate anterior în implementarea contractului de finanţare, respectiv crearea de condiţii artificiale în scopul depăşirii plafonului maxim de finanţare, îndeplinirea formală a criteriului de eligibilitate EG 5 (lipsa dovedirii cofinanţării pentru proiectul depus), crearea unui avantaj necuvenit prin cesionarea proiectului în schimbul unei sume de bani, astfel că măsura luată de pârâtă cu privire la beneficiara-reclamantă a vizat, în mod corect, recuperarea întregii sume primite drept finanţare şi rezilierea contractului de finanţare.

În contextul expus, în afara unor simple afirmaţii cu caracter subiectiv şi nesusţinute de niciuna dintre probele dosarului, recurentul-reclamant nu a făcut în niciun fel dovada caracterului abuziv, excesiv ori situat în afara cadrului legal al controlului în urma căruia au fost întocmite actele administrative contestate, simpla sa nemulţumire nefiind suficientă pentru a reţine acest caracter ori pentru a se aprecia că ar fi vizat, fără niciun temei, reverificarea unor aspecte deja avute în vedere la analiza condiţiilor finanţării.

În consecinţă, recursul promovat de către recurentul-reclamant A. împotriva considerentelor sentinţei este, în întregime, nefondat.

În ceea ce priveşte recursul promovat de către pârâta AFIR împotriva aceleiaşi sentinţe, acesta este numai parţial fondat, din perspectiva dispoziţiilor art. 588 pct. 8 C. proc. civ., situaţia de casare prevăzută de pct. 6 al aceluiaşi text de lege, negăsindu-şi incidenţa în cauza prezentă.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, invocând incidenţa în cauză a disp. art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a pretins că argumentele şi parte din considerentele hotărârii de fond ar avea caracter contradictoriu faţă de soluţia dispusă prin dispozitiv, în condiţiile în care, deşi curtea de apel a reţinut existenţa şi săvârşirea neregulilor expuse, în final, a admis acţiunea.

Înalta Curte nu poate reţine aceste afirmaţii raportate la situaţia din dosar ca fiind de natură să atragă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pctr. 6 C. proc. civ.

Astfel, în practica instanţei supreme s-a arătat că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi: existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

În cauza de faţă, această situaţie de casare nu se confirmă câtă vreme instanţa de fond, deşi a reţinut, într-adevăr, existenţa şi săvârşirea neregulilor de către reclamant, ulterior a motivat şi justificat separat soluţia de admitere a acţiunii, prin aprecierea unui text de lege prin care a înlăturat răspunderea acestuia din urmă; modul în care curtea de apel a interpretat respectivul text de lege la situaţia de fapt din prezenta cauză trebuie analizat din perspectiva unui alt motiv de casare, respectiv a situaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, ar fi aplicabil art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011 întrucât înseşi autoritatea pârâtă este cea care a aprobat finanţarea ambelor proiecte, în urma analizării documentaţiilor aferente, prin prisma îndeplinirii condiţiilor legale şi a încheiat contractele de finanţare cu cele două întreprinderi individuale, în baza cărora a plătit sumele la care s-a obligat; ulterior, în cadrul unui control ex-post permis de clauzele contractuale, pârâta, în opinia curţii de apel, şi-ar fi schimbat însă poziţia, constatând numeroase elemente sau indicatori ce ar releva, încă de la data depunerii cererilor de finanţare, legăturile şi coordonarea dintre proiectele propuse de beneficiarii A. şi S.C. B. S.R.L., astfel că, pe baza aceloraşi documente, ar fi emis două opinii total diferite.

Din analiza conţinutului art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011, raportat la situaţia de fapt existentă în cauză, Înalta Curte constată faptul că primul judecător a apreciat în mod greşit asupra incidenţei în cauză a acestui text de lege, în sensul în care dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. reglementează această situaţie de casare.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, "Obligaţia de rambursare prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil"; cu alte cuvinte, pentru a se putea discuta aplicabilitatea acestui text de lege, este necesară întrunirea cumulativă a celor două condiţii, respectiv eroarea autorităţii şi nedepistarea acesteia de către beneficiar, în mod rezonabil.

Este fără putere de tăgadă că, în cauza de faţă, aşa cum a reţinut chiar judecătorul de primă instanţă, a fost probată intenţia beneficiarului de eludare a normelor legale, prin crearea în mod artificial a condiţiilor de obţinere a ajutorului financiar nerambursabil, încă de la demararea proiectului, împrejurare ce exclude probabilitatea ca respectivul impediment să nu fi putut fi depistat, în mod rezonabil, de către beneficiar.

Prin urmare, contrar celor reţinute de către curtea de apel, eroarea autorităţii este numai una din condiţiile impuse de norma europeană pe care în mod eronat a aplicat-o în cauză, pentru a se dispune exonerarea beneficiarului de obligaţia de restituire a finanţării necuvenite, cea de a doua condiţie fiind aceea ca beneficiarul să demonstreze faptul că s-a aflat în imposibilitatea de a depista eroarea care califică sprijinul financiar ca fiind necuvenit.

Or, raportat la cauza de faţă, este evident că recurentul-reclamant nu poate susţine faptul că nu avea, obiectiv, posibilitatea de a realiza neregula imputată, din moment ce o atare neregulă priveşte strict conduita sa şi vizează crearea condiţiilor artificiale pentru accesarea fondurilor nerambursabile, aşa cum s-a arătat pe larg în paragrafele anterioare.

Cu atât mai puţin, aprecierea instanţei de fond în sensul că autoritatea ar fi verificat iniţial toate aspectele menţionate în procesul-verbal de constatare nu este de natură să conducă la ideea că neregulile constatate nu ar exista; se impune a se preciza, în acest context, că în Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Starke GmbH din 16 martie 2006, Curtea a reţinut totodată că principiul protecţiei încrederii/aşteptării legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziţii clare a dreptului comunitar şi nici comportamentul unei autorităţi naţionale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii, care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic, o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar acestui drept comunitar. Ca atare, în cazul identificării unei nereguli, autoritatea are obligaţia, nu doar posibilitatea, de a reveni chiar asupra propriilor decizii, mecanismul controlului ulterior fiind consacrat atât de legislaţia în materie cât şi de contractul de finanţare încheiat.

Faţă de toate aspectele expuse, reţinând incidenţa în cauză a situaţiei de casare prevăzută de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei, soluţie în raport cu care apare ca fiind inutilă cercetarea celorlalte critici invocate de către această titulară a căii de atac în susţinerea aceluiaşi motiv de recurs, respectiv susţinerile referitoare la cesiunea contractului.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496, 497, 498 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportate la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul recurentei - pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată: pe de altă parte, va respinge ca fiind nefondat recursul reclamantului împotriva considerentelor aceleiaşi sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 167/2018 din 28 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 167/2018 din 28 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.