Appeal against refusal to suspend execution of administrative order for recovery of loan between collecting societies dismissed

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 26.11.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. şi B. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în temeiul art. 14 şi urm. din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cerere de suspendare solicitând suspendarea executării efectelor actului administrativ cu caracter individual reprezentat de Decizia ORDA nr. 125/21.10.2020 privind dispunerea măsurilor necesare intrării în legalitate a organismului de C. B., până la pronunţarea instanţei cu privire la cererea în anularea acestui act administrativ şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată conform art. 453 C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 236 din 1 martie Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca neîntemeiată, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientele D. de C. a Drepturilor de Autor şi A. şi a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta E..

Prin sentinţa civilă nr. 1009/2001 din 24 iunie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea completatoare formulată de intervenienta D. în contradictoriu cu reclamanta A. şi B. şi a obligat-o pe aceasta din urmă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON reprezentând onorariu avocat redus.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamanta A. şi B., invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că referitor la condiţia cazului bine justificat, în contra susţinerilor primei instanţe, în realitate, elementele de nelegalitate evidenţiate în cererea de chemare în judecată nu pot fi valorificate doar pe calea acţiunii în anulare, iar soluţionarea lor nu ar reprezenta o prejudecare a fondului.

Prin cererea de suspendare a invocat încălcarea evidentă a unor norme legale care conferă o puternică aparenţă de nelegalitate actului administrativ atacat, respectiv Decizia directorului general ORDA nr. 125/21.10.2020. Înfrângerea dispoziţiilor legale evocate şi a principiilor de drept enunţate în cererea introductivă nu poate fi analizată doar prin intermediul soluţionării acţiunii în anulare a actului administrativ ilicit, ci şi în cadrul procesual conturat de o cerere de suspendare a executării actului.

Există circumstanţe de fapt şi de drept care creează o îndoială extrem de puternică privind legalitatea Deciziei ORDA nr. 125/21.10.2020, printre acestea enumerându-se:

a) Depăşirea competenţelor autorităţii administrative emitente;

b) Impunerea unei obligaţii imposibil de executat;

c) Reţinerea în mod total eronat a situaţiei de fapt care, în viziunea autorităţii administrative emitente, a impus emiterea deciziei atacate.

Cu privire la condiţia cazului bine justificat, recurenta a făcut referire la Decizia nr. 442 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 30 ianuarie 2013 pronunţată în recurs de secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Printre motivele de suspendare invocate derecurentă, se numără şi aspecte care, deşi vizează într-o oarecare măsură fondul, pot totuşi să fie analizate în cadrul unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ, deoarece ele, prin natura lor, permit instanţei să constate subzistenţa unei îndoieli legitime asupra respectivului act administrativ, fără însă ca valorificarea lor în acest context (deci ca motive de suspendare) să presupună în chip ineluctabil rezolvarea în fond a cauzei.

Prima instanţă a făcut o demarcare categorică între criticile de nelegalitate, pe de o parte, şi împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, pe de altă parte. Această demarcare, în pofida a ceea ce lasă prima instanţă să se înţeleagă, nu poate fi una absolută, deoarece ar trebui să conchidem că toace cererile de suspendare, indiferent de conţinut, sunt a priori nefondate, ceea ce nu putem admite. Este însă clar că o oarecare analiză a fondului (care inevitabil va avea un oarecare cuantum de superficialitate) va trebuie făcută, dar nu pentru a rezolva probleme de fond, ci pentru a constata incidenţa "îndoielii legitime".

Adoptarea unei Decizii de către ORDA cu depăşirea atribuţiilor legale este un motiv care, chiar şi la o analiză sumară, ridică un semn de întrebare vizavi de legalitatea actului a cărui suspendare o solicită recurenta.

Arată recurenta că nu solicită instanţei să constate că Decizia ORDA este nelegală, ci numai să constate că există temeiuri suficiente pentru a trage concluzia că este îndeplinită prima dintre condiţiile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat.

Emiterea unui act administrativ de către un organ care şi-a depăşit competenţele se numără printre cazurile de suspendare enumerate expressis verbis de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, ca atare, opţiunea primei instanţe de a trece expeditiv peste acest motiv de suspendare nu poate fi corectă.

Totodată, faptul că obiectul actului administrativ - respectiv conduita la care recurenta, în calitate de destinatară a obligaţiei de conformare la norma Deciziei, este obligată -, este imposibilă, este iarăşi un aspect formal, care poate fi valorificat în această procedură, fără a aborda miezul problemei juridice ce urmează a fi dedus spre soluţionare judecătorului investit cu cererea de anulare a Deciziei.

Nu în ultimul rând, faptul că ORDA, cu prilejul adoptării Deciziei, nu a ţinut seama de toate împrejurările de fapt (inclusiv sub aspectul probelor relevante) este iarăşi un aspect care poate fi "pipăit" de instanţă în această procedură, fără a prejudeca fondul.

A susţinut recurenta că:

1.1. Directorul general ORDA a emis un act administrativ cu depăşirea competenţelor sale legale.

Nicio prevedere legală nu-i permite directorului general ORDA să intervină în raporturile juridice de drept privat dintre două organisme de C. pentru a stabili legalitatea unor acte juridice încheiate între acestea.

Potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, ORDA "controlează, pe cheltuială proprie, din oficiu sau în urma unei sesizări scrise, respectarea legislaţiei din domeniu, funcţionarea şi activitatea organismelor de C., inclusiv prin permiterea accesului la sistemul informatic al acestora, şi stabileşte măsurile de intrare în legalitate sau aplică sancţiuni, după caz".

Nu există nicio normă legală care să-i confere directorului general ORDA puterea de a dispune în sarcina unui organism de C. obligaţia de a declanşa proceduri judiciare sau extrajudiciare împotriva unui alt subiect de drept, mai ales în condiţiile în care prin Decizia nr. 5/19.01.2021 privind dispunerea măsurilor necesare intrării în legalitate organismului de gestiune E., ORDA acordă E. un termen de 3 luni de intrare în legalitate, respectiv pentru "supunerea aprobării Adunării Generale E. a împrumuturilor contractate de organismul de C. în perioada 2018-2020", inclusiv a celor acordate de B..

Măsurile de intrare în legalitate prevăzute de art. 181 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 nu pot avea în vedere decât fapte proprii ale organismului supravegheat şi controlat şi nu fapte ale unor terţi care dispun de autonomie de voinţă.

În mod concret, ORDA a impus o obligaţie de rezultat în sarcina B.; "recuperarea sumei de 59.831,00 RON reprezentând împrumut acordat organismului de C. E." a cărei executare depinde într-o măsură covârşitoare de voinţa juridică a acestui din urmă organism de C. - E..

În plus, ORDA a dispus această aşa-numită măsură de intrare în legalitate contrar ordinii de drept conturate de legislaţia incidenţă şi de clauzele contractului de împrumut dintre părţi care:

i) permit încheierea de contracte de împrumut între organismele de C., fără nicio limitare - iar dacă o posibilă limitare ar fi impusă de însăşi asociaţia care acordă împrumutul potrivit prevederilor O.G. nr. 26/2000, reiterează recurenta că organele de conducere şi control ale B. au aprobat pe rând acordarea împrumutului (Consiliul Director, Comisia de supraveghere şi Adunarea Generală Ordinară/Extraordinară);

ii) permit părţilor unui contract de împrumut încheiat valabil să stabilească în mod liber clauzele contractuale, inclusiv scadenţa restituirii sumelor împrumutate.

Or, în cazul de faţă scadenţa restituirii sumelor împrumutate (14.05.2021), este ulterioară datei stabilite de ORDA până la care recurenta era ţinută să recupereze împrumutul (21.01.2021). În esenţă, directorul general ORDA şi-a arogat, prin Decizia atacată, competenţe ce aparţin puterii judecătoreşti, instanţei de judecată, întrucât a emis un act administrativ care constată nelegalitatea contractului de împrumut şi dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară.

În condiţiile în care nu există nicio normă legală care să prevadă substituirea instanţei de judecată de către un organ administrativ în chestiunea analizării legalităţii şi efectelor juridice ale unui act juridic civil, rezultă fără putinţă de tăgadă că directorul general ORDA, prin decizia emisă, a depăşit atribuţiile puterii executive şi şi-a arogat prerogative ale puterii judecătoreşti.

1.2. Impunerea unei obligaţii imposibil de executat

Prin decizia atacată, directorul general ORDA a stabilit o obligaţie în sarcina B. imposibil de executat, întrucât este imposibil ca, în termenul decis de actul administrativ în discuţie, să fie recuperată o sumă de bani de la un terţ.

Fără a intra în detalii, ori a relua argumentaţia din cadrul cererii de chemare în judecată, imposibilitatea executării de către recurenta a obligaţiei stabilite în sarcina sa de ORDA rezultă din:

Durata extrem de scurtă, respectiv 3 luni de zile, în care trebuie atins rezultatul impus de ORDA, prin raportare la durata procedurilor judiciare care conduc la pronunţarea unei hotărâri definitive ce poate fi pusă în executare. Este vădit imposibil şi contrar bunului simţ să se considere că un litigiu privind obligarea unui subiect de drept la plata unei sume de bani poate fi soluţionat în mod definitiv, iar hotărârea poate fi executată într-un termen mai scurt de trei luni. Reiterăm că subscrisa am formulat, în data de 18.01.2021, cerere de chemare în judecată împotriva E. prin care am solicitat obligarea organismului de C. E. la restituirea împrumutului acordat Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti în data de 21.01.2021, formând obiectul Dosarului nr. x/2021

Netemeinicia, ori cel puţin pre-maturitatea unei acţiuni în pretenţii formulate de subscrisa împotriva debitoarei E. înainte de scadenţa obligaţiei de restituire.

Imposibilitatea previzibilă a executării unei presupuse hotărâri judecătoreşti pronunţate în sensul obligării E. la restituirea sumelor împrumutate, din cauza lipsei de resurse materiale/lichidităţi cu care se confruntă acest organism de C.. În răspunsul E. la notificările formulate de B. privind restituirea împrumutului, acesta arată următoarele: "Referitor la notificarea privind restituirea împrumutului acordat E., vă aduc la cunoştinţă faptul că, după cum vă este cunoscut, împrumuturile au fost contractate de E. în sensul de a putea susţine activitatea E. potrivit cerinţelor ORDA şi în ideea de a le returna imediat ce E. primeşte drepturile ce se cuvin membrilor săi. Din păcate, din 2014 şi până în prezent, E. nu a primit nimic din drepturile legale ce se cuvin membrilor săi şi, prin urmare, nu a putut returna împrumuturile luate. Aşadar, E. nu are acum resursele materiale pentru a restitui B. împrumutul luat, însă, imediat ce va primi drepturile ce se cuvin membrilor săi, E. va restitui B. împrumutul luat".

1.3. Situaţia de fapt reţinută de autoritatea administrativă nu este cea reală.

Protocolul încheiat în data de 22.05.2018 stabileşte în mod clar, la art. 20, faptul că "împrumutul şi majorările acestuia va fi acordat de B. din comisionul administrativ anual reţinut în condiţiile Legii nr. 8/1996".

De asemenea, acelaşi protocol mai stabileşte, la art. 21, faptul că "împrumutul va fi restituit de E. la momentul primelor sume încasate urmare a repartizării remuneraţiilor cuvenite organismelor beneficiare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data semnării prezentului Protocol", precum şi faptul că "Termenul de restituire a împrumutului poate fi modificat, prin acordul părţilor, prin acte adiţionale la prezentul Protocol (art. 22)". Totodată, părţile pot agrea de comun acord înţelegeri de eşalonare de plată a restituirii împrumutului acordat.

Prin urmare, suma de 59.831 RON reprezentând împrumutul acordat E., se impută exclusiv asupra comisionului administrativ anual reţinut, potrivit dispoziţiilor legale incidente, de către B. şi, ca atare, nu se deduce, nici în tot şi nici în parte, din sumele colectate din dreptul de retransmitere prin cablu.

Dat fiind acest fapt, dovedit dincolo de orice îndoială prin înscrisurile ataşate la dosar, nu poate fi primită susţinerea ORDA că recurenta ar fi prejudiciat în vreun fel, prin acordarea împrumutului, drepturile autorilor pe care îi reprezint. Toate acestea fiind demonstrate, nu ne mai rămâne decât să concluzionăm că Decizia ORDA a cărei suspendare o solicităm este lipsită de orice fundament faptic, având în consecinţă un caracter pur arbitrar, chiar despotic.

II. Referitor la existenta unei pagube iminente

Prima instanţă a apreciat că "reclamanta nu a probat nici cerinţa privind paguba iminentă", deoarece "prin raportare la cele învederate de reclamantă, nu rezultă iminenţa producerii unui prejudiciu. Reclamanta invocă o situaţie ipotetică, fără a prezenta dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate."

Faţă de această susţinere, arată recurenta că nu a plasat momentul producerii prejudiciului exclusiv în viitor, aşa cum lasă să se înţeleagă instanţa, ci a dovedit că a înregistrat deja o pagubă, constând în cheltuielile de judecată avansate până la această dată în dosarul nr. x/2021, în cadrul căruia a solicitat E. restituirea împrumutului. Aceste cheltuieli constituie o pagubă deoarece: a) Decizia ORDA nr. 125/21.10.2021 - fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată intentate E. - este în realitate opozabil numai recurentei, nu şi E., ceea ce înseamnă că litigiul, declanşat în chip silnic, la "comanda" ORDA, este un exerciţiu ab initio sortit eşecului şi, ca atare, el ne apare ca expresia unei obligaţii oneroase impuse nouă în mod abuziv de către ORDA; şi b) scadenţa împrumutului - şi anume data de 14 iunie 2021 - este ulterioară datei împlinirii termenului de 3 luni de conformare prevăzut în Decizia 125 din 21.10.2020.

Prin urmare, recurenta a fost obligată să declanşeze un proces, cu toate cheltuielile aferente, iar acest lucru, evident, îi este prejudiciabil.

În al doilea rând, celelalte argumente ale recurentei faţă de iminenţa prejudiciului nu sunt, în pofida susţinerilor primei instanţe, simple speculaţii ipotetice, ci ele se revendică de la aceeaşi bază factuală, imposibilitatea conformării. Consideră că din acest punct de vedere pot fi făcute câteva critici pur formale la adresa Deciziei ORDA.

Structura logico-juridică a oricărei normei juridice cuprinde: ipoteza, care descrie împrejurările, condiţiile în prezenţa cărora se aplică regula de drept; dispoziţia, care arată conduita pe care trebuie să o urmeze subiectele de drept în condiţiile sau împrejurările descrise în ipoteză; şi sancţiunea, prin care se precizează consecinţele nerespectării dispoziţiei, adică măsurile ce se vor lua împotriva acelora care au nesocotit conduita impusă de norma juridică. în fine, prin sancţiune se urmăreşte atât prevenirea altor încălcări ale legii, cât şi restabilirea ordinii de drept. Din această analiză, unanimă în doctrina juridică, a structurii logice a normelor juridice se degajă o constatare, anume că între dispoziţia unei norme şi sancţiunea aceleiaşi norme trebuie să există o marjă de recul, un spaţiu de acţiune pentru destinatarul normei; în alte cuvinte, subiectul de drept trebuia să aibă posibilitatea de a se conforma dispoziţiei normei, evitând sancţiunea incidenţă, altminteri norma va fi deviată de la scopul ei firesc, transformându-se astfel într-o normă imposibilă.

Decizia ORDA nr. 125 din 21.10.2020 este o astfel de normă imposibilă. Carenţele acestei norme sunt deopotrivă structurale şi formale. Subscrisa mă aflu în imposibilitate de a mă conforma la această normă. Iar această imposibilitate nu este contingenţă, ci apodictică. Ca atare, prejudiciul viitor reprezentat de o posibilă sancţiune viitoare din partea ORDA nu reprezintă o simplă proiecţie speculativ-ipotetică a noastră, ci o primejdie reală pentru subscrisa.

Solicită suspendarea Deciziei ORDA nr. 125/21.10.2020 ca o măsură justificată de necesitatea de a preîntâmpina lezarea drepturilor şi intereselor legitime ale B., ca asociaţie - organism de C., pe de o parte, şi pe de altă parte, ale membrilor B., autori şi titulari de drepturi de opere scrise.

Mai exact, arată că, potrivit art. 184 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, în cazul în care Oficiul Român pentru Drepturile de Autor constată că organismul de C. nu respectă obligaţiile impuse acestuia prin lege, cu excepţia celor a căror încălcare se pedepseşte contravenţional sau penal, dispune măsurile necesare intrării în legalitate şi acordă prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor un termen de 3 luni pentru îndeplinirea acestora. Neconformarea poate antrena, în chip de sancţiune, măsura deosebit de severă a suspendării activităţii organismului de C..

În acest context, având în vedere imposibilitatea practică a implementării Deciziei ORDA în termenul de 3 luni, unei potenţiale sancţiuni, care, în eventualitatea nesuspendării şi/sau neanulării ei prin exercitarea controlul judiciar de către instanţa de contencios administrativ, prefigurează o perturbare deosebit de gravă a activităţii recurentei.

A mai arătat recurenta că nu sunt pertinente şi concludente apărările formulate de D. şi ORDA cu prilejul dezbaterilor (şi, pare-se, însuşite de prima instanţă) în sensul că o asemenea interpretare - deci ideea că sancţiunea eventuală din partea ORDA poate configura ea însăşi cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru admisibilitatea suspendării, respectiv iminenţa unei pagube - ar atrage, în chip aprioric, incidenţa cazului de suspendare în toate situaţiile posibile, ceea ce ar fi flagrant contrar spiritului legii. Acest argument, care se vrea a fi o demonstraţie prin procedeul reductio ad absurdum, ignoră un aspect deosebit de important, anume faptul că, în cazul de faţă, subscrisa mă aflu în imposibilitate obiectivă de a mă conforma Deciziei ORDA.

În alte cuvinte, dat fiind, aşa cum a demonstrat în cursul cercetării judecătoreşti, că recuperarea sumei efectiv împrumutate înăuntrul termenului de 3 luni nu va mai fi posibilă, recurenta se vede pusă în faţa unui fait accompli. Recurenta arată că nu se va putea conforma Deciziei ORDA, ceea ce înseamnă că incidenţa sancţiunii este cvasi-ineluctabilă.

Dispoziţiile art. 184 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 conferă ORDA prerogative importante, care însă sunt (toate) subsumate unei finalităţi conturate in terminis de legiuitorul însuşi, care înţelege să se folosească de ORDA pentru a garanta titularilor de drepturi de autor legalitatea activităţilor realizate de organismele de C.. Ceea ce nu a intenţionat legiuitorul - şi acest lucru transpare clar nu numai din ansamblul reglementării, ci şi din însăşi denumirea marginală a instituţiei intrării în legalitate, care pentru a fi ceea ce se recomandă a fi, adică un instrument pentru reintrarea în legalitate, trebuie exercitată într-o manieră care să şi permită această reintrare în legalitate, ceea ce nu e cazul aici - a fost să confere ORDA mijloacele legale pentru a plasa un organism de C. în şah-mat administrativ.

Decizia ORDA este astfel fâţiş contrară Legii nr. 8/1996, atât literei, cât şi spiritului acesteia.

Totodată, ca urmare a Deciziei ORDA, a realizat anumite activităţi pentru recuperarea împrumutului (notificarea E., organizarea Adunării Generale Extraordinare, etc.) şi a formulat deja o cerere de chemare în judecată împotriva ORDA, precum şi împotriva E., fapt care atrage, inevitabil, o seamă de cheltuieli. Iar aceste cheltuieli pot fi privite ele însele ca reprezentând un prejudiciu material iminent. Aceste aserţiuni sunt fundamentate în probele administrate în faţa instanţei (referindu-se la înscrisurile depuse la termenul din data de 08.02.2021).

Concluzionând, prejudiciul material determinat prin Decizia ORDA nr. 125/21.10.2020 este în cuantum de 4.790,51 RON şi constă în:

a) cheltuieli transmitere prin poştă scrisori cu valoare declarată notificări E. recuperare împrumut în cuantum de 18,94 RON;

b) onorariu avocat contract asistenţă juridică x/11.01.2021 cerere de chemare în judecată E. restituire împrumut în cuantum de 1.160,08 RON;

c) taxă de timbru cerere de chemare în judecată E. restituire împrumut în cuantum de 100 RON;

d) abonament platforma F. pentru desfăşurare Adunare Generală Extraordinară în cuantum de 595,33 RON (Adunarea Generală Extraordinară a fost convocată şi organizată de B. ca măsură de intrare în legalitate pentru a se conforma Deciziei ORDA nr. 125/21.10.2020 şi pentru aprobarea ultimului împrumut acordat E.);

e) taxă de timbru prezenta cerere în cuantum de 20 RON;

f) onorariu avocat contract asistenţă juridică x/03.11.2020 plângere prealabilă împotriva Deciziei ORDA nr. 121/21.10.2020 în cuantum de 2.896,16 RON.

Arată recurenta că durata litigiului pentru recuperarea sumelor de bani împrumutate va depăşi cu siguranţă termenul de 3 luni stabilit în Decizia ORDA atacată. De altfel, termenul deja a trecut. Totodată, restituirea de către E. a împrumutului la scadenţă stabilită, care se situează în afara termenului de 3 luni impus de ORDA, ar conduce implicit la respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

În fine, în ipoteza puţin probabilă că litigiul se va judeca definitiv cu maximum de celeritate, sunt şanse substanţiale ca acţiunea recurentei să fie respinsă ca prematură, întrucât nu a devenit scadentă încă obligaţia de restituire a împrumutului.

Pentru toate aceste motive, solicită să se constate că este îndeplinită şi această condiţie de admisibilitate a acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, D. şi A. au depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este întemeiat, instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

În motivarea cererii de suspendare a executării efectelor actului administrativ cu caracter individual reprezentat de Decizia ORDA nr. 125/21.10.2020, reclamanta a arătat că la data de 24.09.2020, în urma controlului punctual efectuat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor - ORDA la B., a fost încheiat procesul-verbal nr. x/24.09.2020, înregistrat la B. sub nr. x/29.09.2020. Concluziile echipei de control prezentate în cuprinsul procesului-verbal au fost contestate prin observaţiile B. nr. 589/01.10.2020, înregistrate la ORDA sub nr. x/02.10.2020 (anexate prezentei). Deşi observaţiile noastre au fost temeinic motivate, concluziile procesului-verbal de control au fost menţinute, astfel cum ne-a fost comunicat prin adresa ORDA nr. x/16.10.2020, înregistrată la B. sub nr. x/16.10.2020.

Faţă de acest punct de vedere al ORDA, a revenit cu clarificări suplimentare prin adresa B. nr. x/22.10.2020 insistând ca argumentele sale să fie luate în considerare împreună cu toate documentele şi notele explicative predate echipei de control cu scopul de a dovedi buna sa credinţă în îndeplinirea scopului şi obiectivului asociaţiei noastre, în ceea ce priveşte respectarea prevederilor art. 162 lit. a), art. 169 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) şi art. 151 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, precum şi cele ale art. 8 lit. u) şi art. 5 din Statutul B..

Totodată, prin adresa nr. x/16.10.2020, ORDA recunoaşte unele observaţii formulate de B. la procesul-verbal de control, sens în care a precizat prin adresa sa nr. x/22.10.2020, respectiv pct. 17 din aceasta, că actul de control s-a modificat, respectiv procesul-verbal privind controlul punctual efectuat la organismul de C. B., având numărul de înregistrare ORDA RGII/4133/24.09.2020 şi B. 589/29.09.2020, respectiv 595/02.10.2020 (data semnării procesului-verbal la sediul ORDA), ceea ce implică ca actul modificat să fie prezentat B. pentru luare la cunoştinţă şi formularea de observaţii potrivit procedurii stabilite prin Legea nr. 8/1996 pentru comunicarea procesului-verbal iniţial menţionat anterior,

Cu toate acestea, ORDA a emis Decizia nr. 125/21.10.2020 înregistrată la B. sub nr. x/21.10.2020, prin care s-a dispus:

"Art. 1 Oficiul Român pentru Drepturile de Autor dispune următoarea măsură pentru intrarea In legalitate a organismului de C. B. şi B.;

- recuperarea sumei de 59.831,00 RON reprezentând împrumut acordat organismului de C. E., din sumele colectate din dreptul de retransmitere prin cablu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 169 alin. (1) lit. b) şl alin. (4), art. 162 lit. a) şl art. 151 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şl drepturile conexe, republicată, modificată şl completată, coroborate cu prevederile art. 5 şl art. 8 lit. u) din Statutul B.

Art. 2 Se acordă un termen de 3 luni pentru îndeplinirea măsurilor dispuse la art. I, în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (1) din Legea nr. 8/1996privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, modificată şi completată.

Art. 3 Comunicarea procesului-verbal de control RG ll/4133/24.09.2020 către adunarea generală a organismului de C. B., pentru a-l dezbate în prima şedinţă ordinară, conform art. 183 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, modificată şi completată.

Art. 4 Prezenta decizie se comunică organismului de C. B. şi publică pe site-ul www.x.ro."

Împotriva acestei Decizii, reclamanta a formulat plângere prealabilă (înregistrată la ORDA sub nr. x/17.11.2020 -) prin care a arătat că respectivul act administrativ a fost emis cu exces de putere, fiind depăşite de către autoritatea administrativă limitele legale ale dreptului său de apreciere, fiind înfrânt justul echilibru între drepturile subiective ale organismelor de drept privat şi interesul public a cărui ocrotire revine în sarcina ORDA. A mai arătat că în concret. în condiţiile în care împrumutul a fost acordat de către asociaţie din sume de bani proprii, nu din cele cuvenite autorilor reprezentaţi si/sau altor titulari de drepturi de opere scrise, absolut nicio persoană nu a fost afectată de încheierea acestui act juridic civil sinalagmatic, neputându-se susţine în speţă afectarea unui interes public, ori privat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

În cadrul cererii de suspendare, instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Astfel, în cadrul cererii de suspendare instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actelor administrative, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anularea actelor administrative.

a). Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Prin urmare, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului, sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să existe o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a actului.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut suficiente argumente care să conducă la inexistenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Înalta Curte constată că în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond, că reclamanta a înţeles să invoce motive de nelegalitate ce nu întrunesc exigenţele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât respectivele motive nu pot fi analizate în procedura specifică cererii de suspendare a executării, deoarece s-ar prejudeca fondul litigiului .

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei potrivit căreia contrar susţinerilor instanţei de fond, în realitate, elementele de nelegalitate evidenţiate în cererea de chemare în judecată nu pot fi valorificate doar pe calea acţiunii în anulare, iar soluţionarea lor nu ar reprezenta o prejudecare a fondului.

Cu toate acestea, recurenta-reclamantă a reiterat în recurs aspectele de nelegalitate arătate iniţial prin cererea de chemare în judecată, respectiv că: actul administrativ atacat a fost emis cu exces de putere, fiind depăşite de către autoritate limitele legale ale dreptului sau de apreciere; actul administrativ, respectiv Decizia ORDA nr. 125/21.10.2020, a fost emisă în mod abuziv şi reprezintă o gravă ingerinţă a autorităţii publice în activitatea privată a asociaţiei B.; Decizia ORDA nr. 125/21.10.2020 poate fi extrem de dificil de pus în practică întrucât depinde în totalitate de răspunsul şi de modalitatea în care interpretează convenţia părţilor organismul de C. E.; Decizia ORDA nr. 125/21.10.2020 este imposibil de pus în practică întrucât organismul de C. E. încă de la înfiinţarea sa in anul 2014şi până în prezent nu a încasat nicio remuneraţie din drepturile ce i se cuvin din punct de vedere legal sau pentru care gestiunea colectivă este obligatorie pentru titularii de drepturi pe care ii reprezintă; Decizia ORDA nr. 125/21.10.2020 a fost emisă cu rea-credinţă, fără a fi avut în vedere întregul ansamblu probator; sesizarea care a stat la baza efectuării controlului punctual al ORDA nu a fost comunicată B. împreună cu obiectivele prezentate ale controlului, ORDA nu le-a comunicat referatul nr. x/20.10.2020 care a stat la baza emiterii Deciziei de intrare în legalitate nr. 125/21.10.2020, Decizia ORDA este emisă în baza unui proces-verbal de control care nu se bucură de prezumţia de legalitate.

De asemenea, în acord cu prima instanţă, în ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante referitoare la existenţa cazului bine justificat determinată de nemotivarea Deciziei ORDA nr. 125/21.10.2020 a cărei suspendare se solicită, instituţia pârâtă a respectat aceste exigenţe în motivarea deciziei contestate, în cuprinsul acesteia fiind menţionate atât temeiurile de drept cât şi actele care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv procesul-verbal de control nr. RGII/4133/24.09.2020 şi referatul Direcţiei Registre şi C. nr. RGII/4596/20.10.2020, acte în cuprinsul cărora sunt detaliate constatările de fapt ale organului de control.

Prin urmare, în analizarea condiţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, rezultă că asupra actelor administrative a căror suspendare se solicită nu există indicii vădite care să conducă la aparenţa unei nelegalităţi a acestora.

Aparenţa de nelegalitate a actului administrativ şi concluzia privind întrunirea condiţiei cazului bine justificat, cerută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, nu este confirmată.

b).De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că nici cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt astfel cum a fost constatată de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ nu este de natură a crea pagube în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, recurenta-reclamantă nu a dovedit prejudiciul material concret pe care urmează să îl sufere în absenţa suspendării Deciziei nr. 125/21.10.2020. Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, respectiv că reclamanta invocă o situaţie ipotetică, fără a prezenta dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate .

Această condiţie impusă de lege (prevenirea unei pagube iminente) nu reprezintă o condiţie implicită, a cărei îndeplinire să se prezume, ci trebuie dovedită de către recurentă atunci când solicită suspendarea executării actului administrativ.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia decizia nr. 125/21.10.2020 ar avea un "caracter cu totul atipic", instituind "o obligaţie care în realitate are ca obiect fapta unui terţ", se reţine că decizia a cărei suspendare se solicită nu face decât să dispună o măsură de intrare în legalitate corespunzătoare faptei ilicite a reclamantei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte cererile intimatelor-interveniente D. a drepturilor de Autor şi A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanţa constată că sunt întemeiate, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere Ordinul de plată cu referinţa x/08.11.2021, în sumă de 3600 RON, în ceea ce o priveşte pe intimata A., precum şi împuternicirea avocaţială seria x încheiată în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/01.10.2021; şi factura seria x nr. x/09.11.2021 în sumă de 4711.35 în ceea ce o priveşte pe intimata D. a drepturilor de Autor, precum şi împuternicirea avocaţială serria x încheiată în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/2020.

Va obliga recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată constând în aceste sume în favoarea intimatelor-interveniente.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 236 din 1 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4771,35 RON în favoarea intimatei-interveniente D. a drepturilor de Autor, şi în sumă de 3600 RON în favoarea intimatei-interveniente A.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.