Jurisdictional conflict over compensation claims under veterinary service concession contracts: administrative contracts subject to ordinary civil jurisdiction under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 28 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanţii S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., F., G., H., S.C. I. S.R.L. şi J., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor au solicitat instanţei să dispună următoarele:

· obligarea intimatei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să plătească fiecăruia dintre reclamanţii mai sus menţionaţi suma de 10.000 RON aferentă activităţii reclamanţilor S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., F., G., H., S.C. I. S.R.L., desfăşurată în luna august 2020, respectiv activităţile legate de transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării, conform dispoziţiilor Legii nr. 236/2019 şi O.U.G. nr. 117/2020,

· obligarea intimatei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să plătească suma de 20.000 RON aferentă activităţii K., desfăşurată în luna august 2020 la CSVA Orlea şi CSVA Vârtop, respectiv activităţile legate de transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării, conform dispoziţiilor Legii nr. 236/2019 şi O.U.G. nr. 117/2020,

· plata dobânzii legale aferente sumelor nealocate, respectiv neachitate în termen reclamantei de către intimată, calculată la data scadenţei obligaţiei până la data plăţii efective a acesteia,

· obligarea la plata tuturor cheltuielilor de judecată

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 206 din 2 iulie 2021 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cauzei având drept obiect cererea formulată de reclamanţii S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., F., G., H., S.C. I. S.R.L. şi J., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în favoarea Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, a considerat instanţa că obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă demersul judiciar al reclamanţilor îndreptat împotriva refuzului nejustificat al organului de specialitate al administraţiei publice de soluţionare favorabilă a cererilor acestora de achitare a sumelor reglementate de prevederile art. IV din Legea nr. 236/2019, iar, în opinia Curţii de Apel Craiova, verificarea şi aprobarea solicitărilor de plată a unor astfel de sume, precum şi plata acestora intră în competenţa direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, ipostază deţinută, în cauza de faţă, de D.S.V.S.A. a judeţului Olt.

Totodată, a apreciat instanţa că împrejurarea potrivit căreia a fost chemată în judecată autoritatea centrală coordonatoare nu are relevanţă sub aspectul verificării competenţei instanţelor de judecată, actul administrativ emis în soluţionarea cererii trebuind să emane de la instituţia publică abilitată de lege, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, coroborate cu cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care, prin sentinţa civilă nr. 646 din 19 octombrie 2021, a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În justificarea unei astfel de soluţii, instanţa a apreciat, în esenţă, că reclamanţii au invocat, aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Craiova, existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, refuz emis, însă, nu de către o autoritate publică locală, ci de o autoritate a administraţiei publice centrale, autoritatea publică locală nefiind parte a cadrului procesual pasiv, în cauza de faţă, în contextual în care reclamantele nu au înţeles să formuleze cererea de chemare în judecată şi în contradictoriu cu aceasta. Astfel, a arătat Tribunalul Olt că instanţa nu are posibilitatea legală să treacă peste manifestarea de voinţă a părţii şi să se substituie acesteia, eventual prin retuşarea şi adecvarea cererii de chemare în judecată, modificând, odată cu indicarea competenţei, şi cadrul procesual al cauzei, sens în care, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, faţă de refuzul de soluţionare exhibat de o autoritate centrală, precum şi faţă de cauza şi cadrul procesual expres indicate de reclamante, a considerat că aparţine Curţii de Apel Craiova, competenţa de soluţionare a cauzei.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Caracal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, se solicită obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 236/2019 şi O.U.G. nr. 117/2020, la plata drepturilor băneşti, în sumă de 10.000 RON lunar.

În virtutea art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

Din interpretarea acestei dispoziţii legale, rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competenţă specială, derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din acelaşi act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, criteriile valoric şi cel privind rangul autorităţii emitente pe care le consacră art. 10 din acelaşi act normativ nu îşi mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanţei competente.

Plecând de la această premisă, Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa care s-a consolidat la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a acesteia, constată că în speţă este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Or, contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speţă, serviciul de supraveghere, prevenire şi control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, intră în categoria celor ce sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) indice 1 din Legea nr. 554/2004 ca fiind contracte administrative.

În plus, chiar dacă temeiul juridic al pretinselor obligaţii de plată, care formează obiectul contractelor şi actelor adiţionale încheiate între părţi, îl constituie o prevedere legală, acest fapt nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părţi nu ar fi unul privind executarea contractelor administrative, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susţinerea acţiunii, cât şi legea, în sine, are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.

Astfel, contractele administrative, în mod diferit faţă de cele civile, au întotdeauna o parte reglementară, stabilită prin dispoziţii legale, non-negociabilă. Or, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 şi art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 nu fac decât să completeze această parte reglementară a contractului administrativ cu un drept nou creat în favoarea medicilor veterinari. În raport de astfel de aspecte, competenţa în soluţionarea cauzei pendinte aparţine instanţelor civile.

În ceea ce priveşte instanţa civilă în favoarea căreia trebuie stabilită competenţa, Înalta Curte reţine ca fiind incidente dispoziţiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., potrivit cărora judecătoriile judecă: k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, motiv pentru care, în raport de criteriului valoric, prezentul litigiu se plasează în categoria celor a căror soluţionare intră în competenţa ce aparţine material judecătoriei.

Cât priveşte determinarea competenţei teritoriale, Înalta Curte, având în vedere prevederile art. 111 C. proc. civ., calitatea pârâtei de instituţie publică, precum şi un drept de opţiune al reclamanţilor exercitat de aceştia în favoarea instanţelor de la sediul lor (ce rezultă din maniera de formulare a cererii de chemare în judecată), toate coroborate cu faptul că parte dintre reclamanţi îşi au sediul în Municipiul Caracal sau în localităţi aflate în circumscripţia Judecătoriei Caracal, va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea unei astfel de judecătorii.

Deşi Judecătoria Caracal nu este implicată în conflictul de competenţă sesizat (întrucât niciuna dintre instanţe nu a apreciat că ar reveni acesteia competenţa de soluţionare a cauzei), Înalta Curte reţine că, în pronunţarea regulatorului de competenţă, trebuie să stabilească instanţa de judecată competentă conform dispoziţiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluţionare unei instanţe/secţii/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat.

Declinările reciproce de competenţă reprezintă premisa regulatorului de competentă, însă stabilirea instanţei competente nu este limitată de dispoziţiile art. 135 C. proc. civ., la alegerea uneia dintre instanţele aflate în conflict. O altă abordare ar conduce la stabilirea competenţei în favoarea unei instanţe neprevăzute de lege, soluţia astfel pronunţată relevând un caracter formal al regulatorului de competenţă, care s-ar limita la achiesarea la una dintre opiniile instanţelor aflate în conflict, deşi, în realitate, niciuna din aceste opinii nu este susţinută de textele de lege, ceea ce ar echivala cu o eludare a caracterului imperativ al normei de procedură care instituie respectiva competenţă.

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Caracal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii J., G., H., F., S.C. C. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L. şi pe pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în favoarea Judecătoriei Caracal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.