Tax joint liability suspension appeal null for failure to develop specific cassation grounds

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Braşov în data de 28.04.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, suspendarea executării actului administrativ fiscal constând în Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/10.02.2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 140/CA din 23 iunie 2021 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de către reclamanta A. S.R.L. Mediaş, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi a dispus suspendarea executării Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. x/10.02.2021.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. Mediaş, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fata de reţinerile instanţei de fond potrivit cărora aceasta a inteles sa dispună admiterea cererii formulate de către reclamant respectiv suspendarea executării actului administrativ-fiscal pana la pronunţarea instanţei pe fond, recurenta a arătat că instanţa de judecata nu a avut in vedere faptul ca, pana la pronunţarea instanţei de judecata investita cu anularea actului administrativ-fiscal acesta se presupune ca a fost legal si corect emis de către subscrisa in sarcina reclamantului.

Instanţa de fond a avut in vedere numai apărările intimatului-reclamant si raportat numai la îndeplinirea celor doua condiţii (existenta unui caz bine justificat si iminenta producerii unei pagube) respectiv depunerea cauţiunii si, pe langa existenta contestaţiei împotriva actului administrativ-fiscal, apreciază că ca nu a avut in vedere motivele invocate de către subscrisa prin întâmpinarea formulata, dispoziţiile legale aplicabile in materie fiscala, considerând ca se impune admiterea cererii si suspendare a executării actului administrativ-fiscal.

Instanţa de fond nu avea cum sa retina, in cauza, motivele de netemeinicie invocate de către reclamant in condiţiile in care aceasta nu era competenta sa analizeze pe fond actul administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a solicitat in cauza.

De asemenea, instanţa de fond in mod vădit nelegal a analizat si reţinut nelegalitatea actului administrativ fiscal emis de către recurenta-pârâtă in sarcina reclamantului .

Cu alte cuvinte instanţa a reţinut, ca si o analiza pe fondul cauzei ca, îndeplinirea condiţiilor rezulta din motivele de netemeinicie invocate in procedura adminsitrativa de contestare a deciziei de angajare a răspunderii solidare, ori, instanţa de judecata era sesizata cu privire la suspendarea punerii in executare a actului administrativ-fiscal si nu cu privire la legalitatea actului administrativ-fiscal.

La fondul cauzei pârâta a învederat instanţei de judecata ca actul administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a dispus in prezenta cauza a fost emis in conformitate si cu respectarea dispoziţiilor legale, la data formulării apărărilor in cauza nefiind anulat de către nicio instanţa de judecata.

Prin actul administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a solicitat in prezenta cauza, organele fiscale au stabilit răspunderea reclamantei in conformitate si cu respectarea art. 25-26 din Lg. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Recurenta a invocat dispoziţiile art. 278 din Lg. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Am solicitat, pe fondul cauzei, sa se constate ca cererea formulata de către reclamant nu este întemeiata, nu justifica in niciun mod care este motivul pentru care a formulat o astfel de cerere, drept pentru care, potrivit dispoziţiilor art. . 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal:

"(1) în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate sa ceara instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. ..."

Potrivit, art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în baza căruia reclamantul a solicitat suspendarea executării actului administrativ, stabileşte că pentru motivele prevăzute la art. 14 respectiv "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente", . . . . . . . . . .reclamantul poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, condiţii avute în vedere şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 5191 din 27 octombrie 2005.

Sintagma pagubă iminentă se referă la prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. Cererea reclamantului nu conţine nicio menţiune privind dreptul vătămat interesul legitim vătămat, cazul bine justificat şi prejudiciul iminent ca şi cerinţe legale pe care le presupune o cerere întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004. Având in vedere starea de fapt şi de drept, este evident că nu ne aflăm în situaţia de a se fi creat o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Aceste condiţii au fost avute în vedere şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie când a pronunţat Decizia nr. 5191 din 27 octombrie 2005.

Ori, în cauza dedusă judecăţii nu s-a făcut dovada existenţei acestor condiţii. In cauză nu s-a dovedit existenţa pagubei iminente.

Recurenta arată ca, în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu (Decizia nr. 1390 din 20 aprilie 2006 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, publicată în Revista de Drept Comercial nr. 6/2006, p.129).

"Cazul bine justificat" presupune existenţa unei îndoieli asupra temeiniciei actelor administrativ fiscale atacate.

În aplicarea dispoziţiilor art. 14 si 15 din Legea nr. 554/2004, Instanţa Supremă a statuat în mod constant că existenta condiţiilor legale: cazul să fie bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube nu se prezuma, ci trebuie dovedită (Decizia nr. 4049 din 27 iunie 2007 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie).

Totodată simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea însăşi o paguba fiind necesar ca iminenţa producerii acesteia să fie dovedită de către partea adversă.

A invocat recurenta şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţinute prin Decizia nr. 1377 din 15 martie 2012 pronunţată în cauza Dosar nr. x/2011, aplicabile şi prezentei cauze.

În cauză nu s-a dovedit existenţei unui caz bine justificat şi existenţa unei pagube iminente, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, reclamantul intelegând sa depună cauţiune, cauţiune care insa ar fi putut face obiectul plaţii obligaţiilor stabilite ca fiind datorate prin actul administrative-fiscal emis de către subscrisa in sarcina acestuia si a cărui suspendare a admis-o instanţa de fond.

Nu se poate susţine că actul administrativ-fiscal emis în executarea şi aplicarea legii ar putea produce un prejudiciu material viitor şi previzibil reclamantului, atâta timp cat actul emis in sarcina acestuia de către organele de executare silita din cadrul AJFP Braşov, s-au realizat cu respectare in totalitate a prevederilor legale, nefiind anulat de către nicio instanţa de judecata.

Din cererea de suspendare formulată de reclamant, nu rezultă că aceasta face dovada existenţei unei pagube iminente, solicitând recurenta a se avea în vedere Decizia nr. 3486 din 21.09.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si Decizia nr. 2537/13.05.2010 a ICCJ.

Astfel, până la anularea de către o instanţă judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Fata de argumentele aduse de către reclamant, acestea nu sunt suficiente spre evidenţierea si dovedirea legalităţii in care societatea funcţionează. Astfel, îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie sesizabilă la o cercetare sumară, având în vedere că în cadrul acestei proceduri nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Motivele invocate de reclamant în cererea dedusă judecăţii pentru dovedirea cazului bine justificat nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ, ci impun o analiză pe fond a actului contestat, precum şi cercetarea actelor premergătoare emiterii acestuia. Ori, exisenta unor alte litigii pe rolul instanţelor care sa atragă consecinţa legalităţii funcţionarii societăţii, cată vreme nu sunt finalizate, nu pot fi opozabile in acest dosar.

Ori, dintr-o cercetare sumara, care sa nu prejudece fondul cauzei, rezulta ca actul contestat este emis in parametri de legalitate, nefiind sesizate aspecte care sa atragă atenţia instanţei ca sunt încălcate dispoziţii normative in vigoare. O analiza profunda asupra legalităţii, urmează a se efectua odată cu cercetarea pe fond a litigiului.

Asupra celei de a doua condiţii prevăzuta de art. 2 lit. s) din Lg. nr. 554/2004 rep., care reprezintă acel "prejudiciu material viitor si previzibil, ca reclamanta nu invoca pretinsele prejudicii si nu aduce in probatoriu nici un document de natura a contura pretinsul prejudiciu, reflectat in patrimoniul sau si nu se poate identifica in viitor o pierdere de natura a dauna iremediabil situaţia financiara a societăţii.

Executarea unui act nu poate fi considerata ea insasi producătoare a unei pagube iminente întrucât nu rezulta nicio vătămare ireparabila .

Nefiind dovezi concrete de încălcare a normelor legale incidente la emiterea actului in lipsa dovezii unei vătămări/prejudiciului suferit, argumentele prezentate de reclamanta in cuprinsul acţiunii nu se pot retine ca fiind concludente si relevante in asa măsura incat sa conducă la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din L. 554/2004.

Aşadar, pentru a se dispune măsura suspendării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmaţie a reclamantului în sensul că ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1)din Legea nr. 554/2004, ci trebuie ca, din mijloacele de probă administrate de reclamanta să rezulte temeinicia susţinerilor cu privire la existenţa unui caz bine justificat şi la prevenirea producerii unei pagube iminente.

In consecinţa, recurenta apreciază ca argumentele si doveziile aduse de reclamanta atât asupra existenţei unui caz bine justificat cat si asupra prejudiciului iminent nu sunt suficient de bine conturate, pentru a conduce la concluzia ca se impune suspendarea executării deciziilor contestate.

În sistemul nostru de drept contestaţiile la executare pot privi, cu unele excepţii notabile, numai neregulile săvârşite şi constatate în cadrul procedurii de executare silită şi trebuie să se refere la actele de executare sub aspectul netemeiniciei sau nelegalităţii acestora.

După cum se poate observa în cauză nu se invocă nici un motiv real de nelegalitate sau netemeinicie a actelor de executare silită, criticându-se procedura de executare prin prisma efectelor ce aceasta le-ar putea produce.

Cu privire la cererea de suspendare, recurenta arată că aceasta nu este motivată şi nu îndeplineşte minimum exigenţelor legale pentru a fi admisă. Astfel, nu este motivată urgenţa, nu este justificată paguba iminentă şi cu atât mai puţin caracterul ireparabil al prejudiciului. Or, o procedură jurisdicţională se desfăşoară şi soluţionează în baza probelor depuse. Această soluţie se impune cu atât mai mult cu cât în relaţia creditor debitor nu numai debitorul are constituite şi reglementate drepturi, creditorul având şi el un minimum de beneficiu asupra drepturilor sale.

De asemenea, a solicitat instanţei de control judiciar, verificarea îndeplinirii de către reclamant a obligaţiei de a depune o cauţiune conform art. 278 alin. (2)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală .

4. Apărările formulate în cauză

Intimata- reclamanta A. S.R.L. Mediaş a depus întâmpinare, prin are a invocat excepţia nulităţii recursului (motivele invocate nu se încadrează în art. 488 C. proc. civ.), iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

Recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată.

Recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a formulat concluzii scrise, arătând că cererea de suspendare a intimatei-reclamante a arămas fără obiect, întrucât Curtea de Apel Braşov a pronunţat în dosarul nr. x/2021, decizia nr. 117/3.11.2021.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerentele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condiţiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentei obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta nu a formulat motive de recurs împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, nu combate raţionamentele instanţei şi nu formulează, astfel, critici concrete, susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în ceea ce priveşte îndeplinirea/sau nu a celor două condiţii prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi paguba iminentă.

Astfel, prima instanţă a reţinut că în motivarea cazului bine justificat, reclamanta a invocat faptul că s-a procedat la angajarea răspunderii solidare până la concurenţa sumei de 3.421.882 RON, reprezentând datorii fiscale ale debitoarei calculate în perioada 2014-până în prezent, deşi a deţinut calitatea de asociat al acesteia doar în perioada 27.08.2019-04.01.2021, fapt ce contravine prevederilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 207/2015.

Potrivit acestui text răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol priveşte obligaţiile fiscale principale şi accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare.

A mai reţinut prima instanţă că, în speţă, in Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/10.02.2021, se precizează ca debitoarea S.C. B. S.R.L., figurează cu obligaţii fiscale în cuantum de 3.421.882 RON, incepand cu luna aprilie 2014.

Or, reclamanta a deţinut calitatea de asociat in perioadei 27.08.2019-04.01.2021, asa cum reiese din hotărârile nr. 2 din 27.08.2019 si respectiv nr. 5 din 04.01.2021(f.16-17 dosar C.Apel Braşov).

De asemenea, in cuprinsul deciziei, nu au fost individualizate faptele săvârşite care ar fi determinat insolvabilitatea societăţii, fapt ce duce la concluzia că decizia emisa nu cuprinde motivarea ceruta de lege.

Contrar susţinerilor pârâtei, instanţa de fond a concluzionat, ca în atare situaţie aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei, existând împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care ridică semne de îndoială faţă de legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Aşadar reiese că este îndeplinită cerinţa existenţei unui caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ urmând ca în cadrul soluţionării litigiului fiscal pe fond să se stabilească, în concret, legalitatea deciziei de angajare a răspunderii solidare, pentru faptele prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

În ceea de priveşte paguba iminentă, instanţa de fond a reţinut că şi cea de-a doua condiţie necesară suspendării executării actului administrativ, prevăzută de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită, punerea în executare a deciziei este de natură a bloca întreaga activitate a societăţii reclamante.

În fine, a reţinut prima instanţă că prin executarea acestei decizii, având în vedere cuantumul sumei pentru care s-a dispus atragerea răspunderii solidare, respectiv 3.421.882 RON, şi în termenul scurt de plată impus de Codul fiscal, este evident ca exista riscul intrării în incapacitate de plată.

De asemenea, recurenta nu a făcut referire la fapte care să fi condus la existenţa debitelor care să provină din perioada în care reclamanta a deţinut calitatea de asociat in perioada 27.08.2019-04.01.2021, asa cum reiese din hotărârile nr. 2 din 27.08.2019 si respectiv nr. 5 din 04.01.2021(f.16-17 dosar C.Apel Braşov).

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, deşi dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

În consecinţă, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, a nulităţii recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă.

Anulează recursul formulat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei civile nr. 140/CA din 23 iunie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.