Inadmissibility of cassation appeal against final decision in challenge to audit chamber’s financial recovery orders
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the final decision of the Court of Appeals which had quashed the lower court’s judgment and, consequently, maintained the audit authority's initial finding that the municipality was required to reimburse specific sums for unused leave compensation and IT services. The dispute arose from a municipal entity challenging an audit chamber’s decision and a subsequent domestic court's dismissal of its administrative action to annul those financial liabilities, after the municipality had successfully utilized the *contestație în anulare* procedure to overturn the first-instance appellate decision. The decisive legal basis for the supreme court's ruling was the inadmissibility of the appeal under the Code of Civil Procedure, specifically Articles 457(1), 513(5), 634(1), and 483(1), which establish that a decision rendered in a *contestație în anulare* is final and not subject to further appellate review, rendering the superior court's jurisdiction over the matter extinguished.
Legislator headnote
AI generatedart. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) din C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against final decision in challenge to audit chamber’s financial recovery orders: Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub numărul x/2018, reclamanta Comuna Sănduleni a chemat în judecată Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Bacău, solicitând anularea în totalitate a încheierii nr. 3 din data de 27.03.2018 a Camerei de Conturi a Judeţului Bacău şi anularea din cadrul deciziei nr. 7/27.01.2018 a prevederilor prin care se dispune recuperarea sumelor reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat de persoane având funcţia de demnitate publică ales, respectiv punctul nr. 6 Cap. II A, pag. 10 şi prevederile prin care se dispune recuperarea sumelor cheltuite cu serviciile informatice, respectiv punctul nr. 10 la Cap. IIB, pag 11.
Prin sentinţa civilă nr. 89/15.02.2019 Tribunalul Bacău a respins acţiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, reclamanta Comuna Sănduleni.
Prin decizia nr. 876/04.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bacău a respins recursul, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a promovat contestaţie în anulare contestatoarea Comuna Sănduleni, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.. Dosarul având ca obiect contestaţia în anulare a fost înregistrat sub nr. x/2020.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 100 din 20 februarie 2020 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Comuna Sănduleni împotriva deciziei nr. 876 din 4 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Bacău, a anulat decizia nr. 876/04.12.2019 a Curţii de Apel Bacău şi a respins recursul ca nefondat.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei nr. 100/2020 şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Bacău.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin carte a invocat excepţia inadmisibilităţii solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil pentru că hotărârea recurată nu este suspusă căii de atac a recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată motiv pentru care o va admite şi va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) raportat la art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi cu dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., se constată că sentinţa civilă nr. 100 din 20 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este definitivă.
Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".
Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
Conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ.:
"hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
În cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate în contestaţie în anulare, decizie care este definitivă.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Camera de Conturi a României.
Respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni împotriva deciziei civile nr. 100 din 20 februarie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil .
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.