Conflict of jurisdiction resolved in favor of social insurance court for termination of parliamentary end-of-age benefits

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi Senatul, anularea ordinelor de încetare la plata indemnizaţiei pentru limita de vârstă nr. 229/02.03.2021, nr. 410/05.03.2021, nr. 244/02.03.2021, nr. 731/10.03.2021 şi nr. 477/05.03.2021, emise de Secretarul General al Senatului, respectiv Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare reclamant, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1131 din 30 septembrie 2021, Tribunalul Vaslui a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

A apreciat, în esenţă, Tribunalul că "indemnizaţia pentru limită de vârstă" nu are caracterul unui drept de asigurări sociale, ci a unui beneficiu pecuniar sui generis, că actele de dispoziţie, privind încetarea plăţii indemnizaţiei contestate, sunt acte administrative cu caracter individual emise de către "Senat", respectiv "Camera Deputaţilor", ce au calitatea de "autorităţi publice centrale", în sensul prevederilor art. 10 din Legea 554/2004, iar, în temeiul prevederilor art. 96 punctul 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, într-un astfel de contexte competenţa materială de a soluţiona o cauză precum cea pendinte, aparţine curţilor de apel - secţiile de contencios administrativ şi fiscal. În acest context, evocând şi prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la amplasarea teritorială a domiciliului reclamanţilor, Tribunalul Vaslui a admis excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea cauzei, considerând că o astfel de competenţă aparţine Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sens în care a declinat soluţionarea cauzei în favoarea unei astfel de instanţe.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, care, prin sentinţa nr. 173 din 20 decembrie 2021, a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale/completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurărilor sociale şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a apreciat că acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă, de care beneficiau reclamanţii, reglementată de prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006, era condiţionată de îndeplinirea criteriului vârstei standard de pensionare, motiv pentru care a considerat instanţa că natura juridică a dreptului la plata indemnizaţiei este cea a unui drept de asigurări sociale.

În consecinţă, a apreciat Curtea de Apel Iaşi că în raport de natura indemnizaţiei (de drept de asigurări sociale), verificarea legalităţii şi temeiniciei ordinelor prin care s-a dispus încetarea plăţii acesteia este în competenţa instanţelor care soluţionează cauze de asigurări sociale, respectiv în cea a secţiei/completului specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale al instanţei în a cărei rază de competenţă îşi au domiciliul reclamanţii, ce, în cauza de faţă, este reprezentat de Tribunalul Vaslui.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalului Vaslui, secţia Civilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că aspectul care a generat, în condiţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, prezentul conflict negativ de competenţă între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de a soluţiona cauza pendinte, îl constituie problema instanţei competente material să judece un litigiu având drept obiect anularea ordinelor prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care reclamanţii beneficiau şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a unei astfel de indemnizaţii, începând cu data de 27.02.2021, la zi.

Reţine Înalta Curte că dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizaţii.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Din dispoziţiile anterior citate rezultă că indemnizaţia cuvenită deputaţilor şi senatorilor pentru limita de vârstă era strâns legată de drepturile de pensie, situaţie în care natura juridică a acestui drept nu poate fi diferită, fiind evident unul de asigurări sociale.

De altfel, legiuitorul însuşi a calificat indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizaţiei prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În consecinţă, câtă vreme natura indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care au beneficiat reclamanţii este cea a unui drept de asigurări sociale, verificarea legalităţii şi temeiniciei ordinelor prin care s-a dispus încetarea plăţii acestei indemnizaţii nu poate intra decât în sfera de competenţă a instanţei abilitate legal spre a soluţiona litigiile având ca obiect asigurările sociale.

Astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Înaltei Curţi ce priveşte regulatorul de competenţă, faptul că un astfel de demers de încetare a plăţii este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaţilor, nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conţinutul lor.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere şi aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit cărora: [...] în condiţiile existenţei unui act normativ special, care reglementează o anumită competenţă materială, emiterea unei decizii de către o instituţie/autoritate publică nu determină competenţa instanţei de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ şi în funcţie de rangul autorităţii publice emitente.

În contextul descris anterior, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii:

"Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel.", iar potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalul are plenitudine de competenţă în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, motiv pentru care constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, în primă instanţă, este secţia/completul specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia Civilă, completul specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D. şi E. şi pe pârâţii, Parlamentul României - Senatul, prin Secretar General şi Parlamentul României - Camera Deputaţilor, prin Secretar General, în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.