Judicial equalization of sectoral reference salary values via O.U.G. 83/2014 art. 1(51) and Constitutional Court Decision 794/2016 for budget-funded public sector personnel.

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 17.09.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti:

1.1. Anularea parţială a ordinului nr. 2031 din data de 13.06.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

1.2. Obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, respectiv:

- pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON.- (405 RON +8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008);

- pentru perioada 01.12.2015 - 31.12. 2018 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010- (405 RON +8,5%+ 10%);

- începând cu data de 1.01.2018 şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,17 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017.

1.3. Obligarea pârâţilor Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 şi până la emiterea ordinului de la pct. I a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la VRS de: - 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, - 484,17 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, respectiv 484,18 RON majorat cu 25% conform Legii 153/2017, începând cu 1.01.2018 şi în continuare) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mică), precum şi actualizarea acestei diferenţe cu indicele de inflaţie la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4 din 6 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei pe capătul de cerere privind plata diferenţelor de drepturi aferente perioadei 09.04.2015 - 13.09.2016 şi a respins această cerere ca prescrisă.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

A anulat în parte Ordinul nr. 2031/13.06.2019 exclusiv în privinţa cuantumului drepturilor salariale stabilite reclamantului prin acest ordin.

A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să recalculeze drepturile cuvenite reclamantului, după cum urmează: - începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la o valoarea de referinţă sectorială de 440,16 RON. - începând cu data de 01.12.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,17 RON. - începând cu 01.01.2018, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,17 RON, precum şi cu aplicarea majorării de 25% prev. de Legea nr. 153/2017.

A obligat pârâţii la repararea prejudiciului prin plata diferenţelor salariale rezultate în urma recalculării, începând cu data de 13.09.2016 şi până la punerea în plată a drepturilor, astfel cum au fost stabilite prin prezenta hotărâre, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare şi actualizarea acestor diferenţe cu indicele de inflaţie.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând admiterea recursului, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a sentinţei recurate şi:

- admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 13.09.2016 si respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca prescrisă;

- admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect;

- respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

A susţinut recurentul că, deşi prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 13.09.2016, în mod greşit a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin prin care să recalculeze drepturile cuvenite reclamantului începând cu 09.04.2015.

În baza art. 247 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 194 lit. c) C. proc. civ., a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016.

Conform art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariate se stabilesc potrivit art. 1 din acelaşi ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

Începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, "începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiaşi act normativ, "(1) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (1) din cap. IV al părţii a II-a din prezenta lege, începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)".

Din analiza dispoziţiilor legale citate rezultă că noile indemnizaţii de încadrare din sistemul justiţiei nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Conform art. 1 alin. (2) din acest act normativ, "(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar potrivit art. 33 alin. (1), "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

Instanţa de fond a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 916 din 22.12.2011.

Prin această decizie, instanţa supremă a statuat că "Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 ...se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor".

V. În mod greşit prima instanţă a acordat reclamantului valoarea de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Aceasta, deoarece reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică.

Acordarea majorărilor în discuţie numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opţiunea legiuitorului, şi nu o forma de discriminare.

În această ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituţională a reţinut că "legiuitorul este în drept sa modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că "sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006).

În jurisprudenţa sa, C.E.D.0 a reţinut că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (Hot. din 08.11.2005, pron. în cauza Kechko c. Ucrainei).

De asemenea, aceeaşi instanţă a stabilit că "statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit" (Hot. din 08.12.2009, pron. în cauza Wieczorek c. Poloniei).

Prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul ca instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În conformitate cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, " ... personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şt autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare fiincţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Potrivit art. 31 alin. (13) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, " ... prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu ..., iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate".

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

O.G. nr. 13/2008, abrogată prin art. 48 din Legea nr. 330/2009, prevedea, Ia art. 1 alin. (1) şi (2), următoarele:

"(1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007. (2) începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008".

La art. 2 din acelaşi act normativ se prevedea:

"(1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007. (2) începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008".

Aşadar, reclamantul solicită creşteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, în cursul anului 2008, în referire însă la drepturi salariale recalculate, începând cu 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiţiei.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, pentru perioada 09.04.2015 -30.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 şi 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON.

La emiterea actului administrativ s-a avut în vedere că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost obligat, prin sentinţa civilă nr. 1961 din 10.10.2017, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, "la recalcularea indemnizaţiei lunare a reclamanţilor, prin includerea în cuantumul indemnizaţiei brute de încadrare stabilite prin ordinul nr. 350/28.11.2016 şi ordinul nr. 33/31.01.2017, emise de pârâtă (prin care s-a stabilit valoarea de referinţă sectorială de 405 RON) a procentului de 4%, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10% ... ta plata . . . . . . . . . . . . diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit pct. 1 pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acţiunii..., diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor...".

În executarea hotărârii judecătoreşti definitive, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 75 din 15.03.2018, procedându-se concomitent, în spiritul principiului consacrat de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, la alinierea drepturilor salariale cuvenite întregului personal din categoriile menţionate în hotărâre, diferenţiat pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, şi anume judecători, magistraţi-asistenţi, personal auxiliar de specialitate şi personal conex din cadrul instanţei supreme, pentru intervalele 09.04.2015 - 30.11.2015 şi 01.12.2015 - 31.12.2017.

Ulterior, a fost emis Ordinul nr. 76 din 15.03.2018 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit salarizarea personalului din cadrul instanţei supreme - judecători, magistraţi-asistenţi, personal auxiliar de specialitate şi personal conex - conform dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018, modificându-se în mod corespunzător drepturile salariale stabilite în anul 2018 pentru aceste categorii de personal.

În consecinţă, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907 din 24.05.2018 al procurorului general au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018.

Toate ordinele anterior menţionate, nefiind anulate de instanţa de contencios administrativ, îşi produc pe deplin efectele juridice, potrivit intenţiei autorităţii emitente.

Aşa cum s-a reţinut în considerentele hotărârii judecătoreşti puse în executare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 794 din 15.12.2016 a Curţii Constituţionale s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei, Curtea a reţinut că, prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate), au fost eliminate diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii, personalul asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim.

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.

Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilite la nivelul maxim.

De asemenea, Curtea a reţinut că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

Instanţa de contencios constituţional a concluzionat în sensul că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016) este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive. Acest nivel maxim urmează să fie stabilit prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii categorii profesionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

După publicarea Deciziei nr. 794 din 15.12.2016, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au procedat la recalcularea indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, începând cu 09.04.2015.

Tocmai de aceea, egalizarea drepturilor salariale, diferenţiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcţie, nivel de instanţă/parchet etc, nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupaţională "Justiţie", prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON.

Începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 s-a stabilit că:

- în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii 1T şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON;

- începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile ari. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de cele ce preced, recurentul a solicitat admiterea recursului, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a sentinţei recurate şi:

- admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 13.09.2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca prescrisă;

- admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect;

- respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului promovat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - ordonatorul principal de credite, astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin actul administrativ contestat, au fost calculate drepturile salariale ale reclamantului după cum urmează:

- începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON RON

- începând cu data de 01.12.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010

- începând cu data de 01.01.2016, când a trecut într-o nouă tranşă de vechime, prin aplicarea majorării prevăzută pentru noua clasă de salarizare, fără modificarea valorii de referinţă sectorială.

Drept urmare, începând cu data de 01.01.2018 drepturile salariale ale acestuia au fost determinate prin raportare la acelaşi VRS - 463,5 RON, la care s-a adăugat majorarea de 25% prev. de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017.

Intimatul-reclamant s-a adresat cu cerere de recalculare Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, solicitând aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 440,16 RON, începând cu 09.04.2015 şi de 484,18 RON, începând cu data de 01.12.2015, făcând trimitere la unele hotărâri judecătoreşti prin care drepturile au fost recunoscute definitiv. La această solicitare Parchetul de pe lângă ÎCCJ a răspuns la data de 30.08.2019, în sensul că reclamantului nu i se cuvin aceste drepturi majorate, deoarece acesta nu a fost parte în dosarele la care face referire.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentului potrivit căreia, deşi prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 13.09.2016, în mod greşit a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin prin care să recalculeze drepturile cuvenite reclamantului începând cu 09.04.2015.

Înalta Curte constată că prima instanţă a admis excepţia prescripţiei pe capătul de cerere privind lata diferenţelor de drepturi aferente perioadei 09.04.2015-13.09.2016 şi a respins cererea ca prescrisă pe considerentul că cererea de chemare în judecată a fost înaintată instanţei la data de 13.09.2019, potrivit ştampilei aplicată pe plicul ce însoţeşte această cerere., reţinându-se în acest sens disp. art. 2517 C. civ. care prevede că:

"Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen".

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că reclamantul a solicitat plata diferenţelor de drepturi rezultate în urma recalculării, începând cu data de 09.04.2015, însă termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit, în privinţa drepturilor ce au luat naştere în luna aprilie 2015 cel mai târziu în luna aprilie 2018, acţiunea fiind formulată ulterior acestui moment.

Pe cale de consecinţă, fiind vorba de diferenţe salariale ce se calculează lună de lună, începând cu 09.04.2015, în mod corect a fost admisă excepţia invocată, constatând prescrisă cererea în plată ce priveşte diferenţele aferente perioadei 09.04.2015 - 13.09.2016.

Or, împrejurarea că a fost constatată prescrisă cererea în plată pentru diferenţele aferente perioadei 09.04.2015 - 13.09.2016, nu este deloc în opoziţie cu soluţia instanţei în sensul că au fost obligaţi pârâţii la repararea prejudiciului prin plata diferenţelor slariale rezultate în urma recalculării începând cu data de 13.09.2016.

Astfel, obligaţia de plată a fost reţinută în sarcina pârâţilor începând cu data de 13.09.2016, tocmai pe considerentul constatării prescripţiei cererii privind plata diferenţelor de drepturi pentru perioada 09.04.2015-13.09.2016.

Înalta Curte constată că nu este întemeiată nici critica recurentului potrivit căreia este lipsită de obiect acţiunea reclamantului pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, invocând recurentul în acest sens Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit căruia în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

Or împrejurarea că au intervenit modificări, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019, în cadrul drepturilor salariale ale procurorilor printr-o majorare cu o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON ulterioară datei de 01.12.2016, aceasta nu atrage constatarea lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară celei arătate.

Cu atât mai mult cererea reclamantului nu putea fi respinsă ca fiind lipsită de obiect întrucât reclamantul a iniţiat prin cererea introductivă mai multe capete de cerere privind drepturile salariale raportate la perioade diferite şi la o valoare de refeniţă diferită în raport cu fiecare perioadă în parte.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentului potrivit căreia instanţa de fond a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 916 din 22.12.2011, prin care s-a statuat că:

"Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 ...se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor".

De asemenea, este greşită şi argumentarea recurentului potrivit căreia în mod greşit prima instanţă a acordat reclamantului valoarea de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007, deoarece reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică.

În acest sens, Înalta Curte constată întemeiată reţinerea primei instanţe, potrivit căreia analizând legalitatea refuzului pârâtului Parchetul de pe lângă ÎCCJ, de recalculare a drepturilor salariale ale reclamantului, în mod corect prima instanţă a reţinut că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014, în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin care s-a introdus alin. (51) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 în care se prevede că:

"Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii." Scopul Legii nr. 71/2015 a fost acela de a înlătura diferenţele de salarizare dintre persoanele aflate în aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie ce îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii pentru întregul personal plătit din fondurile publice, nu doar pentru anumite categorii de personal şi respectarea principiului stabilirii unui salariu egal pentru muncă egală. O altă interpretare ar fi contrară principiilor generale instituite de Legea cadru nr. 248/2010, care are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Arată recurentul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Or, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice, care avea un nivel al salariului de bază mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la acest nivel maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, eliminându-se astfel diferenţele salariale rezultate, în anumite cazuri, în urma aplicării Legii nr. 284/2010.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 23 din 26.09.2016, în dosarul nr. x/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

De asemenea, s-a conchis de către instanţa supremă că nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, s-a arătat că în acest caz nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, reţine că nivelul maxim de salarizare, impus de dispoziţiile Legii nr. 71/2015 şi de prevederile Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, a fost menţinut în continuare, după cum urmează: prin prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016 (în perioada 1.01. - 28.02.2017, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016); art. 1 din O.U.G. nr. 9/2017 în perioada 1.03.2017 - 30.06.2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară); art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017, care menţine, pentru perioada iulie 2017 - decembrie 2017, nivelul de salarizare cuvenit pentru luna iunie 2017; art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, care menţine, începând cu data de 1.01.2018, nivelul preluat anterior aferent lunii decembrie 2017 (indexat cu 25%).

Valoarea de referinţă sectorială este o constantă, care se înmulţeşte cu coeficienţii de încadrare aplicabili fiecărei categorii (judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate) şi trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională justiţie.

În acest context se constată că prin sentinţa civilă nr. 829/12.07.2018 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, rămasă definitivă prin neapelare, reclamantul a făcut dovada că personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti beneficiază deja de o hotărâre definitivă prin care sunt salarizaţi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,16 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi 484,16 RON, începând cu data de 01.12.2015.

Având în vedere obligaţia de aliniere a indemnizaţiei reclamantului la nivelul maxim al indemnizaţiilor prin raportare la valoarea maximă a valorii de referinţă sectorială din cadrul familiei ocupaţionale justiţie, potrivit argumentelor expuse anterior, pârâtul PÎCCJ are obligaţia de a stabili şi recalcula indemnizaţia de încadrare a reclamantului, pe baza valorii de referinţă sectorială de 484,16 RON, iar nu prin raportare la un VRS de 463,5 RON.

Împrejurarea că recurentul consideră greşită acordarea reclamantului a valorii de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007, întrucât reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, nu are niciun fel de relevanţă în raport de considerentele anterior expuse, având în vedere că valoarea de referinţă sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională justiţie.

În sprijinul acestei concluzii este şi punctul de vedere al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii făcut public în şedinţa din data de 15.05.2018 (punctul 8 din ordinea de zi soluţionată) care, pornind de la aspectele statuate prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, a recomandat ordonatorilor de credite stabilirea unei valori de referinţă sectorială unică atât pentru magistraţi, cât şi pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti.

A subliniat instanţa supremă că, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 4 din 6 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat .

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.