RCA Claim Denial Upheld: Sufficiency of Documentary Evidence Over Denial of Automotive Expert Testimony

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la Curte de apel Bucureşti sub nr. x/2018 din 25.07.2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi cu intervenientul forţat B., a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 15712/02.07.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a solicitat:

- anularea Deciziei şi recunoaşterea dreptului pretins prin cererea de daună în dosar x, nr. unic x, în sensul obligării Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 11.728,23 RON, reprezentând suma solicitată prin cererea de despăgubire depusă la data de 16.10.2015 la C. - societate aflată în insolvenţa precum şi a penalităţilor 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, aferente acestei sume de la data scadenţei cererii de despăgubire şi până la plata integrală a debitului neachitat.

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 858 din 7 martie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B., a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respingând, în rest, contestaţia ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamanta S.C. A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs invocat se referă la încălcarea de către prima instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Critică soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor procedurale referitoare la admisibilitatea probelor (art. 255 C. proc. civ.) şi încuviinţarea acestora (art. 258 C. proc. civ.), cu referire la respingerea probei cu expertiză tehnică auto (art. 330 alin. (3) C. proc. civ.), probă pe care instanţa a considerat-o neutilă soluţionării cauzei faţă de înscrisurile depuse de către părţi.

Recurenta-reclamantă a solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică auto, pe care a considerat-o concludentă, tocmai pentru lămurirea instanţei în ceea ce priveşte realitatea şi complementaritatea avariilor dintre autovehicule, pentru justificarea cererii sale de despăgubire şi pentru a dovedi că Decizia de respingere emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor este netemeinică.

Proba cu expertiză tehnică auto era şi este concludentă, având legătură directă cu obiectul cauzei şi cu motivele de anulare din cererea introductivă.

Decizia de respingere a cererii de despăgubire adoptată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a bazat exclusiv pe documentele primite de la asigurătorul S.C. C., în cadrul cărora a existat un "Raport de investigaţii privind cauzele şi împrejurările evenimentului rutier în dosarul de daună x din 20.04.2016". Raportul a fost întocmit de serviciul antifraudă din cadrul asigurătorului S.C. C.. Concluzia raportului este următoarea: "avariile de la nivelul celor două autoturisme nu confirmă dinamica declarată şi rezultată în urma analizării întregului material existent. Analiza dosarului coroborată cu încadrarea avariilor în cotele de înălţime, 88-92 cm, la nivelul autoutilitarei asigurate şi 43-80 cm la nivelul autoturismului păgubit, ..."

Textul precitat este preluat integral de către instanţa de fond în cadrul considerentelor sentinţei pronunţate, chiar dacă această justificare provine de la asigurător şi contrar faptului că era de notorietate respingerea nejustificată a cererilor de despăgubire de către asigurătorul S.C. C..

Prima instanţă şi-a format convingerea doar pe baza concluziilor subiective ale unei părţi şi nu pe baza concluziilor unui raport judiciar de expertiză tehnică auto, întocmit de un expert atestat, neutru faţă de părţile implicate în cauză.

Prin respingerea probei cu expertiză tehnică auto, recurenta-reclamantă a fost lipsită de dreptul la apărare, deşi a formulat cererea de încuviinţare a probei în termenul legal, a indicat obiectivele prin cererea de chemare în judecată şi a exprimat în scris, la termenul din data de 10.01.2019, disponibilitatea de a suporta onorariul expertului desemnat prin tragere la sorţi.

De asemenea, recurenta susţine că respingerea probei cu expertiză tehnică auto i-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin rejudecarea cauzei.

Instanţa a încălcat, astfel, şi dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. întrucât nu numai că nu a stăruit în administrarea unui probatoriu adecvat, ba chiar l-a respins pe cel propus, pe un motiv nelegal.

Pentru aceste motive, solicită casarea încheierii din data de 21.02.2019 şi a sentinţei civile nr. 858/07.03.2019 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

Recurenta-reclamantă a depus note scrise prin care arată că la data de 25.09.2020 şi-a modificat datele de identificare, respectiv denumirea, sediul social şi administratorul conform înscrisurilor anexate de la O.N.R.C., denumirea actuală a recurentei-reclamante fiind A. S.R.L..

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că la data de 01.09.2016, reclamanta s-a adresat pârâtului cu o cerere de plată a unor despăgubiri rezultate dintr-un presupus eveniment rutier care a avut loc la data de 15.04.2016.

Din constatarea amiabilă încheiată, rezultă că evenimentul rutier s-ar fi petrecut pe strada x din localitatea Sângeorz Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud şi că vinovat de producerea acestui eveniment rutier s-ar face numitul B., conducătorul autoutilitarei marca x, cu numărul de înmatriculare x, care nu a observat în faţa sa auto marca x, cu numărul de înmatriculare x, proprietatea D. S.R.L., oprit regulamentar în faţa unei treceri de pietoni pentru a permite trecerea pietonilor şi l-a lovit din spate.

Autoutilitara x, cu nr. de înmatriculare x, condusă de B., deţinea o poliţă de răspundere civilă auto RCA, seria x/17/G17/HR, nr. x, emisă de către C., cu valabilitate între 20.01.2016 - 19.07.2016.

E. S.R.L. a fost cedată reclamantei.

Prin decizia contestată, pârâtul a respins cererea de plată formulată de reclamantă, deoarece nu a justificat avariile existente la nivelul vehiculelor implicate în coliziune.

În cadrul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a constatat faptul că, raportat la dinamica invocată de către recurenta-reclamantă, precum şi manevra declarată că ar fi fost efectuată de către conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare SV 91 V1C (conform formularului de constatare amiabilă de accident şi declaraţiei pe proprie răspundere) rezultă faptul că nu se justifică avariile existente la nivelul vehiculelor implicate în coliziune.

Prima instanţă a reţinut incidenţa duspoziţiilor art. 45 din Norma ASF nr. 23/2014, potrivit cărora stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, înştiinţare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.

De asemenea, prima instanţă a reţinut incidenţa disp. art. 46 pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, potrivit cărora, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse.

Criticile recurentei-reclamante în recurs, vizează strict greşita respingere a cererii sale privind administrarea probei cu expertiză tehnică auto, de către prima instanţă.

Instanţa de control judiciar constată că probele administrate la dosarul cauzei erau suficient de lămuritoare şi nu se impunea consultarea unui expert în stabilirea adevărului în sensul art. 22 C. proc. civ. Astfel, în acest sens, sunt relevante nota de fundamentare a FGA cu privire la motivul respingerii cererii reclamantei, raportul de investigaţii în cadrul căruia s-au efectuat planşe fotografice din care rezultă în mod evident avariile suferite de către cele două vehicule indicate şi respectiv faptul că raportat la avariile existente pe vehiculul aşa-zis vinovat, avariile acestuia încep de la o dimensiune de la nivelul solului calculate de la 88 până la 92 cm, în schimb la vehiculul care se presupune că ar fi fost avariat, avariile acestuia încep de la o dimensiune de la nivelul solului de la 48 până la 80 cm.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constatată că în mod corect a reţinut prima instanţă că probele administrate în cauză nu confirmă dinamica evenimentului rutier, aşa cum este descrisă în constatarea amiabilă, în sensul că din constatare rezultă că autoutilitara ar fi lovit în partea stângă spate autoturismul oprit pentru a acorda prioritate pietonilor, iar avariile autoutilitarei se încadrează în cotele de înălţime 88-92 cm, pe când cele ale autoturismului la cotele 43-80 cm. Prin urmare, în mod corect s-a reţinut că nu există o corespondenţă a avariilor de la un autovehicul la celălalt, astfel că decizia de respingere emisă de pârât nu poate fi anulată.

Totodată, nu este fondată nici critica recurentei potrivit căreia, prin respingerea probei cu expertiză tehnică auto, recurenta-reclamantă a fost lipsită de dreptul la apărare, deşi a formulat cererea de încuviinţare a probei în termenul legal, a indicat obiectivele prin cererea de chemare în judecată şi a exprimat în scris, la termenul din data de 10.01.2019, disponibilitatea de a suporta onorariul expertului desemnat prin tragere la sorţi.

Înalta Curte constată că recurentei-reclamante i-a fost respectat şi garantat dreptul la apărare în tot cursul procesului, aşa cum prevăd disp. art. 13 C. proc. civ., instanţa punând în discuţia părţilor cererile reclamantei, inclusiv solicitarea probei cu expertiză tehnică auto, reclamanta lipsind la cele două termene acordate, respectiv 10.01.2019 termen la care s-a dispus efectuarea unei adrese către reclamantă pentru a preciza temeiul de drept în baza căruia aceasta a solicitat citarea în cauză a intervenientului B., şi 21.02.2019 când au avut loc dezbaterile pe fond, ponunţarea amânându-se la data de 07.03.2019.

Împrejurarea că prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pe probele administrate deja la dosarul cauzei şi nu pe un raport de expertiză tehnică auto, aşa cum a solicitat recurenta-reclamantă, nu atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate, întrucât judecătorul în baza rolului său activ în aflarea adevărului a constatat suficiente şi clarificatoare înscrisurile existente.

Astfel, nu este fondată critica recurentei potrivit căreia prima instanţă şi-a format convingerea doar pe baza concluziilor subiective ale unei părţi şi nu pe baza concluziilor unui raport judiciar de expertiză tehnică auto, întocmit de un expert atestat, neutru faţă de părţile implicate în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. împotriva sentinţei civile nr. 858 din 7 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.