Restitution of religious properties: ownership proof via land registry vs. res judicata of prior civil judgments

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 14.01.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a chemat în judecată în calitate de pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, solicitând:

a) Anularea Deciziilor Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 8211 şi 8212 din 31.10.2018, ca nelegale.

b) Restituirea în natură către Eparhia Reformată din Ardeal a următoarelor imobile:

- imobilul înscris iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x, 681, 682, transcrise ulterior în CF x a localităţii Aiud.

- imobilul înscris în CF în format electronic nr. 70438 a localităţii Aiud, judeţul Alba, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x;

- imobilul înscris în C.F. în format electronic nr. 92503 a localităţii Aiud, judeţul Alba, nr. top. x, 682/1, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x, 682/1.

c) În cazul în care nu este legal posibilă restituirea în natură a imobilelor sus menţionate a solicitat obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare la soluţionarea pe fond a cererii de retrocedare pentru măsuri reparatorii.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 161 din 25 iunie 2019, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, şi în consecinţă:

A anulat Decizia nr. 8211/31.10.2018 şi Decizia nr. 8212/31.10.2018 emise de către pârâtă.

A obligat pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedarea imobilului înscris iniţial în CF nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x, 681, 682, transcrise ulterior în CF nr. x a localităţii Aiud, a imobilului înscris în CF în format electronic nr. 70438 a localităţii Aiud, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x şi a imobilului înscris în CF în format electronic nr. 92503 a localităţii Aiud, nr. top. x, 682/1, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x, 682/1. A respins în rest acţiunea.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că sentinţa recurată a fost pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (9) teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Recurenta-pârâtă arată că potrivit disp. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată şi completată, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură sunt următoarele: imobilul solicitat să fi fost proprietatea unui cult religios; imobilul să fi fost preluat abuziv în perioada martie 1945 - 22.12.1989; la data soluţionării cererii de retrocedare, imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru dovedirea calităţii de fost proprietar al imobilului, solicitantul poate depune, conform art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, coroborat cu pct. 13 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menţionat, orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc.).

În dosarele aferente cererilor de retrocedare în cauză, se află copia cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, din care reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top iniţiale x, din care s-au dezmembrat imobilele identificate cu nr. top x/1, 682/2, a fost Şcoala Evanghelia Reformată din Aiud şi nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conţinutul cărţii funciare în care este înscris imobilul respectiv, iar depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumţia existenţei dreptului de proprietate, nu poate înlocui însăşi înscrierea în cartea funciară.

În lipsa unor menţiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilul se află în proprietatea Şcolii Evanghelice din Aiud şi la momentul preluării abuzive.

Potrivit disp. art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938, pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziţii legale consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Atâta timp cât, potrivit cărţii funciare, proprietarul iniţial al imobilului a fost Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud şi nu există nicio înscriere din care să reiasă că s-ar fi rectificat denumirea proprietarului până la momentul preluării abuzive, imobilul respectiv a fost preluat din proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud, iar nu din proprietatea reclamantei.

Interpretarea coroborată a înscrierilor astfel cum a fost realizată de prima instanţă, nu este în măsură să răstoarne prezumţia absolută a dreptului de proprietate ce reiese din cartea funciară.

Recurenta-pârâtă consideră că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată şi completată, reţinând că şcolile confesionale erau susţinute material şi supravegheate din punct de vedere al activităţii şcolare de către diferitele structuri ale cultelor religioase (parohii, eparhii) aparţinând acestora, aspect ce rezultă din economia Decretului nr. 176/1948, în temeiul căruia au fost preluate imobilele revendicate de reclamantă şi că în cuprinsul tabelului-anexă la Decretul nr. 176/1948 se regăseşte şi menţiunea "Şcoala reformată din Aiud, judeţul Alba, a Bisericii Reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal".

Potrivit disp. art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată şi completată, în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.

În speţă, imobilul este înscris în cartea funciară pe numele persoanei individualizate în Anexa la Decretul nr. 176/1948, iar menţinerea conform căreia Şcoala este a Bisericii reformate, nu reprezintă o confirmare a proprietăţii reclamantei.

Referitor la faptul că prima instanţă a reţinut puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2008, prin care s-a arătat că reclamanta este îndreptăţită la restituirea unui imobil al cărui proprietar iniţial a fost Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud, recurenta-pârâtă arată că şi aceasta a invocat puterea lucrului judecat a sentinţei civile nr. 208/30.02.2005, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. x/2005.

Prin această ultimă hotărâre judecătorească s-a apreciat că Eparhia Reformată din Areal nu a făcut dovada că este succesoarea în drept a proprietarului tabular - A. - al unor imobile înscrise iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Aiud, ca prezumţie legală irefragabilă, având în vedere disp. art. 431 alin. (2) din vechiul C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă invocă faptul că, recent, prin hotărârii definitive pronunţate în litigii privind imobile ai căror proprietari tabulari iniţiali au fost colegii bisericii reformate, instanţele au stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara respectivelor imobile, respectiv: deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal nr. 3043/05.06.2019, nr. 4113/19.09.2019, nr. 1101/25.02.2020, nr. 4087/22.11.2018, nr. 5071/14.11.2019, nr. 2908/29.06.2020 şi nr. 2909/29.06.2020.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 05.08.2020, intimata-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii de fond atacate ca fiind legală şi temeinică.

În esenţă, intimata-reclamantă a făcut trimitere la practica judiciară în materie şi a susţinut că în mod corect a interpretat şi aplicat prima instanţă prevederile O.U.G. nr. 94/2000, reţinând că are vocaţia restituirii imobilelor în cauză în nume propriu, în calitate de proprietar.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor intimatei şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile

Analiza motivelor de casare

Prealabil, Înalta Curte va constata că motivele pentru care prima instanţă a admis acţiunea reclamantei, sunt următoarele:

- şcolile confesionale erau susţinute material şi supravegheate din punct de vedere al activităţii şcolare de către diferitele structuri religioase, aparţinând acestora;

- acest aspect rezultă şi din economia Decretului nr. 176/1948, în temeiul căruia au fost preluate imobilele, unde se precizează că "pentru buna organizare şi funcţionare a învăţământului public de stat... toate bunurile mobile şi imobile ce au aparţinut bisericilor, congregaţiilor... şi au servit funcţionarii şcolilor... trec în proprietatea statului, atribuindu-se Ministerului Învăţământului";

- în cuprinsul tabelului anexă la Decretul nr. 176/1948, se regăseşte menţiunea "Şcoala reformată din Aiud, judeţul Alba, a bisericii reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal";

- din perspectiva dreptului canonic şi dreptului maghiar, respectiv par. 3 din cea dintâi lege adoptată la cel de-al doilea sinod naţional reformat din Budapesta deschis la 10 noiembrie 1904, şcolile primare, secundare şi liceale aparţinând Bisericii Reformate din Ungaria ca instituţii aflate în legătură esenţială cu libertatea practicării religiei şi instrumente de autosusţinere a bisericii, cu respectarea legilor naţionale adoptate în mod constituţional, aparţin cu totul de corpul bisericii şi sunt subordonate autorităţilor bisericeşti;

- conform Ordinelor Ministrului maghiar al justiţiei nr. 2207/1909 şi nr. 19407/1911 care reglementează intabularea anumitor imobile în cartea funciară, imobilele care au fost înscrise în cartea funciară pe numele şcolilor reformate sau ale oficiilor dascălilor reformaţi, iar cererile de rectificare a înregistrărilor de carte funciară, în sensul transcrierii acestora pe numele parohiilor nu pot fi considerate neîntemeiate, întrucât biserica reformată universală, potrivit autonomiei sale, este în drept şi competenţă ca biserică susţinătoare de şcoală, să ceară intabularea în favoarea incontestabilului titular al dreptului de proprietate privind imobilele sale ce au destinaţie de şcoală confesională;

- cultul reformat a fost recunoscut şi în statul socialist român, potrivit Decretelor nr. 177/1948, nr. 591/1949 şi Legea nr. 489/2006;

- reclamanta are vocaţia restituirii imobilelor în cauză, nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, în calitate de fost proprietar;

- s-a reţinut puterea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal şi s-a negat puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 2058/2005 a Tribunalului Alba;

- pârâta a emis decizii de retrocedare în natură a imobilelor care au aparţinut Şcolii Reformate Evanghelice din Aiud în anul 2004 şi care erau intabulate pe numele Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud.

Înalta Curte, analizând criticile aduse de recurenta-pârâtă soluţiei primei instanţe, precum şi probele administrate în cauză, reţine că imobilele asupra cărora reclamanta a solicitat restituirea în natură, invocând dreptul său de proprietate, sunt înscrise în cartea funciară pe numele Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud, în temeiul unor contracte de vânzare-cumpărare, în care cumpărător figurează şcoala.

Dovada contrară a înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară se face numai prin rectificarea cărţii funciare.

În vederea restituirii în natură a unor bunuri ce au aparţinut cultelor religioase, din România, disp. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată şi completată, solicită îndeplinirea condiţiei ca imobilul să fi fost în proprietatea cultului religios, printre alte condiţii prevăzute de acest act normativ.

Dovada dreptului de proprietate se face prin orice înscrisuri ce atestă dreptul de proprietate al solicitantului, respectiv: act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc.

Intimata-reclamantă nu a prezentat niciun act de proprietate pe numele său cu privire la imobilele solicitate să fie restituite în natură.

Instanţa de fond consideră astfel, cu interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, modificată şi completată, că anumite adrese sau acte normative reprezintă titlul de proprietate al reclamantei.

Astfel, împrejurarea conform căreia şcolile confesionale erau susţinute material şi supravegheate din unele structuri religioase nu demonstrează că Şcoala în discuţie era proprietatea cultului religios.

De asemenea, împrejurarea că în cuprinsul Decretului nr. 176/1948 s-a înscris că toate bunurile ce au aparţinut bisericilor trec în proprietatea statului nu demonstrează că Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud nu deţinea în proprietate imobilele în cauză.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din formula "Şcoala reformată din Aiud, judeţul Alba, a Bisericii reformate", neexistând nicio dovadă că şcoala nu deţinea ea însăşi în proprietate anumite imobile.

Faptul că şcoala era privită ca aparţinând bisericii şi că este supravegheată de aceasta nu are legătură cu situaţia juridică a unor imobile, în sensul că dreptul de proprietate se poate obţine numai în condiţiile legii.

În plus, instanţa de judecată naţională nu are căderea să interpreteze dreptul canonic sau dreptul maghiar, ci numai legislaţia incidentă în speţă, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 şi celelalte acte normative şi administrative colaterale.

Instanţa de fond a reţinut drept indiciu în susţinerea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor, Ordine ale Ministrului Maghiar al justiţiei din anii 1909 şi 1911, însă din cuprinsul acestora rezultă ceea ce deja s-a afirmat de prezenta instanţă de recurs, că biserica este în drept să ceară rectificarea cărţii funciare şi înscrierea sa ca proprietar, ceea ce, în speţă, nu s-a întâmplat.

Ţinând seama că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate nu poate fi combătută decât cu încuviinţarea unei cereri de rectificare a cărţii funciare, cum deja s-a afirmat mai sus, reiese că reclamanta nu poate invoca existenţa unui drept de proprietate asupra imobilelor, în privinţa sa.

În continuare, se va reţine că recunoaşterea de către statul socialist român a Cultului Reformat nu reprezintă şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unor imobile înscrise în cartea funciară pe numele altei persoane.

Este adevărat că recurenta-pârâtă a emis un număr de nouă decizii de restituire în natură, prin care a reţinut că reclamanta din prezenta cauză este proprietara unor imobile ce aparţineau Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud, însă aceste decizii au fost emise anterior pronunţării de către Tribunalul Alba a sentinţei civile nr. 208/30.03.2005, definitivă prin decizia civilă nr. 1194/A/28.10.2005, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

După această dată recurenta-pârâtă a respins cererile de restituire în natură formulate de Eparhia Reformată din Ardeal.

Numai ca urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti definitive în executarea acestora, recurenta-pârâtă a emis, de exemplu, Decizia nr. 9695/31.08.2021, ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 1671/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de fond a negat puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 208/2005, considerând că prin această hotărâre s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a Eparhiei ca succesoare în drepturi a Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud, pe când în cauza de faţă, se pune problema dreptului de proprietate al reclamantei în nume propriu şi nu în calitate de succesoare.

Din cuprinsul sentinţei civile nr. 208/2005, reiese faptul că reclamanta a solicitat constatarea dreptului său de proprietate asupra unor imobile înscrise iniţial în CF x Aiud, iar instanţa de judecată reţinând că imobilele au fost preluate de statul român au avut ca proprietar înscris în cartea funciară, A. (altă denumire a Şcolii Evanghelice Reformate), a conchis că Eparhia nu are calitate procesuală activă, nu este proprietar şi nu a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a proprietarei tabulare.

Aşadar, Înalta Curte reţine că sentinţa pronunţată de Tribunalul Alba are putere de lucru judecat asupra celorlalte acţiuni şi în cadrul proceselor următoare, prin care Eparhia a solicitat restituirea în natură a unor imobile ce aparţineau în proprietatea (înscrisă în cartea funciară) unor şcoli şi colegii confesionale.

În acest sens, Înalta Curte a pronunţat numeroase decizii, evidenţiate şi de recurenta-pârâtă, prin care a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu are calitatea de proprietar asupra imobilelor aparţinând şcolilor şi colegiilor confesionale.

Deciziile civile nr. 4684/02.11.2010 şi nr. 1671/17.03.2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal sunt singulare în economia problematicii analizate şi nu pot primi efectul puterii de lucru judecat pe care prima instanţă l-a acordat primei decizii, în timp ce a doua deciziei este întemeiată pe constatările Deciziei nr. 4684/2010, care nu a făcut nicio referire la sentinţa pronunţată de Tribunalul Alba în anul 2005.

Faţă de acestea, se va constata întrunirea motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă, urmând ca în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, să se dispună admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 161 din 25 iunie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal, ca neîntemeiată.

Definitivă. Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.