Discriminatory disciplinary sanction claim rejected for lack of protected criterion proof

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători CFR Călători S.A. - Sucursala de Transport Feroviar Braşov, B., C., D., E.,

F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., anularea Hotărârii nr. 703 din 6 decembrie 2017 emise de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5439 din 18 decembrie 2018, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar Călători CFR Călători S.A. - Sucursala de Transport Feroviar Braşov şi excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată ca nefondate.

Totodată, a respins cererea formulată de reclamant, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a susţinut, contrar celor reţinute de prima instanţă, faptul că sentinţa nr. 1643/2013 pronunţată de Tribunalul Mureş are autoritate de lucru judecat, inclusiv în ceea ce priveşte considerentele, conform art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Totodată, a arătat că prima instanţă nu a analizat înscrisurile depuse la dosar, pentru a se edifica asupra persoanelor aflate în situaţia acestuia şi care nu au fost sancţionate disciplinar, afirmând că deşi toţi colegii săi fuseseră cercetaţi disciplinar pentru aceeaşi abatere disciplinară, acesta a fost singurul sancţionat.

Recurentul a subliniat necesitatea analizei înscrisurilor prezentate de către societatea pârâtă şi a susţinerilor acesteia din raportul de control şi raportul de remediere, cu referire şi la tabelul analizat cu ocazia controlului, apreciind că atât deciziile depuse la dosarul aflat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care respectivii salariaţi au fost sancţionaţi cu avertisment scris pentru nesemnarea actului nr. 1403/C/2012 (deşi în raportul de control se susţinuse că nu au săvârşit nicio abatere), cât şi raportul de remediere au fost emise pro causa şi doar după ce acesta a sesizat Consiliul, în caz contrar angajatorul le-ar fi depus la dosarul Tribunalului Mureş şi nu ar fi susţinut că doar reclamantul a fost sancţionat.

În concluzie, a apreciat că este incident acest motiv de casare întrucât prima instanţă nu a analizat actele la care a făcut trimitere şi nu i-a încuviinţat cererea de probe privind tabelul nominal integral cu salariaţii care au luat la cunoştinţă de Actul nr. 1403/C/15.06.2012 şi dovada înregistrării în Revisal a deciziilor de sancţionare ale celorlalţi colegi menţionaţi în raportul de control.

3.2. Referitor la motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea normelor de drept material.

Astfel, a arătat că s-a apreciat în mod greşit faptul că acesta nu a fost supus unei fapte de discriminare, invocând art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, care nu enumeră limitativ criteriile de discriminare, de vreme ce se referă la orice alt criteriu.

A susţinut că au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. d) şi e) din Codul muncii şi faptul că societatea intimată nu a oferit nicio explicaţie în ceea ce priveşte sancţionarea disciplinară singulară a acestuia, în condiţiile în care alţi colegi aflaţi în aceeaşi situaţie nu au fost sancţionaţi, motivul fiind acela, în opinia părţii, că s-a adresat instanţei de judecată de fiecare dată când i-au fost încălcate drepturile.

Aşa fiind, a apreciat că a fost tratat discriminatoriu comparativ cu colegii săi, care, deşi au săvârşit aceeaşi faptă considerată abatere disciplinară de către angajator, nu au fost sancţionaţi, Consiliul neavând în vedere decât art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, nu şi celelalte prevederi invocate, respectiv art. 2 alin. (4) şi art. 7 lit. e) din O.G. nr. 137 din 2000.

În ceea ce priveşte participarea persoanelor fizice reclamate la săvârşirea faptei de discriminare împotriva sa, a precizat că acestea sunt persoanele care au întocmit raportul de control, raportul de cercetare, au semnat decizia de sancţionare sau au contribuit în alt mod în raport cu atribuţiile şi funcţiile deţinute, astfel cum rezultă din conţinutul cererii de recurs.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii formulate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 703 din 6 decembrie 2017 emise de intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Curtea de apel a respins excepţiile invocate şi acţiunea formulată de reclamant, ca nefondate.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a susţinut, în esenţă, că prima instanţă nu a analizat argumentele sale, actele depuse la dosar şi nu i-a încuviinţat cererea de probatorii.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, încuviinţând acele probe considerate utile şi concludente, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Contrar susţinerilor recurentului, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, a prevederilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., cu referire la autoritatea de lucru judecat faţă de sentinţa Tribunalului Mureş invocată, dar şi a H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor şi apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

Faptul că recurentul nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentului care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că, în opinia părţii, a fost tratat în mod discriminatoriu comparativ cu colegii săi, de către societatea intimată, întrucât s-a adresat instanţei de judecată de fiecare dată când i-au fost încălcate drepturile.

Prin Hotărârea nr. 703/6.12.2017, contestată în cauză, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit că aspectele sesizate de către reclamant nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare şi lipseşte criteriul de discriminare.

Contrar susţinerilor recurentului, se constată că, în cauză, nu s-a dovedit existenţa criteriului de discriminare invocat, cum corect a sesizat şi judecătorul fondului.

Astfel, hotărârile judecătoreşti depuse la dosar, în prima fază procesuală, în susţinerea discriminării reclamate, din care rezultă că recurentul-reclamant s-a mai adresat instanţei de judecată pentru a sesiza încălcarea drepturilor de către angajator, sunt ulterioare aplicării sancţiunii disciplinare prin Decizia nr. 500/899/2012, care a format obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Mureş (6790/102/2012), aşa încât nu pot constitui motiv al discriminării, în plus, prin acestea s-a reţinut o incorectă individualizare a sancţiunii disciplinare aplicate, nu inexistenţa abaterilor disciplinare imputate părţii.

Aşa fiind, în mod corect prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine criteriul convingerilor ca mobil care ar fi stat la baza unui tratament diferit aplicat recurentului în raport cu ceilalţi colegi ai săi aflaţi în situaţie similară şi nu s-a dovedit că acesta ar fi fost supus unui astfel de tratament faţă de alte persoane aflate în aceeaşi situaţie şi nici că deciziile de sancţionare şi raportul de remediere au fost emise pro causa.

De altfel, aşa cum s-a reţinut, au fost sancţionate cu avertisment scris şi alte persoane care nu au semnat tabelul în discuţie de luare la cunoştinţă, fiind, aşadar, sancţionate pentru aceeaşi faptă, aşa cum a fost recurentul-reclamant. Împrejurarea că prin sentinţa Tribunalului Mureş s-a reţinut că mai mulţi angajaţi nu au semnat iniţial respectivul tabel, însă acesta a fost semnat ulterior iar respectivii angajaţi nu au fost sancţionaţi asemenea reclamantului nu se poate opune cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, care are ca obiect existenţa unei fapte de discriminare, în timp ce tribunalul a fost învestit cu legalitatea aplicării sancţiunii avertismentului scris prin raportare la prevederile legale de dreptul muncii

Or, situaţia în care s-au aflat alţi angajaţi, în sensul că au semnat tabelul nominal ulterior, deşi nu îl semnaseră la data controlului, asumându-şi sub semnătură altă dată decât cea reală, nu poate constitui faptă de discriminare faţă de reclamant, nerezultând că a fost în discuţie o eventuală intenţie a părţii de a semna respectivul tabel şi ar fi fost refuzat.

Aşa fiind, în mod corect s-a reţinut că fapta reproşată pârâţilor nu întruneşte elementele constitutive prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 137/2000 pentru a fi considerată discriminare.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 5439 din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.