Teacher's salary discrimination suit inadmissible; High Court upholds denial

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.01.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale solicitând, ca prin hotărârea care se va pronunţa să se constatate că a fost discriminat salarial pentru perioada 11 mai 2011 - 31 ianuarie 2014 şi să se dispună înlăturararea faptelor de discrimnare şi repunerea în situaţia anterioară discriminării, să fie obligat pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să plătească reclamantului despăgubiri materiale reprezentând diferenţele salariale la nivelul legilor nr. 221/2008 şi nr. 330/2009 pentru perioada 13 mai 2011 - 31 ianuarie 2014, sume actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală de la data naşterii acestui drept şi până la plata efectivă a acestora precum şi daune morale, ambele despăgubiri în cuantum total de 100.000 RON.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 194 din 29 septembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

După redarea contextului factual şi precizarea că a depus la dosarul cauzei documente cu privire la demersurile făcute de alte cadre didactice, în speţe identice cu speţa sa, consideră că soluţia pronunţată în cauză este nelegală. În acest sens, arată că instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii pe motivul plângerii prealabile, motiv care este neîntemeiat având în vedere faptul că şi el ar fi primit aceleaşi răspunsuri ca şi cadrele didactice menţionate anterior, fiind îndeplinită condiţia plângerii prealabile.

În continuare, a expus anumite considerente din Decizia Curţii Constituţionale nr. 797/27.09.2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 707/19.10.2007, pe care a apreciat-o ca fiind relevantă în cauză.

A mai susţinut că nu putea solicita pârâtului emiterea unui act administrativ deoarece drepturile salariale ale cadrelor didactice sunt stabilite prin lege sau prin interpretarea actelor normative, prin recursuri în interesul legii sau hotărâri de dezlegare a chestiunilor de drept emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ori acesta s-a adresat justiţiei în vătămarea unui drept al său şi un interes legitim constând în discriminarea salarială pentru perioada anilor 2011-2014, în raport cu salariile cadrelor didactice din judeţul Argeş.

Pe fondul cauzei, a reluat în detaliu motivele cererii de chemare în judecată, invocând în drept şi redând dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1), art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; art. 7, art. 8 şi art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului; art. 16 şi art. 52 din Constituţia României; art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; art. 20 şi art. 21 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene; art. 1 alin. (2), art. 2, art. 20, art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

A susţinut că deşi a invocat, în motivele cererii de chemare în judecată privind discriminarea salarială, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, a cărei obligativitate privind considerentele şi dispozitivul sunt obligatorii potrivit art. 147 din Constituţie, instanţa de judecată nu a făcut niciun fel de vorbire în motivarea sentinţei nr. 117/2020 şi nici nu a respectat-o încălcându-şi atribuţiile de a respecta deciziile Curţii Conslitionale prevăzute în Constituţie, legi şi regulamentul de funcţionare a instanţelor judecătoreşti, motive de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte discriminarea şi tratamentul juridic diferit, a arătat că o bună parte a cadrelor didactice din România nu a obţinut recunoaşterea drepturilor salariale prin hotărâri judecătoreşti pentru perioada 01.10.2008-11.05.2011, intervennd prescripţia dreptului de a cere în justiţie aceste drepturi, motiv pentru care a fost iniţiată si votată în Parlament Legea nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011. Însă pentru anii 2011 (13.05-31.12.2011), 2012, 2013, 2014 şi 2015 există suspiciunea rezonabilă că majoritatea cadrelor didactice din judeţul Argeş au faţă de restul cadrelor didactice din celelalte judeţe ale României, inclusiv faţă de recurent, drepturi salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti mai mari de 2-3-4 ori, exemplificând în acest sens câteva sentinţe pronunţate de Tribunalul Argeş.

În fine, a făcut referire şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciind că dreptul la despăgubiri privind drepturile salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată este garantat de art. 1 din Primul Protocol la Convenţie, respectiv respectarea proprietăţii, în cazul de faţă bunul reprezentându-l dreptul la despăgubirile salariale solicitate.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză intimaţii-pârâţi Ministerul Educaţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu au formulat întâmpinări.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 17 noiembrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamantul a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei la plata unor despăgubiri materiale reprezentând diferenţe salariale la nivelul Legii nr. 221/2008 şi Legii nr. 330/2009 pentru perioada 13 mai 2011- 31 ianuarie 2014, sume actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală de la data naşterii acestui drept până la plata efectivă a lor, precum şi daune morale, ambele despăgubiri în cuantum total de 100 000 RON, ca urmare a faptului că a fost discriminat salarial în aceeaşi perioadă. Totodată, a solicitat înlăturarea faptelor de discriminare şi repunerea în situaţia anterioară.

Prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul A., reţinând, în esenţă, că nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei vătămări cauzate printr-un act administrativ, care să justifice şi o cerere în despăgubire, întrucât, în speţă, nu a fost invocat un act juridic administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, emis de pârât care sa conducă la crearea unei situaţii discriminatorii şi care să reprezinte premisa unei acţiuni în despăgubire, urmare a constatării nelegalităţii acestuia.

Analizând memoriu de recurs, Înalta Curte observă că recurentul-reclamant critică soluţia pronunţată de prima instanţă prin care a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe motivul plângerii prealabile, motiv pe care îl apreciază ca fiind neîntemeiat, având în vedere faptul că şi el ar fi primit aceleaşi răspunsuri ca şi alte cadre didactice care s-au adresat, anterior cererii sale de chemare în judecată, celor 3 puteri legislativă, executivă şi judecătorească pentru înlăturarea situaţiei discriminatorii create.

Reţine Înalta Curte că instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii prin raportare la obiectul acţiunii în contencios administrativ, care trebuie să se circumscrie exclusiv exigenţelor legii speciale, şi nu prin raportare la neîndeplinirea condiţiei lipsei plângerii prealabile, cum eronat suţine recurentul-reclamant.

În speţă, contrar susţinerilor recurentului-reclamant nu prezintă relevanţă juridică nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 797/27.09.2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 707/19.10.2007 prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 referitoare tot la procedura prealabilă şi care, ulterior, a fost abrogat prin Legea nr. 212/2018.

Obiectul acţiunii în contencios administrativ este reglementat de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Astfel fiind, potrivit art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare pot fi supuse controlului de legalitate actele administrative tipice sau asimilate. Numai în acest cadru procesual instanţa este învestită să analizeze existenţa unei atingeri aduse unui drept ori unui interes legitim, fiind de neconceput o cerere de chemare în judecată prin care să se solicite constatarea sau recunoaşterea dreptului sau interesului legitim ori repararea unei pagube, independent de existenţa unei practici administrative vătămătoare concretizate prin emiterea unui act administrativ nelegal sau prin refuzul de rezolvare a unei cereri, ambele în formele asimilate actului administrativ prin art. 2 alin. (2) din lege.

Cu alte cuvinte, obiectul acţiunii se concretizează prin mijlocul procesual folosit, instanţa având de rezolvat un litigiu individual dedus judecăţii şi circumscris "pretenţiei" concrete a reclamantului.

Or, în cuprinsul acţiunii cu care instanţa de contencios administrativ a fost învestită, în primă instanţă, nu se face referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de soluţionare a unei cereri în sensul în care legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte, ci se susţine că pârâtul este responsabil de existenţa unei stări de discriminare ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale ce are competenţă în domeniul învăţământului, recurentul-reclamant fiind nemulţumit de faptul că alte cadre didactice din judeţul Argeş au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care li s-au recunoscut drepturile salariale pentru perioada 2011-2014 şi că nu au fost adoptate măsuri, astfel încât de aceleaşi drepturi să beneficieze şi cei care nu deţin hotărâri judecătoreşti.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe este la adăpost de criticile recurentului-reclamant, fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 194 din 29 septembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.