Transfer to superior court requires new promotion exam under amended judges' status law, excluding prior continuity rights

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 24.09.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, solicitând pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună:

- anularea parţială a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secţia de Judecători nr. 412/24.03.2020, în ceea ce priveşte art. 2 privind respingerea cererii formulate de reclamantă de continuare a activităţii la Curtea de Apel Cluj, în acord cu prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.

- admiterea în integralitate a cererii formulate de reclamantă la data de 10.02.2020, respectiv continuarea activităţii la Curtea de Apel Cluj, în acord cu prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data de 1 ianuarie 2018, începând cu data formulării cererii.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 202 din 7 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În esenţă, a arătat că în Hotărârea CSM atacată nu se indică motivele pentru care, deşi cererea sa de continuare a activităţii profesionale la instanţa ierarhic superioară a fost formulată în temeiul art. 51 din Legea nr. 303/2004 (forma în vigoare la data numirii în funcţia de conducere), această cerere a fost respinsă în temeiul unui alt text de lege, respectiv dispoziţiile art. 110 din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 242/2018, care reglementează transferul magistraţilor.

Cu toate că la fond a invocat nemotivarea hotărârii CSM atacate, prima instanţă nu a răspuns acestui motiv al acţiunii, ci şi-a însuşit argumentaţia pârâtului CSM, apreciind legalitatea şi temeinicia acesteia prin aplicarea altui text legal, respectiv art. 53 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 242/2018, decât art. 110 din Legea nr. 303/2004, reţinut în hotărârea atacată.

Procedând în această manieră, a apreciat că hotărârea instanţei de fond conţine motive contradictorii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a considerat că în mod nelegal instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 si ale art. 110 din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 242/2018, apreciind că în caz contrar legea ar ultraactiva.

Contrar interpretării instanţei de fond, a considerat că legea aplicabilă situaţiei sale este cea în vigoare la data numirii în funcţia de conducere (01.01.2018), aceasta trebuind aplicată în scopul producerii de efecte juridice.

Chiar dacă a promovat concursul de grad profesional ulterior modificării legii, în această situaţie particulară, legea trebuie aplicată în scopul de a se da eficienta concursului de promovare coroborat cu beneficiul oferit de dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În continuare, a susţinut că la momentul adoptării Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secţia de Judecători nr. 412/24.03.2020, decizia luată sub aspectul contestat, nu a fost adoptată cu unanimitate, ci cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, dovedind că interpretarea sa nu este una izolată. Mai mult, şi ulterior datei de 18.10.2018 când a intervenit modificarea dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018, CSM a aplicat în mai multe rânduri, unor cereri similare formulate de alţi magistraţi, dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 în forma în vigoare la data numirii în funcţie, sens în care a anexat Hotărârile CSM nr. 1484 şi nr. 1485 din data de 7 noiembrie 2019.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motive contradictorii, din considerente reieşind foarte clar că a fost analizată critica reclamantei privind o pretinsă nemotivare a actului administrativ atacat.

Nemotivarea unui act administrativ implică lipsa unui temei juridic şi a unei argumentaţii în baza cărora autoritatea administrativă emite un act administrativ. Or, din cuprinsul Hotărârii secţiei pentru judecători se poate observa că cererea reclamantei a fost respinsă cu invocarea şi aplicarea prevederilor art. 51 alin. (1) şi art. 110 din Legea nr. 303/2004, situaţie care a fost analizată de prima instanţă şi confirmată din punct de vedere al legalităţii.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că instanţa de fond a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile legale incidente, reţinând că respingerea cererii recurentei-reclamante în temeiul prevederilor art. 51 alin. (1) şi art. 110 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, a fost motivată şi justificată.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 17 noiembrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de anulare parţială a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secţia de Judecători nr. 412/24.03.2020, în ceea ce priveşte art. 2 privind respingerea cererii de continuare a activităţii la Curtea de Apel Cluj, în acord cu prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.

Prin actul administrativ atacat, la art. 1 a fost dispusă eliberarea reclamantei A. din funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Cluj, începând cu data de 01.04.2020, ca urmare a demisiei, iar la art. 2 a fost respinsă cererea reclamantei de continuare a activităţii la Curtea de Apel Cluj, cerere formulată în temeiul dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările ulterioare.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei reţinând, în esenţă, că este vorba de instituţii juridice diferite, de promovare în funcţii de conducere, şi respectiv de promovare în funcţii de execuţie, iar concursurile la care a participat reclamanta au fost date în anii 2017 şi 2019, deci înainte şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018 care a adus modificări Legii nr. 303/2004. Or, pentru fiecare din aceste instituţii trebuie aplicată legea în forma în vigoare la data promovării examenului, iar pentru promovarea la instanţa superioară sunt aplicabile noile dispoziţii ale Legii nr. 303/2004.

Nemulţumită de soluţia primei instanţe, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând, în primul rând, că hotărârea primei instanţe cuprinde motive contradictorii, iar în al doilea rând, că în mod nelegal instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 si ale art. 110 din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 242/2018,

2.1.1 Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument. Din aceste considerente nu pot fi reţinute criticile recurentei-reclamante cu privire la faptul că actul administrativ atacat nu conţine motivele detaliate pentru care i s-a respins cererea sau că deşi a invocat nemotivarea hotărârii CSM atacate, instanţa de fond nu a răspuns acestui motiv al acţiunii, apreciind legalitatea acesteia prin aplicarea altui text legal, respectiv art. 53 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 242/2018.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că aceasta îndeplineşte exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Chiar dacă soluţia şi argumentarea expusă de judecătorul fondului o nemulţumesc pe recurenta-reclamnată, în cauză nu se identifică motive contradictorii, astfel cum susţine aceasta. Prin urmare, instanţa de control judiciar nu poate reţine incidenţa acestui motiv de casare invocat.

2.1.2 Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat, apreciind că soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Prin memoriul de recurs recurenta - reclamantă a susţinut că legea aplicabilă speţei este cea în vigoare la data numirii în funcţia de conducere (01.01.2018), respectiv art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 242/2018.

Înalta Curte nu poate primi această interpretare întrucât promovarea pe loc la Curtea de Apel Cluj a recurentei-reclamante s-a realizat la data de 06.02.2020 prin Hotărârea secţiei de judecători nr. 110/6.02.2020 care a validat rezultatele concursului organizat la data de 15.12.2019.

În acord deplin cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că, solicitarea recurentei-reclamante de continuare a activităţii la Curtea de Apel Cluj, este lipsită de temei juridic, raportat la data formulării cererii, februarie 2020, dată la care dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 242/2018 nu mai prevedeau posibilitatea ca la încetarea mandatului de conducere, judecătorul să revină la o altă instanţă unde are dreptul să funcţioneze.

În mod corect, a reţinut prima instanţă şi faptul că în cuprinsul Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secţia de Judecători nr. 412/24.03.2020 s-a făcut trimitere la prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 242/2018 şi că această formă este aplicabilă numai cererii de eliberare a recurentei-reclamantei din funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Cluj, ca urmare a demisiei.

Astfel, în ceea ce priveşte cererea de continuare a activităţii la Curtea de Apel Cluj, se observă că obţinerea gradului profesional superior în urma concursului de promovare în funcţii de execuţie susţinut ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, cum este şi cazul recurentei-reclamante, nu îi conferă dreptul de a funcţiona efectiv la instanţa superioară prin instituţia transferului, conform art. 60 din Legea nr. 303/2004 şi nici prin instituţia continuării activităţii la o altă instanţă, conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, acest drept fiind dobândit numai în urma parcurgerii unui nou concurs de promovare efectivă la instanţa superioară.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe este la adăpost de criticile recurentei-reclamante, fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 202 din 7 decembrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.