Public sector salary differentials: Cumulative award of legal interest and inflation indexation for delayed payment of recognized wage rights

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.05.2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune a făcut plângere împotriva modului de soluţionare a contestaţiei cu privire la Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 privind stabilirea drepturilor salariale începând cu 01.01.2018, în temeiul art. 7 alin. (2) din cap. VIII, Secţiunea 1 - "Familia ocupaţională de funcţii bugetare justiţie şi curtea constituţională" din Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care a solicitat:

- anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei;

- obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou Ordin în ceea ce o priveşte, prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază.

- obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei.

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea sumelor cuvenite dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

Prin cererea completatoare din 24.05.2018 reclamanta a solicitat instanţei:

1. obligarea pârâtul MJ la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie anul 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON - nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cum indică însăşi Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

2. obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Hotărârea civilă nr. 1338/21.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul cu nr. x/2018, după cum urmează:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 30 septembrie 2016,

• începând cu data de 01.10.2016 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

3. obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP;

• a se aplica majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a VRS de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii si Justiţiei Sociale, ca urmare a dialogului purtat cu categorii profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

• a se aplica sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune în acord cu aceeaşi recomandare şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 a aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şi aplicate în mod individual şi progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

4. obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate de sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi ca urmare a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% acordate prin OMJ nr. 603/2018, în baza Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

5. obligarea pârâţilor la plata integrală într-o singură tranşă a sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, inclusiv a dobânzilor aferente acestora, actualizate la rata inflaţiei.

6. obligarea pârâtului MJ ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce DNP sumele necesare despăgubirilor aferente, atât cele rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 cât şi cele rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Prin precizările cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată din 23.01.2019 reclamanta:

- a renunţat la capătul nr. 3 de cerere din Cererea de completare la acţiune;

- a renunţat la partea referitoare la OMJ nr. 603/C/2018 din capătul 4 de cerere din Cererea de completare la acţiune;

- a renunţat la părţile din capetele de cerere din acţiunea iniţială referitoare la acelaşi OMJ nr. 603/C/2018.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1609 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune.

A obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

A respins capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS nr. 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

A respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs au fost structurate după cum urmează:

I. Referitor la soluţia instanţei de obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 603/C/2018 şi sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 3396/C/2018 a considerat că este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ. (principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei), întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiţie care nu este îndeplinită întrucât instanţa, prin cererea de chemare în judecată, a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A considerat că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat din partea recurentei-pârâte de a soluţiona o cerere, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât capătul de cerere era rămas fără obiect la data pronunţării sentinţei recurate, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În acest sens, a precizat că ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) şi în luna octombrie 2018 au fost achitate drepturile salariate acordate reclamantei prin acest act administrativ.

II. Referitor la soluţia instanţei de obligare a Direcţiei Naţiona1e de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 şi sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 2883/C/2018 a considerat că este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ., întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanţa de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv instanţa să analizeze fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinita în cauză, întrucât instanţa a fost învestită cu anularea (rectificarea) O.M.J. nr. 542/C/2018, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A arătat că în cursul judecăţii, O.M.J. nr. 542/C/2018 a fost modificat prin O.M.J. nr. 2833/C/2018, fiind acordate valori de referinţă sectoriale mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, prin urmare, prin O.M.J. nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoaşterea de către pârâţi a drepturilor solicitate de către reclamantă şi mai mult, s-a acordat o valoare de referinţă şi mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Astfel instanţa de fond a depăşit limitele învestirii întrucât nu a existat o cerere din partea reclamantei în sensul acordării sumelor actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzilor în temeiul O.M.J. nr. 2833/C/2018, în condiţiile intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2019, ale căror dispoziţii, au fost învederate instanţei de fond de către pârâţi.

Mai mult, în cazul în care ar fi existat o astfel de cerere aceasta ar fi fost prematură întrucât dreptul la plată nu devine actual decât în teremenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019.

De asemenea, a considerat că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat din partea recurentei-pârâte de a soluţiona o cerere, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât capătul de cerere era rămas fără obiect la data pronunţării sentinţei recurate, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

III. Referitor la soluţia instanţei de obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate şi la plata dobânzilor legale:

a) În temeiul O.M.J. nr. 2883/C/2018, de modificare a O.M.J. nr. 542/C/2018 a susţinut că sunt incidente dispoziţiile din O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariate restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.

În raport în raport de eşalonarea prevăzută începând cu anul 2019 având în vedere că nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut de O.U.G. nr. 3/2019, hotărârea instanţei de obligare la plata acestor drepturi actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzilor a fost dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv cele enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ., situaţie ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Astfel instanţa de fond a depăşit limitele învestirii întrucât nu a existat o cerere din partea reclamantei în sensul acordării sumelor actualizate cu rata inflaţiei si a dobânzilor în temeiul O.M.J. nr. 2883/C/2018, în condiţiile intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2019 ale căror dispoziţii au fost învederate instanţei de fond de către pârâţi.

Mai mult, în cazul în care ar fi existat o astfel de cerere aceasta ar fi fost prematură întrucât dreptul la plată nu devine actual decât în termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019.

b) În temeiul O.M.J. nr. 3396/C/2018, de modificare a O.M.J. nr. 603/C/2018 a susţinut că hotărârea a fost dată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material invocate de către instanţa de fond (art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009), respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantei, conform O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv O.M.J. nr. 3396/C/2018.

A subliniat că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte O.M.J. nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (aşa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a O.M.J. nr. 603/C/2018), lipsind elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

Prin urmare, în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, a considerat că soluţia instanţei privind obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata acestora.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, a afirmat că deşi instanţa de fond a fost învestită cu anularea O.M.J. nr. 603/C/2018 şi O.M.J. nr. 542/C/2018, anularea acestora sau eventual analizarea legalităţii acestora nu se putea realiza, fără analizarea legalităţii O.M.J. nr. 3396/C/2018, respectiv O.M.J. nr. 2883/C/2018, prin care s-au modificat primele acte administrative, practic cele din urmă O.M.J. făcând corp comun cu primele.

Un al doilea aspect esenţial este faptul că O.M.J. nr. 3396/C/2018 şi O.M.J. nr. 542/C/2018 au apărut după introducerea acţiunii (03.05.2018), respectiv a completării la acţiune (24.05.2018), astfel că acţiunea sa nu avea cum să conţină solicitarea de a fi analizată legalitatea O.M.J. nr. 3396/C/2018 şi O.M.J. nr. 542/C/2018.

A arătat că a existat un refuz nejustificat din partea recurentei-pârâte, întrucât în urma solicitărilor mai multor angajaţi al diferitelor Servicii de probaţiune din ţară nu s-a conformat acestor solicitări, nici după depunerea plângerilor prealabile, "disponibilitatea" acestuia de a soluţiona favorabil solicitările sale au apărut doar după realizarea faptului că în cadrul aceleaşi familii ocupaţionale nu se poate stabili cuantumul salariilor utilizând diferite criterii (VRS), aspecte stabilite fără echivoc de Decizia CCR nr. 794/2016.

În ceea ce priveşte pretinsul caracter prematur al solicitării sale privind acordarea sumelor actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzilor legale, întrucât dreptul la plată a acestor sume a devenit actual prin termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019, a arătat faptul că aceste sume se cuvin de la momentul de la care aceste trebuiau acordate, invocarea de către instanţa de fond a Deciziei ÎCCJ nr. 2/2014, coroborate cu dispoziţiile art. 1351, alin. (1)-(2) teza I şi art. 1535, alin. (1) din C. civ. fiind întemeiate.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 17 noiembrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând rectificarea O.M.J. nr. 542/C/2018 şi O.M.J. nr. 603/C/2018, în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente şi obligarea la plata diferenţelor de drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea reclamantei, pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, care a fost obligată la plata către reclamantă a diferenţelor de drepturi calculate potrivit O.M.J. nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv O.M.J. nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, formulând critici cu privire la încălcarea principiului disponibilităţii şi al rolului activ al instanţei, precum şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

2.1.1. Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Instanţa de recurs constată că, prin precizările scrise cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată aflate la dosarul instanţei de fond, reclamanta şi-a menţinut solicitarea formulată prin cererea de completare la acţiune privind obligarea pârâtelor sus-menţionate la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, (cu noile VRS-uri menţionate în O.M.J. nr. 2883/C/19.07.2018), arătând faptul că acest capăt de cerere al său nu a rămas fără obiect, ţinând cont de faptul că pârâtele nu au precizat cuantumul sumei ce urmează a-i fi plătită în urma aplicării O.M.J. nr. 2883/C/2018, pentru diferenţele de salariu calculate conform noilor VRS-uri, (aceasta având relevanţă mai ales în ceea ce priveşte calculul dobânzilor legale aferente acestor sume, actualizate la rata inflaţiei) şi nici nu s-a precizat data la care aceste sume vor fi plătite, formularea art. 4, lit. b).) din O.M.J. nr. 2883/C/2018 "pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2018, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul DNP", fiind mult prea vagă şi dând posibilitate la diferite interpretări.

În aceste condiţii alegaţiile recurentei-pârâte în sensul încălcării principiului disponibilităţii (art. 9 C. proc. civ.) şi al rolului activ al instanţei (art. 22 alin. (6) C. proc. civ.) faţă de faptul că, în opinia sa, instanţa nu a fost învestită de către reclamantă cu solicitările asupra cărora s-a pronunţat sunt lipsite de suport, neputându-se reţine incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

2.1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei-pârâte în sensul că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferenţelor de drepturi salariale în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv prematuritatea acestui capăt de cerere prin raportare la termenele de plată scadente, întrucât înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferenţe pot reprezenta executarea sentinţei, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanţei că a fost executată integral hotărârea în privinţa plăţii respectivelor drepturi salariale.

Recurenta-pârâtă a formulat critici cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 susţinând că pentru a se putea pronunţa instanţa asupra acestor drepturi salariale era necesar să existe un "refuz justificat" al pârâţilor în acest sens, condiţie neîndeplinită în cauză, precum şi a dispoziţiilor art. 1531 şi art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale, critici pe care Înalta Curte le va analiza în mod unitar şi le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanţa de control judiciar constată că prin Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018, s-a dispus recalcularea drepturilor personalului de probaţiune pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar pârâţii au îndeplinit de bunăvoie obligaţiile de majorare a valorii de referinţă sectorială.

Tot astfel, are în vedere că inclusiv Ordinul nr. 603 C/08.02.2018, prin care au fost calculate drepturile începând cu 01.01.2018, a fost modificat benevol de pârâţi, prin Ordinul nr. 3396/C/29.08.2018, prin care s-a dispus recalcularea prin raportare la noua valoare de referinţă sectorială.

Văzând că ordinele în discuţie au venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, Înalta Curte, în acord deplin cu judecătorul fondului, constată că, prin omisiunea de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, fiind îndeplinite condiţiile angajării răspunderii pârâtei.

Nu în ultimul rând, observă Înalta Curte că emitentul ordinului nu şi-a asumat niciun termen de plată a drepturilor restante, astfel că inserarea menţiunii potrivit cărora plata se va realiza "după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune" nu prezintă niciun efect juridic, fiind vorba despre o condiţie pur potestativă în favoarea debitorului obligaţiei de plată.

Referitor la celelalte critici formulate cu referire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea ţin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plăţii reprezentând o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei-pârâte.

În consecinţă, în cauză nu se poate reproşa primei instanţe încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, în mod corect prima instanţă a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinele emise s-a stabilit acordarea diferenţelor salariale datorate, dar nu şi actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Prin urmare, nu se poate reproşa instanţei de fond nici aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1531 şi art. 1357 alin. (1) C. civ., sentinţa pronunţată fiind temeinică şi legală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 1609 din 24 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.