Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5607/2021 AI generated

Disciplinary ruling upheld and case remanded to Bucharest Court of Appeal after lower court's annulment quashed.

Case Number Decizia nr. 5607/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The appellate court (High Court of Cassation and Justice, Administrative and Fiscal Division) granted the appeal by the disciplinary body, annulled the lower court's judgment, and remanded the case to the same court of appeal (Curtea de Apel București) for rehearing on the merits; the challenged disciplinary decision therefore remains in force pending the retrial. The underlying dispute was an administrative action seeking annulment of a disciplinary decision issued by the national insolvency practitioners' body, which had admitted a creditor's complaint against an earlier local disciplinary decision that had exonerated an insolvency practitioner; the trial court had annulled the appellate disciplinary ruling for lack of reasoning. Decisive legal basis: the appellate court found that the appealed ruling was in fact sufficiently reasoned and that the trial court had failed to analyze the case in accordance with its remand instructions, thereby breaching procedural duties under Articles 22(2)(5), 425(1)(b), and 501(1)(3) of the Civil Procedure Code, particularly regarding the measure of referring the matter to another local disciplinary court under the applicable disciplinary regulations (Article 8(e) of Annex 4, UNPIR Statute); accordingly, the appeal succeeded under Articles 496 and 497, read with Article 483(3) C. proc. civ.

Legislator headnote

AI generated

art. 66 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, art. 13 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, art. 661 din O.U.G. nr. 86/2006, art. 493 C. proc. civ, art. 22 alin. (5) din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ; Disciplinary ruling upheld and case remanded to Bucharest Court of Appeal after lower court's annulment quashed: The underlying dispute was an administrative action seeking annulment of a disciplinary decision issued by the national insolvency practitioners' body, which had admitted a creditor's complaint against an earlier local disciplinary decision that had exonerated an insolvency practitioner; the trial court had annulled the appellate disciplinary ruling for lack of reasoning. Decisive legal basis: the appellate court found that the appealed ruling was in fact sufficiently reasoned and that the trial court had failed to analyze the case in accordance with its remand instructions, thereby breaching procedural duties under Articles 22(2)(5), 425(1)(b), and 501(1)(3) of the Civil Procedure Code, particularly regarding the measure of referring the matter to another local disciplinary court under the applicable disciplinary regulations (Article 8(e) of Annex 4, UNPIR Statute); accordingly, the appeal succeeded under Articles 496 and 497, read with Article 483(3) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
action for annulment disciplinary action article of civil procedure matter in dispute insolvency procedural duty

Cited Legislation

AI generated
art. 66 pct. 1 din Legea nr. 85/2006
Aceasta a respectat dispoziţiile legale, procedând la verificarea pe fond a cererilor de înscriere la masa credală aşa cum dispune art. 66 pct. 1 din Legea nr. 85/2006.
art. 13 pct. 2 din Legea nr. 85/2006
Instanţa locală de disciplină apreciază că adunarea creditorilor s-a făcut corect fiind luaţi în consideraţie numai acei creditori a căror creanţă a fost certă şi legitimă, deci a creditorilor cunoscuţi, conform art. 13 pct. 2 din Legea nr. 85/2006.
art. 661 din O.U.G. nr. 86/2006
3/2007 privind aprobarea Statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi a Codului de etică profesională şi disciplină ale Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, coroborate cu art. 661 din O.U.G.
art. 493 C. proc. civ
106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C.
art. 22 alin. (5) din C. proc. civ
Cu titlu preliminar, se reţine că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunţare implicând, potrivit alin.
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
De asemenea, în conformitate cu art. 425 alin.
art. 497 alin. (1) din C. proc. civ
(3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin.
art. 483 alin. (3) din C. proc. civ
497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Basis for admitting the appeal, quashing the lower court's decision, and referring the case back for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

I.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.11.2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. şi UNPIR Instanţa Superioară de Disciplină, anularea Deciziei nr. 44/31.10.2014 pronunţate de UNPIR - Instanţa Superioară de Disciplină în dosarul nr. x/2014, comunicată cu poşta la data de 20.11.2014, ca netemeinică şi nelegală şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulate de intimata B. S.A. împotriva Deciziei nr. 31/15.07.2014 pronunţate de UNPIR - Filiala Bucureşti - Instanta Locală de Disciplină în dosarul nr. x/2012, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a acestei ultime decizii şi cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3327 din 12 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi UNPIR - Instanţa Superioară de Disciplină. A anulat decizia nr. 44/31.10.2014 emisă de pârâta UNPIR - Instanţa Superioară de Disciplină în dosarul nr. x/2014 şi a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a arătat, în esenţă, că motivul pentru care actul litigios (decizia nr. 44/31.10.2014) este considerat nelegal este reprezentat de lipsa motivării, în esenţă observându-se împrejurarea că nici soluţia de admitere a contestaţiei şi nici soluţia de trimitere a cauzei la Instanţa Locală de Disciplină Constanţa nu sunt motivate în fapt şi în drept.

Astfel, referitor la soluţia de admitere a contestaţiei, se susţine că ILD Bucureşti a avut în vedere doar decizia Curţii de Apel Ploieşti, fără a fi însă cercetate toate faptele sesizate cu caracter defectuos sau neprofesionist din activitatea practicianului în insolvenţă. Restul dizertaţiei, referitoare la competenţele instanţelor disciplinare şi la necesitatea realizării unei analize riguroase care presupune o analiză temeinică a materialului probator şi a susţinerilor părţilor, au caracter general, fără nicio relevanţă din perspectiva cerinţei motivării adecvate a actului administrativ, nearătându-se ce fapte nu au fost analizate dintre cele menţionate în sesizări şi pentru care nu se poate reţine ca relevantă aceeaşi decizie a Curţii de Apel Ploieşti.

De asemenea, contrar celor menţionate în decizia litigioasă, curtea de apel a reţinut faptul că decizia nr. 31/15.07.2014 nu se bazează exclusiv pe cele decise de Curtea de Apel Ploieşti prin decizia nr. 10088/25.11.2013, ci menţionează, referitor la nerespectarea dispoziţiilor legale privind notificarea creditorilor cunoscuţi ai debitoarei, faptul că aceasta nu a fost probată de reclamanţi.

Dimpotrivă, adaugă menţionata decizie, "pârâta a depus la dosarul cauzei copia de pe BPI în care s-a publicat notificarea deschiderii procedurii, în limba română şi în limba engleză. De asemenea, s-a probat şi faptul că deschiderea procedurii a fost publicată şi într-un ziar de largă circulaţie, respectiv ziarul Bursa. Afirmaţia reclamantului, conform căreia a aflat de la terţi de deschiderea procedurii, nu poate fi luată în consideraţie. Atâta timp cât notificarea a fost publicată în BPI şi într-un ziar de circulaţie, nimeni nu poate invoca necunoaşterea. Cu toate acestea, aspectele care puteau să fie influenţate de această necunoaştere a fost clarificată prin intermediul instanţei, respectiv reclamanţii au fost repuşi în termen sau li s-a recunoscut creanţa şi au fost înregistraţi în tabelul de creanţe. Instanţa locală de disciplină nu găseşte nicio vină în activitatea pârâtei. În ceea ce priveşte aşa zisa nerespectare a instrucţiunilor date de instanţa de judecată, referitoare la întocmirea tabelului rectificat în termenul prevăzut de hotărârea judecătorească, aceasta nu poate fi invocată ... Aceasta a respectat dispoziţiile legale, procedând la verificarea pe fond a cererilor de înscriere la masa credală aşa cum dispune art. 66 pct. 1 din Legea nr. 85/2006. Şi în acest caz sincopele sau unele analize care nu au fost pe placul unor titulari au fost contestate iar instanţa s-a pronunţat în consecinţă. Instanţa locală de disciplină nu vede în aceasta vină sau rea credinţă. A fost un punct de vedere al practicianului în insolvenţă pe care judecătorul sindic l-a cenzurat.

Convocarea adunării creditorilor a făcut obiectul unor contestaţii la instanţele de judecată competente, acestea clarificând situaţia prin hotărârile care s-au dat.

Instanţa locală de disciplină apreciază că adunarea creditorilor s-a făcut corect fiind luaţi în consideraţie numai acei creditori a căror creanţă a fost certă şi legitimă, deci a creditorilor cunoscuţi, conform art. 13 pct. 2 din Legea nr. 85/2006.

Concluzionând, instanţa locală de disciplină apreciază că acuzele pe care cei doi reclamanţi le aduc pârâtei au fost şi sunt de competenţa instanţei de judecată specializată care legal cenzurează activitatea practicienilor în insolvenţă. Oricare dintre părţile participante la procedura de insolvenţă care se consideră lezată sau nemulţumită de o măsură luată de practicianul în insolvenţă o poate contesta, solicitând instanţei să respingă sau să cenzureze în parte măsura contestată. Reclamanţii, fără excepţie, au venit în faţa instanţei locale de disciplină cu aceleaşi probleme pe care le-au ridicat şi în faţa instanţelor de judecată specializate. Or, instanţa locală de disciplină nu se poate poziţiona deasupra instanţelor civile de judecată. Răspuns la toate cele invocate de reclamanţi se regăseşte în Decizia 10088 a Curţii de Apel Ploieşti, care a dispus repunerea în funcţie a pârâtei.

Solicitarea reclamanţilor ca pârâta să fie suspendată pe o perioadă de un an, invocându-se art. 92 pct. 5 şi art. 94 din Statutul de funcţionare al UNPIR, nu are aplicabilitate. Văzând textul de lege, constatăm că acesta dispune suspendarea în cazul în care practicianul în insolvenţă a încălcat principiile fundamentale de etică profesională şi disciplină a Uniunii. Coroborat cu dispoziţiile art. 3 din Codul de etică, instanţa locală de disciplină apreciază că pârâta nu a încălcat niciunul dintre cele 8 principii fundamentale".

Aceste argumente reprezintă, în opinia instanţei, o motivare proprie a Instanţei Locale de Disciplină Bucureşti, care a reţinut o anumită situaţie de fapt, înlăturând argumentele petenţilor, la care a raportat cele decise printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, considerând că nu sunt întrunite condiţiile pentru a aprecia existenţa unor abateri disciplinare, care să justifice sancţionarea disciplinară a practicianului în insolvenţă.

Or, o analiză din această perspectivă lipseşte cu desăvârşire din decizia litigioasă.

Totodată, în ceea ce priveşte soluţia de trimitere a cauzei către Instanţa Locală de Disciplină Constanţa, aceasta nici nu se regăseşte în considerentele deciziei contestate, lipsind cu desăvârşire orice referire, orice explicaţie şi orice temei legal. Potrivit prevederilor art. 40 alin. (2) din Hotărârea nr. 3/2007 privind aprobarea Statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi a Codului de etică profesională şi disciplină ale Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, coroborate cu art. 661 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, în forma în vigoare la data emiterii deciziei nr. 44/31.10.2014, instanţa superioară de disciplină, între alte atribuţii, dispune strămutarea plângerilor disciplinare, în condiţiile stabilite de Regulamentul privind procedura disciplinară şi aplicarea sancţiunilor, sau orice alte măsuri necesare înfăptuirii justiţiei disciplinare.

Această normă reglementează competenţa funcţională a instituţiei, dar nu înlătură obligaţia emitentului actului de a motiva această măsură, motivare din care să reiasă împrejurările în care s-a dispus strămutarea, cine a solicitat această măsură, de ce a fost apreciată ca oportună şi în ce temei.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă - Instanţa Superioară de Disciplină a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia şi casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii în tot a contestaţiei formulate de reclamanta A. şi menţinerii ca temeinică şi legală a Deciziei nr. 44/2014 emisă de UNPIR - Instanţa Superioară de Disciplină.

În motivarea recursului, recurenta a arătat, în esenţă, că prin Decizia nr. 44/31.10.2019, Instanţa Superioara de Disciplină a soluţionat contestaţia formulată S.C. B. cu sediul în Luxemburg, reprezentată convenţional de C., împotriva Deciziei nr. 31/15.07.2014 pronunţată de Instanţa Locală de Disciplină Bucureşti în dosar nr. x/2012, în contradictoriu cu practicianul în insolvenţă A., reprezentant legal al D., cu sediul profesional în municipiul Giurgiu.

Analizând Decizia nr. 31/15.07.2014, precum şi actele aflate la dosar, Instanţa Superioară de Disciplină a considerat că sunt întemeiate criticile aduse de către contestatoare şi a admis contestaţia pentru considerentele menţionate in Decizie, dispunând totodată si trimiterea dosarului în vederea soluţionării pe fond de către Instanţa Locală de Disciplină Constanţa.

Pentru a se pronunţa astfel Instanţa Superioară de Disciplină a constatat că în soluţionarea cauzei Instanta Locala de Disciplina Bucureşti a avut în vedere doar o parte dintre înscrisurile depuse de părţi in probatoriu, si anume doar decizia pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a soluţionat înlocuirea din oficiu din poziţia de practician în insolvenţă în procedura privind debitoarea S.C. E. S.R.L. D., legal reprezentată de A., rezultând necercetarea de către Instanţa Locala de Disciplina Bucureşti a tuturor faptelor sesizate ca având caracter defectuos sau neprofesionist din activitatea practicianului în insolvenţă A..

În argumentarea deciziei, s-a mai arătat că, deşi instanţa superioară de disciplină îşi însuşeşte opinia instanţei locale, în sensul că instanţele disciplinare nu se pot substitui controlului de legalitate exercitat de către judecătorul-sindic şi de instanţele de control judiciar, totuşi această stare de fapt nu are menirea să golească de conţinut scopul pentru care instanţele disciplinare au luat fiinţă şi nici să treacă în derizoriu sau în nelucrare atribuţiunile primite de către acestea prin acte normative ce reglementează profesia de practician în insolvenţă, motiv pentru care este necesar că în soluţionarea unei plângeri disciplinare sa fie efectuată o temeinică analiză asupra întregului material probator şi a tuturor susţinerilor părţilor, condiţie esenţială pentru pronunţarea unei decizii legale şi temeinice.

Curtea de apel in mod greşit a apreciat ca instanţa superioară de disciplină nu si-a motivat decizia de admitere a contestaţiei, "lipsind cu desăvârşire orice referire, orice explicaţie si orice temei legal".

Cu privire la decizia Instanţei Superioare de Disciplina privind trimiterea cauzei în vederea soluţionării pe fond la Instanţa Locală de Disciplină Constanţa, trebuie observat că nu este vorba despre strămutarea la cerere a dosarului conform prevederilor art. 13 si urm. din Procedura disciplinara (Anexa 3 la Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă din 29.09.2007), neexistând vreo cerere înregistrată in acest sens.

Instanţa Superioara de Disciplina, in exercitarea rolului său activ, a trimis cauza pentru rejudecare unei alte instanţe locale de disciplină, alta decât cea care a pronunţat decizia desfiinţată, tocmai pentru a asigura o judecata temeinică si nepărtinitoare, considerând in mod întemeiat ca Instanţa Locala de Disciplina Bucureşti nu mai poate forma un complet pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, in condiţiile in care s-a pronunţat deja cu privire la plângerea reclamantelor, făcând astfel aplicarea prevederilor art. 13 alin. (3) din Regulamentul privind procedura disciplinară ("Strămutarea se poale dispune şi pentru imposibilitatea constituirii completului de analizare a plângerii disciplinare"). Trimiterea cauzei pentru rejudecare s-a impus si din perspectiva celor mai sus arătate, respectiv cercetarea tuturor înscrisurilor aflate la dosar, in condiţiile in care competenta soluţionării pe fond a plângerii cădea in sarcina instanţelor locale de disciplina organizate in interiorul profesiei.

Prin urmare, hotărârea recurată apreciază in mod nelegal că recurenta ar fi trebuit sa isi motiveze decizia de strămutare, in primul rând pentru ca nu s-a dispus strămutarea, ci doar trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte Instanţe Locale de Disciplină.

Pe de altă parte, chiar daca s-ar fi dispus strămutarea, o astfel de decizie nu ar fi trebuit motivata, asa cum in mod greşit apreciază curtea de apel (a se vedea dispoziţiile art. 13 din aceeaşi Procedura Disciplinara: "Art. 13.- (I) Când una dintre părţi are două rude sau afini până la gradul al III-lea inclusiv printre membrii instanţei locale de disciplină, cealaltă parte poate să ceară strămutarea sesizării disciplinare. (2) Strămutarea pricinii se mai poate cere şi pentru motive de bănuială legitimă. Bănuiala se socoteşte legitimă ori de câte ori se poate presupune că nepărtinirea membrilor comisiei de disciplină ar putea fi ştirbită din cauza conflictului de interese, împrejurărilor pricinii, calităţii părţilor sau conflictelor locale. (3) Strămutarea se poate dispune şi pentru imposibilitatea constituirii completului de analizare a plângerii disciplinare. (4) Cererea de strămutare se depune la instanţa superioară de disciplină. (5) în caz de admitere, soluţionarea sesizării disciplinare se trimite unei alte instanţe locale de disciplină de acelaşi grad. (6) Hotărârea de strămutare se dă fără motivare si nu este supusă niciunei căi de atac."

A mai precizat recurenta că dosarul de rejudecare s-a format deja pe rolul Instanţei Locale de Disciplina Constanţa care l-a suspendat până la soluţionarea prezentei contestaţii.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia din 11 octombrie 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 11 noiembrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În apărare a arătat, în sinteză, că instanţa de fond s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare şi a făcut o amplă şi completă analiză a tuturor motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă prin contestaţie.

Totodată, faţă de cele reţinute anterior, cu putere de lucru judecat, prin Decizia nr. 10088/25.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în mod corect prima instanţă a arătat că Instanţa Superioară de Disciplină trebuia să verifice dacă au mai rămas alte motive de soluţionat în raport cu cele deja dezlegate de instanţele judecătoreşti.

A depus ulterior şi concluzii scrise în acelaşi sens.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat exclusiv în limitele şi pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reţine că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunţare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia de a analiza fiecare capăt de cerere, precum şi apărările formulate de părţi, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi cu aplicarea corespunzătoare a normelor şi principiilor de drept incidente.

De asemenea, în conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În acest context legal, Înalta Curte constată că, deşi prin decizia nr. pronunţată în primul ciclu procesual, pricina a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se că "soluţia pronunţată de instanţa de fond nu este rezultatul cercetării motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă în raport cu toate circumstanţele concrete ale cauzei şi cu prevederile legale incidente faţă de obiectul pricinii", dându-se şi îndrumări în sensul că, în rejudecare, "instanţa de fond urmează să analizeze acţiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate şi să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, precum şi toate înscrisurile depuse la dosar de către ambele părţi, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicţie", judecătorul fondului nu s-a conformat acestor cerinţe, contrar prevederilor art. 501 alin. (1), (3) din Codul de procedură.

Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 44/31.10.2014, pronunţată de Instanţa Superioară de Disciplină în dosarul nr. x/2014, s-a dispus doar trimiterea dosarului la Instanţa Locală de Disciplină în vederea soluţionării pe fond a contestaţiei intimatei pârâte, aspect dezlegat deja de instanţa de casare.

În rejudecare, instanţa a pornit de la premisa eronată că Decizia nr. 44/31.10.2014 emisă de Instanţa Superioară de Disciplină nu este motivată.

Or, lecturând decizia, Înalta Curte constată că aceasta este suficient motivată, prezentând considerentele pentru care s-a apreciat că se impune trimiterea pentru soluţionarea în fond a contestaţiei de către o instanţă locală de disciplină (singura măsură dispusă) şi permiţând părţilor să îi cunoască conţinutul şi să formuleze apărări, precum şi instanţei de contencios administrativ să exercite controlul judiciar de legalitate.

Din sentinţa recurată nu rezultă nici analiza proprie a judecătorului în baza căreia a ajuns la concluzia nelegalităţii măsurii de trimitere a contestaţiei spre rejudecare în fond de către o instanţă locală de disciplină, acesta rezumându-se la a reproduce paragrafe întregi din decizia nr. 10088/25.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti (dosar nr. x/2012) şi din Decizia nr. 31/15.07.2014 a ILD Bucureşti, fără a face vreo corelare punctuală a împrejurărilor reţinute prin acestea cu motivele invocate în contestaţia S.C. B. sau o motivare corespunzătoare cu privire la raportul dintre cele două proceduri speciale (a insolvenţei şi disciplinară), faţă de cele susţinute prin întâmpinările pârâtelor.

În sfârşit, instanţa de fond a realizat o argumentare întemeiată pe reglementarea legală a strămutării, deşi a reţinut (corect) că în cauză nu este vorba de o strămutare, fără a arăta în schimb de ce măsura trimiterii la o altă instanţă locală ar fi nelegală în raport cu prevederile art. 8 lit. e) din Anexa 4 "Regulament privind procedura disciplinară" a Statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă aprobat prin Hotărârea UNPIR nr. 3/2007 republicată, în conformitate cu care Instanţa Superioară de Disciplină poate lua "orice alte măsuri necesare înfăptuirii justiţiei profesionale".

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanţă în mod greşit nu a intrat în cercetarea fondului acţiunii în ceea ce priveşte aspectele expuse mai sus - apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă - Instanţa Superioară de Disciplină împotriva sentinţei civile nr. 3327 din 12 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.