Quantification of moral damages in traffic accident claims against the Insurance Guarantee Fund under common fault reduction

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B., prin reprezentant C. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea deciziei nr. 16601/27.08.2018 şi a deciziei nr. 16723/28.08.2018, cu obligarea pârâtului la plata sumelor de 20.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit de numita A. şi la 25.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit de reclamantul B..

Prin încheierea din data de 22.03.2019 s-a dispus admiterea excepţiei conexităţii dosarului nr. x/2018 la cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2018, dosar în care era dedusă judecăţii cererea formulată de reclamanta D..

Prin cererea ce face obiectul dosarului conex, reclamanta D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 16846/11.09.2018 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1322 din 5 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererile conexe formulate de reclamanţii A. şi B. prin reprezentant C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiate.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A., B. prin reprezentant C. şi D., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

După expunerea succintă a situaţiei de fapt, în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au susţinut că hotărârea pronunţa de prima instanţă nu cuprinde la modul real si efectiv motivele pe care se întemeiază, motivarea fiind extrem de superficială, exprimată la modul general şi neargumentată.

În acest sens, au arătat că instanţa de fond s-a limitat la o prezentare teoretică a unor criterii de stabilire a daunelor morale, fără a face o minimă analiză a situaţiei reale existente în speţă.

În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii atacate din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au arătat că prima instanţă nu a ţinut cont la pronunţarea hotărârii de dispoziţiile art. 49, pct. 2, lit. d) din Norma 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, unde este prevăzut că stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie să fie în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Cu toate că legiuitorul nu a conturat criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral, doctrina şi jurisprudenţa au consacrat totuşi anumite repere pentru cuantificarea despăgubirilor acordate cu acest titlu, cum este echitatea şi proporţionalitatea.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 17 noiembrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenţii-reclamanţi A., B. prin reprezentant C. şi D. au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu cereri prin care au solicitat anularea deciziilor nr. 16723/28.08.2018, nr. 16601/27.08.2018 şi nr. 16846/11.09.2018, emise de pârâtul Fondul de Garantare, prin care li s-au admis în parte cererile de plată cu privire la despăgubirile solicitate cu titlu de daunele morale.

Instanţa de fond, soluţionând cauza, a respins cererile conexe formulate de reclamanţii A., B. prin reprezentant C. şi D., ca neîntemeiate, reţinând în esenţă, că pârâtul Fondul de Garantare a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, în lipsa unor criterii şi limite legale, la criterii obiective şi rezonabile, respectiv la numărul zilelor de îngrijiri medicale, la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", şi reducând sumele calculate la jumătate, dată fiind culpa comună a conducătorilor auto în producerea accidentului, în speţă, culpa numitei D..

Nemulţumiţi de soluţie, reclamanţii A., B., prin reprezentant C. şi D. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în primul rând, că hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, că motivarea este superficială şi neargumentată, instanţa limitându-se la o prezentare teoretică a unor criterii de stabilire a daunelor morale, fără a face o minimă analiză a situaţiei reale existente în speţă, iar în al doilea rând, faptul că prima instanţă nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 49, pct. 2, lit. d) din Norma 23/2014.

2.2. Înalta Curte constată că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză, argumentele recurenţilor-reclamanţi fiind invocate în mod formal.

Instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererilor conexe, ca neîntemeiate.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, iar faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurenţilor-reclamanţi nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

2.3. Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat, apreciind că soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Observă Înalta Curte că recurenţii-reclamanţi îşi exprimă nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale care le-au fost acordate, susţinând că prima instanţă nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 49, pct. 2, lit. d) din Norma 23/2014, invocând în acest sens hotărâri judecătoreşti ce le sunt favorabile.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, în forma în vigoare la data emiterii poliţei RCA potrivit cărora la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere şi daunele morale, "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În lipsa unor criterii şi limite legale, la stabilirea cuantumului daunelor morale s-a inclus şi o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Având în vedere aceste aspecte şi plecând de la particularitatea că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment, Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul fondului, constată că pârâtul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat, în mod legal, la criterii obiective şi rezonabile, respectiv la numărul zilelor de îngrijiri medicale acordate şi la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală.

Subliniază Înalta Curte că, în lipsa unor criterii exacte, în astfel de litigii, în care fiecare dintre părţi invocă hotărârile judecătoreşti ce le sunt favorabile, este esenţial a se stabili dacă instanţa a examinat în concret cauza, prejudiciul stabilindu-se în funcţie de particularităţile acesteia.

Or, în speţă, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a redus la jumătate sumele calculate şi datorită faptului că organele de cercetare penală au reţinut culpa comună a conducătorilor auto în producerea accidentului, respectiv a petentei D.. În raport cu această particularitate a speţei, având în vedere rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, dar şi aprecierile generice ale recurenţilor-reclamanţi privind prejudiciul moral suferit, în mod corect a reţinut prima instanţă că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, neputându-se reţine refuzul nejustificat al acestuia de acordare integrală a despăgubirilor solicitate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe este la adăpost de criticile recurenţilor-reclamanţi, fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul reclamanţilor va fi respins ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B., prin reprezentant C., şi D. împotriva sentinţei civile nr. 1322 din 5 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.