Claw-back tax: ANAF’s lack of assessment competence and erroneous sales-volume basis vs. actual receipts

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat anularea deciziei nr. 93/12.09.2017 de soluţionare a contestaţiei administrativ-fiscale şi a deciziei de impunere nr. x/30.03.2017. Prin decizia de impunere, în sarcina reclamantei (fostă B.) au fost stabilite obligaţii de plată în sumă de 564.806 RON, contribuţie claw-back pentru trimestrele II-IV 2010 şi I-III 2011.

Prin cererea modificatoare, reclamanta a solicitat anularea şi a deciziei nr. 202/1546EU2/15.06.2017 privind obligaţiile fiscale accesorii şi a deciziei nr. 16/28.02.2018 de respingere a contestaţiei administrativ-fiscale împotriva deciziei de impunere menţionate.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 242 din 6 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a anulat deciziile nr. 93/12.09.2017, nr. x/30.03.2017, nr. 202/1546EU2/15.06.2017 şi nr. 16/28.02.2018, emise de DGAMC.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În esenţă, a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat prescripţia dreptului autorităţii fiscale de a stabili obligaţii fiscale aferente trimestrelor II şi III ale anului 2010. Prescripţia extinctivă nu putea opera pentru perioada respectivă, întrucât în cazul desfiinţării pe cale administrativă a deciziei de impunere, prin care se dispune refacerea inspecţiei fiscale pentru aceeaşi perioadă şi având ca obiect aceeaşi taxă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 279 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, care instituie o excepţie în materia împlinirii prescripţiei, şi care se aplică cu prioritate faţă de norma generală (art. 15 teza I din Decretul nr. 167/1958).

În cauză, potrivit Registrului unic de control, aflat în copie la dosarul cauzei, a mai avut loc o inspecţie fiscală, pentru aceeaşi taxă clawback şi aceeaşi perioadă (efectuată în perioada 16.12.2015 - 22.02.2016), în urma căreia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/23.02.2016, desfiinţată prin Decizia nr. 36/06.09.2016 privind soluţionarea contestaţiei depusă de S.C. A.. Astfel, la data de 01.01.2016, era în curs de desfăşurare o inspecţie fiscală începută la 16.12.2015, curgerea prescripţiei fiind întreruptă.

Totodată, a arătat că instanţa de fond, care a constatat intervenită prescripţia la data de 01.01.2016, a omis să reţină că societatea reclamantă a achitat din proprie iniţiativă, la data de 17.03.2016, obligaţiile de plată contestate, în această situaţie fiind aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, care stipulează la art. 20 că "Debitorul care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit."

În continuare, recurenta-pârâtă a adus critici cu privire la competenţa ANAF în materia contribuţiei clawback (aferentă trimestelor de referinţă) susţinând că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011, atât timp cât acestea stabilesc faptul că ANAF se subrogă în drepturile şi obligaţiile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate, iar dispoziţiile O.U.G. nr. 92/2003 definesc administrarea impozitelor, taxelor si contribuţiilor ca fiind acţiunea complexă care implică atât înregistrarea taxelor, cât si declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Prin urmare, a apreciat că nu se pot limita atribuţiile ANAF doar la încasarea si executarea silită a creanţelor deja stabilite, cum reiese din sentinţa recurată, atât timp cât textul normei în discuţie vorbeşte despre subrogarea ANAF în drepturile şi obligaţiile CNAS ca succesor al acestei instituţii, iar atribuţiile organelor de inspecţie fiscală constau în stabilirea corectă atât a bazei de impunere, cât şi a creanţelor accesorii, a diferenţelor datorate în plus sau în minus, după caz, faţă de creanţa fiscală declarată şi/sau stabilită, după caz, la momentul începerii inspecţiei fiscale.

Cu referire la reţinerile instanţei de fond care au vizat nelegalitatea modului de stabilire a bazei impozabile şi a calculului contribuţiei suplimentare clawback a apreciat că, în mod greşit, au fost interpretate normele de drept material, respectiv Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 351/2011 şi O.U.G. nr. 104/2009 care a introdus contribuţia clawback, întrucât procentul stabilit în funcţie de totalul veniturilor din vânzări de medicamente pentru tratament ambulatoriu şi uz spitalicesc aferente fiecărui trimestru se aplică asupra încasărilor rezultate din vânzările de medicamente pentru tratament ambulatoriu şi uz spitalicesc aferente aceluiaşi trimestru.

Prin urmare, în mod corect organele de inspecţie fiscală au stabilit obligaţii suplimentare de plată în sumă de 564.806 RON reprezentând contribuţia trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din FNUASS (taxa clawback) prin Decizia de impunere nr. x/30.03.2017 emisă de D.G.A.M.C. în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.03.2017 şi au calculat accesorii în sumă de 499.612 RON aferente veniturilor din contribuţia datorată pentru medicamentele finanţate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate din bugetul Ministerului Sănătăţii prin Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 202/15.06.2017, astfel încât instanţa de fond în mod greşit a anulat Deciziile care fac obiectul litigiului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că, în speţă, după cum corect a reţinut prima instanţă, cursul prescripţiei a fost suspendat începând cu data de 16.12.2015 până la 23.02.2016 când a fost reluat întrucât din termenul iniţial rămăseseră mai puţin de 6 luni, potrivit art. 15 din Decretul nr. 167/1958, termenul a fost prelungit la 6 luni, această perioadă împlinindu-se în data de 23.08.2016. Or, decizia de impunere emisă de recurenta-pârâtă, ca urmare a inspecţie desfăşurate în perioada 16.12.2015 - 23.02.2016, a fost desfiinţată în data de 06.09.2019, aşadar, după împlinirea termenului de prescripţie fapt petrecut în data de 23.08.2016.

Termenul de prescripţie incident în cauză este supus, raportat la momentul începerii curgerii, prevederilor O.G. nr. 92/2003 şi Decretului nr. 167/1958. Însă, O.G. nr. 92/2003 nu conţine o prevedere cu un conţinut similar celei invocate de recurentă (art. 279 alin. (1) din Legea nr. 207/2015), iar acestea din urmă nu pot fi aplicate unei prescripţii începute în anul 2011.

A arătat că autoritatea administrativă competentă pentru stabilirea cuantumului contribuţiei clawback este Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi nu ANAF care, potrivit art. 9 al O.U.G. nr. 77/2011 este competentă să administreze creanţele, nu să le stabilească.

În ceea ce priveşte operaţiunile juridice situate în amonte în raport cu procedura administrării creanţelor, respectiv - individualizarea procentului de contribuţie, a bazei de calcul, calcularea taxei de clawback, comunicarea acesteia către debitor - toate aceste opetaţiuni exced sfera noţiunii de "administrare a creanţei" avută în vedere de art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011 şi nu pot fi considerate ca intrând în sfera de competenţă a ANAF.

În continuare, a făcut referire la jurisprudenţa în materia modului de calcul a contribuţiei stabilite de art. 3631 din Legea nr. 95/2006, care a conturat următoarele principii: valoarea vânzărilor facturate determină procentul de contribuţie, potrivit anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006; valoarea încasărilor corespunzătoare vânzărilor determină baza asupra căreia se aplică procentul de contribuţie; nu există niciun temei legal pentru stabilirea contribuţiei prin raportare doar la volumul vânzărilor, atât în ceea ce priveşte procentul, cât şi baza de impozitare; încasările pentru un trimestru trebuie să fie complete pentru a da naştere obligaţiei fiscale;

În concluzie, în mod nelegal a stabilit DGAMC contribuţia clawback, întrucât nu a aplicat procentul asupra încasărilor în totalitate realizate, aferent vânzărilor din trimestrul de referinţă.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 17 noiembrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este nefondat, pentru considerentele prezentate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă A. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 1, 8 şi 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 279 din O.G. nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, a investit instanţa de judecată cu verificarea legalităţii următoarelor actele administrativ-fiscale:

- Decizia de impunere nr. x/30.03.2017 emisă de DGAMC în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.03.2017 prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare de plată în sarcina intimatei-reclamante în sumă de 564.806 RON reprezentând contribuţia trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din FNUASS (taxa clawback) pentru trimestrele II-IV 2010 şi I-III 2011;

- Decizia nr. 93/12.09.2017 prin care s-a respins contestaţia administrativ-fiscală formulată de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.03.2017 emisă de DGAMC;

- Decizia de impunere nr. x/15.06.2017 prin care s-au stabilit dobânzi în cuantum de 414.891 RON şi penalităţi de întârziere în cuantum de 84.721 RON aferente veniturilor din contribuţia datorată pentru medicamentele finanţate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;

- Decizia nr. 16/28.02.2018 de respingere a contestaţiei administrativ-fiscale împotriva Deciziei de impunere nr. x/15.06.2017.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei, astfel cum a fost modificată, şi a anulat actele administrativ-fiscale deduse judecăţii, apreciind ca fiind întemeiate următoarele motive de nelegalitate invocate de reclamantă:

- a intervenit prescripţia dreptului autorităţii fiscale de a stabili obligaţii fiscale aferente trimestrelor II şi III ale anului 2010 (pct. c.3 din sentinţă);

- ANAF nu avea competenţa legală de a stabili în sarcina reclamantei obligaţii referitoare la contribuţia clawback, aferent trimestrelor II-IV 2010 şi I-III 2011 (pct. c.4 din sentinţă).

- administraţia fiscală a stabilit, cu încălcarea dispoziţiilor art. 3631 din Legea nr. 95/2006 şi art. 5 alin. (4) din Ordinul nr. 928/591/2010, contribuţia claw back din valoarea vânzărilor, iar nu a încasărilor, aşadar la o altă bază de calcul decât cea prevăzută de lege.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză, pentru a răspunde în concret criticilor prezentate în cadrul memoriului de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar împărtăşeşte pe deplin soluţia pronunţată de prima instanţă şi constată că sentinţa atacată a fost pronunţată cu respectarea normelor de drept incidente.

Recurenta-pârâtă a susţinut că prescripţia extinctivă nu putea opera pentru perioada aferentă trimestrelor II şi III ale anului 2010, curgerea prescripţiei fiind întreruptă la data de 01.01.2016, întrucât era în curs de desfăşurare o inspecţie fiscală pentru aceeaşi taxă clawback şi aceeaşi perioadă (inspecţie începută la data de 16.12.2015 şi finalizată la data de 22.02.2016) în urma căreia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/23.02.2016, desfiinţată prin Decizia nr. 36/06.09.2016 privind soluţionarea contestaţiei depusă de S.C. A..

Înalta Curte constată că, în speţă, termenul de prescripţie de 5 ani a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale aferente trimestrelor II şi III ale anului 2010, prevăzut de dispoziţiile art. 91 din O.G. nr. 92/2003 (vechiul Codul de procedură fiscală), a început să curgă la data de 01.01.2021 şi a fost suspendat la data de 16.12.2015, când în privinţa intimatei-reclamante a început o altă inspecţie fiscală pentru aceeaşi taxă clawback şi aceeaşi perioadă, în urma căreia a fost emisă Decizia de impunere nr. x nr. 24/23.02.2016.

Aşadar, potrivit art. 92 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 (vechiul Codul de procedură fiscală) termenul de prescripţie a fost suspendat pe perioada cuprinsă între data începerii inspecţiei fiscale (16.12.2015) şi data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale (23.02.2016), când a fost reluat şi s-a împlinit la expirarea celor 6 luni prevăzute de art. 15 teza I din Decretul nr. 167/1958, adică la 23.08.2016.

Cum Decizia de impunere nr. x nr. 24/23.02.2016 a fost desfiinţată la data de 06.09.2016 (prin Decizia nr. 36/2016 privind soluţionarea contestaţiei formulată de intimata-reclamantă), deci după împlinirea termenului de prescripţie, iar inspecţia fiscală a fost reluată şi efectuată în perioada 03.10.2016-30.03.2017, în mod corect a înlăturat prima instanţă susţinerile pârâtei cu privire la prelungirea efectului suspensiv al cursului prescripţiei.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată critica recurentei-pârâte cu referire la interpretarea dată de prima instanţă dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011. Aceasta a susţinut faptul că ANAF avea competenţa legală de a stabili în sarcina intimatei-reclamantei obligaţii referitoare la contribuţia clawback, aferent trimestrelor II-IV 2010 şi I-III 2011, ca urmare a subrogării în drepturile şi obligaţiile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, coroborat cu dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 care definesc administrarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor ca fiind acţiunea complexă care implică atât înregistrarea taxelor, cât si declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, când acestea au intrat în vigoare, procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţia clawback vor fi continuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în consecinţă, subrogarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală intervine numai pentru procedurile de administrare a creanţelor, iar nu şi în ceea ce priveşte stabilirea acestora anterior datei respective, pentru care competenţa aparţinea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

În mod indiscutabil, noţiunea de "administrare a creanţei", avută în vedere de prevederile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, se referă numai la procedura de încasare şi de executare silită a creanţelor deja stabilite şi nu poate fi extinsă pentru operaţiunile juridice premergătoare de constatare a existenţei şi întinderii creanţei care au ca obiect individualizarea procentului de contribuţie, a bazei de calcul, respectiv calcularea efectivă a sumei datorate cu titlu de taxă clawback şi comunicarea acesteia către debitor, acestea din urmă fiind atribuţii exclusive ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Această concluzie se impune faţă de reglementarea cuprinsă în art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, în care se precizează în mod expres faptul că:

"Pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, contribuţia datorată potrivit art. 3631 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi se plăteşte conform reglementărilor legale în vigoare la data vânzării acestora."

Aşadar, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, vândute anterior intrării in vigoare a prevederilor ordonanţei aflate în discuţie, cum este şi cazul în speţa de faţă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are competenţa de a stabili contribuţia reglementată de dispoziţiile art. 3631 din Legea nr. 95/2006.

De altfel, faptul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu are decât contribuţii de administrare a creanţelor rezultă cu evidenţă şi din prevederile art. 9 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 (citate de prima instanţă).

Ca atare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, nominalizate de recurentă, deoarece există o normă cu caracter special care reglementează competenţa emitentului, normă care se aplică cu prioritate conform principiului specialia generalibus derogant.

Pe acest aspect, se cuvine a menţiona şi faptul că practica judiciară nominalizată în sentinţa contestată, respectiv deciziile nr. 2962/2014 şi nr. 7097/2013 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, este relevantă.

Referitor la modalitatea de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback, recurenta-pârâtă a considerat că, în raport de prevederile art. 3631 din Legea nr. 95/2006, de dispoziţiile Ordinului Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 351/2011 şi ale O.U.G. nr. 104/2009, contribuţia clawback trebuie calculată în raport de volumul vânzărilor de medicamente, iar nu în raport de volumul încasărilor, după cum a statuat prima instanţă.

Înalta Curte apreciază că este nefondată şi această ultimă critica a recurentei-pârâte şi constată că judecătorul fondului a stabilit în mod corect nelegalitatea Deciziei de impunere nr. x/30.03.2017 prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare de plată în sumă de 564.806 RON reprezentând contribuţia trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din FNUASS (taxa clawback) pentru trimestrele II-IV 2010 şi I-III 2011, a Deciziei nr. 93/12.09.2017 prin care s-a respins contestaţia administrativ-fiscală formulată de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.03.2017 emisă de DGAMC, a Deciziei de impunere nr. x/15.06.2017 prin care s-au stabilit dobânzi în cuantum de 414.891 RON şi penalităţi de întârziere în cuantum de 84.721 RON aferente veniturilor din contribuţia datorată pentru medicamentele finanţate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii şi a Deciziei nr. 16/28.02.2018 de respingere a contestaţiei administrativ-fiscale împotriva Deciziei de impunere nr. x/15.06.2017.

Astfel, aceste decizii au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor legale care au fost nominalizate drept temei juridic şi care erau în vigoare la momentul faptului juridic generator al obligaţiei de plată pentru contribuţia clawback: art. 3631 din Legea nr. 95/2006, art. 4 şi 5 din Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui CNAS nr. 928/591/2010 (modificat şi completat prin Ordinul comun nr. 351/464/2011 emis de aceleaşi autorităţi publice).

Taxa clawback a fost reglementată prin dispoziţiile art. 3631 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora, pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuţie trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcţie de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuţia trimestrială datorată pentru veniturile obţinute, prevăzută în anexa nr. 14 a legii.

În art. 4 alin. (1) din Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui CNAS nr. 928/591/2010 (modificat şi completat prin Ordinul comun nr. 351/464/2011) s-a prevăzut faptul că, procentul contribuţiei se determină, din total venituri obţinute trimestrial, în funcţie de volumul vânzărilor de medicamente, stabilit pe baza declaraţiilor 2a şi 2b, care cuprind lista medicamentelor vândute în sistemul de asigurări de sănătate, pentru tratamentul ambulatoriu ori pentru unităţi sanitare cu paturi.

Norma în discuţie a prevăzut la alin. (2) faptul că valoarea contribuţiei trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuţie asupra totalului de venituri obţinute trimestrial, definit în art. 1 lit. b) din prevederea respectivă ca fiind valoarea încasată într-un trimestru, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, în urma comercializării întregii cantităţi de medicamente incluse în programele naţionale de sănătate.

În scopul clarificării distincţiei dintre baza de calcul a procentului de contribuţie şi baza de calcul pentru valoarea contribuţiei datorate, prin Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui CNAS nr. 351/464/2011 de modificare şi completare Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui CNAS nr. 928/591/2010 s-a menţionat obligaţia plătitorilor de taxă de a declara atât valoarea vânzărilor cât şi valoarea încasărilor efective, depunând pentru fiecare trimestru declaraţiile 2a şi 2b privind valoarea vânzărilor pentru stabilirea procentului de contribuţie trimestrială, precum şi declaraţiile 2a1 şi 2b1 privind valoarea încasărilor efectiv realizate din comercializarea medicamentelor în tratamentul ambulatoriu sau către unităţile sanitare cu paturi pentru a se stabili contribuţia datorată cu titlu de taxă clawback în trimestrul de referinţă.

După cum bine a evidenţiat judecătorul fondului în sentinţa atacată, reclamanta a depus declaraţiile 2a1 şi 2b1 privind valoarea încasărilor efectiv realizate din comercializarea medicamentelor în tratamentul ambulatoriu sau către unităţile sanitare cu paturi pentru a se stabili cuantumul contribuţiei datorate cu titlul de taxă clawback completate cu valoare zero.

Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia primei instanţe în sensul că, în condiţiile în care singurele declaraţii la care s-a putut raporta pârâta pentru stabilirea contribuţiei stabilite suplimentar la plată în sarcina reclamantei sunt cele privind volumul vânzărilor, administraţia fiscală a stabilit, cu încălcarea dispoziţiilor art. 3631 din Legea nr. 95/2006 şi art. 5 alin. (4) din Ordinul nr. 928/591/2010, contribuţia clawback din valoarea vânzărilor, iar nu a încasărilor.

Pe cale de consecinţă, fiind întocmită prin raportare la o altă bază de calcul decât cea prevăzută de lege şi în lipsa unor elemente concrete cu privire la suma datorată de către intimata-reclamantă cu titlu de contribuţie clawback, actele administrative deduse judecăţii au fost în mod corect anulate prin sentinţa contestată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 242 din 6 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2021.