Statutory payment claim from veterinary authority assigned to administrative court as unjustified refusal.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, la data de 23.11.2020 sub nr. de dosar x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să se dispună obligarea acestora, în solidar,la plata sumei de 10 000 de RON lunar începând cu data de 16.03.2020 aferent contractelor de concesiune încheiate, până la data de 24.07.2020, obligarea acestora la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data introducerii cererii până la plata integrală a debitului principal, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Hotărârea Judecătoriei Constanţa, secţia Civilă

Prin sentinţa civilă nr. 4519/2021 din data de 19 aprilie 2021 Judecătoria Constanţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată prin întâmpinare de pârâta A.N.S.V.S.A., şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă Judecătoria Constanţa, secţia Civilă a reţinut, în esenţă că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că obiectul cererii prezentei acţiuni este reprezentat de refuzul nejustificat al autorităţii de a soluţiona cererea reclamantului, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

În speţă, având în vedere că reclamantul a introdus prezenta acţiune considerându-se vătămat de refuzul nejustificat de soluţionare a cererii sale de către o autoritate centrală, iar refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim se asimilează actelor administrative, instanţa a apreciat că competenţa materială să soluţioneze prezenta cauză în revine curţii de apel, respectiv Curţii de Apel Constanţa în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantului, fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, competenţa materială de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 11.06.2021, sub acelaşi nr. de dosar, respectiv x/2020

Hotărârea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 163/CA din data de 8 septembrie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis la rându-i excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia Civilă, suspendând şi din oficiu judecata cauzei.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, esenţial pentru determinarea naturii de contencios administrativ a litigiului este ca acesta să fie născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ, din tăcerea administrativă ori din refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim, în timp ce litigiul de faţă - pretenţii - nu poate fi calificat ca fiind de contencios administrativ întrucât nu se încadrează în normele speciale, derogatorii şi de strictă interpretare şi aplicare ale Legii nr. 554/2004, respectiv nu are ca obiect un act administrativ sau despăgubiri derivate dintr-un act administrativ nelegal.

A apreciat Curtea de Apel Constanţa că, atunci când actul administrativ invocat este reprezentat de un contract administrativ, competenţa instanţei de contencios administrativ este limitată la litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ, iar instanţa de contencios administrativ nu soluţionează cereri în pretenţii decât în măsura în care cererea este accesorie cererii principale care are ca obiect anularea în tot sau în parte a actului/obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite anumite operaţiuni administrative, sau dacă se constituie într-o cerere principală formulată în temeiul art. 19, ulterior anulării actului administrativ (când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri.).

Refuzul de a efectua o plată asumată în baza unui contract chiar şi administrativ nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004 iar în urma admiterii cererii instanţa de judecată nu ar putea obliga pârâtul autoritate publică la executarea obligaţiei contractuale, întrucât executarea obligaţiei (în cazul de faţă obligaţia de a da o sumă de bani) nu poate fi echivalată cu emiterea unui act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operaţiuni administrative. A primi o astfel de susţinere ar însemna a transforma orice litigiu legat de executarea contractului administrativ într-un litigiu administrativ, prin formularea unei cereri de executare urmată de tăcerea administraţiei sau refuzul explicit de executare, în contra dispoziţiilor art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa şi a declinatat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Constanţa, ca instanţă de drept comun, competentă material prin raportare la cuantumul pretenţiilor, conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Verificând mai întâi regularitatea învestirii sale cu conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte apreciază că este competentă să îl soluţioneze, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, în calitate de instanţă ierarhic superioară şi comună instanţelor aflate în conflict.

Analizând obiectul cauzei deduse judecăţii, în regulator de competenţă, precum şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a prezentului litigiu în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii, din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a cauzei, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite cu privire la natura litigului dedus judecăţii.

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte, verificând cererea de chemare în judecată reţine că reclamantul, invocând existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale, solicită plata unei sume de bani pretinse în temeiul legii, respectiv al art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, potrivit căruia "beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Prin urmare, analizând obiectul cererii de chemare în judecată, ce vizează perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi cea a O.U.G. nr. 117/2020 (respectiv 16.03.2020 -24.07.2020), constată Înalta Curte că reclamantul îşi întemeiază, în principal, pretenţiile pe însăşi Legea nr. 236/2019, iar nu pe contractul de concesionare, reclamantul invocând dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Procedând la analiza prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, Înalta Curte observă că acestea au caracterul unei norme tranzitorii, de aplicare a prevederilor alin. (7) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 (alineat introdus în structura O.G. nr. 42/2004, prin Art. I, pct. 2 din Legea nr. 236/2019), menite să ofere stabilitate actului normativ, ulterior modificării operate prin Legea nr. 236/2019 şi să asigure realizarea scopului în vederea căruia a fost adoptată noua reglementare într-o manieră care să elimine un posibil tratament discriminatoriu între beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii vizate de art. 15 din O.G. nr. 42/2004, încheiate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi cei ce sunt beneficiarii unor astfel de contracte încheiate anterior momentului adoptării modificării legislative.

Prin urmare, se constată că pretenţia afirmată de reclamant este în legătură strânsă cu contractele administrative de care acesta se prevalează, dar nu decurge din executarea lor, ceea ce înseamnă că litigiul nu poate fi considerat ca unul decurgând din executarea unor astfel de contracte.

Se constată, aşadar că, în speţă, reclamantul se plânge împotriva refuzului instituţiei publice de a-şi îndeplini o obligaţie prevăzută de legiuitor, respectiv de a plăti suma stabilită lunar, în favoarea beneficiarilor contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Astfel cum se observă din art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, suma în discuţie reprezintă un beneficiu acordat de lege persoanelor vizate de acest text normativ, pentru contractele aflate în derulare, fiind, aşadar, solicitată în executarea unei obligaţii legale stabilite în sarcina instituţiei publice, şi nu a unei obligaţii contractuale.

Aşa fiind, competenţa materială de soluţionare a cauzei se determină în raport de norma cu caracter general în materia contenciosului administrativ înscrisă în art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, potrivit căreia "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În cauza de faţă, verificarea şi soluţionarea cererii de plată formulate de reclamant sunt atributul pârâtei DSVSA Constanţa, iar împrejurarea că, alături de aceasta, a fost chemată în judecată şi autoritatea centrală coordonatoare (ANSVSA) nu are relevanţă sub aspectul competenţei, actul administrativ emis în soluţionarea cererii, ce reprezintă refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, emanând de la instituţia publică subordonată.

Astfel, raportat la natura litigiului, de contencios administrativ, articolul 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal raportat la două criterii: rangul organul emitent al actului şi cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat, însă, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, ce nu vizează taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, în determinarea instanţei competente să soluţioneze prezenta cauză incident este criteriul rangului autorităţii emitente.

Reţinând ca fiind incidente în cauză şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora " se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim..", Înalta Curte, constatând că ne aflăm într-un raport de drept administrativ privind un drept izvorât dintr-o lege (art. IV din Legea nr. 236/2019), în care cererea principală vizează o autoritate publică locală (respectiv DSVSA Constanţa) va stabili competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiului în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Temeiul legal al regulatorului de competenţă

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., întrucât petitul principal al cererii de chemare în judecată este reprezentat de refuzul nejustificat al DSVSA Constanţa de a plăti reclamantului suma stabilită lunar, conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, Înalta Curte, în virtutea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea 554/2004, va stabilit competenţa de soluţionare a prezentului litigiul, în favoarea tribunalului în raza teritorială a căruia se află sediul reclamantului, respectiv în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de Contencios Adminstrativ şi Fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.