Admissibility of constitutional exception for salary law provisions challenging formal procedural nullity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the applicants' request to refer a constitutional unconstitutionality exception to the Constitutional Court, while also granting the applicants' motion to reopen the proceedings after a suspension due to their absence. The dispute concerned a salary classification claim under Law No. 153/2017, where the applicants challenged specific provisions of the law as violating the Romanian Constitution, but had previously raised a similar unconstitutionality exception that was already pending or addressed at the first-instance level. The Court held that the exception was inadmissible because the challenged norms lacked a concrete link to the resolution of the specific case, as the applicants relied exclusively on formal procedural nullity grounds rather than substantive legal errors affected by the disputed provisions, and because re-raising the same exception in appeal was not permissible without demonstrating new constitutional arguments distinct from the initial request.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 223 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 415 alin. (1) C. proc. civ; Admissibility of constitutional exception for salary law provisions challenging formal procedural nullity: The dispute concerned a salary classification claim under Law No. 153/2017, where the applicants challenged specific provisions of the law as violating the Romanian Constitution, but had previously raised a similar unconstitutionality exception that was already pending or addressed at the first-instance level. The Court held that the exception was inadmissible because the challenged norms lacked a concrete link to the resolution of the specific case, as the applicants relied exclusively on formal procedural nullity grounds rather than substantive legal errors affected by the disputed provisions, and because re-raising the same exception in appeal was not permissible without demonstrating new constitutional arguments distinct from the initial request.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe main procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
The substantive legal basis cited in the dispositive to support the ruling on the admissibility of the constitutional exception.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la data 28.11.2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi:
- anularea Hotărârii nr. 70 din 06.10.2017 a Colegiul de conducere de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 188/RU/14.07.2017 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi;
- reîncadrarea reclamanţilor în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. A) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază.
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu litigiu în cuantumul şi specificaţia pe care le vor preciza până la finalizarea dezbaterilor.
Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 2735/2018 din 12 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamanţilor A. şi B. de sesizare a Curţii Constituţionale, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi legale din cuprinsul Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: art. 17 alin. (2), Secţiunea a 6 a, art. 22, prin raportare la art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 41 şi art. 53 din Constituţia României, a respins cererea reclamanţilor de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională şi a respins cererea de chemare judecată formulată de reclamanţii A., B., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ca neîntemeiată.
Recursul formulat împotriva soluţiei de fond
Împotriva sentinţei civile nr. 2735/2018 din 12 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au formulat recurs, solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
La data de 8 aprilie 2021, în cadrul judecăţii recursului, recurenţii-reclamanţi au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin 2 din Secţiunea 4ş şi art. 22, Secţiunea a 6-a din Legea nr. 153/2017, întrucât încalcă dispoziţiile art. 61 alin. (2), art. 75, art. 138 alin. (8) şi art. 111 alin. (1) din Constituţia României.
În partea introductivă a cererii s-a precizat că este diferită de prima cerere formulată în faţa instanţei de fond, având obiect distinct, cerere de sesizare ce a fost respinsă de către Curtea Constituţională prin decizia nr. 208 din 28 mai 2020.
Hotărârea ce face obiectul prezentei judecăţi
Prin încheierea din data de 11 mai 2021 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2017, instanţa învestită şi cu soluţionarea pe fond a recursului a respins, ca inadmisibilă, cererea petenţilor A. şi B. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) - Secţiunea 4 şi art. 22 Secţiunea 6 din Legea nr. 153/2017.
Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate
Împotriva încheierii din data de 11 mai 2021, au declarat recurs petenţii A. şi B., invocând dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
Recurenţii -petenţi motivează incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin prisma modului în care instanţa de judecată a apreciat şi interpretat îndeplinirea condiţiilor de secizare a Curţii Constituţionale, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 47/1992, aceştia susţinând că toate condiţiile legale au fost îndeplinite, iar instanţa de judecată le-a interpretat în mod greşit, nerespectând prevederile legale, ce indică admisibilitatea cererilor de sesizare a Curţii.
Arată recurenţii - petenţi că, orice altă condiţie impusă ori analizată de către instanţele de judecată în acest demers depăşeşte voinţa legiuitorului şi adaugă în mod nepermis la conţinutul legii şi, deci, nu poate fi apreciată ca fiind întemeiată.
Invocă practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în alte dosare, în care s-a apreciat ca fiind admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte incidenţa modului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţin recurenţii-petenţi că hotărârea trebuie casată şi în raport de lipsa de motivare efectivă asupra soluţiei pronunţate, întrucât judecătorul nu a cuprins în mod efectiv şi lămuritor motivele pentru care a pronunţat o asemenea soluţie, în raport de toate argumentele pe care aceştia le-au adus în sensul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate.
Consideră aceştia că nu se aduc argumentele clare şi suficiente cu privire la nerespectarea condiţiilor de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motiv pentru care consideră că recursul este întemeiat şi din acest punct de vedere.
Solicită astfel admiterea recursului.
Apărările intimaţilor
Intimaţii-pârâţi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi nu au formulat întâmpinări la recursul promovat de recurenţii-reclamanţi, deşi acesta le-a fost comunicat în termenul legal.
Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., ţinând cont de celeritatea impusă de legiuitor pentru soluţionarea unei astfel de cauze prin dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în cadrul Rezoluţiei din data de 25.05.2021 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului, la data de 05.10.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
La termenul de judecată din data de 05 octombrie 2021, Înalta Curte, având în vedere că niciuna dintre părţi, legal citate, nu s-a prezentat la apelul nominal făcut în şedinţă publică, iar din verificarea actelor din dosar a rezultat că nu s-a solicitat nici judecarea în lipsă, astfel cum permit dispoziţiile art. 223 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa a suspendat judecata recursului, implicit soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru lipsa părţilor.
În data de 25.10.2021 recurenţii - reclamanţi A. şi B. au transmis pe e-mail la instanţă o Cerere de redeschidere a judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 415 alin. (1) C. proc. civ., solicitând repunerea cauzei pe rol şi reluarea judecării litigiului ce face obiectul dosarului.
Prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului s-a fixat termen de judecata la data de 16.11.2021, pentru discutarea cererii de repunere a cauzei pe rol.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând mai întâi cererea formulată de recurenţii - reclamanţi, de redeschidere a judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 415 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o admite, dispunând repunerea cauzei pe rol şi reluarea judecării recursului promovat împotriva încheierii din data de 11 mai 2021.
Examinând Încheierea recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Argumente de drept şi de fapt relevante
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător/arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului, adică excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
- activitatea legii, în sensul că excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale,
- dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că, pentru a fi admisibilă excepţia de neconstituţionalizate, este necesar ca toate condiţiile să fie îndpelinite cumulativ, ceea ce înseamnă că neîndeplinirea unei singure condiţii are drept consecinţă respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă.
Având în vedere aceste considerente teoretice, instanţa de control judiciar, trecând la analizarea criticilor formulate de recurenţii - reclamanţi, reţine următoarele:
Deşi recurenţii - reclamanţi au invocat şi dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., criticile formulate pot fi încadrate doar în motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., din dezvoltarea critilor recurenţilor nefiind identificată regula de procedură nerespectată de instanţă.
Înalta Curte nu poate reţine criticile recurenţilor, apreciind că instanţa a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, limitându-se la verificarea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum impun dispoziţiile art. 29 din acest act normativ.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa că nu este îndeplinită condiţia legăturii actelor normative apreciate ca neconstituţionale, cu soluţionarea cauzei, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
În cauză, reclamanţii au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) - Secţiunea 4 şi art. 22 Secţiunea 6 din Legea nr. 153/2017, raportat la art. 61 alin. (2), art. 75, art. 138 alin. (8) şi art. 111 alin. (1) din Constituţia României.
Astfel, cât timp reclamanţii au invocat exclusiv motive formale (procedurale) de nulitate a actelor atacate, neconstituţionalitatea textului legal aplicat fondului raportului juridic dedus judecăţii, nu ar putea produce vreun folos procesual recurenţilor -reclamanţi.
Pe de altă parte, invocarea în recurs a aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate ce a fost deja trimisă spre soluţionare de instanţa de fond, chiar dacă se raportează la alte texte constituţionale decât cele deja avute în vedere de Curtea Constituţională, nu este admisibilă; în plus, recurenţii -reclamanţi nu au argumentat relevanţa normelor legale a căror neconstituţionalitate s-a solicitat a se constata în cauză prin raportate la noile prevederi constituţionale precizate, faţă de prima cerere depusă şi admisă la fond.
Nefondate sunt, deopotrivă şi criticile formulate de recurenţi în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control judiciar neputând reţine lipsa de motivare " efectivă asupra soluţiei pronunţate".
Analizând încheierea ce face obiectul prezentei judecăţi, şi din această perspectivă, constată instanţa de control judiciar că, în considerentele acesteia s-au arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluţia adoptată.
Reţine Înalta Curte că, viciile motivării unei hotărâri, în sensul textului legal mai sus menţionat, se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă în dispozitiv instanţa s-a oprit la soluţia contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc, când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.
Ori, în cauză, din cuprinsul încheierii atacate nu rezultă existenţa unei astfel de situaţii, hotărârea recurată respectând disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, contrar celor reţinute de recurenţii - reclamanţi, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de aceasta.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt nefondate, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ..raportat la art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte urmează a admite cererea de repunere a cauzei pe rol, astfel cum a fost formulată de recurenţii - reclamanţi A. şi B. şi, totodată, a respinge recursul formulat de aceştia, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de repunere a cauzei pe rol, astfel cum a fost formulată de recurenţii - reclamanţi A. şi B..
Respinge recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 11 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.