Appeal dismissed upholding emergency mask mandate and pandemic restrictions against constitutional challenges

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 27.10.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta O.C.H.R. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Guvernul României Comitetul Naţional Pentru Situaţii De Urgenţă şi Instituţia Prefectului Judeţului Bucureşti Comitetul Municipiului Bucureşti Pentru Situaţii de Urgenţă prin Prefectul Municipiului Bucureşti a solicitat, în principal:

- Anularea Hotărârii nr. 24 Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă din data de 19.10.2020 ca netemeinica şi nelegala;

- Suspendarea Hotărârii nr. 24 Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă din data de 19.10.2020;

- Anularea Hotărârii Guvernului nr. 856/2020 ca netemeinică şi nelegala;

- Suspendarea Hotărârii Guvernului nr. 856/2020;

- Anularea Hotărârii nr. 25 Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă din data de 19.10.2020 ca netemeinica şi nelegala;

- Suspendarea Hotărârii nr. 25 Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă din data de 19.10.2020;

- Sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a legii 55/2020 în ansamblul său.

În subsidiar, a solicitat:

- Anularea art. 1 pct. 1 al Hotărârii nr. 24 Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă din data de 19.10.2020 ca netemeinic şi nelegal;

- Suspendarea art. 1 pct. 1 al Hotărârii nr. 24 Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă din data de 19.10.2020;

- Anularea art. 1, pct. 2, pct. 3, pct. 4, pct. 5 şi 6 al Hotărârii nr. 24 Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă din data de 19.10.2020 ca netemeinice şi nelegale;

- Suspendarea art. 1 pct. 2, pct. 3, pct. 4, pct. 5 şi 6 al Hotărârii nr. 24 Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă din data de 19.10.2020;

- Anularea art. 1 al Hotărârii Guvernului nr. 856/2020 ca netemeinic şi nelegal;

- Suspendarea art. 1 Hotărârii Guvernului nr. 856/2020 ca netemeinic şi nelegal;

- Anularea art. 3 din anexa nr 2 ce face parte integrantă din Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 ca netemeinic şi nelegal;

- Suspendarea art. 3 din anexa nr 2 ce face parte integrantă din al Hotărârea Guvernului nr. 856/2020;

- Anularea art. 4 din anexa nr 2 ce face parte integrantă din Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 ca netemeinic şi nelegal;

- Suspendarea art. 4 din anexa nr 2 ce face parte integrantă din al Hotărârea Guvernului nr. 856/2020;

- Anularea şi suspendarea art. 1 din Hotărârea nr. 25 Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă din data de 19.10.2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1388/2020 pronunţată în data de 11 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- Respinge excepţia netimbrării ca neîntemeiată.

- Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

- Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată.

- Respinge excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată.

- Admite excepţia rămânerii fără obiect a cererii de suspendare.

- Respinge cererea de suspendare a Hotărârii Guvernului României nr. 856/2020 şi a hotărârilor nr. 24 şi 25 ale Comitetului Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă ca rămasă fără obiect.

- Respinge cererea de anulare a Hotărârii Guvernului României nr. 856/2020 şi a hotărârilor nr. 24 şi 25 din 19.10.2020 ale Comitetului Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă formulată de reclamantul O.C.H.R. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Guvernul României Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Instituţia Prefectului Judeţului Bucureşti, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă prin Prefectul Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1388/2020 din 11 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta O.C.H.R., încadrând în drept criticile formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Se arată că:

- Motivarea instanţei de fond ocoleşte fondul problemei, fără a cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6);

- Instanţa de fond încalcă normele de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8);

- Instanţa de fond motivează contradictoriu şi depăşeşte atribuţiile puterii judecătoreşti adăugând la lege (art. 488 alin. (1) pct. 4, 6);

- Instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de intervenţie a DSU, deşi în motivare a folosit argumentarea intervenientei (art. 488 alin. (1) pct. 5, 8);

Instanţa nu motivează în drept respingerea capetelor cererii de chemare în judecată

Instanţa de fond nu argumentează respingerea fiecărui capăt de cerere al acţiunii formulată de reclamantă. În general, instanţa de fond se mulţumeşte prin a constata ca motivarea capetelor de cerere ale reclamantei nu pot fi primite sau interpretarea este lacunară, fără a motiva efectiv de ce se impune respingerea acestora.

Astfel, apreciază că se impune emiterea de adrese către pârâte, dar şi celelalte instituţii publice emitente de "studii", în vederea depunerii acestora la dosarul cauzei. Aceasta este cu atât mai necesar, cu cât studiile citate de reclamantă au fost duse în derizoriu, iar la dosar s-a depus studiul realizat de ANCOM cu privire la conformitatea măştilor de protecţie aflate pe piaţă.

Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte - dar nici ignorarea lor - ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară şi precisă, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de către părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.

În preambulul Legii 55/2020 se clarifică faptul că măsurile restrictive au caracter esenţialmente temporar, ipoteza prelungirilor succesive fiind contrară normelor constituţionale cu privire la predictibilitatea legilor, în vederea aplicării acestora, în condiţiile în care, în interpretarea dată de Guvern, starea de alertă ar putea fi prelungită din 30 în 30 de zile, pentru o perioadă totală de 50 de ani. Într-o atare ipoteză, măsurile nu ar mai putea avea caracter esenţialmente temporar, iar legea ar fi neconstituţională.

Un alt aspect deosebit de important îl constituie neatingerea adusă "existenţei altor drepturi sau libertăţi fundamentale", menţionată în aceleaşi paragraf al preambulului legii în discuţie.

Anularea Hotărârii de Guvern nr. 856/2020 şi Hotărârii nr. 24 a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă din data de 19.10.2020

În cadrul acestui capăt de cerere s-a arătat faptul că Hotărârea de Guvern 856/2020 şi Hotărârea nr. 24 adoptata de CMBSU sunt contrare Constituţiei României pe de-o parte, şi Legii 24/2000, pe de altă parte.

Modalitatea în care pârâtele au înţeles să se apere, susţinând ca Legea 55/2020 nu a fost declarată neconstituţională, nu are relevantă cu plenitudinea judecătorească a Curţii de Apel Bucureşti, câtă vreme şi aceasta este ţinută să înfăptuiască justiţia în temeiul Constituţiei României. Nelegalitatea actelor emise de Executiv prin încălcarea Constituţiei nu echivalează cu neconstituţionalitatea acestor acte în sensul unei depăşiri de jurisdicţie. Din contră, hotărârile de Guvern şi celelalte acte, nu pot fi atacate la Curtea Constituţională întrucât acestea nu au putere de lege şi atunci sarcina anularii actelor administrative nelegale şi/sau neconstituţionale revine instanţei de contencios administrativ.

În acord cu pârâtele, instanţa de fond a considerat că Legea prevede posibilitatea restrângerii drepturilor, iar Guvernul doar pune în executare, atunci când este cazul.

Anularea art. 1 pct. 1 al Hotărârii nr. 24/2020 CMBSU

Purtarea măştii de protecţie în spatiile publice deschise prevăzuta de art. 1 pct. 1 al Hotărârii CMBSU nr. 24/2020, contravine art. 25, din Constituţia României întrucât condiţionează libera circulaţie a cetăţenilor de purtarea unui articol vestimentar.

Portul măştii de protecţie nu se poate prezuma în sensul protecţiei sănătăţii cetăţenilor României, de vreme ce majoritatea tipurilor de măşti puse în vânzare menţionează clar faptul ca nu protejează împotriva Covid-19.

În condiţiile în care 97% dintre măştile existente pe piaţa sunt neconforme şi nici nu protejează împotriva Covid-19, iar statisticile ne arată că introducerea acestei obligativităţi nu a stopat răspândirea virusului (fie că măştile nu protejează, fie că nu sunt conforme dpdv medical pentru a stopa transmiterea virusului), menţinerea unei astfel de obligativităţi este nelegală, netemeinică şi neconstituţională.

Însă articolul atacat în prezentul punct vizează purtarea măştii de protecţie în spatiile publice deschise, ceea ce la momentul adoptării Hotărârii nr. 24 CMBSU nu era prevăzut de lege.

Nu poate fi primită motivarea instanţei conform căreia purtarea măştii de protecţie în spatiile publice deschise este întemeiată pe art. 5 a Legii 55/2020, câtă vreme legiuitorul a prevăzut clar în cadrul art. 13 al Legii 55 faptul că purtarea măştii este obligatorie numai în spatiile publice închise, iar art. art. 3 din anexa 2 a H.G. nr. 856/2020 face referire specifică la spaţiile publice deschise.

Câtă vreme legiuitorul a ales să prevadă în mod specific obligativitatea purtării măştii în cadrul art. 13 din Legea 55, o executare suplimentară a acestui articol sub umbrela unui alt articol definit generic, nu poate constitui o explicaţie validă, cu atât mai mult cu cât Guvernul, emitentul hotărârii atacate, a adoptat O.U.G. nr. 192/2020, care prevede în mod specific eliminarea cuvântului "închise".

Dacă interpretarea judecătorului Curţii de Apel Bucureşti ar fi fost validă, atunci Guvernul nu ar mai fi fost nevoit să emită un act normativ în acest sens.

Conform "Art. 13. Din Legea 55/2020 - Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne se poate institui: obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale. mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;"

Cu toate ca O.U.G. nr. 192/2020 a eliminat cuvântul "închise" din art. 13 al legii 55/2020, anularea hotărârii nr. 24 a CMBSU, sau a articolului ce prevede obligativitatea purtării măştii de protecţie în spatiile publice deschise, prezintă relevanta pentru persoanele ce au fost amendate în perioada anterioară adoptării O.U.G. nr. 192/2020, în afara unei reglementarii.

În continuare, judecătorul fondului se transforma într-un veritabil apărător al intimatei:

"Dispoziţiile art. 13 alin. (1) Ut. a din Legea 55/2020 care în forma iniţială a legii făceau referire la obligativitatea purtării măştii în spaţii închise (începând cu data de 05.11.2020 şi aceste dispoziţii stabilesc obligativitatea purtării măştii în spaţii deschise) reglementează un aspect diferit, respectiv posibilitatea ca pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne să poată fi instituită o astfel de obligaţie a purtării măştii. Însă, existenţa acestor dispoziţii cu caracter special nu este de natură a înlătura posibilitatea autorităţii executive, competente potrivit legii pentru stabilirea stării de alertă de a stabili în temeiul art. 5 şi măsurile care trebuie aplicate pe durata acestei stări."

În primul rând, exista un astfel de ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne care prevede obligativitatea purtării măştii de protecţie numai în spaţiile publice închise.

În al doilea rând, din interpretarea per a contrario a raţionamentului judecătorului instanţei de fond, rezultă că obligativitatea purtării măştii ar putea fi stabilită numai prin ordin comun, nu şi prin Hotărâre de Guvern sau hotărâri ale altor entităţi publice.

În al treilea rând, interpretarea mai sus amintita este lacunară prin însăşi raportare la art. 1 al Anexei nr. 2 din H.G. nr. 856/2020.

Astfel, este extrem de clar că obligativitatea purtării măştii se poate institui numai în temeiul art. 13 al Legii 55/2020, prin raportare la art. 5 alin. (2) lit. d) din aceeaşi lege.

Anularea art. 3 din anexa nr. 2 Hotărârea Guvernului nr. 856/2020

Conform Art. 13. din Legea 55/2020 « Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne se poate institui:

a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;»

În aceste condiţii este lesne de înţeles faptul că obligativitatea purtării măştii, se poate institui numai în spaţiile publice închise, orice extindere în acest sens fiind interzisă pentru motivele arătate anterior, în cuprinsul prezentei cereri,

Judecătorul din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, depune concluzii ale Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor ce nu fac decât sa intareasca susţinerile recurentei, având în vedere faptul că măştile puse în vânzare pe piaţa din România nu sunt nici măcar conforme.

Judecătorul instanţei de fond încalcă din nou un principiu de drept roman - idem est non esse et non probari - prin faptul că dă putere unor afirmaţii neprobate şi prin acest raţionament înţelege să motiveze respingerea acţiunii, fără a lua deloc în considerare aspectele referitoare la conformitatea măştilor de protecţie.

Obligativitatea purtării măştii de către persoane cu o vârsta mai mare de 5 ani, nu are niciun fundament juridic şi/sau medical. În acest sens, arbitrariul ce domină art. 3 al H.G. nr. 856/2020 este evident, prin raportare la categoriile de vârstă ce pot fi afectate diferenţiat de purtarea măştii de protecţie.

În Ordinul ministrului sănătăţii referitor la purtarea obligatorie a măştii de către adulţi în spaţiile publice închise pe perioada stării de alertă, persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare sunt exceptate de la aplicarea acestei măsuri.

Suplimentar, studiul realizat de ANCOM arata ca 97% dintre măştile disponibile pe piaţa şi puse în vânzare, sunt neconforme.

Instanţa de fond retine;

"Nu pot fi primite ca motiv de nulitate nici susţinerile referitoare la faptul că obligaţia de a purta mască este impusă şi unor persoane lipsite de discernământ (minorii sub 14 ani) sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Astfel cum instanţa a reţinut deja posibilitatea instituirii unor astfel de măsuri a fost stabilită prin lege, pe o durată determinată, în scopul prevenirii răspândirii infecţiei în comunitate. Totodată, în ceea ce priveşte regimul sancţionator, aceste dispoziţii sunt în mod evident corelate cu prevederile art. 14 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 care stabilesc că minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional."

Însă, la dosarul cauzei s-a depus răspunsul oferit de Ministerul Sănătăţii în ceea ce priveşte obligativitatea purtării măşii de protecţie în general, dar şi de către minori. Concluziile Ministerului Sănătăţii sunt în sensul celor exprimate de OMS şi nu au nicio legătura cu restricţiile impuse prin lege.

Se arată că se impune anularea art. 4 din anexa nr. 2 ce face parte integrantă din Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 ca netemeinic şi nelegal.

Astfel, instanţa de fond reţine:

"în raport de modul de redactare a dispoziţiilor art. 4 din Legea 55/2020 reiese că este lăsată la aprecierea puterii executive stabilirea condiţiilor/criteriilor pentru instituirea stării de alertă fiind stabiliţi prin această lege factorii de risc care trebuie avuţi în vedere.

Prin dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea 55/2020 se stabileşte:

"în aplicarea alin. (1) - (3) se analizează cumulativ următorii factori de risc:

a) amploarea situaţiei de urgenţă, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, judeţean sau naţional;

b) intensitatea situaţiei de urgenţă, respectiv viteza de evoluţie, înregistrata sau prognozată, a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate;

c) insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns;

d) densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc;

e) existenţa şi gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc."

Din cuprinsul notei de fundamentare a H.G. nr. 856/2020 reiese că au fost avute în vedere în procedura adoptării:

- elementele medicale cunoscute cu privire la modalitatea de transmitere a virusului;

- inexistenţa unui vaccin şi a unui tratament specific;

- evoluţia numărului de cazuri de infectare şi a numărului de decese la nivel naţional, european şi global;

- existenţa în cazul României a unui trend ascendent în privinţa numărului de infectări şi decese (1432 cazuri în perioada 15-20 septembrie şi 2769 cazuri în perioada 05-11 octombrie);

- depăşirea în unele judeţe a capacităţior de spitalizare în secţiile ATI;

- rata de incidenţă a numărului de cazuri pe fiecare judeţ;

- măsurile care se impun pentru creşterea capacităţii de răspuns;

Se arată că judecătorul din cadrul Curţii de Apel Bucureşti ocoleşte fondul problemei, nerăspunzând criticilor formulate, practic reluând articolele de lege.

Astfel, Legea 55/2020 prevede analiza unor factori de risc, însă nu prevede impunerea unor măsuri raportat la o rată de incidenţă.

Aşadar, H.G. nr. 856/2020 adaugă la lege prin crearea unui cadru al ratei de incidenţa, bazat chiar pe rata de incidenţa ce nu era prevăzuta de Legea 55/2020.

Documentul intitulat "Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgentă generată de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României la data de 11.10.2020". a fost depus la dosarul cauzei de intervenienta DSU, asupra cărei cerere de intervenţie instanţa nu s-a pronunţat

În aceste condiţii se impune desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea spre rejudecarea cauzei.

La dosarul cauzei se afla răspunsul Ministerului Sănătăţii cu privire la epidemia de SARS - Cov2 pe teritoriul României.

Deşi, judecătorul fondului înţelege problema supusă dezbaterii, acesta ocoleşte motivarea.

Astfel, deşi se reţine invocarea lipsei studiului ştiinţific ce stă la baza stabilirii acestei rate de incidenţă, judecătorul nu explică temeinicia luării măsurilor în funcţie de rata de incidenţă.

În primul rând, instanţa constată că nu poate fi în discuţie încălcarea principiului egalităţii stabilit de prevederile art. 16 din Constituţia României în condiţiile în care măsura suspendării se aplică în mod uniform în toate situaţiile, în raport de evoluţia numărului de cazuri din judeţ/localitate.

În al doilea rând, dreptul la libertate economică nu este unul absolut acesta putând fi supus unor măsuri de limitare temporară în situaţii excepţionale. Or, astfel cum reiese chiar din preambulul H.G. nr. 856/2020, a fost adoptată pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID- 19 iar incidenţa restricţiilor este stabilită în raport de evoluţia numărului de cazuri de infectare."

Discriminarea nu rezida din aplicarea unor masuri diferenţiat faţă de persoane din aceeaşi categorie, ci prin discriminarea unei categorii sociale faţă de celelalte, fără o explicaţie prealabilă şi/sau o argumentare specifică.

Instanţa de fond încalcă normele de drept material întrucât Legea nr. 55/2020 nu prevede în preambul restrângerea drepturilor şi/sau libertăţilor fundamentale.

Interpretarea expunerii de motive este clară: sunt protejate drepturile "convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, integritate fizică şi sănătate ale persoanelor,(..) fără a aduce atingere existenţei altor drepturi sau libertăţi fundamentale."

Faptul că această lege prevede generic restrângerea altor drepturi în cadrul art. 1, nu face decât să ducă în derizoriu Constituţia României, însă constituţionalitatea sau nu a acestei legi nu înseamnă că drepturile şi libertăţile pot fi restrânse prin hotărâri de guvern, ordine de ministru sau alte acte administrative.

Explicaţia conform căreia legea este cea care de fapt restrânge drepturi şi libertăţi, nu poate fi primită din următoarele motive:

1. În preambul se specifică fără putere de tăgadă că nu se va aduce atingere altor drepturi şi libertăţi;

2. Drepturi şi libertăţi pot fi restrânse numai prin lege;

3. Drepturile ce urmează a fi restrânse trebuie enumerate limitativ.

Constituţia este numită legea fundamentală, întrucât toate actele normative şi administrative trebuie sa se raporteze la aceasta. Guvernul, CNSU sau CMBSU nu se pot apăra prin afirmaţia regăsită în întâmpinare şi în cererea de intervenţie a DSU, conform căreia drepturile pot fi restrânse câtă vreme acest lucru este permis de Legea 55.

Mai mult, interpretarea mai sus enunţată ar echivala cu plasarea Legii 55/2020 ca rang, în mod superior Constituţiei României.

Faptul că Legea 55/2020 permite administrativului să restrângă drepturi şi libertăţi nu înseamnă că este legal şi nici necesar ca Legea 55/2020 să fie declarată neconstituţională ca Guvernul şi alte instituţii publice să încalce normele legale şi constituţionale.

În concluzie, faptul că Legea 55/2020 este constituţională nu are relevanţă în ceea ce priveşte obiectul dedus judecăţii. Legea este constituţională, însă prevederile prin care este aceasta pusă în aplicare fie exced legii, fie sunt contrare Constituţiei României.

Recurenta nu contestă situaţia epidemiologica, ci măsurile disproporţionate luate discreţionar în baza unor studii cvasianonime realizate de comitete, consilii, departamente, grupuri sau subgrupuri a căror componenta nu o cunoaştem. La acest moment nu se cunoaşte nici modalitatea în care sunt strânse şi verificate datele din teritoriu. Ceea ce se cunoaşte este faptul că toate aceste entităţi obscure sunt conduse de domnul A., aceeaşi persoană care şi face propunerile Guvernului, care prin hotărârile sale cu caracter administrativ, restrânge drepturi şi libertăţi în mod nelegal.

Toate argumentele expuse anterior au fost prezentate şi în faţa instanţei de fond, care a omis să se pronunţe asupra aspectelor invocate, probabil şi din graba de a respinge aceasta hotărâre în aceeaşi zi în care s-a judecat, în fapt la numai 3 ore distanţă.

Instanţa de fond motivează contradictoriu şi depăşeşte atribuţiile puterii judecătoreşti, adăugând la lege art. 488 alin. (4), (6)

Judecătorul Curţii de Apel Bucureşti reţine că:

"Din cuprinsul hotărârii nr. 24/19.10.2020 a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă reiese că măsurile prevăzute de această hotărâre au fost stabilite pentru un interval de timp de 14 zile începând cu ora 00:00 a datei de 20.10.2020.

Reiese astfel că această hotărâre a avut o aplicabilitate limitată în timp prin chiar voinţa emitentului, la un interval de 14 zile, care a început să curgă la data de 20.10.2020, împlinindu-se la data de 03.11.2020. Aşadar, la momentul prezentei hotărâri efectele juridice ale hotărârii nr. 24/19.10.2020 a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă au încetat.

Prin hotărârea nr. 25/19.10.2020 s-a dispus modificarea dispoziţiilor art. 1 pct. 6 din hotărârea nr. 24/19.10.2020 a Comitetului Municipiului Bucureşti Situaţii de Urgenţă. Or, actul administrativ prin care s-a dispus modificarea dispoziţiilor unui alt act administrativ cu o durată de aplicare limitată în timp nu pot fi extinse dincolo de perioada de acţiune a actului principal. Cu alte cuvinte la data încetării efectelor hotărârii nr. 24/19.10.2020 a Comitetului Municipiului Bucureşti de Situaţii de Urgenţă au încetat şi efectele hotărârii nr. 25/19.10.2020. în ceea ce priveşte H.G. nr. 856/2020 instanţa constată că prin acest act administrativ cu caracter normativ s-a stabilit prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe întreg teritoriul ţării, începând cu data de 15 octombrie 2020 precum şi aplicarea în acelaşi interval de timp a măsurilor stabilite prin anexele 1-3.

Reiese aşadar că şi în privinţa acestui act, la data prezentei hotărâri efectele juridice au încetat la data de 15.11.2020.

În condiţiile în care instanţa apreciază ca efectele actelor administrative mai sus amintite au încetat, atunci se impunea ca instanţa:

a) fie sa admită cererea de chemare în judecata şi sa anuleze H.G. nr. 856/2020 pentru încălcarea duratei de timp pentru care a fost adoptata, cată vreme la momentul judecării cauzei aceasta nu mai era în vigoare;

b) fie sa constate ca efectele acesteia se afla încă în vigoare.

Instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de intervenţie a DSU art. 488 alin. (5). (8)

Judecătorul din Cadrul Curţii de Apel Bucureşti a omis să pună în discuţie şi să se pronunţe asupra cererii de intervenţie formulată de DSU, cu toate că argumentele prezentate de intervenientă au fost deopotrivă combătute, dar şi folosite de către reclamantă şi Curte.

4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantă, a formulat întâmpinare intimatul -pârât Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă prin Prefectul Municipiului Bucureşti, solicitând respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.

A susţinut în esenţă intimatul -pârât Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă prin Prefectul Municipiului Bucureşti că hotărârea recurată este legală şi temeinică întrucât judecătorul fondului a explicat reţinerea tuturor normelor legale.

De asemenea, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât niciunul dintre motivele de fapt şi de drept care susţin cel de al doilea motiv al cererii de recurs, nu se referă la nelegalitatea actelor contestate prin cererea de chemare în judecată.

Toate considerentele invocate de recurent în susţinerea acestui al doilea motiv de recurs, sunt simple motive de fapt, nu şi motive de drept, care exced motivului de casare invocat de recurent, atâta vreme cât nu sunt evidenţiate în concret, care anume dintre prevederile normative reglementate de Legea nr. 55/2020 au fost încălcate la adoptarea nr. 856/2020 şi a Hotărârilor CMBSU nr. 24/19.10.2020 şi nr. 25/19.10.2020.

De asemenea, este nefondată şi acuza adusă de recurent instanţei, potrivit căreia "în motivare a folosit argumentarea intervenţiei" atâta vreme cât aceleaşi motive/argumente, se regăsesc, în tot sau în parte, atât în considerentele care susţin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-recurent, cât şi întâmpinările formulate de pârâţi în apărare.

Mai mult, motivele de respingere ale acţiunii reclamantului, aparţin exclusiv instanţei de fond, se referă strict la actele cu caracter normativ deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată şi la înscrisurile care au fost administrate şi se regăsesc în dosarul judiciar, iar memoriul şi accesoriile sale, odată depuse/administrate la dosarul instanţei pot fi reţinute ca înscrisuri doveditoare pentru aflarea adevărului şi nu ca o cerere/acţiune judiciară, atâta vreme cât nu a fost susţinut de către pretinsa persoană intervenientă.

Totodată, s-a mai depus întâmpinare din partea intimatului -pârât Guvernul României, solicitând, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea temeinică şi legală a soluţiei pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti.

În esenţă, intimatul-pârât Guvernul României a susţinut că hotărârea recurată este legală şi temeinică întrucât judecătorul fondului a răspuns tuturor criticilor recurentei-reclamante se solicită a se constata că în cauză nu se poate reţine nemotivarea hotărârii recurate şi nici existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

De asemenea, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât, având în vedere evoluţia pandemiei, autorităţile române au ajustat măsurile de protecţie în funcţie de rata de infectare la nivel naţional, dar şi regional, măsurile fiind înăsprite în zonele unde rata de infectare a depăşit valorile stabilite. Aceste măsuri au fost luate cu respectarea dreptului populaţiei la sănătate, precum şi prevederile legale adoptate în contextul pandemiei.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, una dintre măsurile pentru diminuarea impactului de risc este "limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activităţii unor instituţii sau operatori economici".

Pentru adoptarea măsurilor criticate de recurenta-reclamantă, s-a ţinut seama de evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuţi la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, această evaluare indicând necesitatea menţinerii unui răspuns amplificat la situaţia de urgenţă determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat "Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României la data de 11.10.2020", întocmit la nivelul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei.

Recurenta-reclamantă O.C.H.R. nu a formulat răspuns la întâmpinările depuse de intimaţii - Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă prin Prefectul Municipiului Bucureşti şi Guvernul României.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 29.03.2021 s-a stabilit primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2011, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de apărările din cuprinsul întâmpinărilor ce au fost formulate de către intimaţii - Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă prin Prefectul Municipiului Bucureşti şi Guvernul României, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta O.C.H.R. este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu soluţionarea cererii de anulare a hotărârilor nr. 24 şi 25 din 19 octombrie 2020 ale CNSU şi a H.G. nr. 856/2020, arătându-se în esenţă că purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice deschise prevăzută de art. 1 pct. 1 al Hotărârii CMBSU nr. 24/2020, contravine art. 25, din Constituţia României întrucât condiţionează libera circulaţie a cetăţenilor de purtarea unui articol vestimentar.

Totodată, obligativitatea purtării măştii de protecţie nu poate fi impusă întrucât aceasta presupune costuri pentru cetăţeni, ce tind să devină ridicate în contextul în care recomandarea medicală este de a o înlocui la un interval de 4 ore. Totodată, egalitatea între cetăţenii României, prevăzută de art. 16 din Constituţie, este afectată prin raportare la diferentele de venit dintre aceştia.

Statul stabileşte o obligaţie în sarcina cetăţenilor săi, în baza unei recomandări externe, fără a avea un act normativ sau administrativ intern care să stabilească concret justificarea situaţiei de urgenţă pe teritoriul României. Aici facem referire la faptul că în România nu a fost declarată epidemie până la acest moment.

Art. 1 pct. 2, contravine art. 16, art. 33 şi art. 45 din Constituţia României.

Astfel, interdicţia de a organiza şi desfăşura activităţi în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi concerte încalcă deopotrivă dreptul la libertate economică şi egalitate a celor ce deţin astfel de afaceri şi dreptul de acces la cultură al cetăţenilor, ce nu mai pot beneficia de mijloacele prin care îşi pot dezvolta spiritualitatea naţională şi universală.

Art. 1 pct. 6, contravine art. 16 şi art. 32 din Constituţia României.

Suspendarea activităţilor didactice încalcă dreptul la învăţătură, dar şi la egalitate între cetăţeni în condiţiile în care copiii ce provin din categorii defavorizate şi nu numai, nu pot beneficia deloc la accesul la învăţătură online, fiind de notorietate faptul că statul a eşuat în a le garanta cetăţenilor mijloacele economice prin care să aibă la dispoziţie internet şi mijloace fixe de conectare. În anumite situaţii, Statul a eşuat în a oferi chiar profesorilor mijloacele prin care aceştia îşi pot exercita profesia.

S-a arătat că preambulul Legii 55/2020 clarifică faptul că măsurile restrictive au caracter esenţialmente temporar, ipoteza prelungirilor succesive fiind contrară normelor constituţionale cu privire la predictibilitatea legilor, în vederea aplicării acestora, în condiţiile în care, în interpretarea dată de Guvern, starea de alertă ar putea fi prelungită din 30 in 30 de zile, pentru o perioadă totală de 50 de ani. Într-o atare ipoteză, măsurile nu ar mai putea avea caracter esenţialmente temporar, iar legea ar fi neconstituţională.

Analizând criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat nepronunţarea primei instanţe asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerul Afacerilor Interne în interesul pârâtului intimat Guvernul României, nefiind de natură să conducă la nulitatea sentinţei recurate în absenţa dovedirii unei vătămări pe care recurenta ar fi suferit-o. Pe de altă parte, în situaţia în care recurenta-reclamantă ar fi înţeles necesitatea argumentării de către judecătorul fondului a admiterii sau a respingerii acestei cereri de intervenţie accesorie avea posibilitatea de a solicita, potrivit dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., completarea sentinţei recurate.

În ceea ce priveşte argumentele cuprinse în motivele de recurs încadrate de către recurenta-reclamantă în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că din considerentele hotărârii recurate reies în mod evident motivele pentru care judecătorul fondului, analizând atât excepţiile invocate cât şi toate capetele de cerere formulate, a soluţionat pricina neputându-se reţine consideraţiile recurentei referitoare la interpretarea lacunară a argumentelor deduse judecăţii.

Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată se referă la probele administrate în cauză, răspunde în fapt şi în drept la toate pretenţiile părţii, putând fi analizată în mod neechivoc prin raportare la criticile cuprinse în motivele de recurs.

Instanţa de control judiciar va respinge şi criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pe de o parte având în vedere că recurenta nu a indicat în mod concret contradictorialitatea motivării hotărârii sau depăşirea de către judecătorul fondului a atribuţiilor puterii judecătoreşti, iar pe de altă poarte având în vedere faptul că analiza coroborată a mai multor acte normative nu poate fi de natura a conduce la concluzia că pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în temeiul acestor acte normative echivalează cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti. De asemenea, aprecierile recurentei-reclamante potrivit cărora judecătorul fondului s-ar fi transformat într-un veritabil apărător al intimatei recurente, nu se pot circumscrie cazului de casare anterior menţionat.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid 19 s-a reglementat starea de alertă ca fiind acel răspuns la o situaţie de urgenţă de amploarea şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţional cu nivelul de gravitate, manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020 s-a stabilit că una dinte măsurile pentru diminuarea impactului de risc este limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activităţii unor instituţii sau operatori economici.

Prin acelaşi act normativ legiuitorul primar a conferit posibilitatea Guvernului ca prin emiterea unor hotărâri să stabilească măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns la situaţia pandemică constatată inclusiv măsuri de natură a restrânge anumite drepturi fundamentale.

În cazul concret, pentru adoptarea măsurilor criticate de către recurenta-reclamantă s-a avut în vedere evaluarea menţinerii unui răspuns adecvat situaţiei de urgenţă determinată de răspândirea noului Coronavirus, factorii de risc fiind analizaţi în cuprinsul documentului întocmit la nivelul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei din 11.10.2020.

Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 criticată de către recurentă a avut de asemenea ca temei analiza factorilor de risc privind managementul situaţiilor de urgenţă din 11.10.2020 care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 49/2020 a CNSSU.

În concluzie, criticile recurentei-reclamante potrivit cărora în mod nelegal au fost restrânse drepturi sau libertăţi fundamentale în baza unei hotărâri de Guvern şi decizii ale CNSSU sunt nefondate neputând fi primit ca motiv de nulitate ale actelor administrative deduse judecăţii, aspecte relative la imposibilitatea instituirii acestor limitări prin acte juridice de forţă inferioară.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte consideră că adoptarea actelor normative anterior menţionate nu a creat discriminări sau încălcări ale principiului egalităţii din perspectiva vârstei persoanelor care au aveau obligaţia de a purta mască de protecţie sau din perspectiva veniturilor diferite ale acestor persoane, întrucât obligaţia de a purta mască a fost impusă tuturor persoanelor care au împlinit vârsta de 5 ani, iar pe de altă parte prin ordonanţă de urgenţă s-a stabilit acordarea gratuită de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate.

De asemenea, criticile recurentei-reclamante referitoare la încălcarea de către judecătorul fondului a principiilor fundamentale de drept prin aceea că nu a luat în considerare aspectele referitoare la conformitatea măştilor de protecţie sunt nefondate nefiind de natură a conferi elemente de nelegalitate actelor administrative contestate în prezenta cauză.

În realitate, ceea ce reclamanta a dedus cenzurii instanţei de fond reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate a H.G. nr. 856/2020 şi a actelor subsecvente, critici care nu puteau fi analizate în cadrul procesual stabilit de către recurentă.

Argumentaţia recurentei-reclamante referitoare la faptul că prin crearea unui cadru al ratei de incidenţă prin H.G. nr. 856/2020 s-ar adăuga la dispoziţiile Legii nr. 55/2020, întrucât Legea nr. 55/2020 nu prevede impunerea unor măsuri raportat la o rată de incidenţă, sunt nefondate întrucât procedura de adoptare a hotărârii de Guvern contestate a avut în vedere în mod strict criteriile stabilite prin dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 potrivit cărora "(4)În aplicarea alin. (1)-(3) se analizează cumulativ următorii factori de risc:

a) amploarea situaţiei de urgenţă, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, judeţean sau naţional;

b) intensitatea situaţiei de urgenţă, respectiv viteza de evoluţie, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate;

c) insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns;

d) densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc;

e) existenţa şi gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc. ".

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale referitoare la amploarea şi intensitatea situaţiei de urgenţă, reiese în mod evident că rata de incidenţă a numărului de cazuri (criticată de către recurentă) derivă ca şi criteriu legal care demonstrează necesitatea adoptării unor acte administrative subsecvente, a unor măsuri de restrângere temporară a anumitor drepturi şi libertăţi.

Criticile referitoare la încălcarea principiului egalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 16 din Constituţia României prin aplicarea măsurii suspendării organizării şi desfăşurării activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi concerte, diferenţiată în funcţie de incidenţa cumulată a cazurilor din judeţ, localitate, sunt de asemenea nefondate, recurenta neindicând modalitatea prin care ar putea fi încălcat acest principiu atâta vreme cât există un singur criteriu prevăzut de H.G. nr. 856/2020, valabil la nivel naţional, pentru adoptarea acestei măsuri.

Argumentele recurentei referitoare la depăşirea duratei stării de alertă peste intervalul maxim stabilit de Legea nr. 55/2020 care impune anularea H.G. nr. 856/2020 au fost în mod corect respinse de către judecătorul fondului prin interpretarea corelată a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 55/2020 potrivit cărora:

"(1) Starea de alertă se declară la nivel local, judeţean sau naţional, atunci când analiza factorilor de risc indică necesitatea amplificării răspunsului la o situaţie de urgenţă, pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile. (...)

(3) Starea de alertă încetează, înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită, atunci când analiza factorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menţinerea unui răspuns amplificat."

Relevante sunt de asemenea şi dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 care permit posibilitatea prelungirii stării de alertă pentru un interval de cel mult 30 de zile prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne, dispoziţii legale care stabilesc aşadar actul normativ (hotărâre de guvern) prin care se poate prelungi starea de alertă.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta O.C.H.R. împotriva sentinţei civile nr. 1388/2020 din data de 11 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.